România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Monumentul Unirii de la Cernăuţi

 

 

În anul 1924, în Piaţa Unirii, astăzi Piaţa centrală în faţa Palatului Primăriei Cernăuţilor, pe un spaţiu larg, încadrat de un mic scuar de verdeaţă şi copaci, pe memorabilul loc unde, la 28 noiembrie 1918, românii au încins Hora Unirii, a fost ridicat MONUMENTUL UNIRII - opera artiştilor români Victor Ştefănescu - arhitect şi Teodor Burcă - sculptor -

MONUMENTUL UNIRII, reprezintă chipul în bronz al unui soldat român în plină armătură, având, în stânga un drapel iar în faţă, stând în genunchi, o fată: BUCOVINA RECUNOSCĂTOARE.

Grupul statuar era aşezat pe un postament rotund, iar zidul în formă de semicerc, era încins cu basoreliefuri din bronz, reprezentând scene din istoria românilor (legenda lui Dragoş Vodă, cu Molda de pe unde a venit numele de Moldova, decapitarea în condiţiile dramatice ale anului 1777, a domnitorului Grigore Ghica Vodă), precum şi scene din epopeea primului război mondial.

În spatele monumentului era aşezat pe un soclu, un zimbru din bronz care strivea sub picioare, vulturul austriac cu două capete.

După ocuparea Bucovinei de către sovietici acest monument care simboliza lupta istorică de veacuri a românilor, pentru UNIRE a fost demolat. După revenirea administraţiei româneşti la Cernăuţi, în iulie 1941, pe acelaş amplasament al pieţei din faţa Primăriei din Cernăuţi a fost executată o replică a MONUMENTULUI UNIRII.

MONUMENTUL UNIRII a fost distrus a doua oară după anul 1944 fără să mai fie refăcut până în zilele noastre.

În prezent mai există un singur fragment al acestei opere de artă şi anume:  zimbrul Moldovei, strivind vulturul austriac alături de două basoreliefuri ce au aparţinut importantului proiect al Monumentului Unirii care se găsesc la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti.

 

Extras din

 "Clopotul Bucovinei" nr. 7/2008

Redacţia

 

 

“Doamne Dumnezeule al părinţilor noştri, carele ai călcat moartea si pe diavolul I-ai surpat, şi ai dăruit viată poporului Tău Românesc, revarsă pacea şi binecuvântarea Ta cerească asupra miilor nenumărate cari cu buzele tremurânde îşi împreună azi rugămintea în fata Altarului Tău - în cetatea marelui Mihai Viteazul - şi pentru suferinţele şi umilirile de veacuri, încununează-l azi cu darul Presfântului Tău duh, ca într-o mână şi într-o suflare, să fie toţi fiii Lui la acelaşi gând, rumpând pentru vecie lanţurile iobăgiei şi ale întunerecului.

Cutremură Doamne, cenuşa mucenicilor de ieri şi alaltăieri - şi din moaştele lor sfinte aprinde focul dragostei în inimile tuturora. Şi lacrimile orfanilor şi maicilor îndurerate, fă cu puterea Ta să se prefacă toate în stele de bucurie pe tăria ceriului, sub cari azi neamul românesc dela patru vânturi, cu genunchii plecaţi îţi joară din nou credinţă părinţilor noştri”.

 

 

1918 decembrie 1 - Alba Iulia

"RUGĂCIUNEA DE LA  ALBA  IULIA"  (a unirii) rostită în biserica ortodoxă protopopească din localitate de către episcopul Miron Cristea (viitorul patriarh al României) cu prilejul slujbei premergătoare deschiderii lucrărilor M.A.N.