România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Tudor Iordăchescu

a încetat din viaţă

 

La 30 august 2016, după o boală grea, la vârsta de 71 de ani, împliniţi pe 17 mai, s-a stins din viaţă Tudor Iordăchescu, locuitor al satului Hagi-Curda, raionul Ismail, unul dintre fruntaşii mişcării de renaştere naţională a românilor din sudul Basarabiei (regiunea Odesa), după 1991. Fiu de ţărani, cu studii economice superioare, făcute la Chişinău, el a activat în diferite sectoare ale agriculturii, iar înainte de pensionare – în cadrul Inspecţiei Fiscale din Ismail, unde a fost înalt apreciat de către conducerea de acolo şi de către colegi. După pensionare, ieşind de sub presiunile sistemului birocratic de stat, a început să scrie, această pasiune trecând într-o ocupaţie permanentă. Articolele sale, pe diferite teme, au fost publicate, mai mulţi ani la rând, în săptămânalul cernăuţean „Concordia” – ziar central al minorităţii româneşti din Ucraina. Tot acolo, dumnealui a publicat o serie de articole despre trecutul istoric al satului Hagi-Curda, în care s-a născut şi a crescut, despre oamenii şi tradiţiile localităţii. Mai târziu, acele pagini au stat la baza volumului său Hagi-Curda (Camâşovca). Un sat românesc din Basarabia istorică. Lucrarea (191 de pagini) a apărut în 2011, la Editura Prometeu, din Chişinău. A dorit mult să scoată de sub tipar ediţia a doua – completată – a acestei cărţi, dar n-a reuşit. Poate şi din motivul că n-a găsit la timp ajutorul financiar de care avea nevoie.

Tudor Iordăchescu a simţit româneşte, a gândit româneşte, iar în faptele sale a promovat, cum a putut, valorile românismului. În primul rând, la el acasă, în sat. Această ocupaţie a sa i-a adus cele mai mari dezamăgiri. Idealurile sale naţionale, pentru majoritatea covârşitoare a consătenilor săi, inclusiv şi pentru intelectuali, au însemnat foarte puţin, generând nu susţinere, dar ostilitate. A dus cartea şi ziarele în limbă română – inclusiv Almanahul „Sud-Vest” – prin instituţiile de stat din sat, pe la casele hagicurdenilor. A făcut-o cu inima deschisă, deşi nu toţi l-au întâlnit la fel. În şcoala din localitate – deznaţionalizată „cu succes” – precum ne-a mărturisit nu numai odată, a fost „persona non grata”. Bolnav deja, a depus toate eforturile, cheltuind chiar din banii săi, pentru efectuarea lucrărilor de pregătire şi deschidere a bibliotecii de carte românească pe lângă Biserica Sf. Apostoli Petru şi Pavel şi Sf. Ierarh Nicolae din Hagi-Curda. A fost prezent, sănătos fiind încă, la toate activităţile cu caracter naţional-cultural românesc din sudul Basarabiei şi la multe din cele desfăşurate în România şi la Chişinău.

Tudor Iordăchescu, în comportamentul şi în faptele sale, a avut curajul să se manifeste drept român, într-un mediu cu preponderenţă românofob (s-o spunem de-a dreptul). După pensionare, şi-a asumat nişte preocupări intelectuale, în esenţa lor, iritând şi incitând prin ele opinia publică locală la baştina sa. Aici, mulţi, în loc să-i aprecieze eforturile, îl tratau cu dispreţ şi suspiciune, dacă nu chiar cu bătaie de joc. Povestea cu regret şi durere despre acest comportament al celor din jur.

A fost un ţăran-intelectual (sau un intelectual-ţăran). A iubit viaţa şi s-a bucurat cât a putut de micile şi marile ei bucurii. A iubit vinul bun şi poeziile frumoase, pe multe ştiindu-le pe de rost. A iubit natura, lăsând urmaşilor, acasă, o grădină cu pomi fructiferi de toată frumuseţea. A purtat respect cărţii româneşti, adunând mai multe volume, ţinând în special de domeniul istoriei neamului. A fost o fire sociabilă, harnică, deschisă, primitoare. Un Om cu Suflet Mare. Aşa rămâne el în amintirile noastre. Rămâne cu noi.

Confraţii români din sudul Basarabiei