100 de ani de la

Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie

Unul din evenimentele majore ale secolului XX a fost Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie din Rusia, eveniment care marchează începutul epocii contemporane  şi crearea primului stat socialist din istorie. Considerată în istoriografia comunistă  ca fiind o mare revoluţie socialistă, astăzi ea este cunoscută ca o lovitură de stat  şi denumirea care se foloseşte frecvent este de Revoluţia din octombrie. În România, în perioada regimului stalinist condus de Gheorghe Gheorghiu Dej , data de 7 noiembrie (data nouă după calendarul gregorian, data veche fiind 25 octombrie) era una din sărbătorile oficiale alături de 23 august, 8 şi 9 mai.

Familia ţarului Nicolae al II-lea al Rusiei

Lenin ţinând un discurs în San Petersburg                   

Revoluţia va schimba definitiv Rusia, înlăturând ţarismul, dar şi lumea prin modelul politic propus, cel iluzoriu şi utopic al egalităţii şi echităţii sociale. Modelul testat atunci într-o Rusie înapoiată, cu o puternică clasă ţărănească însumând peste 85% din populaţia Imperiului şi o muncitorime incipientă avea să devină un model de referinţă abia după al doilea război mondial. Cum a reuşit să izbândească ? Răspunsul se află în evenimentele derulate pe fundalul celor două războaie mondiale.

Începută încă din februarie 1917 , revoluţia a dus la instaurarea unui nou guvern condus de Alexandru Kerenski. Nemulţumite de război, de foametea ce a cuprins Rusia, de penuria de alimente, de numărul mare de victime făcut de război, masele vor cere înlăturarea ţarului Nicolae al II-lea care era considerat vinovatul principal. La aceste motive de revoltă s-a adăugat şi nemulţumirea faţă de familia imperială a Romanovilor care a permis călugărului depravat şi diabolic, Rasputin, să comită o serie de abuzuri şi fărădelegi. Nemulţumirea   s-a îndreptat mai ales împotriva ţarinei de origine germană care s-a aflat sub influenţa ocultă a lui Rasputin , sfătuitorul de taină şi vraciul fiului Nicolae care suferea de epilepsie. Toate acestea converg spre izbucnirea mişcărilor greviste, dezertărilor de pe front şi a  manifestaţiilor de protest din marile oraşe. Poporul sătul de sacrificii cerea înlăturarea ţarului, a aristocraţiei şi a ţarismului. Sub presiunea poporului, ţarul Nicolae al II-lea a abdicat la 2 martie 1917, iar poporul a fost cuprins de un val uriaş de entuziasm. A urmat o perioadă de euforie dublată însă de o mare confuzie. Un val de petiţii, de luări de cuvânt într-o mulţime de mitinguri a dominat viaţa publică în lunile următoare. Nu se recunoştea  nici o sursă de autoritate şi un val naiv de jubilare domina societatea rusească.

Guvernul provizoriu a promis o serie de măsuri populiste, a favorizat crearea spontană de soviete în principalele oraşe ale ţării, dar pentru că nu a reuşit să scoată Rusia din război acest guvern provizoriu va fi înlăturat la 25 octombrie / 7 noiembrie 1917. Evenimentul va purta numele de Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie din Rusia.  Vladimir Ilici Lenin şi Lev Troţki au avut un rol esenţial în organizarea acestuia şi în instaurarea noii ordini sociale şi politice. Sovietele dominate de bolşevici, comuniştii radicali, vor trece la crearea unei noi instituţii - Consiliul Comisarilor Poporului,  ce va deveni noul guvern. În următoarele ore s-au dat o serie de decrete ce vor fundamenta noul regim. Lenin a anunţat eliminarea diplomaţiei secrete şi s-a pregătit pentru scoaterea Rusiei din război. Apoi a fost promulgat decretul asupra pământului: „marea proprietate este abolită imediat, fără compensaţie”. El a lăsat în seama sovietelor ţărăneşti libertatea de a face ceea ce doresc, să pună terenul în comun, sau să-l împartă între ţăranii săraci.

Aveau să urmeze şi alte măsuri, cum ar fi o nouă abolirea a pedepsei cu moartea (în ciuda reticenţei lui Lenin, care o considera indispensabilă), naţionalizarea băncilor (14 decembrie), a controlului muncitoresc asupra producţiei, crearea unei miliţii muncitoreşti, ziua de lucru de opt ore, suveranitatea şi egalitatea în drepturi a tuturor popoarelor din Rusia, dreptul la autodeterminare, inclusiv la separarea politică şi constituirea unui stat naţional independent, eliminarea oricărui privilegiu, naţional sau religios, separarea dintre Biserica Ortodoxă şi stat, trecerea de la calendarul iulian la calendarul gregorian etc. Reuşita din octombrie avea să realizeze pe termen scurt unele dintre premise imediate ale Revoluţiei Ruse apărute în februarie, luând în 33 de ore măsurile pe care guvernul provizoriu le-a tergiversat în 8 luni de existenţă.

      În presa europeană revoluţia a fost percepută ca o adevărată lovitură de stat care i-a adus la putere pe Lenin şi pe bolşevici. Istoriografia sovietică o prezintă ca pe o insurecţie, ca pe o  încununarea logică, previzibilă, inevitabilă, a unui itinerar eliberator întreprins de «masele» conştient raliate la bolşevism.

Luând puterea la Petrograd, Lenin şi Troţki nu au avut niciun moment intenţia de a construi socialismul numai în Rusia subdezvoltată şi înapoiată. Dar ei sperau ca aceasta să fie prima victorie muncitorească dintr-o serie de revoluţii în ţările industrializate din Europa, singurele care permiteau revoluţiei să prindă rădăcini. Ei se bazau în special pe Germania, prima putere industrială a continentului şi locul de naştere al mişcării muncitoreşti, cea mai puternică şi cu cea mai veche organizare din lume. În 1918 un val de revoluţii a izbucnit în Germania şi Ungaria, dar au fost înfrânte. Valul revoluţionar, mai tardiv decât se aştepta, a sfârşit prin a da înapoi, iar puterea bolşevică a rămas izolată în zilele sale timpurii. Bolşevicii s-au confruntat singuri cu enormele dificultăţi ale unei Rusii explozive, unde preluarea puterii de unii singuri nu întrunea deloc unanimitatea.

Rusia se va pregăti să iasă din război şi în luna martie 1918 a semnat pacea separată cu Puterile Centrale de la Brest Litovsk. Noua putere reuşise ceea ce a promis. Numai că au apărut noi primejdii pentru tânăra putere instituită. Un conflict care avea să degenereze într-un război civil sângeros între noua putere comunistă şi susţinătorii vechiului  regim şi ai ţarului avea să însângereze ţara  în următorii ani. Războiul civil din Rusia va dura până în 1922 şi va fi cauzat în parte şi  de decizia puterii sovietelor de a-l asasina pe ţar şi pe familia acestuia. Teroarea roşie a bolşevicilor avea să cuprindă tânăra republică. Încă din decembrie 1917 se constituise o poliţie politică numită CEKA  al cărei rol era de a lupta împotriva actelor de sabotaj şi a contrarevoluţiei. A devenit însă foarte evidentă menirea ei, aceea de instrument de represiune, independent de justiţie şi este considerată una din cele mai grave erori ale noii puteri. A fost încurajată delaţiunea, s-au creat comitete locale ale CEKA, s-au făcut numeroase abuzuri şi crime. Măsurile care nu aveau nimic cu libertatea au continuat prin interzicerea unor ziare şi instituirea cenzurii. Nemulţumirile ţăranilor şi muncitorilor creşteau, o serie de revolte cuprind Rusia după ieşirea din războiul mondial. Se constituise Armata Roşie care avea să se confrunte cu Armata Albilor (susţinătorii ţarului) sprijinite de armate străine

Foarte confuz şi haotic, Războiul Civil rus s-a caracterizat prin dezintegrarea statului şi societăţii, sub acţiunea forţelor centrifuge. Chiar violenţele au pornit de la bază şi nu de sus. Victoria bolşevicilor avea să însemne, într-o Rusie devastată şi cu sângele vărsat, reconstrucţia unui Stat sub autoritatea unui singur Partid, acum scăpat de toţii rivalii şi duşmanii, şi înzestrat cu putere absolută. În special, s-a format un nou stat poliţienesc în jurul CEKA în timpul războiului civil şi al „terorii roşii”. Victoria a fost obţinută de bolşevici. Pe fundalul războiului civil Imperiul ţarist s-a dezintegrat plecând de la decretul dat de Lenin în 1917 privind dreptul naţionalităţilor la autodeterminare. În 1922 un nou stat se năştea Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice. Situaţia în ţară era una dramatică, foametea din 1921-1922 cuplată cu epidemia de tifos au făcut milioane de victime în zona rurală. Noua republică s-a distanţat radical de idealurile revoluţiei care a generat-o, dar a rezistat 70 de ani. Pornită din nevoia liberalizării societăţii, din dorinţa de a impune echitatea şi egalitatea socială, ea avea să sfârşească într-un regim totalitar care a negat cele mai elementare drepturi ale omului, regim care şi-a întins tentaculele în Mongolia, Europa de Est, Asia , America Centrală şi Africa.

 URSS-ul s-a destrămat în 1991, dar comunismul încă rezistă prin instrumentele care au fost create chiar în contextul unei revoluţii ce propovăduia dreptatea şi egalitatea oamenilor în faţa legii. Ideea leninistă a exportului de revoluţie în întreaga lume a ieşit „victorioasă”. Şi aceasta este una dintre consecinţele traumatizante ale Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie din Rusia.

Prof. CETEAN Daniela,

  Familia țarului Nicolae al II-lea al Rusiei

Lenin ținând un discurs în San Petersburg