Alba Iulia a fost multă vreme cel mai puternic centru religios evreiesc din Transilvania

Puţini ştiu ca oraşul Alba Iulia a fost în secolele al XVII-Iea şi al XVIII-lea unul din cele mai importante centre cu populaţie evreiască din Transilvania şi Imperiul habsburgic. O diasporă evreiască se afla în sec. II-III în Dacia şi mai ales în. oraşul roman Apulum. Monumentele epigrafice ne-au transmis o serie de nume proprii de origine semitica şi orientală: Bersius. Bassinus, Fomax, Syra. Abodollath, etc. Aceştia erau soldaţi şi ofiţeri în armata romană, dar şi funcţionari şi mai ales negustori şi comercianţi veniţi în Dacia.

Începând din perioada cruciadelor (sec. XI) evreilor, consideraţi păgâni. li s-a interzis să se aşeze în oraşe. Acelaşi lucru îl întâlnim şi în regatul Ungariei şi în voievodatul Transilvaniei. Existau însă şi experţi. Astfel, în 1379, a fost atestat la Alba Iulia un „Iacobus judeus de Alba”, care vinde o vie în satul Căpâlna.

Din sec. al XVII-lea oraşul Alba Iulia devine cel mai important centru evreiesc din Transilvania. Principele Gabriel Bethlen, influenţat puternic de medicul evreu Abraham Sassa, adus cu mari cheltuieli de la Constantinopol, pentru a-l trata de hidrofizie, a emis la 18 ianuarie.. 1623, un privilegiu prin care a acordat dreptul evreilor de a se stabili în capitala principatului Alba Iulia şi în Transilvania. Au venit atunci mai ales evrei sefarzi din Imperiul otoman, alungaţi din Spania de către regele Ferdinand Catolicul în 1492, Privilegiul din 1623 a fost reconfirmat de Dieta Transilvaniei în 1627, acordându-le evreilor toate drepturile: „Dispunem ca prezentele privilegii să fie acceptate cu plăcere, respectate şi îndeplinite de toţi locuitorii ţării noastre faţă de toţi din neamul evreiesc care doresc să se aşeze în Transilvania cu milostiva noastră îngăduinţă. Vor primi lot de aşezare... şi vor putea face comerţ liber... practica libera credinţa după obiceiul lor ritual, li se îngăduie să poarte haine creştine..,

După moartea principelui Bethlen drepturile iudeilor din Alba Iulia au început să se restrângă. În conformitate cu „Aprobatae Constutiones” din 1653, li se interzice să facă prozeliţi, legea lor nefiind cunoscută în ţară. Principii, Bethlen, Barcsai, Rakoczi şi Apafi au utilizat evrei pricepuţi în afaceri comerciale cu sare, cereale, vite, transporturi cu plutele pe Mureş, manufacturi de sticlă şi hârtie etc., primind în schimb privilegii în oraşul Alba Iulia. În 1658 evreii aveau în oraş o sinagogă construită din lemn care deservea circa 60 de familii.

După încorporarea Transilvaniei la Imperiul habsburgic (1699) au pătruns în principat evrei din Polonia şi statele germane, de rit răsăritean, numiţi askenazi sau „nemţi”, aşezându-se tot la Alba Iulia, care a rămas singurul oraş unde au avut voie să se stabilească şi în veacul al XVIII-lea. În 1736 se aflau în oraş circa 200 de suflete, comunitatea având posibilitatea să-şi construiască o sinagogă de piatră. Lucrările au început în 1774 pe un teren închiriat pe 30 de ani. Autorităţile nu le-a aprobat să construiască o nouă sinagogă şi astfel lucrările au fost sistate in 1779. Li s-a recomandat să-şi împartă sinagoga veche de lemn şi să se roage ambele rituri împreună. Se cere din nou aprobarea împăratului Iosif al II-lea de a continua construcţia sinagogii, care a dat-o în 1781. Ea a fost însă terminată de comunitatea askenază în 1840, care devenise majoritară în Alba Iulia. Cea sefarda şi-a construit, o sinagogă .abia în 1886. Sinagoga din Alba Iulia este în prezent monument istoric, fiind cea mai veche construcţie religioasă evreiască din Transilvania. Ea poartă numele de „Marea Jezekel” după numele rabinului şef .Jezekel Paneth (1783-1845) care a reuşit să o termine.

La sfârşitul sec. al XVIII-lea, continuând politica de îngrădire a elementului evreiesc din principatul Transilvanie, baronul Samuel Brukenthal propune Curţii imperiale din Viena, ca toţi evreii să fie concentraţi în oraşul Alba Iulia. Împărăteasa Maria Therezia aprobă în 1780 propunerea guvernatorului Brukenthal, evreilor fiindu-le interzis să se aşeze în afara oraşului Alba Iulia. Operaţia de concentrare urma să se execute în termen de un an. Comunitatea evreiască din Alba Iulia, în numele a 1000 de persoane, cere în 1781 guvernatorului Transilvaniei să nu concentreze toţi evreii în oraş deoarece operaţia nu poate fi realizată întru-un an, împăratul Iosif al II-lea aprobă cererea lor în 1781 extinzând termenul la trei ani. Iosif al II-lea a murit în 1785. iar urmaşul său Leopold al II-lea a renunţat la ideea concentrării evreilor la Alba Iulia. Comunitatea evreiască din oraş se măreşte în sec. al XIX-lea astfel: În 1840 erau 800 de suflete, iar în 1806 - 2237 de suflete. Majoritară a devenit comunitatea askenază. În primele decenii ale sec. al XX-lea populaţia evreiască din Alba Iulia reprezenta circa 20 la sută din totalul populaţiei oraşului, fiind întrecută doar de cea din oraşele Cluj, Dej şi Năsăud.

După revoluţia din 1848 legile restrictive privitoare la aşezarea evreilor au fost abolite. Alba Iulia a rămas însă centrul religios al evreilor din Transilvania, avându-şi aici sediul primul rabin şef Jezekel Paneth (1823-1845).

În anul 1823 Jezekel Paneth a fost instalat în calitate de Şef Rabin al Transilvaniei şi a păstorit între anii 1823-1845. În această perioadă, a avut un rol important în organizarea şcolilor religioase, instalarea de rabini în diferite oraşe din Transilvania, precum şi în ceea ce priveşte construirea de sinagogi şi modernizarea vieţii sociale şi a justiţiei comunitare.

Tot în acest oraş a locuit unul dintre promotorii mişcării sioniste din Ungaria şi Transilvania, avocatul Ioan Ronai (1849-1919). Acesta s-a numărat printre primii sionişti din lume, înaintea lui Herzl şi a Congresului de la Basel (1894) când s-au pus bazele mişcării sioniste.

După Marea Unire din 1918, comunitatea evreiască din Alba Iulia s-a bucurat de toate drepturile în cadrul statului român. Evrei; şi-au însuşit limba română convieţuind paşnic cu populaţia românească. Din 1948 comunitatea evreiască din Alba Iulia s-a diminuat treptat, prin emigrarea cetăţenilor din sânul ei, în Israel. Astăzi abia dacă mai există câteva zeci de persoane. Comunitatea se va stinge treptat, rămânând doar o amintire în documentele şi monumentele istorice pe care le-au creat în acest oraş şi în alte părţi, ceea ce atestă contribuţia poporului evreu la dezvoltarea societăţii româneşti în perioada medievală, modernă şi contemporană.

Dr. Gheorghe ANGHEL

JezekelPaneth (1783-1845)