România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Liviu Rebreanu - o clară conştiinţă românească

 

Ca o punte peste Carpaţi, Liviu Rebreanu s-a născut în satul Târlişiua, judeţul Bistriţa-Năsăud, 27 noiembrie 1885, şi a murit în comuna Valea Mare, judeţul Argeş, septembrie  1944. Fiu din familie de români din ţinutul Someşului, pătrunde de tânăr problematica vremii şi-şi urmează calea, alegând, la orice răscruce, direcţia pe care simţirea românească i-o luminează. În 1909, la 21 de ani, trece Carpaţii în Bucureşti, dar este arestat, în februarie 1910, la cererea guvernului ungar,  încarcerat la Văcăreşti şi extrădat, continuându-şi întemniţarea la Gyula ,,pentru delicte săvârşite în timpul carierei militare” (Scriitori români, Ed. ştiinţifică şi enciclopedică, Buc., 1978 p. 395) Eliberat, revine la Bucureşti, unde, în anii primului război mondial este din nou arestat ca ,,nesupus la mobilizare”, dovadă că îi era neclară conjunctura evenimentului.

Configuraţia personajelor din primele nuvele ,,Răfuiala” şi ,,Catastrofa” au constituit armătura de bază pentru romanele, care îl fac remarcat, ,,Ion” şi ,,Pădurea spânzuraţilor”. Orice s-a spus înainte, elogios sau nu, despre Rebreanu, în zilele noastre, remarcăm, în scrierile ardeleanului o oglindă fără unduiri mincinoase ale vieţii românilor transilvăneni, chinuiţi, derutaţi, debusolaţi în existenţa vieţii cotidiene de conjunctura socială, care amprentează puternic tinereţea scriitorului.

Respingând orientări superficiale ale artei literare, care, dealtfel, trăiesc în plan secundar sau deloc în patrimoniul cultural, Rebreanu îşi dezvăluie curajos şi responsabil propria orientare: ,,Nu frumosul interesează în artă, ci pulsaţia vieţii. Pentru mine arta înseamnă creaţie de oameni şi viaţă. Când ai reuşit să închizi în cuvinte câteva clipe de viaţă adevărată, ai realizat o operă mai preţioasă decât toate frazele frumoase din lume” (id. p. 396)  Soliditatea gândirii sale este confirmată de apariţia primului roman, ,,Ion”,  care îi aduce consacrarea, marcată şi de premiul Academiei Române. Se cuvine să  cităm din critica vremii  consideraţii care eternizează scrierea lui Rebreanu, aceea că: ,,Ion  nu e doar romanul setei nepotolite de pământ a ţăranului român, ci un adevărat microcosmos în care se concentrează, ca razele de lumină într-un focar, toate durerile, aspiraţiile şi problemele poporului român din Transilvania epocii şi chiar ale românilor de pretutindeni” (id. p. 397) Cu maturitate de admirat, Rebreanu demonstrează că problema pământului nu era exclusiv patima înavuţirii, ci era şi una naţională, că fără rezolvarea ei, nu era posibilă eliberarea. Astfel, concepţia problematicii din romanul ,,Ion” prefigurează principala structură tematică din cele mai izbutite romane: ,,Pădurea spânzuraţilor” şi ,,Răscoala”

Cu o înţelegere modestă, semnalez o prezumtivă alegere a numelui eroului din romanul ,,Pădurea spânzuraţilor”, Apostol. Educat de tatăl său în spiritul datoriei, al respectării legilor statului, al disciplinei, Apostol  ajunge să fie apreciat  urmare îndeplinirii obligaţiilor ostăşeşti. Aflat în postura de membru al Curţii Marţiale se pronunţă pentru condamnarea lui Svoboda, dar asistând la scena spânzurării este chinuit sufleteşte şi bâiguie ca justificare: ,,Pedeapsa...crima...legea”. Dorinţa lui de a fi mutat pe alt front, să nu fie silit să lupte în Ardeal îi aduce din partea generalului catalogarea de criminal, dar primeşte îndatoriri de aprovizionare. Când, însă, este numit judecător la Curtea Marţială, dezertează, este prins, judecat şi spânzurat. Îmi iau libertatea în a aprecia că aici se poate asemui soarta eroului cu cea a brâncovenilor, dragostea frăţească fiind credinţa, urmare căreia a ales moartea. Să fie ideea de martiriu una apostolică aceea de a sugera: ,,români, aceasta este credinţa noastră, care cere jertfă!?”

Dacă problema naţională este atât de dureros ilustrată în romanul ,,Pădurea spânzuraţilor”, sub jugul asupririi austriece, romanul ,,Răscoala” preia problema pământului din romanul ,,Ion” şi prezintă un vast tablou al mişcării sociale. Moment culminant al întregii creaţii rebreriene, aici descoperim mizeria existenţei românilor pe întregul teritoriu, pe care vom deveni stăpâni de drept curând, după jertfa din 1907 şi cea de la Oituz şi Mărăşeşti. ,,Ion ardeleanul este pus alături de Ionii regăţeneşti”, pentru că, în conştiinţa sa, autorul consideră că ,,se cuvenea să urmărească iubirea de pământ şi în vechiul Regat, ca să dea un tablou întreg al românimii agrare” (George Călinescu) Iată-l pe Rebreanu şi în creaţia literară punte peste Carpaţi! Aşadar, epopeea ţărănimii române, care, alături de ,,Marseillaisa” ardeleană a lui Coşbuc, ,,Noi vrem pământ”, cea rebreriană, extinsă în întreaga ţară, a dat semnalul către clica străină a stăpânirii: ,,In lături, venetici!”

Păstrăm personalitatea scriitorului ardelean, Liviu Rebreanu, ca o conştiinţă înaltă de neam, implicată curajos în problematica vieţii românilor.

                   prof. Georgeta CIOBOTĂ