Geto-dacii în
gândirea şi opera lui Mihai Eminescu
Motto
Totul trebuie dacizat
oarecum de acum înainte.
(în România) (Mihai
Eminescu, 1881)
I. Geto-dacii –
naţiunea matcă din spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic
Motto: Geto-dacii sunt
cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci (Herodot)
Lumea geto-dacă s-a
organizat într-un stat unitar, al cărui fondator a fost Burebista (82-44
î.Hr.). Cele două clase fundamentale sunt atestate documentar:
tarabostes-pilleati şi comati-capillati.
Această stratificare s-a
produs în cadrul obştii agrare. Burebista avea oastea cea mare (200.000
de oameni) şi trupe permanente. Regele era ajutat în conducere de
Marele Preot, Deceneu.
Domnia lui Decebal (86-106
d.Hr.) a întărit statul, prin centralizarea politico-administrativă,
cultura spirituală a unui popor, care a construit falnice cetăţi şi
sanctuare, care a creat o originală cultură materială, a avut o forţă
morală şi credinţă deosebită în viaţa geto-dacilor.
Arheologia a descoperit
temple şi sanctuare rotunde sau rectangulare în Munţii Orăştiei, de la
Tilişca, Pecica, Bărboşi (Galaţi) şi Bâtca Doamnei ce dovedesc unitatea
culturii lumii geto-dace.
Marele zeu, Zamolxis, este
situat de către Diodor din Sicilia alături de alţi doi mari întemeietori
de religii ai omenirii, Zarathustra şi Moise.
Geto-dacii credeau în
nemurirea sufletului. În limba tracă Zamol înseamnă pământ,
Zamolxis era izvorul vieţii, zeul vegetaţiei, al reînvierii naturii. Ca
zeu al roadelor pământului, stăpânea şi împărăţia morţilor. Strabon
arată că la început Zamolxis a fost mare preot, iar după un timp a
fost el însuşi, socotit zeu. Locul unde se oficia cultul său a fost
numit Kogaion (Muntele Sfânt).
Marele Preot Deceneu
i-a instruit pe geto-daci în filozofie, ştiinţele fizicii, i-a învăţat
moral. Şi să trăiască potrivit legilor naturii, i-a învăţat logica,
făcându-i cu mintea superiori celorlalte popoare… le-a arătat mersul
planetelor şi toate secretele astronomice…
(Iordanes Getica)
Un loc aparte îl ocupă
mitologia traco-geto-dacică.
Istoricul Nicolae
Densuşianu în Dacia preistorică apreciază: Leagănul
civilizaţiei ante-elene se află în Dacia, unde cu mult înainte de
timpurile troiane se fundase cel dintâi imperiu vast al lumii, se
întemeiase prima unitate de cultură în Europa.
Pantheonul trac are două
cariatide: pe Dionysos şi Orfeu.
Moartea tragică şi
Învierea constituie esenţa ritualului închinat lui Dionysos, care era
fiul lui Zeus şi al Persefonei. Dionysos a fost omorât de titanii
trimişi de Junona, soţia lui Zeus, cea răzbunătoare.
O secvenţă de la
banchetele dionisiace a rămas până astăzi obiceiul de a se turna vin pe
pământ la ospăţ, când se pomeneşte numele celor morţi.
Dionysos, zeul bucuriei
este alături de Orfeu, zeul cântecului, iar Orfeu a fost omorât de
bacante şi ţintuit cu lira.
Misterele orfice
alcătuiesc fundamentul religiei lui Zamolxe, care susţinea nemurirea
sufletului. Ceremoniile dacilor plângeau naşterea şi omagiau moartea şi
rădăcini ale acestui cult se regăsesc în obiceiuri de priveghi şi
bocete.
Arheologul american
William Schiller apreciază cu argumente şi dovezi: Civilizaţia s-a
născut acolo unde trăieşte astăzi poporul român… acum 13-15.000 de ani.
Geto-dacii, această
naţiune matcă cu istoria, religia şi mitologia ei, apreciată de marii
gânditori antici, sunt prezenţi în gândirea şi opera lui Mihai Eminescu,
patriot autentic şi poet genial. Mihai Eminescu este Dacul cel Mare
al Poeziei Româneşti aşa cum spune prof. Gheorghe Bucur.
Mihai Eminescu a susţinut
ideea restaurării Daciei, fiind crezul vieţii sale, iar Nicolae
Densuşianu a scris în 1913 Dacia preistorică.
Mihai Eminescu a fost
prima jertfă politică pe altarul Daciei Mari în 1889 (cum apreciază dr.
Aurel David) şi N. Densuşianu a fost marginalizat şi opera sa a fost
respinsă de Universitate şi Academie.
III. Eminescu şi Dacii
Motto: Eminescu
aparţine Timpului şi Spaţiului românesc. (acad. Zoe Dumitrescu
Buşulenga)
Întreaga sa operă lirică
are informaţii despre daci: Rugăciunea unui dac, în care deplânge
soarta dacilor învinşi. În Povestea Dochiei şi ursitoarele redă
măreţia Daciei şi încercările la care a fost supusă. Aceleaşi idei reies
şi din Gemenii, Scrisoarea III, Memento mori,
Sarmis, Planul lui Decebal.
Figura legendară a Dochiei
ocupă un loc central în mitologia dacică. Potrivit legendei, Dochia era
fiica (sau Sora) lui Decebal, fie o zeitate a Daciei, de unde ar
proveni, probabil, şi numele ţării – Dacia. În textul eminescian
este Zeiţa Mamă a pământului străbun sau similară zeiţei tracice,
Bendis.
În poemul Memento mori
este prezentată ca Zâna Dochia ce călătoreşte în luntrea de cedru, trasă
de lebede pe marele fluviu, Istru.
În postuma Sarmis,
Dochia este stăpâna zimbrilor iar în Planul lui Decebal, Dochia
se prezintă astfel: Mândră/mi este rochia / Şi mă cheamă Dochia.
În opera lui Eminescu un
rol important regii erau daci, Brighelu, Tomiris, Burebista şi Decebal.
În piesa postumă
Decebal, eroul hotărăşte sacrificiul ca salvare demnă de situaţia
tragică a sa şi a ţării sale.
În Scrisoarea a III-a,
Basarabii şi Muşatinii sunt descălecători de ţară, dătători de legi
şi datini.
Textele literare antume,
precum Glossa (1882), Odă în metru antic (1883) şi Mai
am un singur dor (1883) conţin doar sugestii privind spiritualitatea
dacică.
Rugăciunea unui dac
exprimă sentimentele cele mai profunde ale poetului care se identifică
cu dacul străbun şi trăirile sale sufleteşti după victoria romanilor.
Foarte bogată este
publicistica, care ne arată gândirea poetului ce cunoştea profund
realităţile naţionale. Atitudinea lui este moral civică şi patriotică,
de înaltă responsabilitate într-un autentic spirit dacic. Dacismul lui
Eminescu este o concepţie şi o credinţă adâncă şi temeinică.
Admiraţia sa pentru
geto-daci, pentru Decebal l-a făcut să afirme sincer (1876)… simt în
mine dacul.
George Călinescu în
monografia Viaţa lui Eminescu trage, la final, o concluzie de
adâncă apreciere: Eminescu era un român de tip carpatin, adică un
dac autentic.
Avea dragoste pentru glia
străbună, era generos şi bogat sufleteşte, fiind aşa cum ne spune
istoricul N. Iorga: este expresia integrală a sufletului românesc.
Prof. Gheorghe Bucur îl
numeşte Dacul cel mare al poeziei româneşti iar dacismul se
constituie într-o coordonată esenţială a vieţii, personalităţii şi
excepţionalei sale opere.
IV. Istoria şi religia
traco-geto-dacilor în opera lui Eminescu
Motto: Istoria
este poezia vieţii
Poezia este istoria
vieţii
Interesul pentru istorie
şi conturarea viziunii dacice la Eminescu datează din anii adolescenţei.
Între 14 şi 19 ani, Eminescu a colindat prin ţară cunoscând tradiţiile
şi valorile create de poporul nostru. În 1866 se întâlneşte la Sibiu cu
Nicolae Densuşianu, mai mare cu patru ani, care i-a vorbit despre daci
şi religia lor. Au rămas prieteni şi s-au revăzut la Bucureşti, mai
târziu, când Densuşianu contura celebra Dacia preistorică.
Dacismul lui Eminescu este
legat, mai ales, de profesorul său de la Cernăuţi, Aron Pumnul. Prin
mărturisirea făcută de Mihai Eminescu într-o scrisoare către Veronica
Micle, când avea 24 de ani (8 nov. 1874) şi trimisă la Iaşi, el spunea:
Trecutul m-a fascinat întotdeauna. Această afirmaţie arată
pasiunea sa pentru cercetarea istoriei în perioada studiilor de la Viena
şi Berlin (1869-1874). A studiat istoria şi mitologia Indiei, unde, în
Himalaya credea poetul că s-au reaşezat zeii Daciei, în frunte cu
Zamolxe.
O atenţie deosebită acordă
Eminescu lui Zamolxe în Memento mori, care locuia într-o peşteră
din munţi:
Zeii Daciei acolo
locuiau – poartă solară
În a oamenilor lume
scările de stânci coboară
Şi în verdea-ntunecime
a pădurilor s-adun
Şi pe negre stânci
trunchiete stau ca-n tron în verdea lume…
La nunta regelui get
Brigbelu din drama Gemenii sunt invitaţi şi zeii daci cu Zamolxe în
frunte:
În capul mesei Zamolxe,
zeul getic
Ce lesne urcă lumea cu
umăru-i atletic
În dreapta lui sub
vălul de ceaţa, mândrul sore
În stânga-i şade luna
sfioasă, zâmbitoare
Prin el cimpoiul skytic
porneşte dulcea-i larmă
Trezind greoiul ropot
de danţ…
V. Mitologia
traco-geto-dacă în opera lui Eminescu
Motto: Mitul, într-o
comunitate arhaică, adică în forma sa vie, originară, nu este o simplă
istorie povestită, ci o realitate trăită. (B. Malinovski)
Mitologia geto-dacă este
de o mare varietate şi originalitate, cuprinde legende, mituri şi basme
despre Dochia, Dyonisos, Orfeu, obiceiuri şi ritualuri străvechi, unele
păstrate şi în zilele noastre.
Opera eminesciană este
profund ancorată în această mitologie (Luceafărul, Memento
mori, Scrisoarea III, Rugăciunea unui dac, Gemenii,
Sarmis, Ursitoarele etc.
În mitologia geto-dacilor,
soarele este stăpânul acestui ţinut sacru dacic, el fiind venerat precum
o zeitate. În poemul postum eminescian Memento mori, Soarele este
aşezat într-un car tras de cai (arzători). Profesorul Gheorghe Bucur a
publicat în anul 2001 lucrarea Motivul Soarelui în lirica antumă a
lui Eminescu, prezentată la Tulcea, la 150 de ani de la naşterea
poetului. În acelaşi poem, substantivul soare este găsit de 53 de
ori, dar mai apare şi forma adjectivală solară, din poarta
stelară, dar şi verbul la gerunziu sorind. Soarele este
stăpânul raiului Daciei şi împărăţiei zeilor daci.
Memento mori
(Aminteşte-ţi că vei muri) a fost conceput de Eminescu între anii
1871-1872 când avea 21-22 ani şi este un mesaj de patriotism al
dacului Eminescu.
Nicolae Iorga îl defineşte
pe Eminescu: expresia integrală a sufletului românesc, iar
concluzia prof. Gheorghe Bucur este: Eminescu este soarele poeziei
româneşti, zeul tutelar al spiritualităţii noastre.
Acesta-i raiul Daciei
veche, a zeilor împărăţie
Într-un loc e zi eternă
– sară-n altu vecinicie
Iar în altul zori
eterne cu aer răcoros de mai
Sufletele mari viteze
ale-eroilor Daciei
După moarte vin în
şiruri luminoase ce învie
Vin prin poarta
răsăririi care-i poarta de la rai.
Opera eminesciană are la
bază mitul substratului dacic al poporului român (în poeme ca Gemenii,
Sarmis, Genaia). În concluzie se pot identifica
următoarele mituri:
1. Mitul naşterii şi
morţii universului (Scrisoarea I, Rugăciunea unui dac,
Gemenii, Memento mori).
2. Mitul înţelepciunii
(magului) apărător al legii (Rugăciunea unui dac, Gemenii,
Povestea magului călător în stele, Strigoii). George
Călinescu ne spune că bătrânul preot al lui Zamolxe şade învechit pe
un jilţ de stâncă, semn că religia getică fusese uitată.
3. Mitul istoriei (Scrisoarea
III, Epigonii, Împărat şi proletar, Scrisoarea IV).
Eminescu a pus bazele unei mitologii naţionale, a proiectat epopeea lui
Decebal. Istoria se pierde în mituri şi miturile se regăsesc în istorie
ne spune Loredana Emilia Neagoe, autoarea articolului Mihai Eminescu
şi lumea miturilor, apărut în Noul Literator nr.8/sept. 2012
la Craiova.
4. Mitul erotic – îmbinat
cu peisajul - luna, codrul, lacul, izvoarele, vântul, stea, pasărea (Somnoroase
păsărele, Pe lângă plopii fără soţ, Domniţa, Lacul,
Floare albastră, Sara pe deal, Luceafărul).
5. Mitul creatorului (Scrisoarea
I, Luceafărul, Odă în metrul antic).
6. Mitul vârstei de aur,
este mitul copilăriei. Acad. Zoe Dumitrescu Buşulenga spune că vârsta
de aur este atât de dragă poeţilor antichităţii, de la Hesiod la
Virgiliu, dar şi lui Eminescu. În poemul Venere şi Madonă (1870)
aminteşte de lumea apusă a cărei gândire era un mit şi a cărei expresie
era poezia:
Ideal pierdut în
noaptea unei lumi ce nu mai este
Lumea ce gândea în
basme şi vorbea în poezii
O, te aud, te văd, te
cuget, tânără şi dulce veste
Dintr-un cer cu alte
stele, cu alte raiuri, cu alţi zei.
Cuvintele rămân sărace în
faţa acestui adevăr profund şi de neatins exprimat de Mihai Eminescu în
ce priveşte mitologia.
prof. Adriana
GRIGORESCU-BRĂILA
BIBLIOGRAFIE
Lucrări generale
Bhose, Anita, Eminescu,
Bucureşti, 2001.
Buşulenga, D. Zoe,
Eminescu – Viaţa, vol. I, Editura Nicodim Caligraful, Mănăstirea
Putna, 2009.
Călinescu, George,
Viaţa lui Mihai Eminescu, Editura pentru Literatură, Bucureşti,
1966.
Iscru, G.D., Geto-dacii
– naţiune matcă în spaţiul carpato-danubiano-balcanic, Bucureşti,
1995.
Niţu, George, Mitologia
traco-dacică, Editura Albatros, 1988.
Predoiu, Dan Ion,
Eminescu istoric, preţuit de Nicolae Iorga, Editura Muzeul
Literaturii Române, Bucureşti, 2007.
Periodice
Revista Origini
Carpatine, Buzău, sept. 2014.
Călinescu, Georghe,
Opera lui Mihai Eminescu. Limba.
dr. în filolologie Druţă,
Gheorghe, Mihai Eminescu de strajă la hotarul limbii.
Revista Noul Literator,
Craiova, nr.8, sept. 2012
Neagoe, Loredana Emilia,
Mihai Eminescu şi lumea miturilor
Neagoe, Loredana,
Perspective cosmice în opera lui Mihai Eminescu.
Revista Cronica
Fundaţiilor, apr. 2014 (editată de Fundaţia Internaţională Mihai
Eminescu)
Bucur, Gheorghe,
Problematica dacică în opera şi activitatea lui Mihai Eminescu.
Revista Dacia Magazin,
Tulcea,
ian. 2004
Brilinsky, Vladimir,
Eminescu şi dacii.
prof. Enăchiuc, Viorica,
Kogaionul la geto-daci.
Haşa, Gligor, Mitul
dacic şi Dochia în creaţia eminesciană.
dec. 2012- ian. 2013
prof. Bucur Gheorghe,
Mihai Eminescu şi asumarea statutului etnic de dac.
conf.univ.dr. Iscru şi
prof. Ionescu, Maria, G.D., Întâiului poet român. Mărire!
febr. 2014
dr. Scrionolesi Călin,
Valter (Universitatea Bucureşti), Mihai Eminescu – dacolog.
prof. Cotan Prună,
Olimpia, Mitologia străveche geto-dacă în opera eminesciană.
conf.univ.dr. Săvoiu,
Gheorghe (Universitatea Piteşti), Atavismele culturii dacice în
gândirea eminesciană.
dr. Cionchin, Afrodita
Carmen, Religia traco-geţilor-dacilor în opera lui Eminescu.
Revista Dacia
Nemuritoare nr. 4/2013 şi nr. 5-8/2014
Bucur, Gheorghe,
Elemente ale dacismului eminescian.
ian, 2016
Al X-lea Congres
Internaţional de Dacologie, Bucureşti - Eminescu 2009
mai-iunie 2009
Patrichi, Viorel, Mihai
Eminescu sau sentimentul Daciei Mari.
prof.dr. Cârligia, Zenone,
Dacia eminesciană între marile civilizaţii ale omenirii.
Bocioacă, Mihai,
Dacologia în opera lui Mihai Eminescu.
dr. Zamfir, Mihai,
Dacii şi moartea.
prof. Bucur Gheorghe,
Mitul dacic al soarelui în poemul postum eminescian <Memento mori>.
Lucrări – prof. Adriana
Grigorescu
Eminescu preţuit de
Nicolae Iorga,
Cercul Militar Brăila, 15 ian. 2014, Dacia Magazin, dec. 2014-ian. 2015.
Eminescu şi Basarabia,
Dacia Magazin, dec. 2014-ian. 2015.
Eminescu şi Credinţa,
15 ian. 2015 - 165 de ani de la naştere, Vocea a treia, Brăila,
apr.-iun. 2016.
Eminescu în amintiri,
Casa Corpului Didactic, Brăila, 15 ian. 2016
|