|
Spectacol dedicat
Zilei României la Carei fără Drapelul României
Evenimentele organizate
de Centrul Cultural Carei şi Centrul de promovare a turismului
cultural cu prilejul Zilei Naţionale a României au debutat luni seara cu
un spectacol de poezie, muzică corală şi dans susţinut în sala de
spectacole a Casei de Cultură Carei de către formaţii culturale locale,
de elevi de la şcolile careiene.
Toată manifestarea de luni
seara s-a desfăşurat în ABSENTA oricărui Drapel al României! Decorul
scenic a fost în totalitate… negru. Nici în sala de spectacole “Deak
Endre” nu a fost identificat de cei prezenţi vreun drapel românesc.
Singurele drapele ce au
apărut ocazional au aparţinut membrilor formaţiilor care evoluau pe
scenă. Nici în acest an nu au onorat cu prezenţa primarul, viceprimarul
sau alt reprezentant al primăriei Carei la un spectacol susţinut doar
de careieni.
În debutul spectacolului,
prezentatorul Adrian Ştefănuţi a vorbit despre însemnătatea istorică a
Zilei de 1 Decembrie.
Primii care au urcat pe
scena au fost membrii Asociaţiunii ASTRA Carei, reprezentanţi ai
comunităţii de români ce a cuprins şi moţi din Ianculeşti şi Marna Nouă,
îmbrăcaţi în straie populare şi purtând steaguri tricolore. Un grup
compact, de la vlădică la opincă, de la copii la septuagenari după cum
a menţionat preşedinta ASTRA Carei, Daniela Ciută.
Aceasta a făcut o scurtă
prezentare a semnificaţiei Zilei de 1 Decembrie în conştiinţa poporului
român , enumerând apoi membri delegaţiei careiene care au luat parte la
lucrările Marii Adunări Naţionale.
„Când un neam întreg
gândeşte un singur gând şi inimile a milioane de oameni palpită de o
singură simţire – oare este putere omenească, care sa-i poată sta
împotrivă ?
Alegerea careienilor
care să participe la Marea Adunare Naţională a avut loc in sala
primăriei Carei unde arhidiaconul Romulus Marchiş a convocat Consiliul
Naţional Român.
Adunarea din 28
noiembrie 1918 de la Carei pretindea restabilirea limbii române în toate
şcolile populare, restabilirea în cadrul gimnaziului local a catedrei de
română şi a religiei în limba română care fuseseră suspendate iar în
şcolile civile să fie înfiinţate pe seama elevilor români catedră
românească.
… în cercul electoral
al Carăilor Mari din comitatul Sătmar s-au ales azi ca delegaţi ai
acestui cerc dnii: Dr. Cornel Pop, advocat, locuitor în Carăii Mari;
Corneliu Abrudan, paroh, locuitor în Resighea; Valentin Vanca, maşinist,
locuitor în Carăii Mari; F. George Indre, econom-posesor în Vezend si
arhidiaconul Romulus Marchis”.
Momentul patriotic a fost
susţinut de corul ASTRA Careiană, dirijor Mariana Vulcan, moţii din
Marna Noua şi de recitatorii Lavinia Lucaci, Marcel Ursan, Georgiana
Trif, Răzvan Fuzi şi Alexandra Danciu.
Spectacolul omagial
dedicat Zilei Naţionale a României a continuat cu melodii interpretate
de corurile ,,Crenguţa” ,dirijor Vlad Paşca, de Corul Bisericii
Ortodoxe ,,Sf. Dumitru” dirijor Florentina Roşca şi de corul de bărbaţi
,,Armonia”, dirijor Ioan Tordoi.
Momentele poetice au fost
susţinute de elevi ai Liceului Teoretic şi ai Şcolii Gimnaziale
,,Vasile Lucaciu” , Patricia Borbelyi, Andreea Mocan, Bogdan Romanescu,
care au dat glas unor frumoase versuri patriotice.
În faţa publicului careian
au fost prezentate apoi o horă românească, Ciuleandra şi un dans pe
acordurile operei Nabucco de Verdi de formaţia Club Dance a Clubului
Elevilor Carei, instructor coregraf prof. Cătălina Curceanu. Pe scena au
apărut apoi stegurile tricolore mânuite cu dibăcie de elevi de la
Magic Dance – instructor Raluca Păvăluc.
Pentru cei care au
organizat manifestarea dedicată Zilei Nationale a României, oferim în
continuare o imagine etalon de la manifestările dedicate zilei de 15
martie.
In fiecare unitate şcolară
din Carei precum si la Castel, maghiarii nu se sfiesc să poarte cocarde
, să arboreze steagul Ungariei în sălile festive precum şi la Castel.
De ce unii români se
feresc de arborarea tricolorului românesc, mai ales la manifestările
dedicate ZILEI NAŢIONALE a ROMÂNIEI?
Manifestările dedicate
Zilei Naţionale a României vor continua cu depuneri de coroane în data
de 1 decembrie atât la Monumentul Ostaşului Român cât si la bustul
regelui Ferdinand I.
redacţia
http://www.buletindecarei.ro/2015/11/spectacol-dedicat-zilei-romaniei-la-carei-fara-drapelul-romaniei.html
(materiale
transmise de preşedinta Despărţământuui ASTRA Carei - ing. Daniela
Ciută)
|