În memoria unui mare om de cultură din Ţara Moţilor

ION RUSU ABRUDEANU

1870 - 1934

”Este bine să i se vorbească  unui

popor, de oamenii lui mari”.

Nicolae Iorga

Renumele unui oraş este dat de personalităţile care       s-au născut, au trăit şi au lucrat în el.

În pantheonul marilor aşezări care au creat faima Ţării Moţilor, la loc de cinste este şi Abrudul. Aici s-a născut Ion Rusu Abrudeanu la 14 decembrie 1870 fiul lui Petru, luptător în legiunile lui Iancu şi al Iulianei din Roşia Montană, vară primară cu Iulia Faliciu soţia lui Bogdan Petriceicu-Haşdeu. Urmează Şcoala primară în localitatea natală, pe urmă le continuă la Brad, Sibiu şi Braşov.

Începe activitatea publicistică la revista Tribuna din Sibiu. Trece clandestin în România unde dorea să-şi continue studiile. Aici activează ca şi gazetar la ziarul Timpul la care se afirmaseră şi Eminescu, Slavici şi Caragiale. Conduce ziarul România Ilustrată.

Este autor a mai multor volume, lucrări de referinţă în cultura română: Habsburgii, ungurii şi românii – 1915, Pacostea rusească – 1920, România şi războiul mondial – 1921, Păcatele Ardealului faţă de sufletul vechiului regat – 1930, Dr. Miron Cristea-omul şi faptele – 1928, Aurul românesc şi Tragedia aurului, ambele scrise în 1933, Moţii-calvarul unui popor eroic, dar nedreptăţit – 1928.

Ion Rusu Abrudeanu, în calitate de publicist şi gazetar fecund, ne-a lăsat cele mai valoroase studii istorico-etnografice cu privire la Munţii Apuseni despre cele două evenimente istorice: Primul război mondial şi Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Aceste lucrări rămân înscrise cu majuscule şi figurează cu contribuţii substanţiale la istoria naţională.

Ca om politic, împreună cu C. Mille participă la centenarul naşterii lui Andrei Şaguna. Îl cunoaşte pe Aurel Vlaicu care împreună cu Octavian Goga îi va mijloci plecarea în România. Cu entuziasmul care îl caracterizează glorifică epopeea românilor de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz. A participat la jubileul semicentenar al Astrei de la Blaj.

Contribuţia cea mai importantă pentru cunoaşterea istoriei moţilor o reprezintă lucrările: Moţii şi aurul românesc, lucrări extrem de bine documentate şi ilustrate. Lucrarea are 544 de pagini şi cuprinde imagini privind originea şi limba, caracterul şi tipul moţilor, etnografia şi folclorul specific, relaţiile sociale, politice şi economice.

Astfel îi descrie: „Moţii sau ţopii sunt urmaşii direcţi ai dacilor şi coloniştilor romani. Numele de „moţ” s-a născut de la chica antică „moţul cu păr pe care îl purtau bărbaţii până în a doua jumătate a secolului XIX iar cel de „ţop” de la germanul „zopp”(chică).

Ultimul voievod din „Terra Tzopus”, Iacob, cu reşedinţa la Abrud, a pierdut neatârnarea faţă de regii Ungariei pe la începutul secolului al XV-lea.

În lucrarea „Aurul românesc-istoria din vechime până astăzi”, ne duce înapoi în perioada Daciei preistorice, până la cucerirea ei de către romani, a năvălirii popoarelor migratoare, timpul dominaţiei ungurilor până la restaurarea Daciei Traiane la 1 Decembrie 1918. Este o lucrare bine documentată, de referinţă asupra bogatelor exploatări de aur începute de străbunii noştri daci şi romani înainte cu mii de ani în istoricul şi pitorescul ţinut al Munţilor Apuseni. În această lucrare bogat ilustrată fiecare pagină este o fărâmă de viaţă, un freamăt din sufletul moţilor.

Ion Rusu Abrudeanu consemnează în cartea „Tragedia Aurului” din Munţii Abrudului următoarele: „... Noi, românii, nu trebuie să uităm că în primul rând comorile aurifere din Munţii Abrudului au fost imboldul principal care l-a îndemnat pe împăratul Traian să pornească războiul împotriva Daciei şi să ocupe, pentru ca apoi să aşeze aici pe strămoşii strămoşilor noştri şi să plămădească în cursul vremurilor, neamul românesc de azi”.

Este uimitoare şi totodată tragică povestea nababului dac Cotylius Bruda din Abrudiam, cel mai priceput, cel mai bogat şi mai temut explorator al minelor de aur din Munţii Apuseni. A ajuns la un moment dat să posede enorme cantităţi de aur, fiind considerat ca bogăţie, al doilea după Cresus, faimosul rege al Lidiei. Este de-a dreptul fascinantă povestea celui mai bogat om din antichitate, mărirea şi decăderea „imperiului” său de aur din Munţii Apuseni.

Astăzi Abrudul ar putea să-i dedice măcar o statuie dacului Cotylius Bruda pentru că el a fost cel ce a dat numele oraşului.

În această lucrare, fiecare pagină e o fărâmă de viaţă, un freamăt din sufletul moţului.

Ion Rusu Abrudeanu, prin tot ce a lăsat posterităţii, prin scrierile sale şi faptele omului politic, rămâne o mare personalitate a făuritorilor de cultură din Ţara Moţilor. Oamenii mari în viaţă rămân mari şi după moarte. Nu sunt cu noi, ci în noi. El rămâne în istoria neamului ca un vrednic apărător al moţilor şi un neînfricat luptător pentru drepturile naţiunii sale.

Ion Rusu Abrudeanu a fost un mare român în care a bătut o inimă de moţ. Un luptător consecvent pentru drepturile moţilor, pentru istoria, cultura şi tradiţiile tuturor românilor.

Numele şi faptele sale pilduitoare pentru mai binele românilor vor rămâne scrise în istoria acestui colţ de ţară numit Ţara Moţilor.

Ai fost vreodată la Abrud ?

                   de Iustin Ilieşu

Ai fost vreodată la Abrud, acolo unde Moţul plânge ?

Duşmanii noştri-au fost zdrobiţi şi înecaţi în lac de sânge

Acolo-s munţii, azi pustii, şi aur nu mai e în stancă,

Acolo-i foamete şi jaf – durerea sapă brazdă-adancă

Acolo bolile-şi fac cuib, minerii au plecat cu toţii –

Ai fost vreodată la Abrud, să vezi cum plâng şi sufăr Moţii ?

Ai fost vreodată la Abrud, unde tribunii se luptară,

De trei ori au sfărâmat cumplit cu coasa, armia ungară

Cu tun de lemn a secerat acolo Iancu – a sa izbândă, **

Şi acum când neamul e unit, dăm Moţilor cununi de osândă?

Urmaşii marilor eroi loviţi sunt azi de crunta soartă,

Ai fost vreodată la Abrud să-i vezi cerşind din poartă-n poartă?

Ai fost vreodată la Abrud, unde s-a pedepsit trădarea:

Acolo pâinea s-a gătat şi-i nesfârşită ‘ndurerarea.

Infamul Dragoş e ucis ca pildă pentru toţi duşmanii,

Acolo unde-s munţii azi pleşuvi, au dus pădurile jidanii.

E mare jelea şi-i pustiu şi gem legaţi în lanţuri Moţii –

Ai fost vreodată la Abrud, să simţi în inimă emoţii?

Ai fost vreodată la Abrud? Amar rânjeşte sărăcia.

Acolo apele au dus cu ele toata bogăţia.

Acolo mincinoşi profeţi de-un timp încoace duc cuvântul

Şi milă n-au pentru săraci, le iau averea şi pământul.

Acolo-s râuri de dureri, dar Moţii totuşi au credinţă –

Ai fost vreodată la Abrud, să vezi imensa suferinţă?

Ai fost vreodată la Abrud? În negre nopţi a ars lumina;

Opreşte-te, drumeţ străin, descoperă-te şi te-nchină,

Sub glie umbre tresar de-atâta jaf şi umilire;

Opreşte-te, drumeţ străin, ş-aruncă-un bulgar de iubire;

Acolo e pământul sfânt şi totuşi ceasul nu mai bate -

Ai fost vreodată la Abrud? E ţara unde nu-i dreptate!

Ai fost vreodată la Abrud să vezi mizeria şi chinul?

Acolo-aruncă din belşug distrugere şi foc destinul!

O, Moţi orfani, sculaţi din somn, călcaţi azi lanţul în picioare.

Steag nou s-a înălţat spre voi, prevestitor de sărbătoare,

Aţi fost scuipaţi şi răstigniţi şi traşi pe roată-aţi fost cu ură,

Sfărâmaţi cătuşele din nou, vă cheamă-a neamului Scriptură.

                                              Culeasă de Părintele  Eugen GOIA

Părintele Eugen GOIA