113 ani de la trecerea în nefiinţă a marelui pictor român născut pe meleagurile Albei

Sava Henţia

21 februarie 1904 – 21 februarie 2017

Sava Henţia a văzut lumina zilei pe data de 1 februarie 1848 în localitatea Sebeşel (Alba), fiind al 8-lea copil din cei 14 ai familiei preotului Ilie Henţia şi a Anei (născută Dăncilă – în satul Răchita – Alba).

Primele cursuri şcolare tânărul Sava le-a urmat pe băncile şcolii locale din Sebeşel, manifestând de mic o pasiune şi o atracţie pentru desen. După absolvirea şcolii primare în anul 1862 la vârsta de 14 ani, acesta pleacă împreună cu fratele mamei Zaharia Dănciulescu la Bucureşti unde acesta deţinea un atelier foto, dorind ca şi nepotul său să-i continue această meserie.

La început Sava a fost folosit în atelier pentru a lucra ca retuşier al fotografiilor realizate de unchiul său, cunoscându-se faptul că în acea perioadă realizarea unei fotografii necesita mult timp şi multă migală artistică. Neavând spaţiu suficient în locuinţa unchiului său tânărul Sava se mută cu chirie într-o locuinţă aflată pe malul râului Dâmboviţa. Într-o noapte a anului 1863 în urma unor ploi puternice apele râului s-au umflat creându-se o viitură puternică care a inundat toate casele şi zona din lunca Dâmboviţei. Tânărul Sava ştiind să înoate şi-a salvat viaţa înotând spre malul apei la Dealul Schitul Măgureanu. În urma mizeriei pe care o conţinea apa, acesta se va îmbolnăvii de febră tifoidă, boală care îl va ţintui mult timp la pat.

De mic copil Sava suferea de hipoacuzie (surdo-mut) boală care în timp evolua creându-i mari probleme în comunicare. În situaţia aceasta la şcoala unde învăţa, profesorii l-au scutit de a i se preda unele materii care să-i solicite auzul şi vorbirea, participând doar la unele activităţi mai mult practice pe care le percepea mult mai uşor. În scurt timp profesorii săi au descoperit la tânărul lor elev un talent nemaivăzut în realizarea unor schiţe şi desene foarte expresive şi corect realizate. Din cauza handicapului său, Sava se izola tot mai mult de colegi şi prieteni, căutând singurătatea şi locurile izolate din natură unde se plimba sau uneori pescuia.

În anul 1865 la vârsta de 17 ani datorită talentului săi în pictură şi grafică se înscrie la cursurile Şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti pe care le va absolvi în anul 1870. Pe data de 8 septembrie 1867 în urma unui control medical i-a fost eliberat un certificat privind starea de sănătate a acestuia care avea următorul conţinut: Antet: Certificat eliberat de către Academia Naţionale, Direcţia Pinacotecii şi a Şcolii de Belle-Arte, nr. 45 Bucureşti: Prin prezenta se atestă că domnul SAVA HENŢIA elev bursier din Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti, secţiunea pictură, este în imposibilitatea de a avea altă ocupaţiune decât cariera ce a îmbrăţişat fiind din naştere şi surd şi mut, precum se poate confirma într-un chip şi mai legal prin alăturatul certificat medical. Direcţiunea Şcoalei de Belle-Arte din Bucureşti crede că zoticnind pe mai sus numitul elev de la ocupaţiunile sale în care a făcut deja un progres destul de însemnat numai că aceasta ar fi foarte periculos pentru dânsul, dar ar fi privat în viitor de singurul mijloc de a se scuti fiind silit apoi să ajungă la clemenţa publică.

Directorele Şcolii de Belle-Arte din Bucureşti

(ss) Theodor Aman

Pe data de 12 septembrie 1867 i-a fost eliberat un nou certificat medical de sănătate cu următorul conţinut: „Certificatu medicalu pe urma invitaţinei făcute de domnul director al Şcolii de Belle-Arte din Bucureşti spre a esamina starea sănătăţii elevului dintr-acea şcoală, Sava Henţia, afirm că într-adevăr el este lipsit de auzu şi de vorbă şi prin urmare este imposibile de a se ocupa de cel de specialităţile ce au de scop imitaţiune. 1867 – 12 septembrie doctor W. Marcovici, profesor de anatomie la Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti.”

(Cele două certificate privind starea sănătăţii lui Sava Henţia se găsesc expuse în original la Muzeul municipal din Sebeş-Alba)

În această situaţie tânărul Sava se vede singur şi neajutorat deoarece sursa de sprijin material şi financiar, unchiul săi Zaharia Dănciulescu, se stinsese din viaţă încă din anul 1865. Având în vedere situaţia lui, statul îi va acorda acestuia o bursă modestă, iar cu veniturile pe care le mai câştiga prin vânzarea unor lucrări de artă în special tablouri la comandă, a reuşit să se întreţină singur pe timpul celor cinci ani de studii.

La Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti tânărul Sava i-a avut ca profesori pe remarcabilii pictori români Gheorghe Tattarăscu (1886-1957) şi Theodor Aman (1831-1891) de la care acesta a avut de învăţat însuşindu-şi o serioasă pregătire profesională. Având un talent deosebit, tânărul Henţia s-a remarcat în faţa colegilor săi Mihail Dan, Mihail Ştefănescu şi Dumitru Marinescu.

Începând cu anul 1869 acesta se în scrie pentru a participa la concursul pentru obţinerea unei burse de studii în Franţa, la concurs acesta a prezentat ca probă de examen lucrarea intitulată „Găsirea cadavrului lui Abel”, lucrare apreciată de comisie doar cu o menţiune, premiul cel mare fiindu-i atribuit lui Mihail Ştefănescu (1848-1900).

În anul următor 1870 tânărul pictor Sava Henţia pentru lucrările realizate de el a primit diferite premii acordate de către secţia de pictură şi sculptură a Şcolii de Arte frumoase din Bucureşti astfel: Medalia a II-a pentru anatomie, Medalia a II-a pentru studii după natură şi Medalia a I-a pentru lucrarea „Cap de expresie”.

După absolvirea Şcolii de Arte Frumoase în anul 1870 acesta a participat cu lucrarea „Orfeu şi Euridice” la un concurs organizat anual în vederea selectării celor mai buni studenţi absolvenţi care urmau să obţină burse pentru a-şi perfecţiona studiile în străinătate. Cu toate că a avut competitori pe măsură cu el, Henţia la vârsta de 23 de ani câştigă o bursă la secţiunea pictură, urmând să plece la Paris în cursul anului următor 1871. Din cauza circuitului greoi şi a formalităţilor de plecare, banii necesari pentru acoperirea cheltuielilor de şcolarizare au întârziat, fapt pentru care pictorul Henţia a fost nevoit să mai rămână în ţară, continuând să lucreze şi să trimită la diferite expoziţii unele dintre lucrările sale.

Între anii 1871-1874 acesta îşi va continua studiile în străinătate având ocazia de a vizita mai multe muzee de artă din Italia şi Franţa.

La Paris Henţia l-a avut ca profesor pe Alexandre Cabanel (1820-1889) de la care a avut multe de învăţat. Necazurile nu l-au ocolit nici în afara ţării deoarece pe timpul când acesta era student la Paris, ministerul culturii şi Instrucţiunii Publice din Principatele Unite Române condus la acea dată de ministrul Christian Tell (1808-1884) i-a suprimat bursa nevalidând concursul susţinut de tânărul pictor în anul 1872. Numai talentul său i-a salvat situaţia în care se afla şi sprijinul nemijlocit al studenţilor români aflaţi şi ei la studii la Paris, care au pus mână de la mână reuşind să strângă suma necesară acoperirii cheltuielilor de studii şi chirie.

Pe toată perioada cât acesta se afla la studii la Paris nu a uitat de ţara lui Transilvania şi de Ţara Românească trimiţând la Bucureşti câte o lucrare realizată de el pentru a fi expuse la diferite expoziţii.

În anul 1872 bursa mult aşteptată de Henţia i-a fost redată datorită insistenţelor profesorului său Theodor Aman care era motivat de succesul obţinut de fostul său student cu lucrarea „Psyche părăsită de Amor” tablou în ulei realizat în anul 1873.

Aman a intervenit pentru studentul său la noul ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Vasile Boerescu (1830-1883), care la rându-i era interesat să-i achiziţio-neze tabloul lui Henţia „Psyche părăsită de Amor” pentru pinacoteca din Bucureşti. Cu banii obţinuţi pe tablou (800 de lei) precum şi cu banii obţinuţi din bursa de stat în sumă de 120 de lei pe lună, tânărul pictor a reuşit să se susţină financiar până la sfârşitul anului 1873, la Paris.

În anul 1875 acesta se reîntoarce la Bucureşti angajându-se ca profesor suplinitor la Azilul „Elena Doamna” îndepărtându-se de tematicile şi influenţa pariziană, apropiindu-se din ce în ce mai mult de pictura tradiţional românească.

În anul 1876 la vârsta de 28 de ani tânărul Sava Henţia îşi părăseşte serviciul de suplinitor, susţinând un concurs pentru ocuparea unui post de profesor de desen şi caligrafie la Externatul Secundar de fete din Bucureşti pe care îl va câştiga, însă această muncă desfăşurată de el era lipsită de strălucire, deoarece cele predate de el nu aveau succes. Din cauza handicapului său artistul a întâmpinat mari dificultăţi în comunicarea cu elevii săi cu care se înţelegea mai mult prin scris şi semne.

Cel care înainte picta portrete strălucitoare a început din nou să picteze, dar fără tragere de inimă mai mult portrete în stilul său tradiţional.

La recomandarea doctorului Carol Davilla (1828-1884) în luna august a anului 1877 a fost angajat la Ambulanţa Marelui Cartier General al Armatei Române pentru a participa în calitate de corespondent de front la Războiul de Independenţă dintre anii 1877-1878. Autorităţile militare cu care acesta intra în contact erau rugate de a-i da tot sprijinul de care acesta avea nevoie pentru îndeplinirea misiunii pentru care a fost angajat, aceea de pictor de război, totodată doctorul Davilla i-a avertizat că pictorul este surdo-mut şi deci relaţiile de comunicare cu acesta vor fi mai greoaie.

Relaţia dintre pictorul Henţia şi doctorul Davila s-a legat atunci când pictorul lucra la Azilul „Elena doamna”, iar doctorul i-a observat talantul în pictură, fapt pentru care atunci când Cartierul General al Armatei a recrutat corespondenţi de război printre care Carol Popp de Szathmari (1812-1887); G.D. Mirea (1852-1934); Nicolae Grigorescu (1838-1907) a fost chemat şi Sava Henţia.

Pe toată perioada Războiului de Independenţă a României, Henţia, în calitatea de corespondent de război, a realizat mai multe desene în majoritate fiind făcute în creion sau cărbune înfăţişând sene care s-au derulat în faţa ochilor săi cu trupele de militari în mişcare sau repaus.

Henţia a realizat şi opere în acuarelă, cea mai reuşită lucrare fiind „Întâlnirea” în care se poate vedea camaraderia dintre un ofiţer rus şi unul român care îşi strâng mâna în faţa subordonaţilor înainte de declanşarea atacului. A realizat şi picturi în ulei în care şi-a definit adevărata lui valoare pe pânze relativ reduse ca dimensiuni, printre care se pot enumera „Independenţa”, „Bătălie de artilerie la Calafat”, Călăraş etc. Pe lângă scenele de război acesta a pictat şi aspecte din viaţa ţăranilor bulgari, scene din oraşul Nicopole cu aspecte care prezintă ravagiile făcute de război, dar şi picturi cu scene mai paşnice cum au fost „Turc fumând la narghilea” şi „Vânzătorii de covoare”.

Dar cea mai importantă compoziţie de război realizată de Henţia o reprezintă tabloul intitulat „Lagărul”, cunoscută şi sub numele de „Bivuac”, scena înfăţişează un bivuac al trupei care este amplasat pe un dâmb, în planul secund putându-se observa tabăra cu corturile de campanie frumos alineate, precum şi grupurile de soldaţi aflaţi în pauza de luptă, aşezaţi lângă bucătăriile de campanie îngropate într-un mal sau lângă butoaiele cu apă unde îşi stăpâneau setea. Această compoziţie precum şi lucrarea „În tabără” reprezintă perfecţiunea picturală a autorului lor . creând impresia că atunci au fost pictate într-o ipostază dramatică şi totodată neaşteptată (având aspectul unei fotografii realizate instantaneu).

După terminarea războiului pictorul Henţia se reîntoarce la Bucureşti unde îşi va continua activitatea didactică pictând cu preponderenţă portrete până la sfârşitul vieţii. A realizat în perioada anilor 1877-1884 foarte multe portrete, dar cele mai semnificative sunt portretul doctorului Marcovici, al generalului Dr. Carol Davila şi cel mai reuşit cel al soţiei sale Irina Tranko precum şi cel al copilului minune stins din viaţă la numai 18 ani, Iulia Haşdeu. Totuşi pictorul Henţia a fost preocupat şi de realizarea unor picturi cu tematică istorică una dintre acestea fiind intitulată „Ostaşii lui Mihai Viteazul izgonind pe turci la Giurgiu”.

În anul 1881 participă la expoziţie de arte frumoase de la Bucureşti şi la expoziţia română de la Sibiu cu o lucrare de mari dimensiuni intitulată „Intrarea triumfală a lui Traian în Sarmisegetusa” (această lucrare grandioasă nu a supravieţuit tipului – fiind pierdută).

Între anii 1881-1898 a călătorit prin Regatul României vizitând şi pictând peisaje de pe Valea Teleajenului, Valea Prahovei, Câmpina, Curtea de Argeş şi Câmpulung Muscel. În această perioadă va realiza compoziţia „Legenda Meşterului Manole” care îl prezintă pe voievodul Ţării Româneşti Neagoe Basarab (1459-1521) (1512-1521) împreună cu soţia sa doamna Despina în vizită la şantierul Mănăstirii Curtea de Argeş. Pictura are ca fundal culmile munţilor înzăpeziţi cu creste semeţe, în planul secund sunt profilaţi lucrătorii care poartă varniţe (lăzi pentru var) şi calfe cu şorţuri brune, care cioplesc pietre pe care alţii le aşază pe zid, iar alţii prepară mortarul. Meşterul Manole cu mâna dreaptă pe piept, purtând un şorţ de protecţie pe el, primeşte din partea domnitorului ţării şi a soţiei acestuia un dar, format dintr-o grămăjoară de giuvaeruri aşezate pe o masă amplasată între el şi domnitor. Această operă de artă reprezintă modul prin care pictorul a realizat şi conceput tematica istorică îmbinată cu legenda. Lucrarea prezintă mai mult munca oamenilor anonimi decât înfăţişarea înaltelor capete încoronate.

Cu banii strânşi din vânzarea lucrărilor sale Sava Henţia îşi va cumpăra o casă în localitatea Brebii, refăcând şi restaurând între anii 1901-1902 picturile tâmplăriei şi a altarului Bisericii din această localitate.

În ultimii ani de viaţă acesta revine în Transilvania lui iubită, aflată în acea perioadă sub dominaţie austro-ungară, deplasându-se în localitatea Răhău (Alba), iar în perioada anilor 1894-1899 va picta iconostasele bisericii din această localitate. În anul 1899 se deplasează în localitatea Vinţu de Jos unde va executa 18 picturi la noua biserică ortodoxă din localitate, ctitorită cu hramul „Pogorârea Sf. Duh”. Se va deplasa apoi în oraşul Sebeş (Alba) unde va realiza pictura murală a bisericii ortodoxe din incinta cimitirului local, apoi va realiza pictura murală a bisericii ortodoxe din localitatea Săsciori (Alba).

La Mănăstirea Cernica acesta a realizat în pronaosul bisericii portretele ctitorilor Sf. Ierarh Calinic şi episcopul Ioanichie Stratonichios.

A fost căsătorit cu Irina Tranko cu care a avut mai mulţi copii unul dintre aceştia Alexandru Henţia a urmat cariera tatălui său, devenind pictor muralist specializat în pictura de biserici devenind şi profesor de pictură religioasă, totuşi acesta nu s-a ridicat la nivelul tatălui său în domeniul picturii.

Sava Henţia moare pe data de 21 februarie 1904 la vârsta de 56 de ani.

În memoria acestuia, în localitatea Sebeşel (Alba) a fost ridicat un monument cu bust sculptat în piatră, operă realizată de sculptorul Tiberiu Panait. Monumentul a fost inaugurat în anul 1975.

Tot în localitatea Sebeşel a existat casa memorială „Sava Henţia” care figura ca monument istoric în patrimoniul jud. Alba, dar după anul 1989 casa a fost lăsată neconservată intrând într-un continuu proces de degradare. În noaptea de 23/24 septembrie 2001 acoperişul cesteia s-a dărâmat.

În prezent din acest imobil nu a mai rămas decât o parte din zidul exterior cu frontalul vechi, iar în spate s-a format o groapă care cândva a fost temelia casei memoriale, aceasta a fost scoasă de pe lista monumentelor istorice a judeţului Alba.

Nicolae PARASCHIVESCU

Bibliografie

Iuliu Roşca, „Scriitori şi artişti. Amintiri personale”, ediţie nouă, Bucureşti 1890

Mircea Popescu, „Sava Henţia”, p. 34, Editura de Stat, 1954.

Ion Frunzetti, „Arta Românească a sec. XIX”, Editura Meridiane, 1991, Bucureşti, p. 313-374/411-421

Ioana Raica, „Omagiu la 110 ani de la moartea pictorului Sava Henţia”, Dacoromania, nr. 69/2014.

Sava Henția - Ostașii lui Mihai Viteazul izgonind pe turci la Giurgiu