100 de ani de la
Marea Revoluţie
Socialistă din Octombrie
Unul din evenimentele majore ale secolului XX a fost Marea Revoluţie
Socialistă din Octombrie din Rusia, eveniment care marchează
începutul epocii contemporane şi crearea primului stat socialist din
istorie. Considerată în istoriografia comunistă ca fiind o mare
revoluţie socialistă, astăzi ea este cunoscută ca o lovitură de stat şi
denumirea care se foloseşte frecvent este de Revoluţia din octombrie.
În România, în perioada regimului stalinist condus de Gheorghe
Gheorghiu Dej , data de 7 noiembrie (data nouă după calendarul
gregorian, data veche fiind 25 octombrie) era una din sărbătorile
oficiale alături de 23 august, 8 şi 9 mai.
Familia ţarului Nicolae al II-lea al Rusiei
Lenin ţinând un discurs în San Petersburg
Revoluţia va schimba definitiv Rusia, înlăturând ţarismul, dar şi lumea
prin modelul politic propus, cel iluzoriu şi utopic al egalităţii şi
echităţii sociale. Modelul testat atunci într-o Rusie înapoiată, cu o
puternică clasă ţărănească însumând peste 85% din populaţia Imperiului
şi o muncitorime incipientă avea să devină un model de referinţă abia
după al doilea război mondial. Cum a reuşit să izbândească ? Răspunsul
se află în evenimentele derulate pe fundalul celor două războaie
mondiale.
Începută încă din februarie 1917 , revoluţia a dus la instaurarea unui
nou guvern condus de Alexandru Kerenski. Nemulţumite de război, de
foametea ce a cuprins Rusia, de penuria de alimente, de numărul mare de
victime făcut de război, masele vor cere înlăturarea ţarului Nicolae al
II-lea care era considerat vinovatul principal. La aceste motive de
revoltă s-a adăugat şi nemulţumirea faţă de familia imperială a
Romanovilor care a permis călugărului depravat şi diabolic, Rasputin, să
comită o serie de abuzuri şi fărădelegi. Nemulţumirea s-a îndreptat
mai ales împotriva ţarinei de origine germană care s-a aflat sub
influenţa ocultă a lui Rasputin , sfătuitorul de taină şi vraciul fiului
Nicolae care suferea de epilepsie. Toate acestea converg spre izbucnirea
mişcărilor greviste, dezertărilor de pe front şi a manifestaţiilor de
protest din marile oraşe. Poporul sătul de sacrificii cerea înlăturarea
ţarului, a aristocraţiei şi a ţarismului. Sub presiunea poporului, ţarul
Nicolae al II-lea a abdicat la 2 martie 1917, iar poporul a fost cuprins
de un val uriaş de entuziasm. A urmat o perioadă de euforie dublată însă
de o mare confuzie. Un val de petiţii, de luări de cuvânt într-o mulţime
de mitinguri a dominat viaţa publică în lunile următoare. Nu se
recunoştea nici o sursă de autoritate şi un val naiv de jubilare domina
societatea rusească.
Guvernul provizoriu a promis o serie de măsuri populiste, a favorizat
crearea spontană de soviete în principalele oraşe ale ţării, dar pentru
că nu a reuşit să scoată Rusia din război acest guvern provizoriu va fi
înlăturat la 25 octombrie / 7 noiembrie 1917. Evenimentul va purta
numele de Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie din Rusia.
Vladimir Ilici Lenin şi Lev Troţki au avut un rol esenţial în
organizarea acestuia şi în instaurarea noii ordini sociale şi politice.
Sovietele dominate de bolşevici, comuniştii radicali, vor trece la
crearea unei noi instituţii - Consiliul Comisarilor Poporului, ce va
deveni noul guvern. În următoarele ore s-au dat o serie de decrete ce
vor fundamenta noul regim. Lenin a anunţat eliminarea diplomaţiei
secrete şi s-a pregătit pentru scoaterea Rusiei din război. Apoi a
fost promulgat decretul asupra pământului: „marea proprietate
este abolită imediat, fără compensaţie”. El a lăsat în seama sovietelor
ţărăneşti libertatea de a face ceea ce doresc, să pună terenul în comun,
sau să-l împartă între ţăranii săraci.
Aveau să urmeze şi alte măsuri, cum ar fi o nouă abolirea a pedepsei
cu moartea (în ciuda reticenţei lui Lenin, care o considera
indispensabilă), naţionalizarea băncilor (14 decembrie), a
controlului muncitoresc asupra producţiei, crearea unei miliţii
muncitoreşti, ziua de lucru de opt ore, suveranitatea şi
egalitatea în drepturi a tuturor popoarelor din Rusia, dreptul la
autodeterminare, inclusiv la separarea politică şi constituirea unui
stat naţional independent, eliminarea oricărui privilegiu, naţional sau
religios, separarea dintre Biserica Ortodoxă şi stat, trecerea de
la calendarul iulian la calendarul gregorian etc. Reuşita din
octombrie avea să realizeze pe termen scurt unele dintre premise
imediate ale Revoluţiei Ruse apărute în februarie, luând în 33 de ore
măsurile pe care guvernul provizoriu le-a tergiversat în 8 luni de
existenţă.
În presa europeană revoluţia a fost percepută ca o
adevărată lovitură de stat care i-a adus la putere pe Lenin şi pe
bolşevici. Istoriografia sovietică o prezintă ca pe o insurecţie, ca pe
o încununarea logică, previzibilă, inevitabilă, a unui itinerar
eliberator întreprins de «masele» conştient raliate la bolşevism.
Luând puterea la Petrograd, Lenin şi Troţki nu au avut niciun moment
intenţia de a construi socialismul numai în Rusia subdezvoltată şi
înapoiată. Dar ei sperau ca aceasta să fie prima victorie muncitorească
dintr-o serie de revoluţii în ţările industrializate din Europa,
singurele care permiteau revoluţiei să prindă rădăcini. Ei se bazau în
special pe Germania, prima putere industrială a continentului şi locul
de naştere al mişcării muncitoreşti, cea mai puternică şi cu cea mai
veche organizare din lume. În 1918 un val de revoluţii a izbucnit în
Germania şi Ungaria, dar au fost înfrânte. Valul revoluţionar, mai
tardiv decât se aştepta, a sfârşit prin a da înapoi, iar puterea
bolşevică a rămas izolată în zilele sale timpurii. Bolşevicii s-au
confruntat singuri cu enormele dificultăţi ale unei Rusii explozive,
unde preluarea puterii de unii singuri nu întrunea deloc unanimitatea.
Rusia se va pregăti să iasă din război şi în luna martie 1918 a semnat
pacea separată cu Puterile Centrale de la Brest Litovsk. Noua putere
reuşise ceea ce a promis. Numai că au apărut noi primejdii pentru tânăra
putere instituită. Un conflict care avea să degenereze într-un război
civil sângeros între noua putere comunistă şi susţinătorii vechiului
regim şi ai ţarului avea să însângereze ţara în următorii ani. Războiul
civil din Rusia va dura până în 1922 şi va fi cauzat în parte şi de
decizia puterii sovietelor de a-l asasina pe ţar şi pe familia acestuia.
Teroarea roşie a bolşevicilor avea să cuprindă tânăra republică.
Încă din decembrie 1917 se constituise o poliţie politică numită CEKA
al cărei rol era de a lupta împotriva actelor de sabotaj şi a
contrarevoluţiei. A devenit însă foarte evidentă menirea ei, aceea de
instrument de represiune, independent de justiţie şi este considerată
una din cele mai grave erori ale noii puteri. A fost încurajată
delaţiunea, s-au creat comitete locale ale CEKA, s-au făcut numeroase
abuzuri şi crime. Măsurile care nu aveau nimic cu libertatea au
continuat prin interzicerea unor ziare şi instituirea cenzurii.
Nemulţumirile ţăranilor şi muncitorilor creşteau, o serie de revolte
cuprind Rusia după ieşirea din războiul mondial. Se constituise
Armata Roşie care avea să se confrunte cu Armata Albilor
(susţinătorii ţarului) sprijinite de armate străine
Foarte confuz şi haotic, Războiul Civil rus s-a caracterizat prin
dezintegrarea statului şi societăţii, sub acţiunea forţelor centrifuge.
Chiar violenţele au pornit de la bază şi nu de sus.
Victoria bolşevicilor avea să însemne, într-o Rusie devastată şi cu
sângele vărsat, reconstrucţia unui Stat sub autoritatea unui singur
Partid, acum scăpat de toţii rivalii şi duşmanii, şi înzestrat cu putere
absolută. În special, s-a format un nou stat poliţienesc în
jurul CEKA în timpul războiului civil şi al „terorii roşii”. Victoria a
fost obţinută de bolşevici. Pe fundalul războiului civil Imperiul ţarist
s-a dezintegrat plecând de la decretul dat de Lenin în 1917 privind
dreptul naţionalităţilor la autodeterminare. În 1922 un nou stat se
năştea Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice. Situaţia în
ţară era una dramatică, foametea din 1921-1922 cuplată cu epidemia de
tifos au făcut milioane de victime în zona rurală. Noua republică s-a
distanţat radical de idealurile revoluţiei care a generat-o, dar a
rezistat 70 de ani. Pornită din nevoia liberalizării societăţii, din
dorinţa de a impune echitatea şi egalitatea socială, ea avea să
sfârşească într-un regim totalitar care a negat cele mai elementare
drepturi ale omului, regim care şi-a întins tentaculele în Mongolia,
Europa de Est, Asia , America Centrală şi Africa.
URSS-ul s-a destrămat în 1991, dar comunismul încă rezistă prin
instrumentele care au fost create chiar în contextul unei revoluţii ce
propovăduia dreptatea şi egalitatea oamenilor în faţa legii. Ideea
leninistă a exportului de revoluţie în întreaga lume a ieşit
„victorioasă”. Şi aceasta este una dintre consecinţele traumatizante ale
Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie din Rusia.
Prof.
CETEAN Daniela,
Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan”, Alba Iulia.
|
|