România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Detractorul lui Eminescu premiat la Botoşani

 

Un individ, zis scriitor, şi-a făcut o obsesie în a-i urî pe români. Dacă nu-i o obsesie, generată de frustrările lui personale, atunci e un agent de influenţă aflat în solda celor care nu ne plac. Deci, dacă nu ne-ar urî, acest individ n-ar fi scris că noi românii am fi dispărut demult dacă am fi fost un popor civilizat. Dar aşa, fiind, după părerea lui, răi, cinici, grobieni am supravieţuit. Am supravieţuit hunilor, slavilor, tătarilor, turcilor, leşilor, ruşilor şi atâtor alte hoarde de primitivi care s-au năpustit peste noi, doar pentru faptul că ne-am fi aflat pe o treaptă de civilizaţie inferioară acestor prădători.

N-ar merita să-i dăm importanţă, dar este extras mereu din promiscuitatea existenţei sale (cine are curiozitatea să-i deschidă vreo carte poate constata că din paginile ei se degajă un miros pestilenţial) şi prezentat românilor ca fiind „marele scriitor” al vremurilor noastre şi acest fapt ar putea contamina şi alte minţi confuze cu acest virus de antiromânism care s-a răspândit atât de mult în aşa zisele medii intelectuale.

În data de 15 ianuarie 2017, de Ziua culturii române, care nu putea fi alta decât ziua în care divinitatea a fericit poporul român cu „cea mai sacră încarnare a spiritualităţii româneşti”, cum l-a numit Octavian Goga pe Mihai Eminescu, individul, despre Mircea Cărtărescu este vorba, a fost „onorat”, tocmai la Botoşani, cu Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” pe 2016, premiu la care, din câte se pare, respectivul este „abonat” începând din 2014.  Şi cine putea să gireze acest sacrilegiu adus lui Mihai Eminescu dacă nu un alt antiromân şi blasfemitor al marelui poet, respectiv Nicolae Manolescu? Mai lipsea din acest spectacol sinistru Horia Roman Patapievici, un alt „român” pur sânge şi „iubitor” de Eminescu. Reamintesc românilor că individul, numit Cărtărescu, se ocupase cu câţiva ani în urmă de fizicul lui Eminescu, zugrăvindu-l în mod caricatural. S-o fi uitat individul în oglindă când a îndrăznit să vorbească atât de urât despre geniul de necontestat al poeziei româneşti? Cu opera marelui poet nu prea s-a învrednicit să-şi cultive spiritul, singur recunoscând că se simte sufocat de „atâta Eminescu”. 

Desigur că după ce a fost îngalonat pentru scriiturile sale „geniale” trebuia să spună şi el ceva. Pentru că momentul ales a fost tocmai ziua lui Mihai Eminescu, n-a pierdut ocazia să ne mai dea o „copită” nouă românilor şi să ne acuze că prea-l sărbătorim pe marele poet, că nu este el convins că acesta şi-ar fi dorit ca şi pe 15 ianuarie şi pe 15 iunie să-i aducem omagii şi să-l comemorăm. Aţi văzut cum se demască nemernicul, cum răbufneşte din el antiromânismul? El crede că festivităţile ocazionate de naşterea şi moartea marelui poet ar fi simple prăznuiri întru pomenirea acestuia, când în realitate sunt manifestări de cultură şi spiritualitate naţională, având ca scop să înnobileze sufletul românilor cu creaţiile eminesciene. Dacă ar aparţine sufleteşte culturii române atunci ar realiza şi el că „Mihai Eminescu” nu mai este demult un simplu nume propriu, ci o conştiinţă naţională. La această concluzie au ajuns şi cele mai luminate spirite ale neamului românesc, care în expresii de o genială sinteză au încercat să comprime această realitate. L-am pomenit pe Octavian Goga.  Lui i se alătură şi Nicolae Iorga care l-a definit pe Mihai Eminescu ca fiind „expresia integrală a sufletului românesc” şi George Călinescu cu expresia „românul verde de tip carpatin” şi  Constantin Noica  „omul deplin al culturii româneşti” şi, poate nu ultimul în înşiruire, Petre Ţuţea care, trebuind să dea o replică detractorilor, gen individul „omagiat” la Botoşani, l-a numit pe Mihai Eminescu „românul absolut”.

Dacă această blasfemie s-ar fi consumat în vreo crâşmă oarecare poate că nici n-ar fi fost băgat în seamă, dar ea a fost organizată sub patronajul autorităţilor locale şi cu banii românilor. S-au disponibilizat din bugetul local vreo câteva sute de milioane de lei (numai premiul înmânat în plic acestui detractor a fost de 300 de milioane) pentru aşa zisa „festivitate” ocazionată de Ziua culturii române. Halal festivitate şi halal cultură, tocmai la Botoşani unde divinitatea a plămădit  pe cel care ne-a fixat în istorie şi ne-a deschis calea spre marea cultură europeană. Câte nu s-ar fi putut face pentru cultura română cu aceşti bani?! Nu-i singura dată când românii sunt batjocoriţi pe banii lor, însă ne întrebăm şi noi, oare când se va pune capăt acestor mizerii? Dacă preşedintele Consiliului Judeţean nu ştie cine este acest individ, Mircea Cărtărescu, ar fi trebuit să se informeze şi să nu se lase îmbrobodit de nişte lichele locale care cred că dacă l-au adus la Botoşani pe această poznă a firii au făcut nu ştiu ce act de cultură.

 

conf.univ.dr. Alexandru AMITITELOAIE