România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Rugăciune pentru 1 Decembrie

 

Ne iartă, Doamne, ura şi gâlceava

de care suntem zilnic vinovaţi,

dar către Tine tulnicul suna-va,

să-ntorci privirea Ta către Carpaţi.

 

Prea mult abandonaţi acestei toamne,

nu mai avem în vatra casei foc,

mai dă-ne-un pic de amintire, Doamne,

răbdare şi iertare şi noroc.

 

Că pentru vite nu mai sunt nutreţuri

şi aşteptăm o pâine din import,

când bietul om s-a prăbuşit sub preţuri

şi sufletul în el e-aproape mort.

 

Ne-am despărţit în triburi şi în secte,

în cluburi, în partide şi în găşti,

iubirile directe sunt suspecte.

Doreşti succes? Învaţă să urăşti.

 

Duşmanii nu puteau să ne condamne,

cum noi, pe noi, ne-am condamnat la rău,

de ce să mai venim la Alba, Doamne,

când e negustorit şi duhul Tău?

 

Şi, totuşi, Alba Iulia există,

şi, totuşi, cineva i-a dat un rost,

şi-a fost şi-atunci pornire anarhistă,

şi Dumnezeu tot ocupat a fost.

 

Cu grohotiş pe tălpi şi brumă-n gene,

să-nvingi un vechi şi tragic handicap,

şi, în onoarea Albei Apusene,

să-ţi scoţi căciula dacică din cap.

 

Se aude Basarabia cum plânge

de dorul Ţării Mari, pierdute-n veci,

şi-n clopote e treaz acelaşi sânge,

şi-aceiaşi ochi imperiali sunt reci.

 

Şi nu-i Emilian la catedrală,

uzurpatorii lui lucrează calmi,

nici umbrele din somn nu se mai scoală,

nici nu mai cântă doctor Iacob psalmi.

 

Şi ne e dor de-o sfântă sărbătoare,

în care toţi să ne-adunăm aici,

şi ne e dor de România Mare

şi am rămas îngrozitor de mici.

 

Dar, Doamne, pune-Ţi pe cetate talpa,

mai dă-ne harul unui gest postum,

mai cheamă-ne, mai rabdă-ne la Alba

şi să mai încercăm măcar acum.

 

 

Adrian PĂUNESCU

 

 

 

 

NU PLÂNGE, MAICĂ ROMÂNIE!

 

Nu plânge, maică Românie,

Că am să mor neîmpărtăşit!

Un glonţ, pornit spre pieptul tău,

Cu pieptul meu eu l-am oprit.

 

Nu plânge, maică Românie!

E rândul nostru să luptăm

Şi din pământul ce ne arde

Nici o fărâmă să nu dăm!

 

            Nu plănge, maică Românie!

            Pentru dreptate noi pierim;

            Copiii noştri peste veacuri

            Onoare ne vor da, o ştim!

 

            Nu plânge, maică Românie!

            Adună tot ce-i bun sub soare;

            Ne cheamă şi pe noi la praznic,

            Când România va fi mare!

 

(Versuri găsite în raniţa unui soldat mort în toamna anului 1918, pe muntele Sorica din Carpaţii de Curbură) (facebook)