|
La Roşia Montană,
peştele cel mare, compania canadiană „Gabriel Resources” nu renunţă la
aşa momeală
- 300 tone aur şi
1600 tone argint -
Roşia Montană este o localitate frumoasă din
Munţii Apuseni, deosebit de importantă din punct de vedere geologic,
minier, cultural, istoric şi economic. La suprafaţă şi în subteran se
află cel mai mare zăcământ auro-argentifer din România şi din Europa, cu
o gamă largă de alte elemente valoroase, cum ar fi arseniu, titan,
molibden, vanadiu, crom, cobalt, galiu, feldspat.
Mineritul, ocupaţie multimilenară, se pierde
în cenuşiul epocii fierului, când scito-agatârşii şi geto-dacii, primii
locuitori ai acestor meleaguri, extrăgeau aurul şi argintul din zăcământ
şi prundişul râurilor Mureş şi Arieş.
După cucerirea Daciei de Imperiul Roman
(106-275 p.Chr.), exploatarea zăcământului s-a intensificat prin
perfecţionarea şi introducerea de noi tehnologii de lucru. Din perioada
daco-romană s-au păstrat până în zilele noastre vestigii deosebit de
importante pentru istoria noastră naţională.
Cele mai spectaculoase descoperiri, făcute
între anii 1786-1855 sunt celebrele tăbliţe cerate dacice. Au fost
găsite 50 de piese, din care au fost recuperate 25, scrise în perioada
131-167 p.Chr. Din conţinutul tăbliţei XVIII, datată 6 februarie 131
p.Chr., descoperită în 1854 în galeria Ohaba-Sf. Simion de pe versantul
sudic al muntelui Cârnic, se cunoaşte pentru prima dată toponimul
localităţii Roşia Montană de Alburnus Maior. Este cea mai veche
localitate atestată documentar din ţară. Privitor la tăbliţele cerate
dacice, profesorul Ioan Baltariu, în „Tripticele din Transilvania”,
afirmă că sunt „actul de naştere al poporului român”.
Până la mijlocul secolului al XVIII-lea,
mineritul aurifer în Roşia Montană, a fost practicat de asociaţii
particulare. În data de 17 iunie 1846 se constituie prima Întreprindere
minieră de stat din Roşia Montană, sub numele de „Galeria Regală Sf.
Cruce din Orlea”. De la această dată, exploatarea zăcământului se face
în paralel, de asociaţiile particulare şi de stat, până la
naţionalizarea din 11 iunie 1948, când toate minele au trecut în
proprietatea statului. Se organizează Exploatarea Minieră Roşia Montană,
care preia toate proprietăţile. Producţia de minereu şi metale creşte de
la an la an. De la o producţie de 60 de mii tone minereu şi metale, se
ajunge în 1990 la 500 de mii tone anual, valorificând aurul, argintul,
sulful şi periodic metale rare şi disperse. Au fost asigurate permanent
peste 1200 locuri de muncă. Exploatarea minieră, după 55 de ani de
activitate se închide în anul 2005, cu toate că avea rezerve de minereu
care asigurau producţia pe 50 de ani. Este închisă fără nici un studiu
de fezabilitate. În procesul de producţie nu s-a folosit niciodată
cianură.
Începând cu anul 1995, la Roşia Montană apar
investitorii străini, aşa zişii „salvatori ai mineritului”, Compania
canadiană „Gabriel Resources” prin Roşia Montană Gold Corporation
(RMGC).
Pe teritoriul Roşiei Montane, primul pas îl
face în anul 1995, cu un proiect de explorare a nisipurilor aurifere din
iazul de decantare din Gura Roşia, unde sunt depozitate circa 15
milioane de tone, rezultate de la prelucrarea minereului în uzină. Au
executat un număr însemnat de foraje care le-au furnizat informaţii
utile privind valoarea depozitului şi sursa de unde provine zăcământul
auro-argentifer. Scopul proiectului rămâne necunoscut. Se discută fără
certitudine că s-au extras şi trimis în Australia 80 de tone material
din decantor şi zăcământ, inclusiv carote cu aur nativ, fără să fie
cunoscut modul de transport, scopul şi rezultatul eventualei cercetări.
Acest prim pas este o tentativă neloială de a obţine în condiţii
avantajoase, licenţa de concesiune a perimetrului minier.
Pasul următor îl face începând cu anul 1997,
deplasându-se spre E, cu 6 km, în Roşia Montană, la zăcământul
auro-argentifer. Aici concesionează pe timp de 20 de ani perimetrul
minier, obţinând pe o sumă modică de la Agenţia Naţională de Resurse
Minerale (ANRM), documentaţia geologico-minieră a zăcământului Roşia
Montană, realizată timp de 40 de ani de specialiştii români care au
lucrat aici.
În perioada 1997-2004, Compania execută
lucrări de cercetare (foraje, probări geologice) cu care pune în
evidenţă 218 milioane tone minereu, din care estimează că se pot
valorifica 300 tone de aur şi 1600 tone de argint. Proiectul minier
prevede exploatarea minereului în patru cariere de suprafaţă: Cetate,
Cârnic, Orlea, Jig-Văidoaia. Perioada de construcţie a minei a fost
estimată la 2-3 ani, exploatarea propriu-zisă 15 ani şi închiderea minei
2 ani, în total 21-22 ani activitatea RMGC în Roşia Montană. Minereul va
fi prelucrat prin cianuraţie cu un consum de 0,8 kg cianură pe tona de
minereu. Pe valea Cornei se va construi un iaz de decantare cu suprafaţa
de 600 hectare pentru depozitarea a 200 milioane tone de steril
contaminate cu cianură. Acest iaz are la bază un dig din anrocamente cu
înălţimea de 185 de metri, la 4-5 km amonte de oraşul Abrud. Investiţia
asigură 1200 locuri de muncă în faza de construcţie (2-3 ani) şi 550 în
faza operaţională, de exploatare. Majoritatea locurilor de muncă vor fi
ocupate cu personal din afara localităţii şi a zonei, de personal cu
înaltă calificare. Vor fi afectate în jur de 2000 de persoane, 8
biserici, cimitire, grădiniţe, şcoli, construcţii social-administrative,
monumente istorice etc.
În această perioadă, RMGC a cumpărat mai
multe proprietăţi, determinând prin sumele fabuloase oferite, ca circa
80% din populaţia Roşiei Montane şi a Cornei să-şi vândă bunurile
agonisite într-o viaţă şi să plece în alte localităţi. Pentru cei mai
mulţi a construit la periferia oraşului Alba Iulia, cartierul „Recea”.
Banii, ochiul dracului, au luat minţile oamenilor. Populaţia s-a
învrăjbit, au apărut neînţelegeri chiar în sânul familiilor. O derută
generală, o nouă tragedie a aurului, la care instituţiile locale,
judeţene şi centrale au rămas pasive.
Privitor la modul de a obţine aprobarea
proiectului minier sunt multe suspiciuni de corupţie de la nivel local
şi până la cel central, inclusiv fostul preşedinte al statului. Pentru
susţinerea proiectului, societatea canadiană a făcut o propagandă
agresivă şi inegală la radio, televiziune şi în presă, cheltuind sume
fabuloase. A împărţit bani cu nemiluita unor primării, şcoli, biserici,
mănăstiri, persoane fizice. A plimbat în străinătate persoane cu funcţii
de decizie. Un mare număr de jurnalişti au fost duşi în Noua Zeelandă.
Din partea statului se constată o crasă
nepăsare faţă de această mare avuţie naţională, aurul şi argintul, de
existenţa noastră multiminerală pe aceste plaiuri, de acest patrimoniu
geologic, minier, cultural, istoric, economic, de valoare naţională şi
universală.
După o scurtă perioadă de linişte, când
credeam că proiectul Roşia Montană este o problemă închisă definitiv,
citesc în presă şi aud la televizor că „Gabriel Resources”-Roşia Montană
Gold Corporation dă România în judecată la Curtea de Arbitraj de la
Washington, prin care solicită statului român, în caz că proiectul Roşia
Montană nu va fi aprobat, o despăgubire de 4 miliarde de dolari. Şantaj
curat. Statul român ar trebui să ceară o listă care să fie făcută
publică, cu dolarii cheltuiţi pe fiecare obiectiv, pentru ca poporul
să-şi dea seama de ce cer aceste despăgubiri şi cine se fac vinovaţi de
un eventual dezastru. Nu ar fi lipsit de interes ca DNA să investigheze
special „Afacerea Roşia Montană”, afacere comentată documentat în
lucrarea jurnalistului Mihai Goţiu. Sunt argumente suficiente, o
susţinere naţională şi internaţională pentru a nu ceda şantajului,
presiunilor, pentru a nu aproba proiectul Roşia Montană şi a nu plăti
sumele exorbitante pretinse în mod nejustificat.
De ce nu trebuie aprobat proiectul minier
Roşia Montană? Pentru că nu asigură o dezvoltare durabilă. În situaţia
când s-ar aproba, la sfârşitul perioadei de 21-22 ani, vom fi mai săraci
cu cel puţin 300 tone de aur şi 1600 tone de argint, cu două localităţi
multimilenare, Roşia Montană şi Corna, şterse de pe suprafaţa
pământului, o populaţie dezmembrată şi risipită în cele patru zări,
moştenirea unui gropan uriaş cu diametre variabile şi adâncimi de până
la 450 metri, invadat de bălării, apă şi mâluri, cu aspect apocaliptic
şi un iaz de decantare cu cianuri, care va fi multe secole un pericol
iminent pentru oraşul Abrud şi localităţile de pe valea Arieşului.
Totodată vom pierde un valoros patrimoniu cultural-istoric şi un mediu
natural mirific.
România, în cazul aprobării proiectului, se
poate confrunta cu riscul financiar (incapacitatea de plată a RMGC,
închiderea minei înainte de termen, speculaţii bursiere), poluarea
pânzei freatice, ruperea barajului de la decantorul de steril Corna,
alunecări de teren, dezastre.
Zăcământul auro-argentifer trebuie să rămână
un bun naţional, un depozit bancar natural şi sigur, de care să se
bucure şi urmaşii urmaşilor noştri, extrăgând aur şi argint, eventual şi
alte metale, atunci când este nevoie şi vom avea tehnologii perfomante
neplouante.
Roşia Montană trebuie gândită şi proiectată
ca un centru turistic, comercial, cultural, istoric, cu tematică - aurul
- cuplat cu un parc arheologic. Surse de inspiraţie: „Satul aurului” din
Tankavaara, Laponia, Finlanda, mina romană Las Médulas din Spania, pusă
sub protecţia UNESCO. Alte posibilităţi viabile ar fi agroturismul şi
turismul cultural cuplat cu cel naţional, reorganizarea şi regândirea
gospodăriei ţărăneşti, cursuri şi seminarii pentru instruirea
localnicilor şi acordarea de burse pentru studenţii din zonă în
economie, turism etc. Toate acestea nu se pot realiza fără interesul şi
sprijinul statului român.
Reputatul geolog, prof. dr. Gheorghe Popescu
afirmă: „Din străvechime până acum, din Carpaţii României s-au extras
2070 de tone de aur, lucru care ne plasează pe locul cinci în lume, după
Africa de Sud, Canada, Statele Unite şi Australia”. În anii 2005-2006
toate minele metalifere au fost închise fără nici o justificare,
degradându-se toate construcţiile de la suprafaă şi din subteran, după
care România nu mai produce nici un gram de aur.
După cum se observă din grafic, de aurul
extras, cel mai puţin a beneficiat poporul român. Şi în continuare vrem
să avem aceeaşi situaţie? Ar fi o mare greşeală.
O veste bună ar fi că în sediment am mai avea
o cantitate de trei ori mai mare cât s-a exploatat până acum, adică vreo
6000 tone. În privinţa Roşiei Montane şi a potenţialului geologo-minier
al zăcămintelor ce se concesionează, specialiştii români nu sunt
consultaţi, nu-i întreabă nimeni nimic. Redevenţele stabilite sunt în
defavoarea ţării noastre.
Marele istoric Nicolae Iorga, în lucrarea
„Orizonturile mele. O viaţă de om, aşa cum a fost” afirmă: „... fiecare
loc de pe Pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu
urechea ca s-o auzi şi un dram de iubire ca s-o înţelegi”. Cazul Roşia
Montană trebuie gândit în litera sfatului lui Nicolae Iorga, să tragem
bine cu urechea la istoria multimilenară a localităţii şi să ne apropiem
cu înţelegere şi cu un dram de iubire de acest patrimoniu geologic,
minier, cultural, istoric şi economic, de a nu permite nimănui să-l
distrugă, aducându-se atingere fiinţei noastre naţionale.
 Ing.
geolog Aurel SÎNTIMBREAN
Fundaţia culturală
Roşia Montană
|
|
