Floare de Eminescu

Dacă n-ar fi Eminescu,

Doamne, cât ar pătimi

Limba noastră, gust cerescu

Ori pe unde fruct ar fi

Fără mersul ei celestu

Cu greu ne-am înveşnici

Drumu-n lume-i Eminescu,

Floarea limbii de-a ne şti –

Nordul, Sudul, Est şi Vestu-s

Felul ei de-a încolţi

Ca sămânţă: Eminescu

Între moarte şi-a trăi.

În oglinda ei credinţa,

Ca-ntr-un dulce sanctuar,

Îi îmbracă biruinţa

Cu flori roşii-n calendar

Generaţii se înrăma

Tot cu chipul lui cel sfânt,

El e Tatăl şi e Mamă

Limbii sacre pe pământ

Dacă Eminescu, Doamne,

Ca patrie ar lipsi,

Limba ar muri de foame

Şi-ntre comori ar orbi.

Ţine-L, Doamne, lângă Tine

În pridvorul Tău ceresc –

Amforă cu seve pline

Limbă sfântă: EMINESC.

Ioan MĂRGINEAN

De-acolo, dintre stele

Cum să mă încumet să scriu despre Luceafăr?

Au scris atâţia şi bine şi frumos ...

Aş încerca măcar, cum pot eu, să îl apăr

De gândul cel hain, meschin şi veninos.

Când mă gândesc la Dânsul, văd roata cum se-nvârte

Tot pe obada ruptă de pietre de granit

Ce macină istorii din ţări mai neavute,

Deşi le dete Domnul din tot ce-i de dorit.

Aşa e datul sorţii – să nu găsim limanul?

Şi orice stăruinţă să fie în zadar?

Poete nepereche, ca-ntreg aliotmanul

Şi lotrii de acuma ţin neamul tot pe jar.

De-acolo, dintre stele să dai cu buzduganul

De vorbe cu tăiş şi cu răsunet clar,

Să ţină minte hoţii că nu ţi-ai uitat neamul

Şi slova-ţi iscusită îi spurcă nu-n zadar.

Veronica OŞORHEIANtc "Veronica OŞORHEIAN"

Măriei Sale, Eminescu!

Te-ai ridicat în slăvi, la locul tău, mărite,

Curatele-nălţimi de sorţi ţi-au fost menite.

Alături cu Divinul luceşti acolo sus,

De când nemernicia cu „Timpul” te-a răpus.

Te-ai războit mereu cu falsul şi prostia,

Visând să se-ntroneze în ţară omenia.

Erai convins că „te-or întrece nătărăii”,

Dar, chiar mai mult, tot ei ţi-au fost călăii!

Şi-atunci ai dat cuvânt ca nime’-n urma ta

Să nu păşască-n negru şi-n fals a regreta,

Iar azi, portretul tău e peste tot în glie

Că-n orice tei din ţară făptura ta e vie.

Tu ai sfinţit şi limbă, şi nume româneşti

Şi-ncoronat înalt pe vatra noastră eşti,

Pios mereu spre tine cu toţii ne plecăm,

Spiritual, prin tine în lume existăm.

Voievod prea vrednic al limbii noastre sfinte,

Ai răscolit o lume şi-ai pus-o în cuvinte.

Cunoaşterea ai strâns-o cu trudă migăloasă

Şi-asupra firii noastre ea-ntruna se revarsă.

Citim când suntem tineri şi iar la senectute,

Uimiţi că-n câţiva ani ştiai atât de multe.

De-acolo învăţăm ce-nseamnă demnitatea,

Atunci când lumea-i rea şi nu-ţi găseşti dreptatea.

Te bucură, mărite, că neamul e unit,

Aşa cum însuţi tu în viaţă ţi-ai dorit!

Şi mândri suntem toţi că putregaiul jalnic

Nu poate să atingă frumosul tău chip falnic!

 Georgeta CIOBOTĂ