|
Să ne amintim de
Grigorie Sima a lui Ioan
160 de ani de la
naştere
21 septembrie 1856
- 21 septembrie 2016
 Grigorie
Sima „a lui Ioan”, s-a născut la 21 septembrie 1856 în satul Gârbova de
Sus - Aiud (Alba), din părinţii Sofia şi Ioan Sima.
După terminarea studiilor, tânărul Grigorie
s-a întors în satul natal, Gârbova de Sus la biserica veche din sat -
Biserica din Deal – unde urma să rămână definitiv preot în sat, pentru a
continua tradiţia înaintaşilor săi, care au servit la această biserică
(astăzi Monument istoric în ruină). Din cele mai vechi timpuri în
această biserică au slujit şapte generaţii de preoţi, urmând tradiţia
din tată-n fiu, toţi din localitatea Gârbova de Sus. Însă după câteva
luni Grigorie Sima pleacă mai întâi ca învăţător la Bucium – Poieni
(Alba) unde rămâne şase ani, după care ajunge la Cărpiniş, comuna Roşia
Montană (Alba) unde activează în calitate de preot ortodox şi învăţător
timp de 24 de ani.
Grigorie Sima a fost un preot erudit care a
ştiut să fie alături de credincioşi, să-i îndrume, să-i călăuzească în
menţinerea şi apărarea dreptei credinţe strămoşeşti şi care şi-a dedicat
întreaga viaţă prosperării Bisericii şi ridicării Neamului Românesc.
Ca şi cărturar, Grigorie Sima s-a remarcat
printr-o vastă activitate publicistică, prin importante scrieri literare
şi folclorice, considerat fiind ca formator de limbă română.
Scrierile lui le găsim în paginile multor
ziare şi reviste de seamă din Transilvania: „Tribuna”, „Transilvania”,
„Libertatea”, „Telegraful Român”, „Convorbiri literare.”
O mare parte din scrierile lui sunt publicate
în revista „Familia” unde alături de numele lui Grigore Sima găsim nume
ilustre ca Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Andrei Bârseanu, Ion
Slavici, Iosif Vulcan, Duiliu Zamfirescu, Veronica Micle şi alţii.
Grigorie Sima a făcut parte din Mişcarea
Memorandistă, unde a avut un merit deosebit: el a fost cel care a salvat
de la confiscare arhiva conducerii acestei mişcări, transportând-o la
Alba Iulia, peste munţi, în timpul procesului de la Cluj.
În anul 1892 îşi aduce contribuţia la
încercarea de înălţare la Abrud a unei statui a lui Avram Iancu.
Ca membru activ al ASTRA - Asociaţia
Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român - în
care avea calitatea de „membru pe viaţă” (revista asoc. ASTRA
„Transilvania” - Sibiu 1903) Grigorie Sima a preţuit patrimoniul
popular, considerând răspândirea şi dezvoltarea creaţiilor populare ca
principii valorice fundamentale ale existenţei noastre naţionale, iar
contribuţia lui în acest sens a fost o vastă culegere de folclor,
scrieri populare, redactarea revistei „Foişoara”, şi a calendarului
„Amicul Poporului”, desfăşurând în mod permanent o susţinută activitate
pentru ridicarea culturală a poporului.
Un contemporan a lui Grigorie Sima a fost
Alexandru Ciura - preot, profesor, scriitor, născut la Abrud în anul
1876, cel care în cartea sa FOILETOANE, relatează un frumos episod din
viaţa lui Grigorie Sima, din care voi reda un fragment:
„Când treceam în copilărie pe drumul de
ţară cătră Câmpeni, tata îmi atrase odată atenţia asupra unei table de
alamă, afişată pe casa preotului din Cărpiniş: „Redacţia Foişoarei”.
Îmi aduceam aminte de cei câţiva numeri ai „Foişoarei”, în cari cetisem
poveşti şi gâcituri şi întrebam pe tata cu sfială:
- Aici şade omu, care face foaia aceea?
- Aici, dar acum n’o mai s c o a t e ...
Nu înţelegeam pe deplin lucrul, dar
impresia dintâiu mi-a rămas multă vreme ţintuită în minte. De câte ori
treceam prin Cărpiniş, trebuia să-mi arunc privirea în spre casa
părintelui, o casă frumoasă văpsită în galbin, cu geamurile încărcate de
ştufe* (*roci) cu tabla redacţională pe frontispiciu.
Treceam adesea pe acolo, in buestrul
ţăcănit al calului, sprijinit pe oblânc şi cunoşteam aşa de bine
mestecenii, cari îşi fremâtau frunzele într’argintate.
Tabla redacţională rămăsese uitată acolo
şi, dacă nu mă înşel, mai stă şi astăzi.
Târziu, când mă împrietenisem bine cu
fostul redactor al „Foişoarei” l-am întrebat într’o Luni la Abrud:
- Spune, părinte, de ce mai ţii tabla
aceea spânzurată pe părete?
- Las’ să steŕ… să ştie lumea, care trece
pe acolo, că şi într’un sat uitat de Dumnezeu încă se face literatură
românească!
De atunci ştiam, că omul acela atât de
neînsemnat ca exterior fusese tovarăş de muncă al Junimiştilor, cari
luaseră asupra-şi minunata misiune, de a povăţui graiul şi, mai ales,
scrisul nostru al Ardelenilor, în alvia adevărată, ferindu-1 de
abaterile cari îl opintiseră decenii de-arândul.
Cunoşteam poveştile lui, începând cu „Teiu
legănat”, pe care am cetit-o slovenind, în cea mai fragedă vârstă.
Ştiam, că el scrisese „Vlad şi Catrina”, „Din bătrâni1”, „Ardeleanul
glumeţ”, „Vorbe pentru înţelepciune şi viaţă”, ştiam că e colaborator la
„Convorbiri”, dar, mai ales, ştiam, că a fost tovarăşul de muncă al unor
oameni, cari au fost o adevărată binecuvântare pentru limba noastră
literară: Slavici, Coşbuc, I. T. Mera, Silvestru Moldovan, etc.
Îl cunoşteai delŕ cea dintâiu glumă, că e
mare meşter al vorbii. Când se punea el să-ţi spună ceva, începea aşa pe
departe şi numai te mirui, că unde vrea să o potrivească. Ochii lui
verzui, scânteetori, gesturile nervoase, te ţineau ţintuit şi nu puteai
să nu-l asculţi, când îşi deschidea odată „straiţa cu minciunile”.
- Să vedeţi, măi, muntenii poartă
minciunile în straiţă, că e mai mică, iar ţăranii le poartă în sac. De
aceea ţăranii sunt mai mincinoşi...
De lŕ o vreme se dase cu totul politicei
şi nu se mai ocupa cu literatura.
Erŕ interesant să-1 vezi făcând politică.
Cetea o groază de gazate, mirosiŕ înainte schimbările de guverne şi
arare se întâmpla sŕ dea greş.
- Vedeţi, nu v’am spus…, ştiam eu! Scotea
din buzunar vre-o gazetă din ţară, ori una nemţească şi-ţi arăta negru
pe alb, că schimbarea aceasta el o prevăzuse cu luni înainte.
Nu mai făcea literatură, dar în schimb
cetiŕ aproape tot ce se scriŕ la noi.
Când i-am prezentat cei dintâi numeri din
„Luceafărul”, m’a măsurat odată de sus până jos, a luat numerii şi i-a
cetit dintr’un răsuflu. Pe urmă mi-a zis :
- Hm ... ce să-ţi spun... Binişor... o să
vedem... o să vedem cum o să meargă de aici înainte ... Să vedem ...
Îi cerusem colaborarea, dar nu se putea
îndupleca. Aveŕ el un plan vechiu, de care îmi pomenise de atâtea ori şi
care s’a şi spulberat deodată cu moartea lui. Se gândea să scoată o
foaie: „Munţii Apuseni”. Îmi schiţa adeseori programul, spunea că are
material adunat îndeajuns, şi că ar aveŕ nevoie numai de câteva condeie
încă.
- Dar nu poţi porni numai iacă aşa, cu
mâna goală ... Mai ales, nu poţi porni cu straiţa goală ... Ca să scoţi
o foaie bună, îţi trebuesc creiţari, că de unde nu, se duce dracului,
oricât de bună ar fi !
În vremea din urmă, ajunsese, ca prin
minune, şi la acest factor atât de indispenzabil la editarea unei foi:
creiţarii.
Exploata cu îndărătnicie o mină din
părţile Roşiei, pe care o părăsise toată lumea.
- Să vedeţi, mă, că dau de aur!
După o muncă zadarnică de câteva luni, îl
vedem odată că vine la Abrud, cu faţa zâmbitoare.
Schimbase aurul la „cămară” şi pe
promenadă, după ce luă masă, îi zise lui Ghiuţ:
- Ia cântaţi ceva . ..
Pe urmă scoase o hârtie de zece şi i-o
aruncă, apoi alta.
Se uitau cu toţii minunaţi unul la altul,
dar el şedea solemn, răzimat pe coate, cu pălăria trasă pe ochi.
- Nişte vin mai bun să aduci crişmarule,
să vadă Abrudenii, cum îşi petrec lăturenii, când vin la oraş. ..”
Alexandru Ciura – FOILETOANE
Nu i-a fost însă rânduit să-şi vadă visul
realizat, căci la 26 decembrie 1907 Grigorie Sima a trecut în eternitate
la vârsta de doar 52 de ani, ducând cu el toate planurile ce şi le
făurise.
 Istina
SIMA,
Preşedinte Asociaţia
Pro Gârbova de Sus
Preşedinte Cercul ASTRA
„Grigorie Sima”
Despărţământul O. Hulea Aiud
|
