Documente importante
despre Domnitorul Alexandru Ioan Cuza
Al. I. Cuza şi Napoleon al III-lea
Scrisoarea lui Al. I. Cuza către Napoleon al
III-lea, īmpăratul Franţei, referitoare la reformele politice şi
situaţia internă şi externă a ţării şi sprijinul Franţei.
Bucureşti, 21 octombrie 1865
Sire,
Cīnd Maiestatea Voastră a purtat armatele
sale īn Crimeea, popoarele dunărene au aclamat drapelul francez cu
entuziasm. Eu am fost convins, īn ce mă priveşte, că o idee mare, o idee
napoleoniană, a inspirat această glorioasă faptă. Am īntrevăzut un scop
multiplu, demn de Franţa, demn de cel căreia EA i-a īncredinţat
destinele sale: a respinge proiecte ameninţătoare pentru echilibrul
european, a reīnvia Orientul prin principiul naţionalităţilor si a
arunca īn această lume veche seminţele fecunde ale progresului. Tratatul
de la Paris a venit curīnd să confirme speranţele noastre. Constituirea
politică a Moldovei şi Valahiei şi viitorul poporului romān vor primi
serioase garanţii.
Această nouă stare de lucruri cerea un om
nou concetăţenii mei mi-au īncredinţat această grea sarcină. Am
acceptat-o ca pe o datorie şi cu convingerea că voi fi īncurajat,
susţinut de cel căruia īi scriu, cu Romānia recunoscătoare, iniţiativa,
unei renovaţii politice atīt de preţioase pentru ţara mea.
M-am pus cu curaj pe muncă;
am găsit Principatele dezorganizate, autoritatea slăbită, finanţele īn
dezordine, moravurile politice care purtau amprenta coruptă a
ocupaţiilor străine, spiritele agitate, obosite, puţine resurse īn
lucruri şi oameni, cu ambiţiile unui mare popor şi pasiuni politice
surde la orice sfat de prudenţă. Pe de o parte trebuie să organizezi, cu
instrumente insuficiente, pe de alta, trebuie să ţii treaz patriotismul
romānilor, impunīnd limite īnţelepte aspiraţiilor arzătoare ale
spiritului naţional.
După şase ani de eforturi şi de muncă
neīntreruptă, am oare dreptul de a mă arăta complet satisfăcut de
rezultatele obţinute?
Evident, nu. Nu vreau să pretind că guvernul meu a fost
lipsit de greşeli, că am smuls toate abuzurile, că am vindecat toate
rănile, că reorganizarea ţării este terminată. Cred chiar că aş fi putut
să fac mai mult şi mai bine, dacă n-aş fi fost īmpiedicat de oarecare
complicaţii ale Constituţiei dată Principatelor Unite şi dacă n-ar fi
trebuit să mă preocup fără īncetare de obstacolele create, parcă
intenţionat, īn calea mea de puterile vecine care văd tot timpul cu ochi
răi dezvoltarea prosperităţii Romāniei şi mai ales expansiunea peste
frontierele lor a ideilor civilizatoare ale Occidentului.
Īn aceasta, Sire, stă secretul acestor
īncurcături şi acestor agitaţii care par să fi descurajat pe
susţinătorii noştri cei mai plăcuţi. Exemplul Greciei, după
mai mult de treizeci de ani de monarhie constituţională, poate totuşi
să demonstreze că nu este deloc posibil să se improvizeze reorganizarea
unui stat, hărţuit de influenţe externe, nici să se improvizeze educaţia
politică a unui popor făcīndu-l să treacă brusc de la un regim
patriarhal la un sistem de guvernămīnt pe care nu-l admite temperamentul
unor naţiuni, chiar dintre cele mai civilizate.
Din fericire, progresul are legi
invincibile, īn ciuda dificultăţilor, cu toată lipsa noastră de
experienţă, īn ciuda greşelilor noastre, Romānia a pornit īnainte.
Am fost destul de fericit să realizez
unirea, visul secular al romānilor, pentru a restitui ţării
mele a cincea parte din teritoriul său uzurpat de călugării
străini; am făcut dintr-un milion ţărani clăcaşi, un milion de
proprietari şi cetăţeni. Am promulgat coduri, copiate după Codul lui
Napoleon, care stabilesc realmente egalitatea tuturor īn faţa legii şi
drepturi egale pentru toţi īn familie, care impun căsătoria civilă şi
pun, frīu divorţului. Am dat drept de proprietate străinilor.
Administraţia justiţiei, care lasă mult de dorit, s-a ameliorat
sub influenţa Curţii de casaţie. Reorganizarea finanţelor noastre,
supusă la īncercări pe care le cred premature, n-a putut răspunde
aşteptărilor mele; Curtea de conturi şi Casa de consemnaţiuni vor
asigura reuşita reformelor devenite foarte urgente. Am făcut
instrucţiunea primară obligatorie şi gratuită, am instituit sistemul
zecimal, am creat spitale, şcoli pe care Maiestatea Voastră imperială a
binevoit să le onoreze cu īncurajările sale. Am mărit căile noastre de
comunicaţii; am construit poduri care lipseau aproape peste tot; o linie
de patru sute de kilometri de cale ferată este īn construcţie, o alta va
fi construită īn primăvară. Sīnt īn preajma concesionării privilegiului
unei Bănci naţionale, īn sfīrşit, am voit ca forţele noastre naţionale
să fie organizate īn mod serios, capabile să menţină īn orice
ocazie liniştea internă, capabile să-şi ia īn mod onorabil locul lor
dacă īmprejurările, īntotdeauna posibile, ar ameninţa un imperiu pe care
armatele Franţei l-au consolidat şi de soarta căruia destinele noastre
sīnt strīns unite. La alegerea mea, Principatele Unite nu posedau decīt
patru sau cinci mii de puşti ruseşti, datīnd din timpul domniei
īmpărătesei Caterina şi vreo zece tunuri fără valoare de provenienţă
turcă, rusă şi austriacă. Praf de puşcă, proiectile, gloanţe nu ne
veneau decīt din Austria; nu puteam trage nici un foc de puşcă fără
permisiunea sa. Am astăzi şaptezeci de mii de puşti ghintuite
cumpărate īn Franţa; douăzeci şi cinci de mii de puşti neghintuite, pe
care le datoresc generozităţii Maiestăţii Voastre imperiale, au fost
distribuite comunelor, īn care am constituit un serviciu de gardă care
dă populaţiei rurale obişnuinţa armelor pregătind-o pentru orice
eveniment, pentru apărarea căminelor lor. Artileria mea numără şaptezeci
şi două de tunuri ghintuite, construite īn Franţa, după modele franceze.
Acolo unde n-am găsit decīt trei mii de oameni abia, daţi exclusiv de
către clasa ţăranilor, prost īnarmaţi, prost echipaţi, obişnuiţi numai
cu comandamentele ruseşti sau austriece, am astăzi douăsprezece mii
de grăniceri, opt mii jandarmi pedeştri şi călare şi o armată regulată
de douăzeci de mii de oameni, recrutaţi din toate clasele societăţii,
bine īnarmaţi, bine echipaţi, susceptibilă a fi mărită prin rezervele
noastre duble la triplul efectivului sau normal, şi formată la marea
şcoală a principiilor militare ale Franţei. Am creat o topitorie,
ateliere de construcţie şi reparaţie, īn care fabricăm echipajele
noastre, proiectilele, praful de puşcă, gloanţele (capsulele) şi care
sīnt din plin suficiente pentru nevoile noastre. O manutanţă va completa
īn curīnd ansamblul instituţiilor noastre. Aceste realizări
considerabile au impus pentru moment ţării sacrificii mari pe care
concursul patriotic al poporului ne-a permis să le suportăm fără a
īncărcă prea mult bugetul statului.
Iată ce am făcut, Sire. Sub
imperiul acestor noi idei pe care le-am trezit, al acestor instituţii
noi pe care le-am creat, educaţia politică a ţării a progresat īn mod
vizibil. Trebuie să ne amintim ce a fost altădată īn Moldova şi Valahia
şi să vedem ce au devenit ele pentru a aprecia marile schimbări care
s-au realizat.
Timp de aproape un secol, Sire,
Principatele au fost prada străinilor, cīnd un loc de trecere, cīnd un
cīmp de bătălie pentru armatele Austriei, Rusiei sau Turciei, aproape
īntotdeauna ocupate militar şi devenind atunci un centru de intrigi ale
căror fire le ţineau unele puteri īntotdeauna ostile intereselor noastre
şi o piaţă banală unde se negociau prăzile noastre pentru a īmbogăţi
Fanarul sau a combate influenţa occidentală īn Orient. Cu veniturile
noastre şi pe pămīntul nostru, Rusia, stăpīnă atunci a Principatelor, a
format īn 1854 această legiune greco-slavă. Mai am nevoie să
spun cīt au apăsat aceste īncercări
teribile asupra ţării atīt din punct de vedere moral, cīt şi din punct
de vedere material? Astăzi, Sire, graţie sprijinului Vostru generos,
romānii au o existenţă politică, au conştiinţa drepturilor şi datoriilor
lor, sīnt puţini cei care nu au roşit pentru protecţia străină, pe care
au mai căutat-o acum cīţiva ani ca o onoare. Īntr-un cuvīnt, Sire,
poporul romān trăieşte de acum īnainte propria sa viaţă: el este romān
şi nimic altceva decīt romān.
Orice spirit imparţial va recunoaşte că,
de şase ani, Romānia a văzut realizīndu-se transformări mari şi
fericite. Aceste transformări nu s-au realizat numai prin eforturile
mele şi nu exagerez deloc expresia gīndului meu, raportīnd toate
succesele puternicii protecţii a Maiestăţii Voastre imperiale. La
fiecare oră grea a domniei mele, m-am simţit susţinut de mina Franţei şi
m-am obişnuit să cred, Sire, că am fost unul din modestele instrumente
ale acestei mari politici, de care se leagă, sper, viitorul ţării mele.
Toate actele mele au fost măsurate cu această convingere şi cu datoriile
pe care mi le impuneau. Maiestatea Voastră imperială nu va fi uitat că
am primit şi urmat cu exactitate sfaturile sale īn momentul īn care
războiul Italiei a trezit aspiraţii atīt de arzătoare īn Europa
orientală. Contīnd tot pe sprijinul Maiestăţii Voastre imperiale, am
īndrăznit eu să stabilesc, pe Dunăre, principii politice, fonda
instituţii sociale care au tăiat o prăpastie īntre Romānia şi vechii săi
protectori şi care au deschis ţării mele calea progresului.
Dar de cītva timp mă simt oprit, Sire, īn
mijlocul sarcinii mele, şi rog pe Maiestatea Voastră imperială să-mi
permită să-i expun īn mod sincer ceea ce cred despre dificultăţile pe
care le īntīmpin. Fost-am oare prea curajos? N-am crezut oare prea mult
īn forţele ţării mele şi īn valoarea instrumentelor de care dispun? Sīnt
oare eu īnsumi la nivelul rolului īnalt pe care providenţa mi l-a
īncredinţat? Nu ştiu! Dar mi se pare că simpatiile dobīndite pīnă acum
de Romānia şi de persoana mea s-au răcit. Indicii vagi mi-au dezvăluit
deja această situaţie cīnd Monitorul a publicat, īn două rīnduri, īn
cursul lunii septembrie, rīnduri descurajante, īn care aş fi putut
vedea, īn ordinea de idei care să conducă, un fel de avertisment foarte
părintesc al Maiestăţii Voastre imperiale, dar care au trebuit să fie şi
au fost primite cu o satisfacţie puţin deghizată de guvernele vecine şi
cu o dureroasă emoţie de ţară.
Ce vederi au inspirat aceste rīnduri ?
Nu-mi este permis să mă opresc nici un moment asupra combinaţiilor
recomandate de presa Austriei asupra acestor calcule care fac din
Principatele Unite, obiectul unei compensaţii teritoriale. Niciodată
n-as fi crezut, nici un romān n-ar vrea să creadă, că existenţa
naţionalităţii romāne independente poate fi sacrificată atīta timp cīt
glasul īmpăratului Napoleon va fi preponderent īn lume.
Dar, s-ar putea, Sire, ca vederile
Maiestăţii Voastre imperiale să fi obosit din cauza
spectacolului acestor lupte interne care nu īncetează să īmpiedice
dezvoltarea prosperităţii noastre, s-ar putea ca, neputīnd judeca decīt
după rezultate, Maiestatea Voastră imperială să aprecieze că autoritatea
mea personală este insuficientă pentru a domina intrigile partidelor şi
a dejuca dorinţele de posesiune din afară. Dacă aşa crede Maiestatea
Voastră imperială, dacă ea socoate că Romānia trebuie să fie
īncredinţată, fără pericol pentru autonomia sa, unor mīini mai abile
decīt ale mele, eu sīnt gata, Sire, să cobor de pe tron.
Maiestatea Voastră imperială să fie
convinsă de sinceritatea spuselor mele. Nu mă supun nici descurajărilor,
nici fricii, afecţiunea poporului romān şi caracterul meu mă apără de
aceste slăbiciuni. Voi fi fericit, Sire, să accept orice aranjament pe
care Maiestatea Voastră imperială īl va socoti favorabil intereselor
Romāniei, de a-mi da concursul la orice combinaţie care ar fi onorată de
sufragiul Maiestăţii Voastre imperiale şi care ar răspunde de viitorul
ţării mele. Voi intra cu plăcere īn viaţa privată lăsīnd un tron pe care
nici nu l-am visat, nici căutat, pe care nu l-am datorat decīt stimei
compatrioţilor mei şi pe care nu l-am acceptat, de la īnceput decīt ca o
penibilă povară. Nu-mi va rămīne nimic de dorit, Sire, dacă retragerea
mea poate consolida independenţa Romāniei, da garanţii reale
prosperităţii mele şi să-mi asigure stima Maiestăţii Voastre imperiale.
Īncrederea fără rezerve pe
care o arăt Maiestăţii Voastre imperiale o va aduce pe a sa, īndrăznesc
să sper. Numai īmpăratului Napoleon trebuie şi vreau să-i cer un sfat.
Răspunsul vostru, Sire, va fi, nu mă īndoiesc, o nouă dovadă a
constantei Voastre solicitudini pentru ţara mea şi vin cu o profundă
īncredere, īn această īmprejurare solemnă, să solicit puternica
protecţie a Maiestăţii Voastre imperiale pentru poporul romān.
Vă rog, Sire, să primiţi expresia respectului şi devotamentului cu
care sīnt
al Maiestăţii Voastre imperiale
Sire,
prea umil şi prea plecat
servitor,
A. I.
Cuza
Dialog scris īntre Carol l şi
ex-domnitorul Al. I. Cuzatc "Dialog
scris īntre Carol l şi ex-domnitorul Al. I. Cuza"
Valoarea unor astfel de documente ni se pare
deosebită.
Schimbul de scrisori dintre domnitorul
răsplătit cu titlul de prinţ pentru ilustrul act naţional săvārşit sub
conducerea lui, cu prinţul Carol de Hohenzollern, aruncă o lumină clară
asupra īmprejurărilor obiective care l-au adus pe noul Domnitor pe tron.
Din rāndurile scrisorii protocolare şi plină
de eleganţă, reies cu prisosinţă superioritatea şi demnitatea,
caracteristice lui Cuza Vodă.
Nu īntāmplător s-au creat īn jurul lui atātea
legende, nu īntāmplător a fost expresia unei generaţii atāt de
strălucite.
Principe,
Graba cu care am părăsit Principatele nu
mi-a īngăduit să rezolv diversele afaceri a căror situaţie interesează
īn mod special averea mea personală. Pe de altă parte, eu sīnt obligat
să apar īntr-un proces īn care este amestecat şi numele meu şi care
solicită prezenţa mea indispensabilă īn ţară. Din cauza acestor probleme
am intenţia să mă reīntorc cit de curīnd posibil īn Moldova, la moşia
mea, Ruginoasa. [. . .]
Referitor la această problemă, Principe,
permiteţi-mi a vă spune toate gīndurile mele, ca să previn toate
interpretările care ar putea să fie date reīntoarcerii mele īn Moldova.
Este o datorie impusă de caracterul meu şi trecutul meu, fie ca
cetăţean, fie ca principe domnitor,
Īn 1857, īn divanul Ad-hoc din Moldova, am
fost unul dintre primii deputaţi care am exprimat şi semnat voinţa ţării
mele pentru unirea cu Muntenia [. . .]
Mai tīrziu, īn 1859, voturile unanime ale
celor două adunări mi-au acordat dubla coroană a Romāniei. Ridicat pe
acest tron pentru care n-am avut deloc ambiţie, am declarat imediat şi
īn mod solemn că voi pune onoarea mea şi gloria mea la temelia
realizării voinţei poporului romān.
Fiecare ştie īn Romānia, că nu am ezitat
deloc să formulez acest angajament īntr-o scrisoare adresată imediat a
doua zi după alegerea mea Sublimei Porţi şi Puterilor garante;
demersurile mele n-au fost deloc apreciate atunci şi eu a
trebuit să aştept o perioadă mai propice. Cel puţin, sīnt fericit că eu
am reuşit să realizez Unirea Principatelor, să fac din trei
milioane de aserviţi, trei milioane de proprietari, să redau ţării 1/5
din pămīnturile sale uzurpate de clerul grec al mănăstirilor īnchinate,
să dau tuturor romānilor, fără excepţie, dreptul electoral, de care o
imensă majoritate a naţiunii era īn mod injust lipsită, punīnd bazele
unei egalităţi civile şi politice etc., īn sfīrşit, să realizez īn
fapt, aproape toate dorinţele Divanului Ad-hoc, din 1857 [. ..]
Alteţa Voastră a putut urmări īn
documentele mele linia constantă a acestei preocupări [. . .]
Două luni mai tīrziu, cu ocazia
deschiderii sesiunii Corpurilor Legiuitoare, mesajul meu a reamintit
Romānilor promisiunile, mele din 1859: oricine ar fi alături de voi, am
spus eu reprezentanţilor naţiunii, eu voi fi īntotdeauna cu ţara pentru
ţară, fără alt mobil decīt voinţa naţională şi marile interese ale
Romāniei. Vreau să fie bine īnţeles că niciodată persoana mea nu va fi
un obstacol īn calea evenimentelor care ar putea permite consolidarea
edificiului politic la ale cărui fundamente eu am contribuit. Īn
Alexandru Ioan I Principele Romāniei, romānii vor regăsi totdeauna pe
colonelul Cuza, acelaşi colonel Cuza, care fiind ales deja Principe īn
Moldova, declara īn mod oficial puterilor Garante, primind şi coroana
Munteniei, că el acceptă această dublă alegere ca o expresie incon-testabilă
şi neclintită a voinţei naţionale īn scopul Unirii, dar accepta numai ca
un păstrător sacru [. . .]
Revenind ca simplu cetăţean īn ţara mea,
nu doresc altceva decīt ca īmpreună cu familia mea să pot duce o
existenţă conformă nevoilor şi poziţiei mele. M-aş simţi foarte fericit,
Principe, dacă īntr-o zi aş avea plăcerea să va transmit īn mod personal
asigurarea sentimentelor mele.
Paris, 16 aprilie 1867
Prinţ Al. I. Cuza.
Iată şi răspunsul pe care Carol I i-1 trimite lui Alexandru Ioan
Cuza la Paris :
Prinţul meu,
Am primit scrisoarea pe care aţi binevoit
să mi-o adresaţi şi vreau să vă răspund la aceasta eu
īnsumi, cu o sinceritate egală celei a dumneavoastră.
Departe de a pune la īndoială bunele
voastre intenţii, sīnt convins că dorinţa voastră de a reveni īn Romānia
se datorează numai intereselor personale, şi că prin prezenţa, voastră
aici ţara cīştigă īn plus, un bun cetăţean. Cu acest gīnd am făcut
cunoscută cererea voastră Consiliului meu de Miniştri.
Consiliul a considerat, Prinţul meu, că
după ce a trebuit să părăsiţi teritoriul romānesc īn urma evenimentelor
politice atīt de grave, este mai īnţelept din partea dumneavoastră să nu
vă grăbiţi a reveni īn ţara!
Mi se pare că pentru interesul dumneavoastră şi pentru a evita toate
eventualele situaţii dezagreabile este mai nimerit să prelungiţi şederea
dumneavoastră īn străinătate.
Sīnt īncredinţat, dealtfel, Prinţul meu,
că aceste consideraţii, alături de patriotismul arzător care vă animă,
vă vor conduce la ideea renunţării de bună voie la proiectul
dumneavoastră actual.
Vă rog, Prinţul meu, să credeţi īn
sentimentele mele şi īn marea consideraţie ce v-o port.
Devotatul dumneavoastră,
Carol I
Cotroceni 2/14 iunie 1867.
E cazul să ne amintim cu această ocazie despre scrisoarea lui Alexandru
Cuza, fiul fostului domn, īn care acesta, cu inima sfāşiată, arăta lui
Alexandru Beldiman realităţile anilor de după moartea lui Cuza,
mărturisind că nici tatăl său şi nici el nu şi-au mai īnsuşit rolul de
pretendenţi la domnie, dar socoteşte că dinastia străină, cu toate
consecinţele ce le-a avut asupra destinelor naţiunii, impune īnceperea
unor lupte pentru īnlăturarea ei.
Trebuie să se ştie, scria fiul
lui Cuza, că nu luptaţi, că nu luptăm, dacă voieşti, pentru o
persoană, nici contra unei persoane, ci pentru un principiu, acel
principiu măreţ pe care l-aţi definit atīt de bine īn programul vostru,
cīnd aţi zis: Neatīrnarea neamului romānesc de jugul străin sub
orice formă s-ar īnfăţişa.
Călcarea de la
Palat
Ale nopţei valuri negre pe pămānt se coborāse,
Clopotul īn vini suna,
Anunţānd īn Capitală ora tristă ce venise
Pe trădare a deştepta.
Turnurile nfiorate, zguduindu-şi temelia,
S-aplecau spre a şopti;
Sentinela credincioasă presimţindu-şi mişelia,
Fără voie se roşi.
Din instinct ostaşu-n sine astă dată
se-ndoieşte,
Despre jurămāntu-i chiar,
Căci nu ştie unde-l duce şeful care-i aminteşte
Ora unui scop barbar.
Ici şi colo cāte o umbră se strecoară,
ocoleşte
Īntunericul cătānd;
Totul tace, şi-n tăcerea ce oroarea povesteşte,
Zbirii se aud rīzānd.
Īn palat li-e victima, care-i dispreţuise,
Sigur de al său popor,
Din palat ei vor să smulgă pe cel care pregătise
Māndrul ţării viitor.
Trădători fărde ruşine, cutezarea vă e
mare!
Ştiţi voi răul ce ni-l daţi?
Ştiţi c-ambiţiunei voastre celei fără de hotare,
Un popor sacrificaţi!
Jurămāntul şi onoarea nu sunt decīt o
minciună,
Ziceţi voi, cutezători!
Cela ce-ţi plăteşte crima, cel ce-ţi dă leafa mai bună,
Este zeul ce adori.
Profitānd de ignoranţă, mānjind fără
ruşinare
Junii nobili de noroi,
Aţi tārāt ca şi bacanta după voi pe fata mare,
Trădători, pigmei, strigoi!
Ora trei şi jumătate bate gravă, dar
silită
De infamii ce-o aştept;
Trădătorii stau la pāndă, dar cu faţa lor pierită
Şi cu agonia-n piept. . .
Un moment. . . Şi-nverşunarea īn palat īi
năpusteşte
Cu pistoalele īn māini;
Coridoarele sunt pline, uşa nu se-mpotriveşte :
Pe victimă sunt stăpīni.
Epoletul Romāniei, Suveranul trist
priveşte
Şi atunci braţul hotărīt,
Arm-asvārle jos din mānă şi-n durerea lui rosteşte:
O! păcat! cāt v-am iubit!
Mă-ncredeam īn voi ca-n mine
după-atātea-ncercări grele
Īnsă azi voi mă trădaţ!
Şi-acea pată ce o puneţi pe stindardul ţării mele
Nu uitaţi să o spălaţi.
Napoleon al III-lea
Alexandru Ioan Cuza
Nu deplāng a mea iubire, binefaceri
numeroase,
Ce mereu v-am arătat;
Nu deplāng decīt ruşinea unei crime odioase,
Care spada va-ntinat.
Din popor născut, ursita m-aşeză pe
tronul ţării;
Īn popor mă voi īntoarce cu un nume nepătat;
Cetăţean ca şi cānd soarta īmi dă scaunul puterii;
Să trăiască Romānia, voi striga neīncetat!
Astfel brav, plin de mărire, Suveranul Romāniei,
Liniştit, descinde scara īnsoţit de-ai săi călăi,
Fără-a murmura īn contra demonilor infamiei,
Ce veniră să insulte pe Alecsandru Ioan īntăi.
Īn zări clopotul răsună cu lugubra sa bocire
Ca să facă cunoscut
La poporul ce se-ntreabă că, trădat de-a lui oştire,
Domnul Cuza a căzut!
.............................................
Iar voi, trădători ai ţarii, sbiri ai
intrigei străine,
Hoţi de noapte, vānzători;
Nu-ncetaţi de a conrupe, inimi rele şi meschine,
Junii noştri, luptători.
Răsculaţi prin mārşăvie spiritele
viţioase,
Cum tiranii noştri vor;
Săturaţi cu bani, cu posturi gurile nesăţioase
Şi ambiţiunea lor.
Īnsă cugetaţi că, mīine, pe-ale voastre
reci morminte,
Cīnd se vor opri īn loc
Fiii voştri să vă plāngă, cānd īşi vor
aduce aminte,
Vă vor blestema cu foc.
.................................................
Cugetări amare, negre, O! fugiţi, fugiţi
departe,
Şi lăsaţi-ne a spera;
Romānia mai trăieşte, şi-e scris să aibă parte
Mult mai demnă pentru ea!
Īn zadar duşmanii ţării se īncearcă să
lovească
Ne-ncetat prin sbirii lor;
Un piept ce de mii de-atacuri a ştiut să
se ferească
Va fi tot īnvingător.
Gloria şi māndrul nume ce Romānu-n frunte poartă
De-atāţi secoli nu s-a şters;
După-atītea suferinţe, cu aşa amară
soartă,
Romānia tot a mers.
Salutare dar, speranţă! astăzi gloria,
străbună
Ne īndeamnă a spera:
Zile dalbe şi senine, dup-o crāncenă furtună
Vin durere-a alina.
Sīnt doi ani de suferinţe, demni şi bravi
ostaşi ai ţării,
De cīnd zi şi noapte, voi
Aţi secat īn mii de lupte cupa neagră a durerii
Cu virtutea de eroi.
Căci e crud şi-amar destinul celui ce-i
dator s-asculte
Şi să dea viaţa sa,
Cānd acela ce ordonă, vine poate să-l insulte,
Şi mai rău decāt aşa.
Bravi ostaşi, cei cu credinţă,
īnchinaţi-vă la-altare,
Şi rugaţi pe Dumnezeu
Ca să ia din corpul nostru pe acei ce la trădare
Vă īndeamnă tot mereu:
Pe acei ce infamia i-a īmpins ca să
voiască,
Īn ambiţiunea lor,
Ca să treacă de exemple şi-ntre voi să cucerească
Numele de salvator.
Rugămintea voastră cerul o va primi de
bună,
Ca tot lucrul ce e drept
Şi el poate să inspire cu virtutea cea străbună
Pe acei care-o aştept.
Pe aceia cari speră īn a cerului răsplată,
Ce curīnd va umili
Pe ăşti superbi fii ai trădării, cari port pe ei o pată
Ce nu-i lasă a trăi.
Căci e sigur că acela ce odată prin
trădare
A voit a se sui,
Māine pot fără-ndoială să mai cerce o vānzare,
Şi a lor crimi a reīnnoi!
GH. BARONZI
.................................................
Blestem şi ură lumea să vază
Cāt rău īn ţară aţi făptuit.
Şi cānd īn neagra de vecinicie
Veţi pleca sarbezi, tremurători,
Pe fruntea voastră moartea să scrie:
Duşmani ai ţării, cruzi vānzători.
VASILE
ALECSANDRI
Extrase din Scrinurile
regilor
de Eugen Teodoru
(Redacţia)
|