România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Jinan - o carte de istorie a Chinei

 

Când am aflat că Cel de al XXII-lea Congres International de Ştiinţe Istorice va avea loc în anul acesta la Jinan, capitala provinciei Shandong din Republica Populară Chineză, am simţit o satisfacţie deplină. În primul rând, pentru faptul că după mai bine de un secol, trecut de la primul congres din 1900, această reuniune internaţională este organizată pentru prima oara într-o ţară asiatică şi, în al doilea rând, pentru că desfăşurarea acesteia a fost convenită a avea loc în China, în oraşul Jinan, unde, într-un peisaj mirific, înconjuraţi de vestigiile a peste 8000 de ani de istorie, participanţii se vor simţi “la ei acasă”.

Provincia Shandong se află în partea de est a Chinei, o parte a teritoriului ei formează o peninsulă ce pătrunde în apele mării între Marea Bo şi Marea Galbenă; are o suprafaţă de 157.000 km pătraţi şi o populaţie de peste 97 milioane de locuitori (2013); este intersectată de cursul inferior al Râului Galben – Râul Mamă al naţiunii huaxia –chineză, de delta capricioasă a acestuia; este străjuită de Taishan - Muntele Munţilor , martor al milioanelor de ani de existenţă, simbolul eternităţii lumii chineze; este depozitara imenselor dovezi istorice — începând din epoca preistorică şi, apoi, continuând mileniu după mileniu, secol după secol — ale marilor evenimente si creaţiilor spirituale ale strămoşilor poporului chinez, ale făuritorilor unei mari civilizaţii. Aici, s-au născut şi au făurit operele lor nemuritoare dascălul naţiunii chineze Kong Zi - Confucius şi urmaşul său Meng Zi – Mencius, strategul Sun Wu; aici au fost păstrate, apoi predate posterităţii operele lor.

Oraşul Jinan, are o suprafaţă de 8177,21 km pătraţi şi 7 milioane de locuitori, dintre care 600.000 sunt studenţi.

Iată cum îl descrie marele scriitor chinez, Lao She, după ce l-a vizitat: „Oraşului Jinan îşi datorează frumuseţea naturii înconjurătoare, munţilor din sudul oraşului, lacurilor ce se întind în nordul lui. În afara luciului lacurilor si semeţia munţilor, aici se mai află cele 72 de izvoare, din ale căror ape pornesc râuşoare ce străbat oraşul şi înconjoară zidurile de apărare. De la înălţimea Muntelui Celor o Mie de Budha, spre nord, privirea cuprinde întregul oraş, acoperit tot de sălcii si plopi. În depărtări, ceaţa se ridică din ape şi se iveşte Podul Coţofenelor ce se arcuieşte pentru a îmbrăţişa Marele Fluviu. Ce imagine încântătoare!”

Fără îndoiala că această poziţie geografică a oraşului Jinan i-a determinat pe strămoşii poporului chinez, încă din vremuri imemoriale, să se stabilească aici. Prezenţa lor, cu circa 8000 de ani în urmă, este dovedită de vestigiile numeroaselor situri arheologice din incinta oraşului şi din imediata sa apropiere. Culturile Beixin, Dawenkou şi Longshan demonstrează evoluţia neintreruptă a vieţii a unor comunităţi umane în epoca neoliticului până la începutul epocii bronzului. Epoca de înflorire a Culturii Longshan este strâns legată de numele împăratului legendar Shun (2233-2184). Ridicat din neamul Dongyi, el s-a născut în zona oraşului Jinan, „a lucrat pământul” pe Muntele Li, „a pescuit în balta Lei”, şi, cu hărnicie s-a angajat, spre binele colectivităţii, în cele mai grele munci; prin comportamentul său răbdător, cinstit, generos şi onest a servit drept model locuitorilor. Pentru toate acestea memoria îi este cinstită până în zilele noastre, numele lui fiind prezent în numeroase locuri ale oraşului.

Oraşul Jinan se poate mândri cu vestigiile Culturii Longshan şi cu ceea ce aceasta demonstrează. Unica măiestrie de făurire a obiectelor de ceramică neagră, de grosimea coajei de ou, reprezentative pentru această cultură, existenţa la Chengziya a unui oraş cu o suprafaţă de 200.000 metrii pătraţi şi a unei salbe de aşezări urbane în apropierea acestuia, identificate a fi fost ridicate în timpul primei dinastii Xia ( sec. XXI-XVI î.e.n.), vin să confirme continuitatea locuirii in această zona a populaţiei autohtone, care a creat inconfundabila civilizaţie huaxia, vin - totodată - să răstoarne teoria cum că civilizaţia huaxia - chineză ar fi fost una introdusă de afară. După părerea profesorului Wang Yuji, aici, la Jinan - unde au fost dezvăluite vestigiile de la Chengziya - se află locul în care “cultura chineză se auto confirmă.” Acest fapt este intărit si prin constatarea că cromozomii făuritorilor acestei culturi, cunoscuţi ca Yi de răsărit, sunt prezenţi în 60%-70% din locuitorii Chinei de azi.

Primele însemnări despre oraşul Jinan datează de acum 3550 de ani şi se referă la condiţiile geografice de aici: prezenţa copleşitoare a apei ce ţâşneşte cu putere din solul carstic. Prima este ideograma luo, scrijelită pe un os de divinaţie descoperit in această regiune, şi ea se referă la înfrângerea, în anul 1542 î.e.n., a neamului Yi, în apropierea unuia dintre izvoarele din oraşul Jinan, iar al doilea este poemul Marele Răsărit (Da Dong) din Cartea Cantecelor ( Shijing ), atribuit unui funcţionar al statului Tan, ce exista aici încă din timpul dinastiei Shang (sec.XVI-XI î.e.n.). În poem sunt redate condiţiile grele în care trăia poporul de rând, care „nu găseşte un petic de pământ uscat pe care să-şi depoziteze lemnele pentru foc.”

Între secolele VIII şi V î.e.n., când în societatea chineză au avut loc schimbări însemnate şi fiefurile acordate de impăratul dinastiei Zhou de vest (sec.XI-771 î.e.n.) s-au întărit, în această zonă s-a creat statul Qi, care de-a lungul secolelor a devenit un puternic centru economic, politic si cultural. În cronica acestuia, se consemnează existenţa oraşului Luo, care, apoi, îşi schimbă numele în Lixia. Aici a avut loc, în 589 î.e.n. vestita bătălie între statele Qi şi Jin, în zona Muntelui Maan (Şeaua Calului) aflat în sudul oraşului Jinan de azi. Amintirea măreţiei statului Qi trăieşte până în zilele noastre în vestigiile marelui zid lung de 700 km., ridicat de principii acestui stat începând din anul 555 î.e.n. După realizarea, în anul 221 î.e.n., a unificării statului chinez de către Primul Impărat Suveran Qin şi crearea prefecturii Ji, Jinan-ul de azi, cu numele de Lixia, devine oraş de reşedinţă.

Numele de azi al aşezării datează din anul 164 î.e.n., din timpul dinastiei Han de vest (206 î.e.n.- 8 e.n.), când, o dată cu înfiinţarea Statului Jinan, unul din cele patru vaduri de trecere al râului Ji, a fost numit Jinan, ceea ce înseamnă “la sud de Râul Ji”. Creşterea importanţei acestuia o regăsim azi în numeroase construcţii unice. Dintre acestea, cea mai importantă este capela (citang) pentru cinstirea memoriei familiei Guo, simbolul dragostei filiale, ridicată cu două mii de ani în urmă. Considerată cea mai veche construcţie din China, aceasta păstrează, la scară redusă, caracteristicile unei case de locuit din timpul dinastiei Han. Durată din piatră, are interiorul decorat cu fresce specifice mormintelor din acea epocă, reprezentând momente din viaţa cotidiană şi personagii din mitologia chineză. Frescele, precum şi basoreliefurile constituie capodopere ale artei sfârşitului mileniului I şi începutului mileniului II. Latura exterioară vestică a capelei este decorată cu o placă pe care este incizată „Odă dedicată dragostei filiale” în stilul li al artei caligrafierii ideogramelor în timpul dinastiei Han.

După părerea profesorului Wang Yuji, oraşul Jinan a fost de-a lungul istoriei „zona cu cea mai mare concentraţie de elemente primare ale culturii tradiţionale a Chinei”. Oraşul Jinan se mândreşte cu faptul că aici s-a creat şi, de aici, s-a răspândit cea mai importantă teorie din cultura chineză, cea care a influenţat, de-a lungul a peste 2000 de ani, China şi anume teoria alternării yin yang a celor cinci elemente; ea devine fundamentul cel mai întins al culturii chineze, atât în filosofie şi ştiinţa istorică, cât şi în domeniul ştiinţelor în general, teorie ce a copleşit, fără nici o excepţie, întreaga societate chineză, începând de la marile personalităţi până la poporul de rând. Oraşul se mai mândreşte cu faptul că Zou Yan (340-260 î.e.n. sau 305-240 î.e.n.), cel ce a conceput această teorie a fost cetăţean al oraşului Jinan, unde, se presupune, că mişcarea perpetuă a izvoarelor viguroase i-au oferit condiţii prielnice pentru contemplaţie şi pentru elaborarea acestor concluzii filosofice. Oraşul se mândreşte, de asemenea, şi cu faptul că aici a trăit exegetul Fu Sheng (260-161 î.e.n.), cel ce a salvat pentru posteritate una din capodoperele operelor clasice: Shang Shu - Cartea Documentelor referitoare la domnia împăraţilor legendari Yao si Shun, la guvernarea dinastiilor Xia, Shang şi Zhou. Fu Sheng a fost membru al Academiei imperiale a dinastiei Qin (221-207 î.e.n.), recunoscută somitate în ce priveşte cercetarea şi însuşirea acestor texte. Atunci când, după unificarea Chinei, Primul Împărat Suveran al dinastiei Qin a ordonat, în anul 213 î.e.n., incinerarea tuturor operelor filosofice, istorice si literare, el a avut îndrăzneala să se opună ucazului imperial şi să zidească sulurile inscripţionate cu textele cărţilor clasice la baza casei sale. După instalarea dinastiei Han, confucianismul a devenit doctrină de stat şi s-au depus eforturi pentru recuperarea exemplarelor salvate ale cărţilor clasice şi pentru descoperirea cunoscătorilor acestora. În noile condiţii istorice create în timpul domniei împăratului Wen (179-157 î.e.n.), Fu Sheng a desfăcut ascunzişul, dar a găsit acolo doar 29 de suluri intacte. Deşi păşise peste pragul celor 90 de ani de viaţă, la cererea împăratului, părţile lipsă din Shang Shu le-a completat cu cele păstrate “ în mintea şi sufletul său”, apoi le-a transmis discipolilor săi, s-a angajat în pregătirea cunoscătorilor acestei cărţi clasice şi le-a transcris în noul stil li de caligrafiere a ideogramelor adoptat de dinastia Han. Fu Sheng a rămas în istoria Chinei ca un personaj cu merite nemuritoare, fără care istoriografia clasică chineză ar fi suferit o pierdere greu de apreciat.

O altă personalitate mândrie a oraşului Jinan, cu o contribuţie incomensurabilă pentru viaţa poporului chinez, este ilustrul medic Bian Que (407-310 î.e.n.) inventatorul acupuncturii, o metodă unică de tratare a bolilor, metodă inclusă în marea galerie a comorilor naţiunii chineze.

Ca centru politic important, oraşul Jinan a resimţit dureros urmările zbuciumului secolelor din prima jumătate a primului mileniu. Aceasta a fost perioada în care budismul a pătruns în China, au fost ridicate mănăstiri, au fost traduse scripturile, au fost create opere nemuritoare ale artei budiste. Jinan-ul se află în fruntea acceptării şi sinizării acestei credinţe noi. Aici s-a ridicat una dintre primele patru mari mânăstiri budiste din China, de unde budismul a început să emane influenţa sa spre masele largi de oropsiţi , spre cei care „se aflau sub vremuri”, dar şi spre marile personalităţi ale secolelor cu putere de decizie în societate. Este vorba de mânăstirea Shentong (Marea putere divină), întemeiată în anul 351, considerată locul de origine a budismului în provincia Shandong. Până în secolul al XIX-lea, aceasta a cunoscut perioade de înflorire , dar şi perioade de decădere, de distrugere, urmate de refacerea şi reconstrucţia ei. Azi, întreaga suprafaţă pe care această mănăstire o ocupase de-a lungul existenţei sale, este cu grijă administrată de organele de specialitate ale statului chinez, fiind considerată de experţii UNESCO „cel mai bine conservat vestigiu antic budist din cele cunoscute în lume”.

Dintre construcţiile fostei mânăstiri, o valoare deosebită o reprezintă Pagoda cu patru porţi (Si men ta), inventariată ca cea mai veche pagodă budistă din China, posesoare a primei „sarire” autentice (relicvă - o parte din corpul lui Budha, care a fost păstrat după ce a fost incinerat n.a.) din China. Construcţia pătrată , de 7,4 m pe fiecare latură şi înaltă de 15 m, a fost construită în anul 661, după toate probabilităţile, pentru a găzdui cele patru statui ale lui Budha, făurite in anul 544. Pagoda impresionează prin simplitatea sa robustă şi linia sa elegantă; statuile, din interiorul ei, opere remarcabile ale budismului incipient, emană seninătate şi detaşare înţeleaptă de zbuciumul vieţii lumeşti. Aşezarea în spaţiu a pagodei este remarcabilă: chiparoşi seculari îi conferă un fundal de verde nemuritor, imaginile lui Budha sculptate pe peretele de stâncă cu sutele creează o atmosferă de pioşenie, iar „pădurea de pagode”formată din mici monumente funerare ale călugărilor care şi-au dus traiul în acest lăcaş – oferă prilejul unor momente de meditaţie.

De o frumuseţe aparte este Pagoda Dragonul şi Tigrul ( Long Hu ta), probabil din timpul de domnie al primei femei-împărat al dinastiei Tang, Wu Zetian (624-706). Construcţia se bizuie pe o temelie octogonală , corpul este sculptat în piatră şi bogat decorat cu imaginea tigrului, dragonului, ca şi cu ale aspara( îngeri din lumea budistă n.a.), a lui Budha şi bothisatvelor, precum şi cu elemente florale. Partea superioară pare a fi adăugată ulterior (probabil în timpul dinastiei Song), deoarece distonează ca stil şi mod de execuţie cu restul pagodei.

Din timpul dinastiilor Tang (618-907) şi Song (960-1279), zona oraşului Jinan a păstrat pentru contemporanitate numeroase vestigii remarcabile ale artei budhiste. Începând din 619, călugării budhişti au început să sculpteze în pereţii de stâncă ale munţilor, în grotele şi peşterile acestora, imagini indestructibile ale celui iluminat. În urma muncii lor neostoite de-a lungul a 1600 de ani, a rămas o galerie remarcabilă de portrete ce reflectă procesul de asimilare a artei sculpturale budhiste în China. În incinta Mănăstirii Stânca Spiritelor (Ling yan si), din timpul dinastiei Song, au rămas mărturie ale creaţiei artistice, 40 de statui de lut pictate color, 32 datând din 1066 şi alte 8 din perioada 1573-1620. Acestea reprezintă lohani – arhaţi - călugări, care au renunţat la orice dorinţă, plăcere şi grijă pământeană. Arta realizării acestor statui este remarcabilă, ea depăşind forma tradiţională a credinţei budhiste şi atingând nivelul unor portrete autentice în care pulsează viaţa, clocotesc stări de spirit contradictorii şi învinge resemnarea. Din însemnările numeroşilor oameni de cultură aflăm că aceste statui au fost înscrise în itinerarul lor ca un obiectiv important pentru cunoaşterea artei şi culturii chineze din epoca Song.

 După o nouă împărţire administrativă a Chinei, făcută în timpul dinastiei Song, la începutul celui de al doilea mileniu, Jinanul a devenit cunoscut ca „tărâmul belşugului”, ca una din provinciile cu cea mai mare contribuţie la veniturile statului, ca locul, aşa cum a scris marele poet Du Fu după ce a petrecut acolo o perioadă de timp, „unde oamenii cu condei sunt foarte numeroşi”. În secolele ce au urmat, viaţa culturală ce clocotea aici, frumuseţea oraşului şi împrejurimilor sale, care îmbină armonios arhitectura urbană, relieful muntos, luciul apelor într-un tot întreg, oraşul grădină unde se regăseşte frumuseţea locurilor din nordul Chinei cu cea din sudul ei au făcut ca Jinan-ul să devină un loc de pelerinaj cultural. În lucrările unui număr impresionant de scriitori, poeţi, pictori, oameni de cultură, intelectuali de seamă din întreaga Chină se găsesc pasaje memorabile cu privire la impresiile lăsate în sufletele lor de tot ce văzuseră acolo; numeroase sunt operele literare inspirate de aceste locuri şi oamenii lor, picturile care imortalizează colţuri ale peisajelor dăruite de natură şi înfrumuseţate de mâna omului.

Primul european care şi-a lăsat posterităţii impresiile lui despre Jinan este Marco Polo. La câţiva ani după înfrângerea revoltei antimongole din 1262, el a trecut pe acolo în calitate de trimis al Marelui Han Kubilai şi a relatat în memoriile sale: „Acest oraş este cel mai mare din regiune; comercianţi sunt fără de număr şi toţi sunt angajaţi în afaceri de mare amploare; bogăţia producţiei de mătase este greu de imaginat. În afară de toate acestea, aici sunt grădini, ale căror frumuseţe încântă inima şi ochii, şi livezi încărcate cu fructe.”

În privinţa construcţiilor edilitare ale oraşului, anii de domnie ai dinastiilor Song şi Ming (1368-1644) au rămas în istoria acestuia ca momente de referinţă: în timpul primei dinastii, au fost extinse grădinile, dându-li-se un caracter de lăcaş de elevaţie spirituală, de secluziune meditativă, de refugiu, caracter de care au făcut mulţi intelectuali uz în timpul dominaţiei mongole; în timpul celei de a doua, când în anul 1376, a devenit capitală de provincie şi sediul regiunii militare, s-a accentuat caracterul defensiv şi edilitar, ridicându-se un zid de apărare al oraşului, înalt de 10 m, cu o circumferinţă de 7 km şi patru porţi, un simbol al puterii şi spiritului organizatoric caracteristic dinastiei Ming. Acest zid şi-a făcut datoria timp de cinci secole, până 1928. Atunci, pentru a obstrucţiona înaintarea Armatei Naţionale Revoluţionare în marşul său victorios spre nord pentru realizarea unificării naţionale, armata japoneză a ocupat oraşul, a dinamitat porţile, a trecut prin tăişul sabiei peste 6.000 de locuitori ai oraşului, Jinan-ul trăind o perioadă de teroare neîntâlnită de-a lungul întregii sale istorii.

În timpul dinastiei Qing (1644-1911 ), împăraţi vizionari, cu simţul răspunderii pentru moştenirea culturală a Chinei au contribuit la menţinerea frumuseţii „oraşului grădină”, lăsând mărturii ale prezenţei lor acolo.

 Schimbările intervenite în societatea chineză după războiul opiului (1840) au fost resimţite şi în oraşul Jinan. În spiritul caracteristic intelectualilor acestei urbe, personalităţi de seamă au căutat să adopte metode prin care pătrunderea puterilor coloniale să fie folosită în favoarea dezvoltării, modernizării Chinei. În 1904, Curtea imperială a aprobat cererea guvernatorului provinciei Shandong, Yuan Shikai (1859-1916) ca la Jinan să se deschidă o zonă comercială administrată de autorităţile chineze, în cadrul căreia – respectându-se legislaţia şi suveranitatea Chinei - să se organizeze importul de tehnologie modernă şi să se dezvolte prelucrarea şi exportul produselor autohtone. După 1905, activitatea comercială şi industrială din zona aceasta a cunoscut o dezvoltare continuă, Jinan-ul devenind un centru comercial de prim rang al provinciei, un model pentru dezvoltarea autonomă a oraşelor din întregul imperiu de la sfârşitul dinastiei Qing. Oraşul a putut să se mândrească cu prima întreprindere înfiinţată cu capital naţional, cu prima bancă, cu primul muzeu de ştiinţele naturii, cu primul cinematograf şi primul teatru modern din China, cu o gară modernă vestită în întregul Extrem Orient. După ce în 1911, s-a dat în folosinţă podul de peste Râul Galben, Jinan-ul a devenit un nod de cale ferată pe linia dintre Tianjin şi Shanghai, o legătură între nordul şi sudul Chinei. În anii ’30, Jinan-ul s-a impus în viaţa economică a Chinei ca un important centru al industriei uşoare, cu precădere al industriei textile şi de morărit. În 1945, suprafaţa zonei comerciale a ajuns la 70 ha.

Paralel cu preocuparea pentru dezvoltarea economică, s-a manifestat şi grija pentru introducerea unui învăţământ superior modern. În anul 1901, comandantul militar al regiunii Shandong, Yuan Shikai, a primit aprobarea împăratului Guangxu (1875-1908) ca pe baza “Regulamentului provizoriu al universităţii din provincia Shandong “, propus de el, să se treacă la înfiinţarea acesteia. Aşa a luat fiinţă a doua universitate în istoria modernă a Chinei, care avea deviza: „oameni pregătiţi pentru societate, bogăţie şi putere pentru ţară”. În primul an de studiu, la cele 20 de facultăţi, au fost înscrişi 300 de studenţi iar, în următorii 14 ani, au absolvit 770.

În perioada Celui de-al Doilea Război Mondial, în care China a dus greul frontului din Extremul Orient, oraşul Jinan a cunoscut tragedia ocupaţiei japoneze, a simţit urmările practicării de către ocupanţi a politicii „pământului pârjolit”. După capitularea Japoniei în 1945 şi încheierea Războiului Revoluţionar Civil, proclamarea Republicii Populare Chineze la 1 Octombrie 1949, a deschis o nouă filă în istoria oraşului Jinan. În 1991, Consiliul de Stat a aprobat înfiinţarea aici a „Zonei industriale de nivel naţional pentru dezvoltarea tehnologiilor noi şi avansate”, zonă care în prezent se întinde pe o suprafaţă de 137 km pătraţi. Azi, Jinan-ul este centrul politic, economic, financiar, cultural, ştiinţific-educaţional al provinciei Shandong, una din primele trei cele mai bogate provincii ale Chinei, care ocupă locul întâi printre provincii în ce priveşte producţia de bumbac, grâu, aur şi diamante şi dispune de cel mai mare depozit de safire din lumea întreagă. Oraşul cunoaşte o înflorire fără precedent în istoria sa.

prof.univ.dr. tc "prof.univ.dr. "

Anna Eva BUDURA