Ce este H.V.I.M.?
Mă lamentam, într-o discuţie la „nivel
înalt”, că n-am idei fixe (din ce în ce mai puţine şi mai fixe), că ştiu
să scriu şi (despre) altceva, că am fost, cândva, „osândit” să umplu,
ani de zile, săptămânal, o pagină intitulată generic „Ardealul – pământ
românesc” ş. a. m. d. Şi am încercat să şi ilustrez cele de mai sus. În
van. Ignoranţa, nepăsarea, inconştienţa suverană şi iresponsabilitatea
criminală (sau sinucigaşă) cu care au fost primite şi comentate, în
anumite cercuri, cele petrecute în secuime în preajma Zilei Naţionale mă
obligă să mă întorc la a mea „idee fixă”.
Ce este HVIM? Cei ce m-au urmărit ar
trebui să ştie, încă din ciclul „Mişcarea Revizionistă Maghiară”
(devenit, între timp, o carte), că este vorba de Hatvannégy
Vármegye Ifjusági Mozgalom (Mişcarea de tineret pentru cele 64
de judeţe). Ce fel de judeţe (sau comitate)? Ale „Ungariei Mari” – cum
altfel?! Mişcare prezentă – masiv şi activ – pe toate site-urile
revizioniste de pe internet, în dialog „constructiv” cu tot ce are mai
bun şi mai productiv revizionismul maghiar de pe toate meridianele, de
la Kolozsy Sándor din Australia şi până la Lipták Béla din SUA sau
Szarka Lászlo din Ungaria. ( Apropo, am aflat, cu oareşcare surpriză,
că acesta din urmă, cel ce semnează pe internet cu pseudonimul
„Szarkafia Lászlo, a bögatyás” – Lászlo fiul ţărcii, cel cu izmene largi
– conduce departamentul de istorie al Academiei de Ştiinţe din Ungaria;
cât priveşte relativa surpriză, reamintim că dl Szarka este cel care a
relansat pe internet, pe la începutul deceniului trecut, „Teza
argentiniană”, conform căreia dacii erau rude de sânge cu hunii, avarii,
ungurii, secuii şi multe alte seminţii „sumeriene”!!!)
Ei bine, acest HVIM care are filiale în
toate „statele succesoare” (ale Austro-Ungariei), a procedat – după cum
rezultă din interviul lui Juhász Attila, preşedintele ardelean al HVIM,
acordat săptămânalului de limbă maghiară Erdélyi Naplo (nr. 17/30
aprilie 2003) sub titlul „Din perspectivă panmaghiară” („összmagyarságban
gondolkodva”) şi consemnat de către Fábián Tibor – la o inspirată
diversiune. Despre ce este vorba? Despre faptul că, mai nou, HVIM-ul din
Voievodina nu mai înseamnă, chipurile, „Hatvannégy Vármegye Ifjusági
Mozgalom”, ci „Három Vármegye Ifjusági Mozgalom” (Mişcarea de Tineret a
celor trei judeţe – atâtea câte are Voivodina), iar HVIM-ul din Ardeal,
la rândul său, nu mai înseamnă ce-a însemnat până acum, ci „Hét Város
Ifjusági Mozgalom”, adică „Mişcarea de Tineret a celor şapte oraşe” (de
inspiraţie „Siebenbürgen”).
Ingenios, nu? De ce această diversiune?
Pentru a putea înregistra, fără probleme, organizaţiile respective,
degajate de stigmatul pe care îl reprezenta proasta reputaţie a
Organizaţiei centrale, datorită nu numai celor „64 de judeţe”, dar şi
siglei (harta „Ungariei Mari”) ce nu lăsa nici un dubiu asupra
„obiectului muncii”!
Mai mult, adresa de pe internet la care
pot fi contactaţi cei de la HVIM – indiferent de semnificaţia oficială a
iniţialelor (64 judeţe, 3 judeţe, 7 oraşe etc.) – rămâne tot aceeaşi:
www.hvim.hu !
Pentru „conformitate” vom prezenta,
într-un număr viitor, sigla HVIM – reprodusă în nr. 49/10 decembrie 2002
al aceluiaşi Erdélyi Naplo, în cadrul unui articol ce se ocupă de
litigiul respectivei organizaţii cu cotidianul budapestan
„Népszabadság”. În text pot fi întâlnite atât iniţialele respective şi
semnificaţia lor reală, cât şi numele preşedintelui HVIM, o veche
cunoştinţă de-a noastră de pe site-urile revizioniste ale internetului.
*
Cât priveşte „cazierul” organizaţiei de
care ne ocupăm, să încercăm să întocmim un „dosar”, apelând la singura
sursă folosită în întreg demersul nostru publicistic: presa (cu
precădere de limbă maghiară) scrisă şi electronică. Iată, în ordine
cronologică, „întâlnirile” noastre cu HVIM, în speţă cele pe care le
considerăm mai reprezentative pentru subiectul în discuţie şi mai
relevante pentru semnificaţia reală a siglei amintite:
- „În 1918, în ciuda proporţiei
româno-maghiare de unu la unu
(trei la unu, în realitate – n.m.), românii ardeleni au hotărât –
discreţionar – desprinderea Ardealului de Ungaria (de
Austro-Ungaria, de fapt – n.m.). În plus, împreună cu Ardealul au
anexat la România şi teritorii ce n-au aparţinut niciodată acestuia
(au aparţinut lui Burebista, Decebal, Menumorut, Gelu şi Glad, până la
Tisa – n.m.).
Partiumul şi Secuimea trebuie
recuperate, pentru aceasta din urmă putându-se crea un coridor de
legătură, eventual prin schimb de populaţie. Dar şi fără acest coridor
Secuimea ar putea să aparţină Ungariei, aşa cum insulele Malvine ţin de
Anglia sau Tasmania de Australia, ca să dau doar două exemple.
Înainte de orice replică, a se citi,
la adresa http://hvim.inforum.hu/tervezet.htm, planul de revizuire
teritorială elaborat de către «Mişcarea de Tineret pentru cele 64 de
judeţe».
bekesrevizioămailbox.hu”
(Mesajul a fost inserat pe internet la data de 21 decembrie 2001).
- „Infiltrarea subversivă a românilor
este foarte periculoasă, trebuie să realizăm că până şi mutilata patrie
post-trianonică ne este periclitată. Îmi voi pierde minţile dacă acest
popor murdar şi viclean va pune mâna şi pe Szeged!!! De secole se
întâmplă acelaşi lucru. DEŞTEPTAREA! «Domnii» unguri «întreprinzători»,
de secole importă mână de lucru valahă ieftină. Când vor fi destui, vor
începe şi de această dată să-şi ceară «drepturile». E terifiant şi,
repet, suntem în pericol de moarte. HVIM – pe măsura puterilor sale – va
face totul pentru a stăvili procesul!
Toroczkai Lászlo – www.hvim.com
(Semnatarul este preşedintele
organizaţiei centrale a HVIM, iar mesajul a fost introdus pe internet la
data de 9 ianuarie 2002).
- “Aţi venit la Budapesta spre a
sărbători – aici! – ziua de întâi decembrie. Ne miră nesimţirea gestului
d-voastră. Probabil că mentalul colectiv al românilor a fost suficient
spălat pentru a ignora, cu desăvârşire, nerespectarea promisiunilor de
la Alba Iulia (făcute nu de statul român – n.m.). Această zi înseamnă,
pentru maghiarimea din Ardeal, 84 de ani de oprimare, umilire şi refuz
al autodeterminării. (…) Vă somăm, în consecinţă, să respectaţi –
împreună cu guvernul pe care îl conduceţi – angajamentele asumate la
Alba Iulia (făcute – repetăm – nu de Statul Naţional Unitar Român, ci de
conducătorii regionalişti ai PNR din Transilvania!!! – n.m.). A sosit
momentul ca poporul maghiar – privat timp de 84 de ani de accesul la
autodeterminare – să poată beneficia de drepturile sale legitime”
(Am reprodus o „Scrisoare deschisă”
adresată premierului Adrian Năstase, redactată de către Eva Maria Barki
– reprezentantă de marcă a revizionismului ungar – şi semnată şi de
către HVIM, Societatea Trianon, Mişcarea Revizionistă Maghiară,
Societatea Horthy Miklos, Uniunea Mondială a Maghiarilor etc., etc.,
scrisoare reprodusă în numărul 49/10 decembrie 2002 al săptămânalului
orădean Erdélyi Naplo.)
Este suficient – nefericiţilor care nu
înţelegeţi oportunitatea şi legitimitatea arestării d-lui Beke? Dacă nu,
să vă mai spun că ziaristul Bayer Zsolt din Budapesta, membru şi el al
HVIM, le propunea (aici – în România – la Forumul de la Odorhei)
conaţionalilor săi, ca model, IRA şi ETA! Sau că mult lăudatul model
tirolez s-a folosit şi de bombe artizanale! Dar aceia care le-au
confecţionat şi le-au detonat n-au fost terorişti. Nici pomeneală. Au
fost bărbaţi dintr-o bucată care au ştiut să-şi ceară drepturile!!!
(Aprecierea îi aparţine lui Bruno Kreiski – cancelar al Austriei la acea
vreme!). Sau să vă spun că cei de la HVIM l-au declarat, public, pe
criminalul Wass Albert drept simbol al lor! Iar pe Cseresznyés Pál –
căsăpitorul lui Mihăilă Cofariu – l-au făcut preşedinte de onoare al
„Insulei Maghiare” („Zonă liberă de Trianon”, aflată pe Dunăre, undeva
la sud de Budapesta).
Şi dacă tot nu vă ajunge, vă reamintesc
că în secuime a mai fost un atentat cu bombă artizanală, în 1984, ţinta
fiind o statuie a lui Mihai Viteazu. Bombă care nu şi-a atins ţinta
pentru că a fost detonată de un copil curios. Iar acel copil,
literalmente sfârtecat, a fost, întâmplător, maghiar.
Nu vă mai daţi cu părerea, dragii mei
dragi, în chestiuni pe care nu le cunoaşteţi şi nici nu aveţi cum să le
înţelegeţi.
dr. Zeno MILLEA
|
|