În memoria unui mare om
de cultură din Ţara Moţilor
ION RUSU ABRUDEANU
1870 - 1934
”Este bine să i se
vorbească unui
popor, de oamenii lui
mari”.
Nicolae Iorga
 Renumele
unui oraş este dat de personalităţile care s-au născut, au trăit
şi au lucrat în el.
În pantheonul marilor
aşezări care au creat faima Ţării Moţilor, la loc de cinste este şi
Abrudul. Aici s-a născut Ion Rusu Abrudeanu la 14 decembrie 1870 fiul
lui Petru, luptător în legiunile lui Iancu şi al Iulianei din Roşia
Montană, vară primară cu Iulia Faliciu soţia lui Bogdan
Petriceicu-Haşdeu. Urmează Şcoala primară în localitatea natală, pe urmă
le continuă la Brad, Sibiu şi Braşov.
Începe activitatea
publicistică la revista Tribuna din Sibiu. Trece clandestin în România
unde dorea să-şi continue studiile. Aici activează ca şi gazetar la
ziarul Timpul la care se afirmaseră şi Eminescu, Slavici şi Caragiale.
Conduce ziarul România Ilustrată.
Este autor a mai multor
volume, lucrări de referinţă în cultura română: Habsburgii, ungurii şi
românii – 1915, Pacostea rusească – 1920, România şi războiul mondial –
1921, Păcatele Ardealului faţă de sufletul vechiului regat – 1930, Dr.
Miron Cristea-omul şi faptele – 1928, Aurul românesc şi Tragedia
aurului, ambele scrise în 1933, Moţii-calvarul unui popor eroic, dar
nedreptăţit – 1928.
Ion Rusu Abrudeanu, în
calitate de publicist şi gazetar fecund, ne-a lăsat cele mai valoroase
studii istorico-etnografice cu privire la Munţii Apuseni despre cele
două evenimente istorice: Primul război mondial şi Marea Unire de la 1
Decembrie 1918. Aceste lucrări rămân înscrise cu majuscule şi figurează
cu contribuţii substanţiale la istoria naţională.
Ca om politic, împreună cu
C. Mille participă la centenarul naşterii lui Andrei Şaguna. Îl cunoaşte
pe Aurel Vlaicu care împreună cu Octavian Goga îi va mijloci plecarea în
România. Cu entuziasmul care îl caracterizează glorifică epopeea
românilor de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz. A participat la jubileul
semicentenar al Astrei de la Blaj.
Contribuţia cea mai
importantă pentru cunoaşterea istoriei moţilor o reprezintă lucrările:
Moţii şi aurul românesc, lucrări extrem de bine documentate şi
ilustrate. Lucrarea are 544 de pagini şi cuprinde imagini privind
originea şi limba, caracterul şi tipul moţilor, etnografia şi folclorul
specific, relaţiile sociale, politice şi economice.
Astfel îi descrie: „Moţii
sau ţopii sunt urmaşii direcţi ai dacilor şi coloniştilor romani. Numele
de „moţ” s-a născut de la chica antică „moţul cu păr pe care îl purtau
bărbaţii până în a doua jumătate a secolului XIX iar cel de „ţop” de la
germanul „zopp”(chică).
Ultimul voievod din „Terra
Tzopus”, Iacob, cu reşedinţa la Abrud, a pierdut neatârnarea faţă de
regii Ungariei pe la începutul secolului al XV-lea.
În lucrarea „Aurul
românesc-istoria din vechime până astăzi”, ne duce înapoi în perioada
Daciei preistorice, până la cucerirea ei de către romani, a năvălirii
popoarelor migratoare, timpul dominaţiei ungurilor până la restaurarea
Daciei Traiane la 1 Decembrie 1918. Este o lucrare bine documentată, de
referinţă asupra bogatelor exploatări de aur începute de străbunii
noştri daci şi romani înainte cu mii de ani în istoricul şi pitorescul
ţinut al Munţilor Apuseni. În această lucrare bogat ilustrată fiecare
pagină este o fărâmă de viaţă, un freamăt din sufletul moţilor.
Ion Rusu Abrudeanu
consemnează în cartea „Tragedia Aurului” din Munţii Abrudului
următoarele: „... Noi, românii, nu trebuie să uităm că în primul rând
comorile aurifere din Munţii Abrudului au fost imboldul principal care
l-a îndemnat pe împăratul Traian să pornească războiul împotriva Daciei
şi să ocupe, pentru ca apoi să aşeze aici pe strămoşii strămoşilor
noştri şi să plămădească în cursul vremurilor, neamul românesc de azi”.
Este uimitoare şi totodată
tragică povestea nababului dac Cotylius Bruda din Abrudiam, cel mai
priceput, cel mai bogat şi mai temut explorator al minelor de aur din
Munţii Apuseni. A ajuns la un moment dat să posede enorme cantităţi de
aur, fiind considerat ca bogăţie, al doilea după Cresus, faimosul rege
al Lidiei. Este de-a dreptul fascinantă povestea celui mai bogat om din
antichitate, mărirea şi decăderea „imperiului” său de aur din Munţii
Apuseni.
Astăzi Abrudul ar putea
să-i dedice măcar o statuie dacului Cotylius Bruda pentru că el a fost
cel ce a dat numele oraşului.
În această lucrare,
fiecare pagină e o fărâmă de viaţă, un freamăt din sufletul moţului.
Ion Rusu Abrudeanu, prin
tot ce a lăsat posterităţii, prin scrierile sale şi faptele omului
politic, rămâne o mare personalitate a făuritorilor de cultură din Ţara
Moţilor. Oamenii mari în viaţă rămân mari şi după moarte. Nu sunt cu
noi, ci în noi. El rămâne în istoria neamului ca un vrednic apărător al
moţilor şi un neînfricat luptător pentru drepturile naţiunii sale.
Ion Rusu Abrudeanu a fost
un mare român în care a bătut o inimă de moţ. Un luptător consecvent
pentru drepturile moţilor, pentru istoria, cultura şi tradiţiile tuturor
românilor.
Numele şi faptele sale
pilduitoare pentru mai binele românilor vor rămâne scrise în istoria
acestui colţ de ţară numit Ţara Moţilor.
Ai fost vreodată la
Abrud ?
de
Iustin Ilieşu
Ai fost vreodată la Abrud,
acolo unde Moţul plânge ?
Duşmanii noştri-au fost
zdrobiţi şi înecaţi în lac de sânge
Acolo-s munţii, azi pustii,
şi aur nu mai e în stancă,
Acolo-i foamete şi jaf –
durerea sapă brazdă-adancă
Acolo bolile-şi fac cuib,
minerii au plecat cu toţii –
Ai fost vreodată la Abrud, să
vezi cum plâng şi sufăr Moţii ?
Ai fost vreodată la Abrud,
unde tribunii se luptară,
De trei ori au sfărâmat
cumplit cu coasa, armia ungară
Cu tun de lemn a secerat
acolo Iancu – a sa izbândă, **
Şi acum când neamul e unit,
dăm Moţilor cununi de osândă?
Urmaşii marilor eroi loviţi
sunt azi de crunta soartă,
Ai fost vreodată la Abrud
să-i vezi cerşind din poartă-n poartă?
Ai fost vreodată la Abrud,
unde s-a pedepsit trădarea:
Acolo pâinea s-a gătat şi-i
nesfârşită ‘ndurerarea.
Infamul Dragoş e ucis ca
pildă pentru toţi duşmanii,
Acolo unde-s munţii azi
pleşuvi, au dus pădurile jidanii.
E mare jelea şi-i pustiu şi
gem legaţi în lanţuri Moţii –
Ai fost vreodată la Abrud, să
simţi în inimă emoţii?
Ai fost vreodată la Abrud?
Amar rânjeşte sărăcia.
Acolo apele au dus cu ele
toata bogăţia.
Acolo mincinoşi profeţi de-un
timp încoace duc cuvântul
Şi milă n-au pentru săraci,
le iau averea şi pământul.
Acolo-s râuri de dureri, dar
Moţii totuşi au credinţă –
Ai fost vreodată la Abrud, să
vezi imensa suferinţă?
Ai fost vreodată la Abrud? În
negre nopţi a ars lumina;
Opreşte-te, drumeţ străin,
descoperă-te şi te-nchină,
Sub glie umbre tresar
de-atâta jaf şi umilire;
Opreşte-te, drumeţ străin,
ş-aruncă-un bulgar de iubire;
Acolo e pământul sfânt şi
totuşi ceasul nu mai bate -
Ai fost vreodată la Abrud? E
ţara unde nu-i dreptate!
Ai fost vreodată la Abrud să
vezi mizeria şi chinul?
Acolo-aruncă din belşug
distrugere şi foc destinul!
O, Moţi orfani, sculaţi din
somn, călcaţi azi lanţul în picioare.
Steag nou s-a înălţat spre
voi, prevestitor de sărbătoare,
Aţi fost scuipaţi şi
răstigniţi şi traşi pe roată-aţi fost cu ură,
Sfărâmaţi cătuşele din nou,
vă cheamă-a neamului Scriptură.
Culeasă de Părintele
Eugen GOIA
Părintele Eugen GOIA

|