10 noiembrie – Zi
marcantă a istoriei Artileriei Române
La 10 noiembrie, Armata Română sărbătoreşte Ziua Artileriei Române.
Este un bun prilej de aducere aminte
despre cele mai semnificative momente ale dezvoltării acestei arme
străvechi, de la apariţia şi folosirea - de către strămoşii noştri daci
şi romani - a balistelor şi catapultelor, până la modernele rachete ale
contemporaneităţii.
Ca şi celelalte arme din compunerea
armatei noastre, artileria română îşi are propria ei istorie.
Din filele îngălbenite de vreme ale
cronicilor străbat până în zilele noastre geniul creator, talentul şi
priceperea multor fii ai poporului român, care s-au afirmat din cele mai
vechi timpuri ca buni cunoscători ai modului de folosire a artileriei pe
câmpul de luptă.
Cu aproape două milenii în urmă
strămoşii noştri daci şi romani s-au dovedit nu numai constructori
iscusiţi, dar şi mânuitori pricepuţi ai maşinilor de război şi, în
cadrul acestora, a catapultelor şi balistelor, precursorii artileriei de
mai târziu.7
În secolele de cristalizare şi
consolidare a statelor feudale româneşti, oştile acestora au
întrebuinţat pe timpul luptelor bombardele şi apoi tunurile cu aceeaşi
eficacitate ca şi principalele armate ale statelor europene. Mai mult
decât atât, marii noştri comandanţi de oşti, Iancu de Hunedoara, Ştefan
cel Mare, Ioan Vodă, Mihai Viteazul şi alţii, au dezvoltat şi folosit
artileria într-un mod original, propriu structurii organizatorice a
oştilor pe care le-au comandat şi concepţiei de desfăşurare a acţiunilor
de luptă, precum şi configuraţiei geografice a teritoriului românesc,
îmbogăţind arta militară românească şi universală cu noi principii de
purtare a războaielor.
Tezaurul ştiinţei şi tehnicii mondiale
privind construcţia gurilor de foc şi rachetelor însumează şi el o
părticică din contribuţia şi geniul creator românesc. Nume ca ale lui
Orban, realizatorul tunurilor cu care-după unele izvoare istorice-turcii
au asediat Constantinopolul, Ioan Românul, meşter vestit din arsenalele
Transilvaniei, Ioan Sterca Şuluţiu, făuritorul tunurilor pentru oastea
lui Avram Iancu şi ale altor români creatori de tehnică militară vor
figura la loc de cinste în istoria ştiinţei şi tehnicii universale.
De la primele turnătorii înfiinţate în
centrele meşteşugăreşti ale Transilvaniei şi de la rachetiştii Sibiului
medieval, până la industria modernă din zilele noastre, tehnica de
artilerie şi principiile de folosire a acesteia au evoluat continuu.
La mijlocul secolului al XIX-lea a avut
loc procesul de făurire a armatei române moderne şi, odată cu aceasta,
constituirea primei baterii de artilerie, prin Porunca Domnească nr.198
din 10 noiembrie 1843, dată de domnitorul Tării Româneşti, Gheorghe
Bibescu. Acest act simbolizează constituirea Artileriei ca armă de sine
stătătoare.
Anii 1843-1850 sunt anii organizării
primelor baterii de artilerie în Ţara Românească şi Moldova, a
înfiinţării unor turnătorii proprii în Munţii Apuseni. Între anii
1853-1854 bateriile de artilerie din Ţara Românească şi Moldova au luat
parte la războiul ruso-turc, distingându-se în luptele de la Brăila,
Gura Ialomiţei, Vadul Silistrei, Ostrov etc.
După 1859, s-au constituit încă trei
baterii de artilerie: una pedestră, în Moldova, şi două în Ţara
Românească, una călăreaţă şi una pedestră.
La 21 decembrie 1860, conform unui
decret dat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, primele baterii existente
s-au contopit, constituindu-se astfel primul Regiment de artilerie al
armatei române moderne (organizat pe două divizioane).
În decembrie 1860 a fost publicată
,,Legea organizării puterii armate”, potrivit căreia în cadrul Armatei
Române s-a constituit Corpul de Artilerie, compus din statul major al
armei şi unităţile de artilerie. Nucleul statului major al artileriei a
luat fiinţă abia în anul 1862, după unificarea ministerelor de război
din ambele Principate, când s-a centralizat evidenţa personalului şi
muniţiei. În octombrie 1862, a fost înfiinţat Inspectoratul Armelor
Speciale, care avea ca sarcină conducerea instrucţiei în unităţile de
artilerie şi supravegherea activităţii productive, inspectorat
desfiinţat în septembrie 1875, când a luat fiinţă Inspectoratul
Artileriei.
În timpul războiului pentru independenţă
din anii 1877-1878 artileria română, ca armă de sine stătătoare, şi-a
adus o meritorie contribuţie la lupta pentru cucerirea independenţei
naţionale şi scuturarea definitivă a dominaţiei otomane.
După război, noile perfecţionări tehnice
din domeniul armamentului, ca: introducerea în înzestrare a tunului cu
tragere rapidă, diversificarea gurilor de foc pe categorii,
posibilitatea executării tragerilor din poziţii adăpostite, etc. au dus
la sporirea rolului artileriei şi au marcat importante mutaţii în
principiile de întrebuinţare a acesteia în luptă.
Considerentele care au determinat
modificările structurale din cadrul Armatei Române au stat şi la baza
organizării şi înzestrării unităţilor de artilerie, divizate în
artileria de câmp, artileria de munte, artileria de cetate, pentru
lucrări de fortificaţie (care s-a desfiinţat complet în toamna anului
1915) şi artileria antiaeriană, care a luat fiinţă la 15 august 1916,
odată cu constituirea Corpului Apărării Antiaeriene.
Artileriştii români s-au adaptat cu
uşurinţă cerinţelor războiului modern, bătăliile de la Mărăşeşti,
Mărăşti şi Oituz au constituit un examen greu şi pentru unităţile de
artilerie ca de altfel pentru întreaga armată română, examen pe care
l-au trecut însă cu succes.
Între cele două războaie mondiale, noile
structuri organizatorice le-au corespuns noi dotări cu material de
artilerie, aparatură de observare şi transmisiuni, etc. Odată cu
folosirea în masă a tancurilor şi aviaţiei, s-au elaborat noi
regulamente privind instrucţia, pregătirea cadrelor şi folosirea în
general a artileriei.
În anul 1939, România avea capacitatea
de a mobiliza 31 de brigăzi şi 79 de regimente de artilerie, dintre care
32 aveau în compunere 3 divizioane, 31 aveau în compunere două
divizioane, 7 erau regimente de artilerie grea, 9 erau regimente de
artilerie călăreaţă. La 3 septembrie 1939, Marele Stat Major a ordonat
sporirea efectivelor până la nivelul celor de război.
După cel de-Al Doilea Război Mondial
refacerea armatei s-a realizat prin contopirea marilor unităţi întoarse
de pe front cu marile unităţi de recruţi, cu subunităţile şi unităţile
de marş, realizându-se mari unităţi operative cu o încadrare şi
înzestrare corespunzătoare. Între anii 1948-1960, a sporit continuu
ponderea artileriei în cadrul marilor unităţi de arme întrunite. Astfel,
în anul 1965, această pondere era de 1,5 ori mai mare faţă de perioada
celui de-al Doilea Război Mondial. Pentru a asigura o conducere
competentă a artileriei, la 1 septembrie 1948, a fost înfiinţat
Comandamentul Artileriei.
Începând cu anul 1949, o bună parte a
armamentului de artilerie a fost înlocuit cu guri de foc având
caracteristici superioare. În 1961 au luat fiinţă unităţile de rachete
cu diferite destinaţii. În anii 1956-1965, artileria a fost dotată cu
armament nou. Au fost sporite şi diversificate mijloacele antitanc în
cadrul tuturor eşaloanelor. Au intrat în dotare, alături de autotunurile
şi tunurile existente, aruncătoarele de grenade antitanc şi rachetele
antitanc dirijate.
După 1989 armata română a intrat într-un
amplu proces de restructurare, menit să-şi redimensioneze capacităţile
de luptă şi să-şi adapteze strategiile noilor provocări apărute pe plan
internaţional.
A apărut oportunitatea dezvoltării
parteneriatului cu alianţa NATO, pentru ca în cele de urmă România să
devină ţară membră cu drepturi depline în această organizaţie.
Concomitent a avut loc şi o reorientare
în dezvoltarea noilor concepte şi politici de înzestrare a unităţilor de
luptă cu tehnică modernă, menite a le conferi o capacitate combativă şi
o mobilitate, la randamente maxime.
Artileria română , ca parte integrantă a
acestui sistem, ţine pasul cu dezvoltarea tehnologiilor de ultimă
generaţie, constituind pe mai departe o componentă principală a armatei
române moderne.
La această aniversare mă alătur tuturor
colegilor de armă, felicitând artileriştii români din toate timpurile
urându-le ,,LA MULŢI ANI!”.
Colonel(rz)
dr.ing. Constantin AVĂDANEI
Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare
în Rezervă şi Retragere,,Al.I.Cuza”, Filiala ,,Gemina”, Alba
|