România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

„ALBA IULIA” -

destinul unui cargou românesc

Nu ştiu câte localităţi din România se pot mândri cu faptul  de a fi avut pe întinsele ape ale Mării Negre, cu ieşire spre lumea maritimă un vapor care să le poarte numele.

Locuitorii Albei Iulia, oraş cu străvechi rezonanţe istorice şi cu cinstea de a fi pecetluit la 1 Decembrie 1918, actul Marii Uniri de făurire a României mari, au hotărât în anul 1933 ca, prin contribuţie voluntară şi cu sprijinul statului român, să achiziţioneze din străinătate un vapor, căruia să-i dea numele oraşului. Intenţia s-a transpus în faptă. Astfel, ziarul „Ordinea” din 7 septembrie 1933 consfinţeşte evenimentul sub titlul „Sfinţirea şi predarea vaporului Alba Iulia” . „Eri (7 sept.) a avut loc la bordul vaporului Alba Iulia - se scria în articol - ceremonia sfinţirii vasului şi predării pavilionului de onoare al oraşului Alba Iulia în prezenţa autorităţilor locale şi a delegaţiei din oraşul şi judeţul Alba în frunte cu dl. Ştefan Pop, prefectul judeţului, dl. Bogdan Dumitru, primarul oraşului, senator David, întregul consiliu comunal şi 200 de săteni. La festivitate au participat şi amiralul Coandă”.

Serviciul religios a fost oficiat de preotul ortodox Alexandru Baba de la biserica Buna vestire din Alba Iulia şi preotul «greco» catolic Petre Gruia. Au urmat apoi un banchet pe bordul vasului şi o excursie în largul mării”.1

La manifestări a fost prezent şi căpitanul Florian Medrea, cel care a asigurat comanda gărzilor naţionale din cetatea Albei Iulia la 1 Decembrie 1918, cu cele două fiice ale sale, îmbrăcate în costume sălişteneşti. Au fost prezenţi şi naşii mei, Constantin şi Maria Florea de la care am moştenit pozele cu desfăşurarea sfinţirii vaporului.

Vasul „Alba Iulia”

La botezul oficial al navei «Alba Iulia», desfăşurat la 7 septembrie 1933, a venit la Constanţa şi primarul oraşului Alba Iulia, Bogdan Dumitru. În calitate de naş, el a spus, printre altele:

«De azi înainte, unul dintre cele mai importante bastimente ale ţării va purta în lume acest nume, care constituie simbolul unităţii noastre naţionale… Urăm noului vas să înfrunte furtunile mărilor şi vijeliile vremurilor întocmai ca cetatea lui Mihai Viteazul, Alba Iulia, al cărei nume îl poartă. Am venit să predăm în cadrul acestei solemnităţi două mari şi frumoase drapele naţionale împodobite cu emblema oraşului nostru. Ele sunt brodate în fir de mătase, semnul dragostei ce o păstrăm acestui vas şi marinarilor lui…».

Apoi, comandantul navei, locotenent-comandorul (r) Dimitrie Ştiubei a luat în primire pavilionul de onoare, şi, în sunetele imnului naţional, s-a ridicat la pupa pavilionul tricolor al marinei comerciale române, dăruit tot de cetăţenii din Alba Iulia.

Câteva date despre navă: Seviciul Maritim Român a achiziţionat, între cele două războaie mondiale, printre altele, patru vase mixte (de călători şi mărfuri), respectiv, „Alba Iulia”, „Suceava”, „Peleş” şi „Ardeal”, plătind 71 milioane lei.2

Cargoul „Alba Iulia” avea 2.850 C.P. cu un deplasament de 12.000 tone. Ducea 250 de călători cu o viteză medie de 11,5 noduri/oră. Putea transporta 6.600 tone cereale, 425 vagoane cu lemne de construcţii sau 4.600 tone de mărfuri generale. Împreună cu navele „Peleş” şi „Suceava”, acesta deservea linia a III-a fluvială maritimă pe ruta: Galaţi - Sulina - Constanţa - Istambul - Salonic - Pireu - Malta - Napoli (Geneva) - Marsilia - Pireu - Istambul - Constanţa - Sulina - Galaţi.

Până la izbucnirea celui de al doilea război mondial, vaporul, mândria celor din Alba Iulia, dar şi a statului român, a executat numeroase curse pe itinerarul anunţat, aducând importante venituri, făcând cunoscut în bazinul mediteranean, numele vasului «Alba Iulia» cu atâta rezonanţe istorice.

În timpul campaniei din Est, vaporul a fost folosit pentru transportul trupelor româno-germane, asigurarea cu muniţii şi provizii, cu materialele necesare ducerii acţiunilor de luptă iar la înapoiere transporta răniţi pentru spitalele din ţară.

Cu mult curaj, devotament şi eroism echipajul vaporului „Alba Iulia” a participat la evacuarea trupelor germano-române din Crimeea, din primăvara anului 1944. Iată ce a relatat fostul elev plutonier Petre Bărbuneanu, aflat la bordul canonierei „Ghiculescu” pentru stagiu:

«La 18 aprilie (1944 n.n.), dimineaţa, pe o mare calmă şi cer descoperit, am ieşit din Sevastopol cu convoiul „Mărăşti”, „Ghiculescu”, „Alba Iulia” şi „Danubius”, după care urma un K.T. şi două R. Booturi. Convoiul nu avea protecţie aeriană. Către ora 12,20 patru bombardiere, apărute prin surprindere, dinspre soare răsare, au acoperit cu jerbe de foc pe „Alba Iulia”, dar nava a rămas intactă. La 12,37 alte cinci bombardire, venind tot dinspre soare-răsare, atacând în picaj, şi-au lansat bombele asupra cargoului. Primele două bombe au căzut în apă, în babord, în dreptul navei, a treia a explodat chiar lângă bordaj, pricinuind o spărtură importantă sub linia de plutire, în timp ce următoarea a lovit magazia dinaintea comenzii. Toate avioanele au mitraliat şi puntea pe care se aflau mulţi soldaţi. Păcura dintr-un tanc găurit a început să se împrăştie în mare ca sângele unei hemoragii. Nava s-a înclinat cu vreo zece grade în babord şi s-a afundat cu prova, elicea începând să iasă afară din apă. Un jet de aburi a ţâşnit de la compartimentul căldărilor şi printre cei mai mulţi oameni de la bord s-a răspândit panica. Ce-şi puteau închipui nişte soldaţi care nu mai fuseseră pe mare, când bombardaţi şi mitraliaţi, vedeau cum fuge „pământul” de sub picioare?. Unii au început să se caţere pe gruituri, pe catarge, gândind că dacă vaporul se va scufunda, vârfurile catargelor vor rămâne afară, deşi marea avea acolo peste o mie de metri adâncime. Alţii au vrut să ajungă mai repede în apă, au încercat să se lase, în lanţ, prin babord, ţinându-se unul de altul, dar laţurile se rupeau de la mijloc şi trupurile se prăbuşeau într-o vânzoleală de mantăi verzi.

Echipajul a încercat să lase bărci la apă; ce puteau face însă câţiva marinari în vâltoarea ce cuprindea câteva mii de soldaţi?. Două bărci au rămas agăţate cu pupa pe când se lansau şi au căzut, vărsându-şi în apă conţinutul. În câteva minute marea s-a umplut cu peste o mie de oameni, îmbrăcaţi sau goi, cu centuri de salvare sau fără, teferi sau răniţi. Cum însă „Alba Iulia” plutea în continuare, avioanele au mai venit încă o dată sau de două ori, aruncând grenade şi mitraliind. La oarecare depărtare în jurul vaporului avariat evolua crucişătorul „Mărăşeşti”. Nu era desigur îndreptăţit să stopeze pentru a culege oamenii din mare sau pentru a încerca să ia cargoul la remorcă. Ne-am apropiat de cargou până la circa 100 de metri. Priveliştea era nefirească. Împrejurul canonierei zeci de oameni goi în apa rece, câteva sute de centuri de salvare greşit legate, alunecaseră spre picioarele celor pe care-i susţineau încă înecaţi. Alţi oameni se agăţau câte 2-3- de un colac de salvare care se afunda încet, atunci se încleştau între ei şi aşa porneau spre fund, iar colacul reapărea la suprafaţă... Era a treia zi de Paşte... În aceste condiţiuni, după mai multe încercări de a remorca vaporul „Alba Iulia”, a fost complet abandonat, dar a continuat să plutească în voia valurilor. A doua zi, 19 aprilie, comandantul vasului „Regele Ferdinand”, locotenent-comandor Titus Samson, a trimis la bordul navei abandonate pe ofiţerul secund, căpitan Vasile Negrei şi pe ajutorul şefului mecanic, locotenent Eugen Beleaev, aspiranţii Virgil Chirică şi Doru Ionescu pentru a încerca cu echipe de marinari, să o salveze. După aproape 10 ore de eforturi deosebite, echipele trimise de pe „Regele Ferdinand”, reuşesc să repună în funcţiune maşinile navei „Alba Iulia”. O parte din echipajul care fusese salvat chiar de pe „Regele Ferdinand”, este readus la bord împreună cu comandantul civil Cociaşu; sunt aduse şi două remorchere de la Constanţa şi nava „Alba Iulia” este salvată”.3

Botezul vaporului „Alba Iulia”. Invitații pe puntea vasului.
În mijloc dl. amiral Coandă și dl. primar Bogdan

În timpul atacurilor au decedat: Alexandru V. Brătianu, 34 ani, din Constanţa – ofiţer radiotelegrafist, Teodor Tudorache, 31 ani, din Galaţi – ajutor mecanic, Johans M. Petres, 43 ani, din Mediaş – ajutor mecanic, Iacob A. Croitoru, 43 ani, din Vadu lui Vodă, jud. Lăpuşna – timonier, Gheorghe Nicodinescu, 38 ani, din Bucureşti – fochist, Dumitru I. Paşa, 34 ani, din Ştefăneşti, jud. Bălţi – fochist, Ştefan C. Vasilescu, 19 ani, din Constanţa – fochist, Ioan A. Georgescu, 32 ani, din Călăraşi – fochist şi Ion I. Şerbănoiu, 23 ani, din Tonea, jud. Ialomiţa – fochist.

 Botezul vaporului „Alba Iulia”.
       Delegația orașului Alba Iulia

Între timp, în locul distrugătorului „Mărăşti“ a sosit în zonă distrugătorul „Mărăşeşti“, ex-„Nubbio“, avându-l la bord pe comandorul N. Cristescu, comandantul escadrilei, astfel că, la un moment dat, în jurul cargoului „Alba Iulia“ se aflau trei distrugătoare („Regina Maria“ se afla deja în zonă), trei unităţi K.T., trei remorchere, patru R-boot-uri şi 12 avioane în aer.

Revenirea în port a diferitelor nave care au participat la operaţiunile de salvare a navei mixte „Alba Iulia“ s-a efectuat în condiţii de ceaţă, în dimineaţa zilei de 20 aprilie. Navele au ancorat în faţa Constanţei, la circa 800 de metri de farul „Carol I“, intrând ulterior în port.

Nava „Alba Iulia“ a ajuns în faţa Constanţei în jurul orei 07:30, trasă de două remorchere germane, şi a aşteptat până la ora 07:45, când a intrat în port, aprovat şi tras de pupa ca o epavă, cu ajutorul unui pilot.

La data de 21 aprilie 1944, ora 09:30, nava a fost acostată la dana 16 din bazinul Gării Maritime.

Despre acest eveniment relatează şi Romeo Hagiac, pe atunci aspirant, ofiţer cu navigaţia pe distrugătorul „Regina Maria”: „19 aprilie. Convoiul „Alba Iulia” este bombardat de sovietici. La 19,30 sosim la locul naufragiului. Nava este complet părăsită. Tragedia a fost teribilă. În panica creată, mulţimea şi-a pierdut capul. Oamenii s-au repezit la bărci, îmbrâncindu-se, distrugând totul. În jurul navei erau mii de oameni în apă. Majoritatea au fost salvaţi de navele din jur.”

„21 aprilie. „Alba Iulia” acostează lângă noi la Constanţa. Pe punte se văd urmele dezastrului. Trei magazii inundate şi pline de cadavrele celor care nu au mai putut să iasă. S-au prăpădit cca 1.000 oameni, militari şi civili.”4

Din documentele aflate în Arhiva M. Ap. N. (fond 381, Ds. 33) rezultă că în perioada 14-27 aprilie 1944 s-au evacuat pe calea mării români valizi: 18.483, răniţi: 2,296; germani valizi: 24.499, răniţi 4.995; slovaci valizi: 723; voluntari ruşi valizi: 15.055; prizonieri: 2.559; civili: 3.748; în total 72.358 persoane.

Transporturile s-au efectuat în 25 convoaie escortate, care au fost supuse la 14 atacuri de aviaţie, 12 atacuri de submarine, un atac de motocanoniere şi unul de vedete torpiloare, care au provocat pierderi în oameni în jur de 500 militari. Au fost avariate în acelaşi timp navele româneşti „Ardeal”, „Alba Iulia”, „Oituz”, „Danubius”, „Mărăşti”, „Regele Ferdinand”, „P.T.A. 404” şi „P.T.A. 406”.

Dacă nava „Alba Iulia” a scăpat ca prin minune şi nu s-a scufundat în apele Mării Negre, după 23 august 1944, soarta acesteia a fost pecetluită de noul ocupant, cel sovietic.

În ziua de 19 august orele 7, printr-o vedetă sovietică sosită la Capul Midia, s-a transmis un mesaj al amiralului Octiabriski, comandantul Flotei Sovietice din Marea Neagră, aflat la Sulina. Un mesaj care conţinea un ultimatum ca navele române să lupte contra germanilor sub comandă sovietică şi în acest scop şi pentru primirea ordinelor întreaga flotă română să se deplaseze la Sulina. Deşi contraamiralul Horia Măcelariu s-a opus, flota română a fost sechestrată şi dusă la Odessa.5 De altfel, Convenţia de armistiţiu, semnată la Moscova de România, la 12 septembrie 1944, prevedea ca în perioada 12 septembrie 1944 - 12 septembrie 1950 U.R.S.S. să primească de la noi: 187 bucăţi nave din existent şi alte 168 bucăţi nave noi în totalul sumei de 19.656.823 dolari. De reţinut că la acea dată flota maritimă română cu un deplasament de 22.548 tdw era alcătuită din două motonave care se aflau în Bosfor - „Transilvania” şi „Basarabia” de 3.354 tdw fiecare - şi două cargouri „Alba Iulia” şi „Ardealul” de 7.920 tdw fiecare, al treilea cargou „Oituz”, fiind scufundat”.6

La 12 august 1951, U.R.S.S-ul a înapoiat României opt nave (distrugătoarele „Regele Ferdinand” şi „Regia Maria”, submarinul „Rechinul” şi cinci monitoare). Au rămas la sovietici şi nu ne-au mai fost niciodată înapoiate, nava bază „Constanţa”, puitorul de mine „Murgescu”, canoniera „Dumitrescu”, crucişătorul auxiliar „Dacia”, vedeta torpiloare „Viscolul” şi navele de transport civile, între care pasagerul „Basarabia” şi cargoul „Alba Iulia”. Ultimul a mai străbătut multă vreme, apele Mării Negre, a fost chiar şi în portul Constanţa, fiind cunoscut de docheri, dar, plutind sub pavilion străin. Şi-a făcut datoria până la adânci bătrâneţi.

 

 

Constantin C. GOMBOŞ

 

NOTE

1. Ordinea - unicul ziar ilustrat de informaţii, Anul II, nr. 244, din 7 sept. 1933, Bucureşti, pag. 1.

2. Enciclopedia României, vol. IV, Economia Naţională, Circulaţie, Distribuţie şi Consum, Bucureşti, 1938, pag. 101. Vezi şi  Anuarul Statistic al României 1937 şi 1938, Bucureşti, Splaiul Unirii, 28, pag. 524.

3. Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război: Veteranii - pe drumul onoarei şi jertfei - 1941-1945; Editura „Vasile Cârlova” - Bucureşti, 1998, pag. 620.

4. Romeo Hagiac: Din infernul de la Chersones în „Magazin istoric”, serie nouă, nr. 4/1998, pag. 38-39.

5. Revista de istorie militară (2(48) 1998), pag. 49.

6. Ion Alexandrescu: Economia României în primi ani postbelici (1945-1947), Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986, pag. 59.