De ce sunt ucrainizate şcolile cu limba română de predare?

Răspunsul la această întrebare este bine cunoscut prin părţile noastre şi sună cam aşa: „Pentru că asta o vor părinţii elevilor şcolarizaţi”. Adică, la un moment dat, un grup de părinţi, care îşi dă copiii în clasa întâi, manifestă dorinţa ca aceştia să înveţe nu în limba română (moldovenească, precum tradiţional i se mai spune), ci în limba ucraineană. Şi voia părinţilor capătă putere de lege, ce nu se mai discută şi nu mai poate fi pusă la îndoială sau ignorată. Organele abilitate din sfera învăţământului şcolar, în asemenea cazuri nu decid nimic. Nu contează că e vorba de şcoli naţionale cu vechime de 90 de ani, sau chiar mai mare de un secol, ca cea de la Babele/Oziornoe, bunăoară. Nu contează nici faptul că e vorba de şcoli din localităţi unde conaţionalii noştri constituie majoritatea absolută a populaţiei. Nu contează că în şcolile respective predarea în limba ucraineană e o problemă serioasă în primul rând pentru cadrele didactice locale, cât de dotate ar fi ele. Dacă românii/moldovenii din sudul Basarabiei vor ca pentru copiii lor, în şcoală, toate disciplinele de studiu să fie predate în limba ucraineană, înseamnă că aşa va fi. Ca-n poveste.

O abordare, absolut aberantă, în opinia mea. Dar dacă părinţii sud-basarabeni ar dori în şcoală, pentru odraslele lor, ca limbă de predare, să zicem, poloneza sau portugheza? Se trece cu uşurinţă şi impardonabil peste nişte principii etico-morale, în primul rând. Pentru că politica unui stat în domeniul învăţământului şcolar n-ar trebui s-o determine părinţii. Şi pentru că e amoral să condamni la dispariţie, ca şcoli naţionale, instituţii de învăţământ ce nu şi-au pierdut acest statut (de şcoală naţională) nici în cele mai vitrege timpuri, sub regimurile trecute.

Să nu uităm: în şcolile cu limbă de predare română din sudul Basarabiei copiii studiază limba ucraineană, ca limbă de stat. Adică o pot cunoaşte şi o pot învăţa, în măsură mai mare sau mai mică. Părinţii care se dezic de limba maternă în şcoli, consideră că, dacă elevii vor studia toate disciplinele şcolare în limba ucraineană, aceasta va deschide copiilor lor posibilităţi mai largi, după absolvirea şcolii. Ceea ce nu e chiar aşa. Pentru că (s-a spus nu numai odată) nivelul de pregătire al elevilor în şcolile deznaţionalizate, din satele noastre, cedează nivelului de pregătire atestat în şcolile ucrainene autentice, în special, din mediul urban.

Am putea, în context, să ne mai punem o întrebare absolut rezonabilă, în opinia mea. De ce statul ucrainean suveran, nu anume azi, ci din 1991, de când există el, n-a ales o altă cale. Nu cea de distrugere a învăţământului şcolar naţional în limba română, ci de deschidere o unor facultăţi în limba română, a unor şcoli de meserii în care absolvenţii şcolilor cu limbă de predare română din sudul Basarabiei ar fi putut să-şi continue studiile în limba maternă. Nu avem niciun exemplu pozitiv în acest sens. Avem, în schimb, exemplul trist al cursurilor în limba română de la Universitatea Umanistă de Stat din Ismail. Cu vreo 10 ani în urmă, în cadrul lor îşi făceau studiile peste 60 de tineri şi tinere. Acum sunt mai bine de 10, iar în anul de studii trecut erau încă mai puţini. Limba română e studiată ca a doua limbă, prima fiind ucraineană. Absolvenţii Universităţii din Ismail, nimerind în şcoli, de regulă, predau nu română, ci ucraineană. Aceasta – din motivul că aria de folosire a limbii române în şcoli se reduce pe an ce trece.

Iminent continuă să rămână până azi cazul şcolilor medii generale din Satu Nou/Novoseliscoe, raionul Reni şi din Satu Nou/Novosiolovca, raionul Sărata, care au devenit mixte, având în prezent clase cu predarea în limbile română şi ucraineană. Prin 2001, în urma unui acord bilateral între ministerele de profil din Ucraina şi România, aceste două şcoli – cele mai bine dotate şi mai noi, pe atunci – urmau să devină licee cu predare în limba română. N-au mai ajuns licee. S-au găsit părinţi care au dorit clase ucraineşti pentru copiii lor. Iar la noi, în sfera învăţământului şcolar, din câte se ştie, voia părinţilor e lege.

Vadim BACINSCHI

Redactor şef la Almanahul istorico-cultural în limba română Sud-Vest, pentru cititorii din sudul Basarabiei