De ce sunt
ucrainizate şcolile cu limba română de predare?
Răspunsul la această întrebare este bine
cunoscut prin părţile noastre şi sună cam aşa: „Pentru că asta o vor
părinţii elevilor şcolarizaţi”. Adică, la un moment dat, un grup de
părinţi, care îşi dă copiii în clasa întâi, manifestă dorinţa ca aceştia
să înveţe nu în limba română (moldovenească, precum tradiţional i se mai
spune), ci în limba ucraineană. Şi voia părinţilor capătă putere de
lege, ce nu se mai discută şi nu mai poate fi pusă la îndoială sau
ignorată. Organele abilitate din sfera învăţământului şcolar, în
asemenea cazuri nu decid nimic. Nu contează că e vorba de şcoli
naţionale cu vechime de 90 de ani, sau chiar mai mare de un secol, ca
cea de la Babele/Oziornoe, bunăoară. Nu contează nici faptul că e vorba
de şcoli din localităţi unde conaţionalii noştri constituie majoritatea
absolută a populaţiei. Nu contează că în şcolile respective predarea în
limba ucraineană e o problemă serioasă în primul rând pentru cadrele
didactice locale, cât de dotate ar fi ele. Dacă românii/moldovenii din
sudul Basarabiei vor ca pentru copiii lor, în şcoală, toate disciplinele
de studiu să fie predate în limba ucraineană, înseamnă că aşa va fi.
Ca-n poveste.
O abordare, absolut aberantă, în opinia mea.
Dar dacă părinţii sud-basarabeni ar dori în şcoală, pentru odraslele
lor, ca limbă de predare, să zicem, poloneza sau portugheza? Se trece cu
uşurinţă şi impardonabil peste nişte principii etico-morale, în primul
rând. Pentru că politica unui stat în domeniul învăţământului şcolar
n-ar trebui s-o determine părinţii. Şi pentru că e amoral să condamni la
dispariţie, ca şcoli naţionale, instituţii de învăţământ ce nu şi-au
pierdut acest statut (de şcoală naţională) nici în cele mai vitrege
timpuri, sub regimurile trecute.
Să nu uităm: în şcolile cu limbă de predare
română din sudul Basarabiei copiii studiază limba ucraineană, ca limbă
de stat. Adică o pot cunoaşte şi o pot învăţa, în măsură mai mare sau
mai mică. Părinţii care se dezic de limba maternă în şcoli, consideră
că, dacă elevii vor studia toate disciplinele şcolare în limba
ucraineană, aceasta va deschide copiilor lor posibilităţi mai largi,
după absolvirea şcolii. Ceea ce nu e chiar aşa. Pentru că (s-a spus nu
numai odată) nivelul de pregătire al elevilor în şcolile
deznaţionalizate, din satele noastre, cedează nivelului de pregătire
atestat în şcolile ucrainene autentice, în special, din mediul urban.
Am putea, în context, să ne mai punem o
întrebare absolut rezonabilă, în opinia mea. De ce statul ucrainean
suveran, nu anume azi, ci din 1991, de când există el, n-a ales o altă
cale. Nu cea de distrugere a învăţământului şcolar naţional în limba
română, ci de deschidere o unor facultăţi în limba română, a unor şcoli
de meserii în care absolvenţii şcolilor cu limbă de predare română din
sudul Basarabiei ar fi putut să-şi continue studiile în limba maternă.
Nu avem niciun exemplu pozitiv în acest sens. Avem, în schimb, exemplul
trist al cursurilor în limba română de la Universitatea Umanistă de Stat
din Ismail. Cu vreo 10 ani în urmă, în cadrul lor îşi făceau studiile
peste 60 de tineri şi tinere. Acum sunt mai bine de 10, iar în anul de
studii trecut erau încă mai puţini. Limba română e studiată ca a doua
limbă, prima fiind ucraineană. Absolvenţii Universităţii din Ismail,
nimerind în şcoli, de regulă, predau nu română, ci ucraineană. Aceasta –
din motivul că aria de folosire a limbii române în şcoli se reduce pe an
ce trece.
Iminent continuă să rămână până azi cazul
şcolilor medii generale din Satu Nou/Novoseliscoe, raionul Reni şi din
Satu Nou/Novosiolovca, raionul Sărata, care au devenit mixte, având în
prezent clase cu predarea în limbile română şi ucraineană. Prin 2001, în
urma unui acord bilateral între ministerele de profil din Ucraina şi
România, aceste două şcoli – cele mai bine dotate şi mai noi, pe atunci
– urmau să devină licee cu predare în limba română. N-au mai ajuns
licee. S-au găsit părinţi care au dorit clase ucraineşti pentru copiii
lor. Iar la noi, în sfera învăţământului şcolar, din câte se ştie, voia
părinţilor e lege.
Vadim BACINSCHI
Redactor şef la Almanahul
istorico-cultural în limba română Sud-Vest, pentru cititorii din sudul
Basarabiei
|
|