- Dr. IOAN MIHU - Un
mare patriot român
1854-1927
Ne
simţim astăzi obligaţi să readucem în me-moria colectivă şi să cinstim
numele unui „mare bărbat al românilor ardeleni”, aşa cum îl caracteriza
istoricul Silviu Dragomir în introducerea la volumul „Spicuiri din
gândurile mele”, apărut în anul 1938 la Tipografia Arhiediecezană Sibiu.
Dr. Ioan Mihu s-a născut
la 17 octombrie 1854 în satul Vinerea, aşezat la marginea de sud a
istoricului „Câmp al Pâinii”, vestit prin bogăţia pământului şi prin
sângele ce a curs pe holdele lui în crâncena bătălie pe care Pavel
Chinezu, voievodul român, a dus-o cu armatele turceşti în 13 octombrie
1479.
Părinţii săi au fost
ţărani fruntaşi în această comună frumoasă şi bogată, tatăl său izbutind
printr-o muncă de o viaţă întreagă, în epoca absolutismului
austro-ungar, să sporească patrimoniul familiei în aşa măsură încât i
s-a dus faima până departe. Atunci, se începuse în Valea Cugirului
exploatarea de păduri, în urma căreia s-au înstărit multe familii
româneşti din ţinutul Orăştiei. Îndrăzneala de a încerca asemenea
întreprinderi, iscusinţa, hărnicia şi cuminţenia acestui ţăran vrednic,
l-au ajutat să-şi înzecească averea şi astfel din această agoniseală a
putut să dea copiilor săi o educaţie aleasă. Astfel, fiul său Ioan a
fost trimis să înveţe, mai întâi, la Şcoala de obşte din comună, urmând
gimnaziul la Alba Iulia, liceul la Orăştie şi Sibiu, unde îşi ia
bacalaureatul în anul 1873. Apoi studiază dreptul la Graz, Viena şi
Budapesta, devenind doctor în drept. După un stagiu de un an, ca adjunct
la Tribunalul din Deva, în anul 1883 se stabileşte la Orăştie, unde îşi
deschide un birou de avocat. Îşi desăvârşeşte cultura personală
„însuşindu-şi cu mare uşurinţă de a vorbi limbile maghiară, germană şi
franceză, formându-se astfel ca, un tânăr manierat, ordonat şi înzestrat
cu o distincţie spirituală şi morală, care-i face loc de acum alături de
cea mai aleasă elită a societăţii româneşti din Ardeal”.
După terminarea studiilor
dr. Ioan Mihu a devenit unul dintre cei mai activi militanţi ai
Partidului Naţional Român din Transilvania dintre anii 1885-1920. El a
iniţiat şi a consolidat curentul activist al mişcării româneşti din
Ardealul austro-ungar, pe fundamentarea doctrinei înnoitoare - atunci -
a realizării emancipării românilor prin consolidarea clasei mijlocii,
prin activism economic, cultural, social şi apoi, pe aceste baze solide,
să se desfăşoare o luptă parlamentară cu sorţi de izbândă. Ideile sale,
privite de unii conducători ai mişcării ardelene cu rezerve şi
neîncredere, la început, s-au dovedit a fi calea justă realizării
programului de la 1881, de câştigare a drepturilor naţionale , dar nu
prin activitate parlamentară la Budapesta. Astfel că, atunci, când
Partidul Naţional Român a concluzionat că, în primul rând, printr-o
dezvoltare economică a burgheziei româneşti din Ardeal se pot obţine
drepturi politice egale cu ale conlocuitorilor din această provincie, în
vara anului 1910, lui Mihu i se încredinţează de către fruntaşii
politici români (Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Alexandru Vaida Voevod,
Teodor Mihali) ducerea tratativelor cu guvernul maghiar reprezentat de
către primul ministru, contele Károly Khuen - Héderváry şi ministrul de
interne, contele István Tisza, în vederea unei împăcări între români şi
maghiari. În acest scop, în 22 iunie 1910, dr. I. Mihu întocmeşte un
memoriu pe care, cu acordul fruntaşilor români, îl înaintează în 23
septembrie 1910, părţii maghiare, la Geszt (domeniul familiei Tisza).
După întoarcerea de la Geszt, Mihu îi invită la Vinerea, la 25
septembrie 1910, pe Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Aurel Vlad şi Valeriu
Branişte pentru a-i informa despre convorbirile avute cu Tisza. Aceste
discuţii apar în cartea „Spicuiri din gândurile mele” ca şi
„Consfătuirea de la Vinerea”.
La 17 decembrie 1910,
regele Carol I, preocupat şi el de îmbunătăţirea relaţiilor româno –
maghiare, pentru o cât mai bună informare, îl chemă într-o audienţă pe
dr. Ioan Mihu, care i-a oferit un exemplar din memoriul înaintat
guvernului maghiar. Întâlnirile şi discuţiile cu Ionel Brătianu, Take
Ionescu, Titu Maiorescu, Nicu Filipescu, la Bucureşti, despre
tratativele cu maghiarii, dovedesc raţionamentul corect al dr. Mihu,
care s-a bazat în întreaga lui viaţă pe un postulat valabil şi astăzi:
emanciparea românilor se realizează în primul rând prin mijloace
economice şi culturale şi, în bună înţelegere cu naţionalităţile
conlocuitoare.
Important este faptul că
astăzi, la începutul mileniului III, filozofia activismului său concordă
cu politica naţională a ţării noastre, care militează pe o dezvoltare
socială prin dezvoltare economică, înflorire culturală şi bună
înţelegere cu minorităţile naţionale.
Din conceptul general al
politicii dr. Ioan Mihu se înţelege mai uşor cum acest fiu al
localităţii Vinerea a ajuns o figură de frunte a mişcării politice
româneşti din Transilvania de la sfârşitul sec. XIX şi începutul sec.
XX, apreciat unanim de contemporani ca deschizător de drum în lupta
românilor ardeleni pentru drepturi naţionale.
Începând cu anul 1883,
când se stabileşte la Orăştie, dr. Ioan Mihu pune bazele acelui curent
de activism politic îmbrăcat în programul dezvoltării economice, a
românilor din zonă, astfel că, Orăştia devine în scurt timp a cincea
zonă de puternic românism în statul dualist austro-ungar şi a doua zona
economică a românilor din Ardeal. Lupta sa începe cu înfiinţarea
„Băncii Ardeleana”, cu capital pur românesc, pe care o conduce efectiv
până în anul 1905, sprijinind mişcarea economică a românilor din zonă.
Astfel, dr. Ioan Mihu ni se dezvăluie pentru întâia oară ca făuritor de
program economic în sens naţionalist.
Se poate spune că, la un
moment dat, dr. Ioan Mihu conducea toată mişcarea românească din
Transilvania fiind:
• preşedinte al
comitetului parohial şi al „Societăţii de lectură a inteligenţei române
din Orăştie şi jur”
• director al
despărţământului IX ASTRA
• membru al Sinodului
Arhiedecezan şi al Congresului naţional bisericesc
• asesor al Consistoriului
Sibiu (în această postură trebuia să se ocupe permanent de problemele
culturale, şcolare şi bisericeşti din ţinutul pe care î1 conducea)
• preşedinte al
Consiliului de Administraţie al Băncii „Albina” (cea mai mare bancă
românească din Ardeal) pe care, datorită prestigiului său, o salvează de
la faliment – 1917.
De asemenea, deţine
preşedenţia:
• „Reuniunii Economice”,
înfiinţată în anul 1897 cu scopul de a stimula progresul agricol,
industrial şi comercial al românilor din zonă
• „Reuniunii de
Înmormântare”, constituită în 1895
• „Clubului Cercual” al
Partidului Naţional Român din Orăştie, varianta veche a unui club de
afaceri din zilele noastre
• director al „Astrei” de
la Orăştie, până în anul 1898
Pune bazele şi sprijină şi
material mai multe instituţii româneşti ale timpului:
• „Societatea de lectură”
• Tipografia „Minerva”
• Ziarul „Libertatea” din
Orăştie, la 1 ianuarie 1902
• „Casa Naţională” din
Orăştie, ca un „Ateneu” provincial
• Atelierul de Ţesături
româneşti
Sprijină necontenit cele
două biserici şi protopopiate româneşti, Şcoala bisericii româneşti din
Orăştie şi majoritatea marilor instituţii culturale, sociale sau
filantropice de pe întreg teritoriul locuit de români.
Mişcarea românească din
Transilvania îşi găseşte în activitatea sa latura pragmatică, astfel că,
începând din anul 1887, este ales în Comitetul de Conducere al
Partidului Naţional Român până în anul 1907, fiind ales secretar al
Conferinţelor Naţionale din anii 1887,1890,1892 si 1894, participând
activ la Mişcarea Memorandistă.
În anul 1898 este ales
director al „Astrei” la Deva, iar în anul 1908, la Oraviţa este ales
preşedinte al „Societăţii pentru fondul de teatru român”, o instituţie
cu o imensă importanţă pentru viaţa culturală din Ardeal. Scopul
Societăţii era de-a strânge fonduri pentru a ridica un templu al artei
dramatice româneşti, un Teatru Naţional, ca răspuns la propaganda
de maghiarizare prin teatru. De numele dr. Mihu se leagă două mari
realizări ale teatrului românesc din Ardeal: modificarea statutelor şi
crearea unui fond destinat a premia şi publica piese originale româneşti
şi „colecţiuni de muzică populară românească”, în acest scop făcând o
donaţie de 10.000·de coroane.
În anul 1910 creează
printr-o donaţie de 25.000 de coroane „Fondul ziariştilor români”,
conştient de rolul hotărâtor al presei, alături de teatru şi de alte
acţiuni culturale în consolidarea ideii de unitate naţională. Nu mult
timp după aceea, dr. Mihu redacta proiectul aşa-zisului „Fond jubiliar
economic”, în care schiţează un program amănunţit despre modul în care
aveau sa fie puse în practică ideile potrivite a contribui la progresul
material al ţărănimii şi clasei de mici negustori şi industriaşi din
regiunea Orăştiei-declarând că, „în cele din urmă viitorul neamului nu
se ţese în alt loc decât în casele umile ale satelor noastre româneşti”.
La începutul secolului XX
ideea construirii unei biserici noi la Vinerea prinde contur la
iniţiativa dr. Ioan Mihu care, în decembrie 1911, întocmeşte un „
Anteproiect” ce cuprindea planul şi etapele de construcţie, precum şi
sursele de finanţare. Acesta a fost aprobat în şedinţa Consistoriului
Arhiedecezan Sibiu ca senat epitropesc ţinută la 28 ianuarie 1912.
Începând cu anul 1912,
bătrân şi bolnav, se retrage la Vinerea, dar rămâne în permanent contact
cu conducătorii românilor din Transilvania. În 5 noiembrie 1918, în
apropierea convocării Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia de la 1
Decembrie, redactează un document-program intitulat „ Un crâmpei de
gânduri în preajma Adunării Naţionale de la Alba-Iulia” , un plan de
acţiune bine gândit, care în linii mari şi în multe din amănuntele sale,
s-a pus în practică după Marea Unire. Mihu spunea că „ orice suflare
românească trebuie să fie trup şi suflet pentru unirea Românilor într-un
stat unitar”.Participând la Marea Adunare Naţională de la 1 Decembrie
1918 de la Alba Iulia, ca delegat al cercului electoral Orăştie, a fost
ales membru al Marelui Sfat Naţional Român. După Marea Unire este
solicitat pentru sugestii şi colaborare de către conducătorii Regatului
României în anii 1918, 1919, 1920. Ca o recunoaştere a meritelor sale
deosebite în sprijinul emancipării sociale, culturale, economice şi
politice a românilor ardeleni care şi-a dedicat întreaga viaţă şi avere
în lupta pentru libertatea şi independenţa lor, i s-a oferit candidatura
pentru Parlamentul României-în 1919, prin Iuliu Maniu şi un portofoliu
ministerial în guvernul României - în 1921, prin Ion I.C. Brătianu .
Tot ca o recunoaştere a
intensei şi energicei sale activităţi timp de peste trei decenii în
consolidarea unităţii şi dezvoltării românilor, regele Ferdinand I îl
decorează cu Ordinul „Coroana României” în grad de Mare Cruce iar
Societatea Regală Geografică Română îl alege între membrii săi. De
asemenea, miniştrii guvernului liberal îi îndeplinesc o dorinţă mai
veche şi înfiinţează la Orăştie o şcoală de arte şi meserii. Dr. Ioan
Mihu a avut strânse relaţii de prietenie şi colaborare cu importante
personalităţi ale vremii: Vasile Lucaciu, Alexandru Vaida Voevod,
Alexandru Mocioni, Valeriu Branişte, George Bariţiu, Iuliu Maniu, Vasile
Goldiş, Partenie Cosma, Ştefan Cicio Pop, Teodor Mihali, Ion Lăpedatu,
mitropolitul Miron Cristea, episcopul Iuliu Hossu, mitropolitul Ion
Meţianu, Ion Lupaş, Ion Agârbiceanu, Ionel Brătianu, Take Ionescu, Nicu
Filipescu, Titu Maiorescu, Hermann Klein, generalul Traian Moşoiu, Emil
Babeş.
Demne de menţionat sunt
donaţiile sale substanţiale, permanente, pentru susţinerea actelor de
cultura şi educative, cum au fost cele pentru ziarişti, pentru şcoli,
pentru fondul de teatru, pentru ziare şi tipografii şi în mod deosebit
testamentul său - încă din anul 1905 - prin care îşi lăsa întreaga sa
avere Mitropoliei din Sibiu, pentru înfiinţarea unor şcoli agricole,
şcoli de meserii, acordarea unor burse studenţeşti şi susţinerea
bisericilor româneşti din Transilvania.
Dr. Ioan Mihu moare la 2
iulie 1927 în casa sa din Orăştie, iar la 4 iulie 1927 este înmormântat
la Vinerea alături de părinţi şi fratele său mai mic, Simion.
Ca o apreciere a
importanţei istorice a luptei sale în consolidarea unităţii tuturor
românilor, Dr. Ioan Mihu a fost declarat în anul 1999, „Cetăţean de
Onoare” post-mortem al municipiului Orăştie, acolo unde şi o stradă îi
poartă numele.
De asemenea, cu prilejul
comemorării a 75 de ani de la moarte, în anul 2002, la iniţiativa
preşedintelui Societăţii Culturale „Vinereana”, şcolii din Vinerea i s-a
atribuit denumirea de Şcoala Generală „Dr. Ioan Mihu”.
Concluzionând cu
aprecierea istoricului Silviu Dragomir: „El va rămâne în istoria
românilor din Ardeal nu numai ca un ctitor cu mâna largă, ci şi ca unul
din cei mai reprezentativi conducători ai noştri din epoca generaţiei al
cărei crez unic a fost munca şi lupta pentru înălţarea neamului”, sau
cum conchide Ştefan Pascu: „Dr. Ioan Mihu este cunoscut pentru
înclinarea sa spre o înţelegere româno-maghiară, fără a renunţa însă la
interesele primordiale ale românilor, fiind pătruns de importanţa,
dreptatea şi necesitatea rezolvării complete a idealului nostru
naţional, integral”.
Ing.
Dorin DAVID
Preşedinte SOCIETATEA
CULTURALĂ „VINEREANA” 1990
|
|