|
Simbolul Naţional, Drapelul Tricolor Românesc în date şi mărturii
Drapelul Tricolor
Românesc, alături de stemă şi imnul naţional reprezintă un însemn
important al neamului nostru.
Tricolorul românesc a
străbătut până în momentul afirmării sale ca simbol vexilogic naţional,
mai multe perioade, prima fiind cea a opţiunii pentru cele trei culori:
roşu, galben şi albastru. Semnificaţia celor trei culori este
următoarea: ROŞU reprezintă simbolul măriri, al bucuriei, îndrăznelii şi
generozităţii. Simbolizează de asemenea, sângele vărsat în lupte,
puterea de viaţă şi energie strămoşească. GALBEN este simbolul forţei,
al bogăţiei şi al purităţii. Ea reprezintă şi culoarea holdelor de grâu
copt. ALBASTRU reprezintă aerul, cel mai nobil element şi simbolizează
blândeţea, frumuseţea şi buna credinţă, amintind şi legea strămoşească
creştină.
v v v
Steagul cu dragon s-a
impus ca semn militar şi în cadrul trupelor romane din alte provincii
ale Imperiului Roman. Insigna legiunilor romane, a XIII Gemina şi a V
Macedonia se evidenţiază printr-o succesiune coloristică a celor trei
culori – roşu, galben şi albastru. În secolele II şi III p.Chr. în
Pannonia trupele romane erau formate şi din daci intraţi în slujba
Romei. Unele trupe auxiliare ca: „Cohors II Augusta Dacorum, Cohors II
Aurelia, Alla Prima Flaviae Getulorum”, au conservat şi transmis
însemnele militare proprii, dacilor. Cetatea „Aquincum”, viitoarea
Buda-Veche, a moştenit în stema sa culorile roşu, galben şi albastru,
despre care cărturarul german J. Neigebaur afirma că sunt „o moştenire
de pe timpul Daciei Traiane”.
v v v
Tricolorul are o tradiţie
populară şi creştină precum şi una revoluţionară. Culorile roşu, galben
şi albastru au fost folosite şi de strămoşii noştri daci. Dragonul
dacic, strămoşul Tricolorului, era structurat cromatic, în cele trei
culori atât în Dacia cât şi, ulterior, în provinciile romane, în care
dacii au slujit ca ostaşi. Edificator în acest sens menţionăm cohortele
de daci recrutate, începând din timpul împăratului Hadrianus, denumită
„Cohors I-IV Aelia Dacorum”, care au fost trimise în extremitatea
nord-estică a imperiului, în Britania. Aici şi-a avut reşedinţa şi
castrul la „Amboglana (Comboglana)” timp de două secole.
v v v
Tetraevanghelierul de la
mănăstirea Tismana, tipărit de Nicodim, în anul 1404, precum şi cel al
lui Gavril Uric, de la mănăstirea Neamţ, din anul 1429, considerat
„manuscrisul” care a deschis drumul miniaturisticii româneşti are
chenarele ornamentate cu culorile roşu, galben şi albastru. La sfârşitul
manuscrisului, Nicodim a desenat un minunat cocoş oltenesc colorat în
roşu-cărămiziu, galben şi albastru. Mărturii documentare confirmă
opţiunea coloristică a celor trei culori şi în Transilvania. Diplomele
de înnobilare acordate de Mihai Viteazul după intrarea triumfală în Alba
Iulia, unor boieri munteni şi unor nobili transilvăneni, precum şi
blazoanele acestora, erau tricolore.
v v v
Cea mai veche biserică
românească din Abrud (jud. Alba) din perioada voievodatului „Terra
Tzopus” (înainte de veacul al 15-lea) avea deasupra altarului pictura
celor 12 apostoli care avea de jur împrejur un brâu tricolor.
Ulterior biserica a fost
luată de papistaşi. Cele de mai sus au fost confirmate de către
memorandistul av. Rubin Patiţia (1841-1918) de pe meleagurile Albei şi
redate în cartea „Ţara Ţopilor”, despre trecutul Munţilor Apuseni –
apărută în anul 1912 la „Tipografia nouă”, I. Moţa din Orăştie.
v v v
Până la data de 1
Decembrie 1918 drapelul tricolor românesc era interzis în Transilvania.
v v v
Românii din localitatea
Ţebea – Brad unde se află mormântul „Craiului Munţilor” Avram Iancu, au
păstrat cu sfinţenie cele trei culori ale drapelului românesc, pe arcada
altarului Bisericii Ortodoxe din localitate, sub forma curcubeului care
se păstrează şi în zilele noastre. Situaţii similare au existat şi în
alte biserici româneşti din Transilvania.
v v v
Drapelul tricolor românesc
din oraşul Cluj, înainte de anul 1918 a fost păstrat cu sfinţenie în
Biserica Ortodoxă Română. În această biserică s-a celebrat căsătoria
Anei Câmpean - Veronica Micle - cu profesorul Ştefan Micle din comuna
Feleac, care a făcut parte din oastea lui Avram Iancu.
v v v
Prezenţa culorilor
naţionale pe primul drapel al primei reprezentanţe naţionale din istoria
României a fost Adunarea norodului din timpul revoluţiei din anul 1821
condusă de Tudor Vladimirescu.
v v v
După fuga prinţului Ghe.
Bibescu (1848) Guvernul provizoriu, în frunte cu mitropolitul ţării,
Neofit, a dat primul decret privind Steagul Naţional, în care se arăta:
Steagul Naţional va avea trei culori: roşu, galben şi albastru. Drapelul
naţional tricolor a fost sfinţit a doua zi după decret, la 15/27 iunie
1848, în cadrul unei mari adunări populare, pe Câmpia Filaret, devenită
Câmpia Libertăţii.
v v v
În anul 1848 pe Câmpia
Libertăţii de la Blaj a fost adus din Ţara Românească un mare steag
tricolor care a fost aşezat în faţa catedralei mitropolitane de la Blaj.
Pe culoarea galbenă a steagului era scris: „Virtutea României
Întregite”.
v v v
La Adunarea Naţională de
la Blaj, din 15 mai 1848 la care au participat aproximativ 40.000 de
români, Ioan Cavaler de Puşcariu a fost purtătorul drapelului, fiind
denumit „Stegarul Naţional”. În tabloul principal al momentului „1848”
de la Blaj, se poate observa drapelul respectiv.
În lucrarea „Notiţe despre
întâmplări contemporane” scrise de Ioan Cavaler de Puşcariu editată la
Sibiu în anul 1913, a descris momentul respectiv astfel:
„Eu, care purtam steagul
cel mare al naţiunii m’am suit cu el pe catedră (tribună) de unde se
ţineau cuvântările, de aici, Bărnuţiu cetind jurământul naţional, am
avut privirea unică de a vedea capetele descoperite şi mâinile ridicate
spre jurământ, jur împrejur a patruzeci de mii de oameni.
Acest steag naţional – pe
cari erau scrise cu litere de aur cuvintele: Libertate, Egalitate şi
Frăţietate” – a fost pregătit încă din Sibiu, într’o conferinţă
naţională în care s’au luat culorile: albastru, alb şi roşu ca, culori
ce predominează la portul românesc; - părerea mea de a se primi
culorile Ardealului, albastru, roşu şi galbin, fu delăturat prin
pretextul, că steagul fiind garnisit cu ciucuri de aur şi colorarea
galbină e destul de reprezentată, ca steagul să cuprindă toate culorile
ţării, la acea n’a fost pregătit nimenea, că contrarii ne vor imputa, că
steagul a fost muscălesc.
Toate jurnalele române de
pe atunci mă numeau «stegarul naţional» ceeace a intonat şi Haşdeu în
răspunsul la cuvântarea mea de introducere la Academie.
Adunarea naţională
alegându-mă de membru al Comitetului Naţional Permanent, am luat parte
la toate afacerile acestuia cât timp am fost în Sibiu şi ca atare am
procurat, prima tipărire a protocolului de la Adunarea Naţională din 15
mai”.
v v v
Primul domn român al
Principatelor Române, Alexandru Ioan Cuza, a promovat steagul cu cele
trei culori: roşu, galben şi albastru. Acesta afirma: Steagul este
România! Acest: pământ binecuvântat al patriei, stropit cu sângele
străbunilor noştri, îmbelşugat cu sudoarea ţăranului şi a muncitorului
român este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii
şi copiii noştri. Steagul este simbolul devotamentului, credinţei,
ordinii şi disciplinei pe care o reprezintă oastea. Steagul este
întotdeauna trecutul, prezentul şi viitorul ţării, întreaga istorie a
României. Într-un cuvânt, steagul naţional reprezintă toate victoriile
şi toate virtuţile militare care se cuprind în cele două cuvinte
dăltuite pe vulturii români: onoare şi patrie.
v v v
ASTRA (Asociaţia
Transilvană pentru Literatură Română şi Cultura Poporului Român) a avut
un rol principal în promovarea culorilor tricolorului românesc până în
anul 1918, cu ajutorul dascălilor de la sate şi oraşele din
Transilvania. Cu ocazia serbărilor şcolare, aranjamentele florale erau
în aşa fel dispuse încât să reprezinte culorile Tricolorului Românesc.
La unele şcoli, careul elevilor cu flori în mână, realiza acelaşi lucru.
Situaţiile de acest fel, de la Hunedoara, s-au răspândit şi în celelalte
localităţi din Transilvania. Cele trei culori, roşu, galben şi albastru
au fost folosite şi la pictarea icoanelor pe sticlă. Ponderea lor este
evidentă şi în apreciatele lucrări de artă populară.
v v v
Tinerii români ardeleni
fugiţi şi stabiliţi în România înainte de anul 1918, au întemeiat şi
condus Societatea Carpaţi din care a făcut parte şi M. Eminescu.
Principalele personalităţi au fost: Ghe. Secăşanu, Ioan B. Bănciulescu
precum şi Ioan Corneanu, secretarul general al Societăţii. Nicolae şi
Alexandru Ciurcu, tatăl şi fiul lui, au fost secretarii ziarului
L’Independence Roumain. Ei au acţionat împreună cu ceilalţi, la unirea
tuturor forţelor din Transilvania şi România. Toate acţiunile
întreprinse s-au conjugat cu manifestaţia grandioasă din vara anului
1884 de la Sinaia, când Steagul tricolor a fost ridicat la cea mai mare
înălţime. Ardeleanul Alexandru Ciurcu încuraja ofiţerimea, spunându-i că
în curând o să fluture Steagul românesc şi în Transilvania.
v v v
La 14-15 mai 1865, în
timpul unui maial prilejuit de aniversarea a 17 ani de la Adunarea
Naţională de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, participanţii au defilat,
sub conducerea elevului Ioan Stoian, pe străzile Orăştiei, între care o
mulţime de tineri, iar în curtea bisericii ortodoxe, au fost ţinute
cuvântări în care s-a evocat originea nobilă a neamului românesc, dar
s-a discutat, mai cu seamă, despre simbolul naţiunii române - Drapelul
tricolor. Manifestarea patriotică a românilor a provocat reacţia
imediată a autorităţilor care au luat măsuri severe împotriva
organizatorilor.
v v v
La 30 iulie 1893, ca
urmare a Conferinţei Naţionale de la Sibiu, s-au întâlnit, la Predeal,
studenţii din România cu cei din Transilvania. La această întâlnire
“şi-au dat mâna frăţeşte” ca simbol a ceea ce au exprimat prin viu grai:
“graniţele politice despărţitoare nu există, toţi suntem una, în toţi
bate aceeaşi inimă”. Legământul a fost întărit prin împărţirea
Drapelului tricolor. Astfel: partea mijlocie, de culoare aurie, a rămas
ardelenilor; partea dinspre hastă, de culoare albastră, a fost luată de
bucureşteni, iar cea din exterior, de culoare roşie, a fost dăruită
ieşenilor. Speranţa declarată era că nu este departe timpul când
culorile drapelului vor fi reunite, odată cu Uniunea Naţiunii Române.
Cu ocazia Conferinţei
Naţionale de la 23-24 iulie 1893, de la Sibiu, în sala întrunirii, au
fost arborate trei steaguri: unul roşu, altul galben şi al treilea
albastru. La intervenţia autorităţilor steagul albastru a fost arborat
afară. Delegatul din România Ghe. Cantacuzino a făcut ca steagul
albastru să fie al tineretului din România, care să-1 poarte din oraş în
oraş, din sat în sat, din comună în comună pentru a afla toată suflarea
românească realitatea. Românii din Transilvania au fost îndemnaţi să
aştepte cu încredere, reîmpreunarea culorilor.
v v v
La Adunarea de la Sibiu,
din 4 mai 1894, în preziua plecării memorandiştilor la Cluj, la proces,
a participat un număr important de români, alcătuit din
intelectuali, meseriaşi, ţărani, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni.
Memorandiştilor li s-au oferit cununi de flori în culorile naţionale,
roşu, galben şi albastru, cu eşarfe tricolore pe care era scris “Totul
pentru Naţiune”. Drumul dela Sibiu la Cluj a fost o adevărată cale
triumfală. În toate gările, mulţimi de oameni îşi întâmpinau
conducătorii cu flori şi cântece naţionale, îmbărbătătoare, din care nu
lipsea “Deşteaptă-te române!”. Memorandumul a fost jalba poporului
român, iar procesul a fost al întregii naţiuni române.
v v v
Blajul ca centru cultural
al românilor din Transilvania şi al Şcolii Ardelene, a avut un rol
important în procesul de formare a conştiinţei naţionale a românilor din
Ardeal în decursul istoriei.
Odată cu declanşarea
primului război mondial în perioada de neutralitate a României,
activitatea unionistă s-a intensificat, iar la Blaj a culminat cu
acţiunile desfăşurate în jurul poemului “Vrem Ardealul”, a poetului Radu
Cosmin transmis de la Bucureşti la Blaj. Aceste acţiuni s-au încheiat
însă în mod tragic, cu procesul intentat de autorităţile austro-ungare
împotriva grupului de români, acuzaţi de acţiuni unioniste precum şi
sacrificarea martirei Puia Maria.
În cadrul acestor acţiuni,
arborarea drapelelor tricolore româneşti pe cele două turnuri ale
Catedralei Greco-Catolice de mai multe ori, care fluturau deasupra
Blajului, îmbărbăta şi dădeau speranţă românilor în Unirea cea mare care
s-a realizat la 1 Decembrie 1918.
v v v
În perioada premergătoare
revoluţiei ruse din anul 1917, renumitele universităţi din Petersburg au
fost frecventate şi de tineri studenţi români din Basarabia.
Prof. dr. Ion Inculeţ,
titular la facultatea de Fizică-matematică şi fizician la Observatorul
Meteorologic din Petersburg, a fost printre principali arhitecţi ai
unirii Basarabiei cu ţara mama.
Statele Unite ale
Americii, în frunte cu preşedintele Wilson au avut un rol important în
formarea statelor naţionale din această parte a Europei prin
dezmembrarea Imperiului ţarist şi Austro-ungar.
După o instruire bine
realizată la Petersburg, mai ales prin oratorul V. Socolov, o delegaţie
formată din 80 de propagandişti, în frunte cu prof. dr. Ion Inculeţ, au
fost trimişi în Basarabia pentru a pregăti şi organiza unirea provinciei
cu ţara mamă.
Despre plecarea grupului
românilor în Basarabia, în ziua de 25 mai 1917, merită să fie amintite
celor interesaţi, cele menţionate în continuare.
„Studentele românce care
frecventau cursurile universităţilor din Petersburg au confecţionat cu
mâinile lor un drapel tricolor românesc – roşu, galben şi albastru – cu
inscripţia – Trăiască Basarabia Autonomă”.
Fanfara regimentului de
gardă Preobrajenski a venit să petreacă delegaţia tinerilor moldoveni la
gară. Pentru prima dată de când exista capitala Rusiei, moldovenii
frumoşi, în admiraţia publicului, au defilat pe strada principală a
Petrogradului Newscki Prospect, cu muzica şi drapelul românesc falnic
fâlfâind („Generaţia Unirii”, nr. 1, pag. 5)
Prof. dr. Inculeţ pentru
meritele sale ştiinţifice şi politice a fost primit în Academia Română
printre nemuritori”.
v v v
În timpul primului război
mondial, aproape 100.000 de soldaţi români ardeleni şi bucovineni au
ajuns prizonieri în lagărele din Rusia.
Majoritatea românilor
ardeleni au preferat să fie luaţi prizonieri decât să lupte împotriva
fraţilor de peste Carpaţi.
În această situaţie a fost
şi batalionul format din 400 de moţi, condus de strănepotul lui Horea,
avocatul G. Nicola, care pentru actul săvârşit a fost condamnat la
moarte, motiv pentru care a rămas în Basarabia şi s-a stabilit la
Soroca, unde a întemeiat gazeta "Deşteptarea".
Personalităţile româneşti
aflate în Moldova şi Basarabia (prof. Onisifor Ghibu, Octavian Goga
etc.) au depus o activitate intensă pentru formarea detaşamentelor de
voluntari români din lagărele ruseşti.
Marele patriot român
Onisifor Ghibu în lucrarea sa „Pe baricadele vieţii”, descrie „momentul”
primirii voluntarilor ardeleni la Chişinău în ziua de 6 iunie 1917, zi
care s-a transformat într-o sărbătoare şi într-un eveniment istoric
important al timpului, care merită să fie amintit celor interesaţi: „În
gara Chişinău a ajuns un tren lung, îmbrăcat cu verdeaţă, din care se
desprindeau steaguri tricolore şi, accente de cântece naţionale iar de
prin vagoane, voluntarii duceau cu emoţie mâna dreaptă la chipiul cu
tricolorul românesc. Fiecare companie îşi avea steagul tricolor cu
devize ardeleneşti: Valea Mureşului, Munţii Apuseni, Maramureş etc.
La manifestarea
desfăşurată la Chişinău m-am cutremurat, când sălăjanul Victor Deleu,
comandantul detaşamentului de voluntari ardeleni luând în primire din
mâinile soroceanului Simeon Murafa, steagul tricolor confecţionat
special din mătase de Veturia Ghibu, care avea brodată inscripţia: -
Libertate sau Moarte – a făcut făgăduinţa sfântă în numele celor 1200 de
voluntari ardeleni: - “Jurăm să ducem steagul acesta în capitala
Ardealului sau să murim în cutele lui în drumul spre Alba Iulia” –
Prin mine, a spus S.
Murafa, moldovenii vă oferă acest steag tricolor, simbolul unităţii
noastre naţionale.
“Primiţi-l cu dragostea cu
care vi-l dăm şi-l duceţi cu bine peste Prut, peste Milcov, peste Olt,
peste Mureş şi peste Crişuri până la Tisa, fluturaţi-l triumfător peste
întreaga întindere românească şi împlântaţi-l apoi în numele nostru pe
turnul cetăţii de la Alba Iulia”.
(În anul 1919, acest
drapel tricolor, ca un simbol semnificativ a fost purtat de unităţile
româneşti nou înfiinţate în garnizoana Alba Iulia, după Marea Unire de
la 1 Decembrie 1918, până la Budapesta împotriva forţelor maghiare
bolşevice conduse de Bella Kuhn.)
După victoria obţinută,
drapelul tricolor a fost adus şi depus spre păstrare la Muzeul Unirii
din Alba Iulia unde se află şi în prezent.
„Manifestarea de la
Chişinău s-a încheiat cu participarea corului ardelenilor condus de
Aurel Medrea, format din peste 100 persoane, care a înălţat sufletele
românilor cu „Deşteaptă-te române!”, „Pe-al nostru steag e scris unire”,
„Vin dorobanţii”, „Pribeagul” etc.
La plecare, din mii de
glasuri a răsunat la despărţire: “La revedere la Alba Iulia, la Alba
Iulia, la Alba Iulia, localitatea care a devenit şi pentru ei un
memento, o lozincă, o poruncă…”
v v v
Steagul Naţional Român a
fost sfinţit în bisericile româneşti în majoritatea localităţilor din
Transilvania. La 26 octombrie 1918, în biserica ortodoxă din comuna
Sălişte, Steagul Naţional a fost sfinţit în prezenţa fruntaşului român,
marele istoric, Ioan Lupaş, care a ţinut cu acest prilej un discurs
înflăcărat.
v v v
În renumita localitate
Răşinari, din Mărginimea Sibiului, drapelul românesc a fost sfinţit, în
anul 1918, în biserica ortodoxă, lângă mormântul mitropolitului Andrei
Şaguna, unde membrii gărzilor naţionale au depus jurământul de credinţă.
v v v
La 8 noiembrie 1918 a fost
ales, la Brad, Sabin Banciu, şef al Gărzii Naţionale. El a însărcinat pe
vicepreşedintele dr. Radu, să pretindă înlăturarea steagului maghiar de
pe instituţiile oraşului, iar în locul lui să se arboreze Steagul
naţional român.
v v v
Drapelul naţional românesc
a fost arborat la Alba Iulia la data de 1 Decembrie 1918, pe Cetatea
oraşului, aflată până atunci sub jurisdicţia autorităţilor
austro-ungare, de tânărul de 15 ani, Viorel Stoica, împreună cu alţi
membri al gărzii naţionale.
v v v
La Marea Adunare Naţională
de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 reprezentanţii fiecărei
localităţi, aleşi dintre cei mai buni cetăţeni, aveau în frunte pe
stegarul comunei, „cel mai chipeş om din sat” cu drapelul tricolor.
Academicianul Emil Pop ne
descrie atmosfera din oraşul nostru astfel: „toată suflarea oraşului
pregătea Marea Adunare, se lucra zi şi noapte. M-am convins la faţa
locului că principalul organizator a fost avocatul Ioan Pop din Bucerdea
Vinoasă, un bărbat înzestrat cu o neobişnuită putere de muncă şi cu un
remarcabil spirit patriotic şi practic.
Problemele militare de
ordine şi securitate erau stăpânite de energicul comandant al gărzii
naţionale, căpitanul Florean Medrea, calm şi chibzuit în luarea
măsurilor şi operativ în aplicarea lor.
Satul meu Bucerdea Vinoasă
se pregătea cu zel pentru marea sărbătoare. În fiecare seară se
strângeau feciorii şi fetele care învăţau cântece patriotice. Se alegeau
cele mai frumoase costume naţionale, iar fiecare comună urma să apară cu
tricolorul dus de un stegar ales. Stegarul comunei Bucerdea Vinoasă a
fost Ştefan Muncuş, cel mai harnic om din sat. Problema era
confecţionarea steagului delegaţiei comunei noastre.
Culoarea roşie şi albastră
rămăsese în sat de la vopsitul ouălor de la Paşti, dar nu se găsea
culoare galbenă. Stegarul comunei a spart 150 de ouă şi a ales
gălbenuşurile. Cu ele a colorat pânza din mijlocul drapelului, astfel
Bucerdea Vinoasă s-a prezentat cu un steag falnic la adunare.
În seara zilei de 30
noiembrie 1918, noi studenţii am ţinut o adunare la şcoala de lângă
biserica ortodoxă şi am ales deputaţii cu drept de vot pe lângă cei
desemnaţi din partea societăţilor „România Jună” din Viena „Petru Maior”
din Budapesta şi a celor de la seminariile teologice.
Printre cei 1228 de
deputaţi au intrat în Sala Unirii şi 29 de studenţi cu tricolorul
românesc".
v v v
Stegarul delegaţiei
românilor din satul Agriş comuna Iara, jud. Cluj, Ion Arion, în drum
spre Alba Iulia la Marea Adunare Naţională de la 1 decembrie 1918,
ieşind în evidenţă cu un falnic drapel tricolor, a fost împuşcat
mişeleşte de garda maghiară din gara Teiuş.
Ion Arion a devenit primul
erou martir al României reîntregite după cum a afirmat marele patriot
român Vasile Goldiş. Înmormântarea a avut loc în cimitirul „Maieri” din
Alba Iulia în prezenţa personalităţilor din Consiliul Dirigent ales la 2
decembrie 1918.
v v v
Savantul român, dr.
Nicolae Păulescu (1869-1931) a fost adevăratul descoperitor al
insulinei. Nu i s-a acordat premiul Nobel şi nici nu a fost recunoscut
ca descoperitor al insulinei, datorită îndeosebi cărţilor sale:
Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul etc. Ultimele dorinţe ale
savantului pe patul suferinţei, după primirea sfintei împărtăşanii au
fost: “să fie îngropat simplu, creştineşte, să-i fie rezemat capul pe
Tricolorul Neamului Românesc, iar deasupra să fie aşezat chipul
însângerat de spini al Mântuitorului”.
v v v
În drum spre locul de
execuţie, la 1 iunie 1946, mareşalul Antonescu, păşea cu demnitate,
purtând haine civile cu panglică tricoloră la rever. La orele 16, doamna
Maria Antonescu a sosit cu o maşină la Jilava, de la Bucureşti, aducând
soţului şi celorlalţi condamnaţi la moarte, la cererea lor, 16 m de
panglică tricoloră. Ultimele cuvinte ale mareşalului, înainte de a fi
împuşcat, au fost: „Domnilor suntem gata. Ochiţi cum trebuie. Trăiască
România! Foc!”
v v v
Patriotul român Ilie
Ilaşcu din Basarabia a fost arestat la data de 2 iunie 1992 şi condamnat
la moarte la 9 decembrie 1993. În timp ce se citea sentinţa la moarte,
românul Ilie Ilaşcu a strigat de mai multe ori: „Trăiască, trăiască,
trăiască Moldova, Ardealul şi Ţara Românească”, „Trăiască România
Mare!”, „Jos hotarul de la Prut”, „Jos ocupanţii ruşi”. În acelaşi timp,
de după gratiile „cuştii” flutura un steguleţ tricolor pe care însuşi
l-a confecţionat în celula închisorii.
v v v
Fundaţia „Alba Iulia 1918
pentru unitatea şi integritatea României” a identificat şi a
achiziţionat drapelul tricolor al delegaţiei localităţii Lancrăm (satul
natal al filosofului Lucian Blaga) la Marea Adunare Naţională de la Alba
Iulia la 1 Decembrie 1918.
Drapelul tricolor a fost
predat pentru păstrare Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia.
v v v
În urma Diktatului de la
Viena, în Ardealul de Nord cedat, s-au produs atrocităţi neauzite până
atunci din partea hortiştilor maghiari, împotriva românilor nevinovaţi.
Un astfel de caz rezultă
şi din declaraţie tânărului român Cocan Florian, refugiat la Turda,
originar din com. Voiniceni, jud. Mureş, consemnată în procesul-verbal
nr. 55/1941 şi în raportul din 9 febr. 1941: “În ziua de 31 decembrie
1940, bande de unguri au făcut parcheziţie la locuinţa părinţilor mei,
unde au găsit drapelul tricolor românesc. Pentru acest fapt părinţii mei
Ioan şi Vaselina Cocan au fost arestaţi şi schingiuiţi, iar după 13 zile
au fost aruncaţi într-o groapă cu var unde şi-au găsit moartea.
Asupra mea, în timpul
schingiuirilor mi-a aplicat sodă caustică pe antebraţul mâinii drepte
care mi-a produs două răni adânci ce se pot observa din alăturatele
copii fotografice făcute de Poliţia Turda, la spitalul din localitate,
unde am reuşit să mă refugiez.”
 Culese
şi selecţionate de
ec. Ioan STRĂJAN
|
|
