- Dr. IOAN  MIHU - Un mare patriot român

1854-1927

Ne simţim astăzi obligaţi să readucem în me-moria colectivă şi să cinstim numele unui „mare bărbat al românilor ardeleni”, aşa cum îl caracteriza istoricul Silviu Dragomir în introducerea la volumul „Spicuiri din gândurile mele”, apărut în anul 1938 la Tipografia Arhiediecezană Sibiu.

Dr. Ioan Mihu s-a născut la 17 octombrie 1854 în satul Vinerea, aşezat la marginea de sud a istoricului „Câmp al Pâinii”, vestit prin bogăţia pământului şi prin sângele ce a curs pe holdele lui în crâncena bătălie pe care Pavel Chinezu, voievodul român, a dus-o cu armatele turceşti în 13 octombrie 1479.

Părinţii săi au fost ţărani fruntaşi în această comună frumoasă şi bogată, tatăl său izbutind printr-o muncă de o viaţă întreagă, în epoca absolutismului austro-ungar, să sporească patrimoniul familiei în aşa măsură încât i s-a dus faima până departe. Atunci, se începuse în Valea Cugirului exploatarea de păduri, în urma căreia s-au înstărit multe familii româneşti din ţinutul Orăştiei. Îndrăzneala de a încerca asemenea întreprinderi, iscusinţa, hărnicia şi cuminţenia acestui ţăran vrednic, l-au ajutat să-şi înzecească averea şi astfel din această agoniseală a putut să dea copiilor săi o educaţie aleasă. Astfel, fiul său Ioan a fost trimis să înveţe, mai întâi, la Şcoala de obşte din comună, urmând gimnaziul la Alba Iulia, liceul la Orăştie şi Sibiu, unde îşi ia bacalaureatul în anul 1873. Apoi studiază dreptul la Graz, Viena şi Budapesta, devenind doctor în drept. După un stagiu de un an, ca adjunct la Tribunalul din Deva, în anul 1883 se stabileşte la Orăştie, unde îşi deschide un birou de avocat. Îşi desăvârşeşte cultura personală „însuşindu-şi cu mare uşurinţă de a vorbi limbile maghiară, germană şi franceză, formându-se astfel ca, un tânăr manierat, ordonat şi înzestrat cu o distincţie spirituală şi morală, care-i face loc de acum alături de cea mai aleasă elită a societăţii româneşti din Ardeal”.

După terminarea studiilor dr. Ioan Mihu a devenit unul dintre cei mai activi militanţi ai Partidului Naţional Român din Transilvania dintre anii 1885-1920. El a iniţiat şi a consolidat curentul activist al mişcării româneşti din Ardealul austro-ungar, pe fundamentarea doctrinei înnoitoare - atunci - a realizării emancipării românilor prin consolidarea clasei mijlocii, prin activism economic, cultural, social şi apoi, pe aceste baze solide, să se desfăşoare o luptă parlamentară cu sorţi de izbândă. Ideile sale, privite de unii conducători ai mişcării ardelene cu rezerve şi neîncredere, la început, s-au dovedit a fi calea justă realizării programului de la 1881, de câştigare a drepturilor naţionale , dar nu prin activitate parlamentară la Budapesta. Astfel că, atunci, când Partidul Naţional Român a concluzionat că, în primul rând, printr-o dezvoltare economică a burgheziei româneşti din Ardeal se pot obţine drepturi politice egale cu ale conlocuitorilor din această provincie, în vara anului 1910, lui Mihu i se încredinţează de către fruntaşii politici români (Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Alexandru Vaida Voevod, Teodor Mihali) ducerea tratativelor cu guvernul maghiar reprezentat de către primul ministru, contele Károly Khuen - Héderváry şi ministrul de interne, contele István Tisza, în vederea unei împăcări între români şi maghiari. În acest scop, în 22 iunie 1910, dr. I. Mihu întocmeşte un memoriu pe care, cu acordul fruntaşilor români, îl înaintează în 23 septembrie 1910, părţii maghiare, la Geszt (domeniul familiei Tisza). După întoarcerea de la Geszt, Mihu îi invită la Vinerea, la 25 septembrie 1910, pe Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Aurel Vlad şi Valeriu Branişte pentru a-i informa despre convorbirile avute cu Tisza. Aceste discuţii apar în cartea „Spicuiri din gândurile mele” ca şi „Consfătuirea de la Vinerea”.

La 17 decembrie 1910,  regele Carol I, preocupat şi el de îmbunătăţirea relaţiilor româno – maghiare, pentru o cât mai bună informare, îl chemă într-o audienţă pe dr. Ioan Mihu, care i-a oferit un exemplar din memoriul înaintat guvernului maghiar. Întâlnirile şi discuţiile cu Ionel Brătianu, Take Ionescu, Titu Maiorescu, Nicu Filipescu, la Bucureşti, despre tratativele cu maghiarii, dovedesc raţionamentul corect al dr. Mihu, care s-a bazat în întreaga lui viaţă pe un postulat valabil şi astăzi: emanciparea românilor se realizează în primul rând prin mijloace economice şi culturale şi, în bună înţelegere cu naţionalităţile conlocuitoare.

Important este faptul că astăzi, la începutul mileniului III, filozofia activismului său concordă cu politica naţională a ţării noastre, care militează pe o dezvoltare socială prin dezvoltare economică, înflorire culturală şi bună înţelegere cu minorităţile naţionale.

Din conceptul general al politicii dr. Ioan Mihu se înţelege mai uşor cum acest fiu al localităţii Vinerea a ajuns o figură de frunte a mişcării politice româneşti din Transilvania de la sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX, apreciat unanim de contemporani ca deschizător de drum în lupta românilor ardeleni pentru drepturi naţionale.

Începând cu anul 1883, când se stabileşte la Orăştie, dr. Ioan Mihu pune bazele acelui curent de activism politic îmbrăcat în programul dezvoltării economice, a românilor din zonă, astfel că, Orăştia devine în scurt timp a cincea zonă de puternic românism în statul dualist austro-ungar şi a doua zona economică a românilor din Ardeal. Lupta sa începe cu înfiinţarea „Băncii  Ardeleana”, cu capital pur românesc, pe care o conduce efectiv până în anul 1905, sprijinind mişcarea economică a românilor din zonă. Astfel, dr. Ioan Mihu ni se dezvăluie pentru întâia oară ca făuritor de program economic în sens naţionalist.

Se poate spune că, la un moment dat, dr. Ioan Mihu conducea toată mişcarea românească din Transilvania fiind:

• preşedinte al comitetului parohial şi al „Societăţii de lectură a inteligenţei române din Orăştie şi jur”

• director al despărţământului IX  ASTRA

• membru al Sinodului Arhiedecezan şi al Congresului naţional bisericesc

• asesor al Consistoriului Sibiu (în această postură trebuia să se ocupe permanent de problemele culturale, şcolare şi bisericeşti din ţinutul pe care î1 conducea)

• preşedinte al Consiliului de Administraţie al Băncii „Albina” (cea mai mare bancă românească din Ardeal) pe care, datorită prestigiului său, o salvează de la faliment – 1917.

     De asemenea, deţine preşedenţia:

• „Reuniunii Economice”, înfiinţată în anul 1897 cu scopul de a stimula progresul agricol, industrial şi comercial al românilor din zonă

•  „Reuniunii de Înmormântare”, constituită în 1895

• „Clubului Cercual” al Partidului Naţional Român din Orăştie, varianta veche a unui club de afaceri din zilele noastre

•  director al „Astrei” de la Orăştie, până în anul 1898

Pune bazele şi sprijină şi material mai multe instituţii româneşti ale timpului:

• „Societatea de lectură”

• Tipografia „Minerva”

• Ziarul „Libertatea” din Orăştie, la 1 ianuarie 1902

• „Casa Naţională” din Orăştie, ca un „Ateneu” provincial

• Atelierul de Ţesături româneşti

Sprijină necontenit cele două biserici şi protopopiate româneşti, Şcoala bisericii româneşti din Orăştie şi majoritatea marilor instituţii culturale, sociale sau filantropice de pe întreg teritoriul locuit de români.

Mişcarea românească din Transilvania îşi găseşte în activitatea sa latura pragmatică, astfel că, începând din anul 1887, este ales în Comitetul de Conducere al Partidului Naţional Român până în anul 1907, fiind ales secretar al Conferinţelor Naţionale din anii 1887,1890,1892 si 1894, participând activ la Mişcarea Memorandistă.

În anul 1898 este ales director al „Astrei” la Deva, iar în anul 1908, la Oraviţa este ales preşedinte al „Societăţii pentru fondul de teatru român”, o instituţie cu o imensă importanţă pentru viaţa culturală din Ardeal. Scopul Societăţii era de-a strânge fonduri pentru a ridica un templu al artei dramatice româneşti, un Teatru  Naţional, ca  răspuns  la  propaganda  de maghiarizare  prin  teatru. De numele dr. Mihu se leagă două mari realizări ale teatrului românesc din Ardeal: modificarea statutelor şi crearea unui fond destinat a premia şi publica piese originale româneşti şi „colecţiuni de muzică populară românească”, în acest scop făcând o donaţie de 10.000·de coroane.

În anul 1910 creează printr-o donaţie de 25.000 de coroane „Fondul ziariştilor români”, conştient de rolul hotărâtor al presei, alături de teatru şi de alte acţiuni culturale în consolidarea ideii de unitate naţională. Nu mult timp după aceea, dr. Mihu redacta proiectul aşa-zisului „Fond jubiliar economic”, în care schiţează un program amănunţit despre modul în care aveau sa fie puse în practică ideile potrivite a contribui la progresul material al ţărănimii şi clasei de mici negustori şi industriaşi din regiunea Orăştiei-declarând că, „în cele din urmă viitorul neamului nu se ţese în alt loc decât în casele umile ale satelor noastre româneşti”.

La începutul secolului XX ideea construirii unei biserici noi la Vinerea prinde contur la iniţiativa dr. Ioan Mihu care, în decembrie 1911, întocmeşte un „ Anteproiect” ce cuprindea planul şi etapele de construcţie, precum şi sursele de finanţare. Acesta a fost aprobat în şedinţa  Consistoriului Arhiedecezan Sibiu ca senat epitropesc ţinută la 28 ianuarie 1912.

Începând cu anul 1912, bătrân şi bolnav, se retrage la Vinerea, dar rămâne în permanent contact cu conducătorii românilor din Transilvania. În 5 noiembrie 1918, în apropierea convocării Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia de la 1 Decembrie, redactează un document-program intitulat „ Un crâmpei de gânduri în preajma Adunării Naţionale de la Alba-Iulia” , un plan de acţiune bine gândit, care în linii mari şi în multe din amănuntele sale, s-a pus în practică după Marea Unire. Mihu spunea că „ orice suflare românească trebuie să fie trup şi suflet pentru unirea Românilor într-un stat unitar”.Participând la Marea Adunare  Naţională de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia, ca delegat al cercului electoral Orăştie, a fost ales membru al Marelui Sfat Naţional Român. După Marea Unire este solicitat pentru sugestii şi colaborare de către conducătorii Regatului României în anii 1918, 1919, 1920. Ca o recunoaştere a meritelor sale deosebite în sprijinul emancipării sociale, culturale, economice şi politice a românilor ardeleni care şi-a dedicat întreaga viaţă şi avere în lupta pentru libertatea şi independenţa lor, i s-a oferit candidatura pentru Parlamentul României-în 1919, prin Iuliu Maniu şi un portofoliu ministerial în guvernul României - în 1921, prin Ion I.C. Brătianu .

Tot ca o recunoaştere a intensei şi energicei sale activităţi timp de peste trei decenii în consolidarea unităţii şi dezvoltării românilor, regele Ferdinand I îl decorează cu Ordinul „Coroana României” în grad de Mare Cruce iar Societatea Regală Geografică Română îl alege între membrii săi. De asemenea, miniştrii guvernului liberal îi îndeplinesc o dorinţă mai veche şi înfiinţează la Orăştie o şcoală de arte şi meserii. Dr. Ioan Mihu a avut strânse relaţii de prietenie şi colaborare cu importante personalităţi ale vremii: Vasile Lucaciu, Alexandru Vaida Voevod, Alexandru Mocioni, Valeriu Branişte, George Bariţiu, Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Partenie Cosma, Ştefan Cicio Pop, Teodor Mihali, Ion Lăpedatu, mitropolitul Miron Cristea, episcopul Iuliu Hossu, mitropolitul Ion Meţianu, Ion Lupaş, Ion Agârbiceanu, Ionel Brătianu, Take Ionescu, Nicu Filipescu, Titu Maiorescu, Hermann Klein, generalul Traian Moşoiu, Emil Babeş.

Demne de menţionat sunt donaţiile sale substanţiale, permanente, pentru susţinerea actelor de cultura şi educative, cum au fost cele pentru ziarişti, pentru şcoli, pentru fondul de teatru, pentru ziare şi tipografii şi în mod deosebit testamentul său - încă din anul 1905 - prin care îşi lăsa întreaga sa avere Mitropoliei din Sibiu, pentru înfiinţarea unor şcoli agricole, şcoli de meserii, acordarea unor burse studenţeşti şi susţinerea bisericilor româneşti din Transilvania.

Dr. Ioan Mihu moare la 2 iulie 1927 în casa sa din Orăştie, iar la 4 iulie 1927 este înmormântat la Vinerea alături de părinţi şi fratele său mai mic, Simion.

Ca o apreciere a importanţei istorice a luptei sale în consolidarea unităţii tuturor românilor, Dr. Ioan Mihu a fost declarat în anul 1999, „Cetăţean de Onoare” post-mortem al municipiului Orăştie, acolo unde şi o stradă îi poartă numele.

De asemenea, cu prilejul comemorării a 75 de ani de la moarte, în anul 2002, la iniţiativa preşedintelui Societăţii Culturale „Vinereana”, şcolii din Vinerea i s-a atribuit denumirea de Şcoala Generală „Dr. Ioan Mihu”.

Concluzionând cu aprecierea istoricului Silviu Dragomir: „El va rămâne în istoria românilor din Ardeal nu numai ca un ctitor cu mâna largă, ci şi ca unul din cei mai reprezentativi conducători ai noştri din epoca generaţiei al cărei crez unic a fost munca şi lupta pentru înălţarea neamului”, sau cum conchide Ştefan Pascu: „Dr. Ioan Mihu este cunoscut pentru înclinarea sa spre o înţelegere româno-maghiară, fără a renunţa însă la interesele primordiale ale românilor, fiind pătruns de importanţa, dreptatea şi necesitatea rezolvării complete a idealului nostru naţional, integral”.

Ing. Dorin DAVID

Preşedinte  SOCIETATEA

CULTURALĂ  „VINEREANA” 1990