Despre locul real al execuţiei martirilor, Horea şi Cloşca

- Repere istorice -

Extras din articolul „Despre locul real al execuţiei martirilor Horea şi Cloşca - repere istorice”, publicat în DACOROMANIA nr. 53/2011

În vederea susţinerii propunerilor anterioare, cu privire la recunoaşterea adevăratului loc al supliciului martirilor Revoluţiei de la 1784/1785 precum şi ridicarea unui monument pe măsura importanţei evenimentului istoric, vom prezenta în continuare într-o ordine cronologică, argumentele şi documentele care există la dosarul acestei acţiuni întreprinse de fundaţia noastră cu mulţi ani în urmă.

Regretatul cercetător Nicolae Josan de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, în lucrarea sa „Memorandistul moţ Rubin Patiţia (1841-1918)” la pagina 68-69 menţionează cu amănunte locul adevărat al execuţiei martirilor Horea şi , Cloşca din 28 februarie 1785 din „Cornul Podeiului” unde a fost stabilit, locul spânzurătorii oraşului Alba Iulia de către Curtea de la Viena, în urma Tratatului de Pace de la Karlowitz ( ianuarie 1690) când Principatul Transilvaniei, a trecut sub stăpânirea habsburgilor.

Denumirea dată locului execuţiilor a fost în limba germană de „Galgen Berg” adică „Dealul Furcilor”.

În continuare readucem în pagini datele prezentate referitor la locul respectiv:

«În privinţa lui Rubin Patiţia, funcţionarul maghiar, nu se înşela de fel, fapt dovedit de cele petrecute la 28 februarie 1885 la Alba Iulia, pe care avocatul albaiulian îl relatează pe larg în însemnările sale istorico-memorialistice. Reproducem, un fragment din acele interesante relatări incluse în cuprinzătorul volum de memorii, intitulat de noi Însemnări autobiografice.

Istoricul Gheorghe Anghel, fost director al Muzeului Unirii din Alba Iulia, împreună cu alţi specialişti albaiulieni, buni cunoscători ai evenimentelor desfăşurate pe meleagurile Albei şi a zonelor respective, pe baza documentelor şi a hărţilor austriece, a restabilit cu exactitate locul real unde a avut loc execuţia lui Horia şi Cloşca, precum şi ai altor martiri ai neamului românesc în Revoluţia din Transilvania de la 1784/1785.

Locul execuţiei se află pe o terasă înaltă în partea de sud al oraşului, deasupra drumului principal, care făcea legătura între Sebeş şi Alba încă din perioada romană, cunoscută şi sub denumirea de „Cornul (colţul) Podeiului”. Într-o primă hartă a oraşului, a cetăţii şi a împrejurimilor, datată între 1752 şi 1766, apare evident în colţul sud estic al terasei, un însemn distinct al spânzurătorii oraşului inscripţionat în limba germană „Galgen berg” adică „Dealul furcilor” (vezi Harta fig. 1).

Locul stabilit a fost bine ales, pe un promontoriu din colţul terasei, cu o mare vizibilitate de la distanţă de pe întreaga zonă a Văii Mureşului.

Oricine poate să constate şi astăzi că locul „spânzurătorii” amplasat la „vedere” i s-au mai efectuat şi unele amenajări potrivit scopului stabilit.

Din cercetările efectuate în zona apropiată locului cunoscut şi stabilit prin hărţi şi documente cu denumirea de „Dealul spânzurătorii” rezultă, fără echivoc, şi din Extrasele funciare ale proprietarilor terenurilor amplasate sub terasa spânzurătorii, până în strada Viilor care sunt înregistrate cu denumirea evidentă de „Vie la spânzurătoare” sau „Fânaţ la spânzurătoare” etc.

Cu această ocazie s-a aflat şi domiciliul călăului cetăţii care s-a aflat pe actuala stradă Dobrogeanu Gherea din vecinătatea cetăţii, precum şi alte acţiuni mai puţin cunoscute, premergătoare execuţiei lui Horia, Cloşca şi a celorlalţi martiri.

Împăratul Iosif al II-lea, după prinderea lui Horia şi Cloşca, în vederea intimidării românilor, a ordonat ca la începutul lunii februarie 1785, martirii neamului să fie duşi într-un convoi, pe Valea Mureşului, pe itinerariul Alba Iulia - Vinţ - Şibot - Orăştie - Deva la dus, iar la întoarcere (pe partea dreaptă a Mureşului) pe ruta: Şoimuş - Rapolt - Bobâlna - Geoagiu - Inuri - Vurpăr - Alba Iulia. Horia şi Cloşca au fost transportaţi legaţi, în care separate, între soldaţi, fiind escortaţi de 40 husari din Regimentul de Toscana şi de 35 soldaţi din Regimentul „Orosz”, precum şi de un număr însemnat de nobili din comitatele din Ardeal.

La înfiorătoarea execuţie au fost aduşi cu forţa 2.515 ţărani români din 519 sate (câte trei ţărani tineri şi trei mai vârstnici din fiecare sat) la care s-a adăugat populaţia oraşului Alba Iulia.

Acest spectacol diabolic şi grotesc a fost organizat în vederea intimidării şi prevenirii eventualelor mişcări revendicatoare ulterioare.

® După înăbuşirea Revoluţiei lui Horea,Cloşca şi Crişan (1784-1785) habsburgii au deportat în Banatul Sârbesc mai ales în ţinutul Panciovei fruntaşii localităţilor din Munţii Apuseni împreună cu familiile acestora, mai ales din comitatul Alba de Jos şi a Hunedoarei. Între aceştia s-a  aflat şi Ion (Onu) fiul lui Horea împreună cu soţia sa. Urmaşi ai acestora trăiesc şi astăzi în zonele respective.

Despre epilogul răscoalei ţărăneşti condusă de Horea, Cloşca şi Crişan, avem posibilitatea de a prezenta două documente importante, mai puţin cunoscute şi demne de adevăr.

Scrisoarea profesorului Iosif Gabri de la gimnaziul maghiar de pe lângă Episcopia Romano-Catolică din Alba Iulia adresată prietenului său Daniel Emeric de la Roma, precum şi cea a omului de afaceri, Iohan Andreas Maetz, adresată fratelui său Mihael, din Sighişoara:

Primită la Roma la 26 martie 1785                                                        Alba Iulia , 2 martie 1785

Iubite domnule părinte

În sfârşit s-a terminat cu lumea lui Horia !

O! de nu s-ar mai ivi în primăvara aceasta mai mulţi Horia !

În dimineaţa zilei de 26 februarie, între orele 10 şi 11 în faţa Gărzii celei mari, fiind de faţă o mare mulţime, s-a dat citire în limbile germană şi română a sentinţelor de condamnare la moarte a lui Horea şi Cloşca; în nemţeşte a citit-o auditoriul ostaşilor grăniceri, iar în româneşte domnul Erckard, translatorul Excelentei Sale contele Iankovits. Sentinţa prevede ca aceştia să fie duşi până sub furci (locul execuţiei) şi acolo de vii să li se frângă oasele cu roata, mai întâi lui Cloşca, apoi lui Horea; iar după ce vor fi frânţi, să fie tăiaţi în bucăţi, măruntaiele să fie îngropate sub furci, câte o bucată din trupul lor să fie pusă aici pe roată, iar celelalte părţi să fie expuse în acele locuri unde au săvârşit atâtea crime, aprinderi şi prădăciuni.

După cum prevedea sentinţa, întocmai aşa, în dimineaţa zilei de 28 februarie pe la ceasurile 9 şi jumătate , Horia şi Cloşca au fost aşezaţi separat pe câte un car special, fiecare fiind însoţit de câte un preot schismatic. Este cu neputinţă să descriu convoiul şi mulţimea care a fost de faţă. Ei au fost însoţiţi de un excadron de cavalerişti din Toscana în ţinută de paradă, cu mare pompă, de aproximativ trei sute de pedestri orăşeni şi de haiduci. Batalionul pedeştrilor i-a încadrat într-un careu, iar călăreţii s-au aşezat pe cele două aripi. Eu, prin bunăvoinţa unui locotenent de cavalerie, am stat călare între batalionul în formă de careu şi între cavalerie şi astfel, am văzut de la început execuţia şi parada, cum văd această foaie de hârtie în faţa mea. În afară de nobili şi oameni mai deosebiţi din comitate, au trebuit să fie de faţă mulţi oameni proşti şi asta se poate aprecia din faptul că din fiecare sat a celor patru comitate au trebuit să ia parte, după o grea poruncă, câte sase oameni proşti, trei bătrâni şi trei tineri, prin urmare a trebuit să fie cel puţin cinci mii de oameni. Cloşca a primit cel puţin 20 de lovituri până şi-a dat sufletul.

În timp ce Cloşca era frânt cu roata, Horea, legat, a fost ţinut în picioare de doi ucenici ca să vadă de ce moarte şi prin ce chinuri grozave a trebuit să moară ucigaşul său tovarăş.

După ce s-a terminat execuţia lui Cloşca şi i-a dat leşul la o parte, l-au urcat pe Horea pe patul său şi         l-au legat; în vaiete au început să-i sfarme picioarele cu roata, iar după patru lovituri, din porunca domnului Eckard, au început să-i lovească pieptul şi astfel, după opt-nouă lovituri a murit. N-am mai voit să văd şi despicarea lor în bucăţi, mi-am întors calul şi am venit în cetate, unde am povestit cele văzute lui Ştefan Regeny, Iosif K. Nagy şi colegilor mei profesori care m-au aşteptat acasă.

Excelenta sa contele Iankovits pleacă mâine la Timişoara, dar cu mai puţin însoritori decât a venit, deoarece însoritorul său, consilierul Fraycsek s-a mutat pe lumea cealaltă în săptămâna trecută, iar pe subprefectul legal, pe ilustrul domn Ladislau Bela, l-au înmormântat în Aiud dimineaţa trecută, după ritul calviniştilor.

Pe robii care au mai rămas, i-au predat comitatului ca să-i judece după faptele lor, iar sentinţa, înainte de a fi pronunţată să fie înaintată Majestăţii Sale. Între aceştia se află şi preoţi, care pe lângă că au prădat, au îndemnat poporul sălbatec la omor şi prădăciuni.

Majestatea Sa a dat poruncă în toată ţara că oriunde se va găsi contele Wasseleny să fie prins cu ajutorul soldaţilor. Domnul comisar, contele Ştefan Daniel, plecat la Datori, satul aceluia, a încercat cu vorba bună să-l înduplece pe contele Wasseleny să meargă la Sibiu. Au mai mers acolo şi domni, ca baronul Antonie Orban, groful Alexandru Bethnel, groful Ladislau Bethlen, baronul Iosif Balintet, baronul Iosif Bornemisza şi multi altii. Cu toate acestea după ce ei au iesit, excorta lor (militară) formată din soldaţi, dragoni din Savoia, au năvălit înăuntru, au apucat pe baronul Wasseleny de păr şi l-au legat. În zadar a strigat baronul Wasseleny: “Armă”, “Armă”, pentru că totul a fost în zadar. Ba chiar şi pe domnii mai sus amintiti, care au rugat soldaţii să-l trateze mai frumos pe baron, i-au împins cu patul pustii. O bucată de drum l-au dus pe baronul Wasseleny pe jos, apoi călăuza l-a legat de calul său şi l-a dus la St. Ivan (Sântioara); aceasta s-a întâmplat la 12 febr. În 19 febr., la St Ivan l-au pus în careta lui de sticlă şi l-au dus la Târgu- Mureş, în cetate; până acum cred că l-au pus în fiare şi i-au făcut identificarea ad notam.

(Domnia ta a citit sau a auzit noutăţi mai importante decât cele pe care vi le-am comunicat de la despărţire).

Despre prinderea lui Gheorghe Crişan şi aducerea lui aici, ştiu că v-am scris deja. Dar faptul că s-a sugrumat într-o noapte în închisoarea de sub Gardă cu legătoarele de la izmene, poate că nu v-am comunicat, şi că gâzii l-au dus sub furci şi l-au tăiat în patru; o bucată au lăsat-o aici, iar celelalte le-au dus în alte părţi.

Reutenstrauch a scris o cărticică în limba germană pe care calvariştii au tradus-o în ungureşte şi au umplut cu ea tot Ardealul, sub titlul: “O scrisoare înaintată Sfântului Papă de la Roma, lui Papa Pius al VI-lea”. Această carte a fost combătută foarte bine (într-o lucrare) de onorabilul domn Andrei Ferenczi, predicatorul din Târgu - Mureş, cu titlul “Combaterea scrisorii înaintată Sfântului Papă Pius al VI-lea, scrisă de Ferenczi Andrei”. Din numele său a făcut anagramă.

Excelenta Sa episcopul i-a obţinut aprobarea de la Viena şi zilele trecute i-a tipărit-o în tipografia sa din Cluj. Partea cea mai mare, după cum se poate observa este lucrarea Excelentei Sale, pentru că în ea se află foarte multă ştiinţă.

Acesta să fie destinul deocamdată. Un bucuros “aleluia”

                                                                                                     I(osif) G(abri)

Prea onorate frate !

Domnia Ta m-a onorat cu o scrisoare încă de două luni în urmă şi eu vă sunt dator cu un răspuns. Vă rog să mă iertaţi pentru tăcerea mea atât de îndelungată şi sper că nu-mi veţi face reproşuri, cunoscând că am fost nevoit să fac faţă multor neplăceri. Noi suntem cu toţi bucuroşi şi sănătoşi - slavă şi mulţumită lui Dumnezeu, şi dorim să ne bucurăm din inimă dacă am afla acelaşi lucru şi despre dumneavoastră.

În ceea ce priveşte execuţia căpeteniilor răsculaţilor din ţara noastră a fost complet îndeplinită tocmai într-o formă cu totul militară. Delicvenţii au fost transportaţi până la locul execuţiei, sub paza unei trupe de 300 de soldaţi infanterişti şi a unui excadron de husari din Toscana. Acolo domnul general auditor le-a citit, în public, în limbile germană şi română, sentinţa pentru faptele lor groaznice şi barbare. După aceea Cloşca a fost cel dintâi zdrobit cu roata de jos în sus, până la moarte, apoi Horia, prin intervenţia contelui Iankovitsch a primit , în numele Majestăţii Sale, cele două lovituri de gratie în piept, iar după aceea a fost zdrobit cu roata de jos în sus. După îndeplinirea execuţiei cele două trupuri au fost tăiate în patru bucăţi, capetele au fost fixate pe casele lor proprii, iar celelalte părţi ale trupului au fost expuse în locurile în care au comis fapte de adevăraţi câini turbaţi fiind fixate pe lângă drumuri spre învăţătura celorlalţi răsculaţi români.

Al treilea căpitan de oaste, cu numele de Crişan, s-a sugrumat el însuşi în închisoare, sub (poarta) Gărzii principale, în cetate, dar cadavrul lui, a fost târât la locul execuţiei şi tăiat în patru părţi: capul a fost fixat pe casa lui proprie, iar celelalte părţi ale trupului au fost trimise să fie expuse pe marginea drumurilor. Ceilalţi (răsculaţi) care au fost prinşi, au fost pedepsiţi, unii la moarte, alţii la închisoare pe viată iar alţii cu 90 lovituri (de baston) şi apoi lăsaţi în libertate; dar mai sunt câţiva deţinuţi despre care nu se poate afla nimic sigur, despre care va fi soarta lor.

...........................................................

Va trimit câteva reproduceri ale căpitanilor de oaste ai răsculaţilor, căre au fost desenaţi după original.

Vă sărutam pe toţi din inimă şi rămânem al prea cinstitului domn şi frate.

                                          Foarte prea îndatorat

                                                     Ion Andr. Maetz m.p.

Scrisă la Alba Iulia (Karlsburg) la 31 martie 1785

La împlinirea a 100 de ani de la monstruoasa execuţie a martirilor revoluţiei de la 1784/1785 - Horea, Cloşca şi a celorlalţi ţărani arestaţi, memorandistul Rubin Patiţia, cel mai de seamă fruntaş patriot din comitat, împreună cu patrioţii români de pe meleagurile Albei, au hotărât să organizeze o mare manifestare românească pe locul unde a avut loc execuţia, construind şi un important monument de marmură neagră. Autorităţile habsburgice alarmate de amploarea şi importanţa manifestărilor româneşti ce urma să se desfăşoare la Alba Iulia au luat măsuri excepţionale şi au interzis desfăşurarea acestora. Regretatul cercetător Nicolae Josan de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, în cartea document „Memorandistul moţ Rubin Patiţia  - 1841-1918” - a redat cu fidelitate momentele respective din „Însemnările autobiografice ale lui Rubin Patiţia”. Relatările perioadei respective merită a fi cunoscute mai ales că autorul Rubin Patiţia - principalul erou al acţiunii respective - descrie cu lux de amănunte desfăşurarea acestei acţiuni, argumentând şi confirmând cu exactitate locul execuţiei, după cum urmează:

“Locul acela, unde s-a isprăvi acea esecuţiune (din 28 februarie 1785 – n.n.) se afla în movila  apuseană deasupra vinielor din Maieri, în preaşma edificiului garei drumului feratu din Alba Iulia. Ungurii îi dicu “bitofadomb”. La magistratul oraşului se afla o dobă de metal şi o cămeşă de zale de oţel, despre care se afirma că sunt unelte de alui Horea. Locul perzarei e foarte frumos situat, căci formează un promotoriu în cornul podeiului şi de acolo se vede şi în sus şi în jos pre şesul Mureşului la mare depărtare; loc acomodat pentru radicarea unui Monument, la care idee ponă acum nu s-a gândit poporul român, cu toate că Horea şi consoţii lui cu a lor jertfa de sânge, au mântuit pre plugarii români de sub sclavia (referire, exagerată, la Patenta lui Iosif al Il-lea din 1785). Până la anul 1784 poporul român era sclav, căci era legat de glia, şi robotele nu era sistemizate, ci domnul pămentului tracta cu ţeranul mai reu decât cu vitele.

Mi-am ţinut de o sântă datorinţă, ca la centenarul morţii acestor bărbaţi să le făcu în localitatea acestui oraş, pre a cărui otaru a fost omorâţi; - un parastas. Publicul român de aici nu pricepea însemnatatea datorinţei noastre, de a ne areta mulţamitori celor ce s-a jertfit pentu neamu.

Eram singur în aceasta lucrare, ceea ce nicidecum nu m-a împedecat în pornirea mea. Apropiandu-se ziua aniversarei am comandat la o fabrica din Viena 2 cununi de metal aurit şi cu pietrii colorate în tricolorul român, una cu 6 şi alta cu 4 arcuri, aşa sunt ca coroanele episcopali. Au gravuri despre însemnătatea, lor şi azi se folosescu la cununiele mirilor în biserica gr. or. si s-a sânţit în ziua parastasului. La mandat ministerial inca în Noemvre 1884 şi eu şi alţi inteligenţi români eram puşi sub pază poliţial/ă/, ca prin aceasta să se impedece orice demonstraţiune pentru amintirea lui Horea. Aceasta era urmarea unei denunţiaţuni, că eu, cu alţi români, avem de gând să ridicăm un monument de marmură neagră la locul perzarei, ba şi inscripţiunea de pre acel monument i era comunicata. Aceasta băgase în spaima pre voinicoşii (jandarmi – n.n.), încât casa mea în toate nopţile era bine păzită, ca se nu potem ţine adunări secrete. Am avut din înaltă îngrigire acel folos, ca nu mai potea nime să-mi fure din curte găini, gâsce şi altele şi dormeam fără grije, că erau şi vighilli de noapte şi haiduci destui, cari supraveghiau. Alţii deci habar n-aveau de Horea, dar şi pre ei i supraveghia, căci nu aveau încredere în neci un român. Sciam despre toate, dar nimicu nu am zis, şi i-am lăsat a-şi face deplin (datoria) mandatului primit. Sub astfeliu de auspicii se apropia ziua de 27 Faur 1885. Cumnatul meu protopr. Tordaşan primi telegrama de la mitropolitul Miron, ca se nu cuteze a face în sâmbăta acea vreo sluţbă bisericească, dar eu ’lu sfatuiam se nu dea ascultare unei aşa porunci ilegale, căci trebuia să se facă în sembeta morţilor serviţiu Dzeescu. Nu se potea decide şi aşa neotarat l-am lăsat. Seara în ajunul parastasului era(u) concentraţi în Alba Iulia vro 30-40 gendarmi, miliţia împărăteasca din fortăreaţa era în “Bereitschaft” încă din 27 faur.

Din întâmplare am avut şi de aceasta cunoştinţă, căci mă aflam tocma la un pahar de vinars cu mai mulţi ofiţiri, când le veni ordinul. Şeful poliţiei. Ştefan Jenei, cu vreo 12 spitzli se aşezase în sala otelului “Hungaria” (azi hotel “Apulum”) înaintea căruia stau mai mulţi gendarmi şi poliţai, căci aşteptau ca să sosească cu trenul vreo 2000 români la Alba/ Iulia/ traversaţi (travestiţi -n.n.) în costum ţaranescu, şi la ½ 9 seara venea acel tren. Ca să mă pot delecta la atâta prostia am mersu şi eu cu adjunctul meu Demetriu Campean (acum arhivariu consistorial in Sibiu) la otelul Hungaria, unde ni-am aşezat ambii la o masa, deosebit între publicul cel mare aci adunat şi ni-am comantat 2 cese de teia (ceşti de ceai - n.n.). Uşile de la sala vecina erau de tot deschise şi în faţa uşei era întinsa o masa lunga, la care era aşezat căpitanul poliţiei cu mai mulţi spitzii de-a lui. Vis a vis cu acesta masa mă aşezasem eu, ca să fiu văzut de organul poliţiei, pre care eu înca-l ochiam, însă mă făceam a fi ocupat cu cetirea de jurnale. În un târziu veni la mine conducatoriul musicei ţiganesci Coca Stancoviciu, care avea acolo musica, cu rogare ca să-1 lasu a canta şi zicali romanesci, la ce i-am respuns ca în postul mare eu n-am lipsa de musica, deci avend public strain destul zică-le lor. Insista însă bietul musicant căci îi era să capete parale, deci în urma i-am zis, ca daca şcia zicala Horei – apoi nu-mi pasa - să o zică, că pre lângă bani, îi voiu da şi o pareche, adecă o cupa de vin şi borviz. S-a şi apucat musica la lucru - însă a cântat zicala lui Butean “sub o culme de cetate”. A vezut ei în urma că a sfeclit-o, deci cântară “Deşteaptă-te Române’’. Văzend ca vinul nu mai soseşte pana când or mai zisu un cuadril, Coca şi-a tramis pre nepotul seu, un fecioraş de vro 13 ani, care m-a rogat ca se-i cantu eu acea melodie, căci Coca nu scia, că care e zicala. I-am împlinit dorinţa şi apoi am cantat zicala Horei, dar fora refren. Mai întorcându-se acela fecioraşu la mine i-am împărtăşit şi refrenul şi apoi de nou au început la acea zicala. Capitanul oraşului numai atât scia, că se canta romanesce, dar că ce cantari erau, nu scia bietul. Totuşi au venit la masa mea şi me întreba, ca ce cantari sunt acele, la ce i-am respusu ca “a fele románországi Hore”, şi el s-a mulţamit. ‘Mi făcusem deplin chefului meu de ai trage pre sfora şi aşa trecuse tempul preste 9 ore seara, deci m-am dus catra casa. Când am eşit din Hotel gendarmii se suiau în căruţe, ca să meargă catra Zlagna, după ce aci nu sosiseră acei, 2 mii români de ei aşteptaţi. Neci nu le plesnise ungurilor prin gând, ca ei ascultase cantecul lui Horea şi că toată goana lor începută n-are zor, cand ei nu cunoscu viaţa şi cantecele Românului.

În dimineaţa următoare m-am dus la ½ 8 ore la biserica unde aflaiu numai pre d. Ilie Nedelcu (probabil crâsnicul bisericii) şi pre clopotariul, care-mi spusa că azi nu va fi sluşba. L-am tramis la par. protopop ca se-i spuna, cum ca daca voieşte sa nu me vada dus de gendarmi dela biserica, apoi să vină la sluşba, căci la din contra voiu trage clopotele în o dunga. Aceasta ameninţare a folosit. Cu facia palida s-a apucat de sluşba, dar a demandat ca numai un clopot să se traga. A venit popor mult la sluşba, dar inteligenţa au absentat, cu toate că a  fost avisată. Cătra finea liturghiei s-a arătat şi advocatul Matei Nicola după ce de două ori am tramis după el, căci el se tot lauda, că e din neamul lui Horea; ceea ce nu sta / în sensul că nu corespundea adevărului n.n./ Am dat eu ordin clopotariului ca să tragă sub tempul liturghiei toate clopotele şi să se bata şi toaca de oţel. Aşa s-a şi întâmplat şi după liturghia s-a serbat parastasul şi apoi am încunjurat tot poporul ca la lithia biserica cu prinosul şi cu cele două cununi aurite şi cu praporele duse înaintea convoiului. Finindu-se serviţiul şi pomenirea celor trei martiri la mormentul tribunului Probu Prodan, preotul din Magina / astăzi monumentul-cruce de pe acest mormânt, care sa indice exact locul unde pe atunci se afla, nu mai există / ni-am depărtat cu toţi mulţamiţi că neconturbaţi am potut aduce rogaciuni  în memoria acelor martiri.”

® Un alt mare patriot român de pe meleagurile Albei, istoricul Eugen Hulea, preşedintele Despărţământului „Astra” Alba Iulia (astăzi îi poartă numele) la data de 14 oct. 1937, a dezvelit şi sfinţit impunătorul Obelisc - dedicat martirilor Horea, Cloşca şi Crişan, opera arhitectului O. Mihălţan din Alba Iulia (fig. 2).

Amplasarea acestui monument în faţa porţii a III-a a cetăţii bastionare din Alba Iulia, dominată de statuia împăratului Carol al VI-lea al Austriei, nu a fost întâmplătoare, mai ales că profesorul Eugen Hulea cunoştea cu exactitate toate amănuntele referitoare la răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan inclusiv locul execuţiei, care la orele de istorie le-a prezentat la toate generaţiile de elevi ai Liceului teoretic Mihai Viteazul (astăzi Colegiul Horea, Cloşca şi Crişan) din care am făcut şi subsemnatul parte.

Amplasarea acestui monument în acest loc cu scopul simbolic de a-l „înfrunta” pe împăratul Carol al VI-lea s-a realizat în plină activitate revizionistă maghiară din Transilvania, din preajma izbucnirii celui de al doilea război mondial, când Ardealul de Nord a fost răpit României prin Dictatul odios de la Viena.

La acestea a contribuit în mod substanţial şi manifestările anterioare ale moţilor din Apuseni, prin organizaţia „Şoimii Munţilor Apuseni” condusă de patriotul român ing. Ioan Popa Zlatna. Desfăşurarea unei astfel de acţiuni, de asemenea mai puţin cunoscută, avem posibilitatea să o prezentăm în continuare celor interesaţi.

Extrasul prezentat în continuare: “Feudalii, faţă cu iobagii Munţilor Apuseni” face parte din cartea document “Amintiri din Ţara Martirilor”, vol. IV, de Ioan Popa Zlatna.

FEUDALII, faţă cu iobagii Munţilor Apuseni

Despre comportarea feudalilor, cu iobagii din Munţii Apuseni, N. Densuşianu scrie: “De la 1715 încoace, încetul cu încetul, românii din Munţii Abrudului începură să fie consideraţi ca iobagi ai statului, taxa în bani e privită ca o taxă pentru răscumpărarea sarcinilor iobăgeşti şi întreg teritoriul munţilor, cu casele, cu grădinile şi cu arăturile muntenilor, fu declarat ca domeniu al statului. iar pentru încasarea diferitelor venituri din munţii Abrudului, se afla încă din vechime, instituită o administraţie, cu reşedinţa la Zlatna şi, după numele acestui oraş, întreg teritoriul munţilor se numi domeniul Zlatnei”. (Divizat în domeniul de sus, de mijloc şi domeniul Offenbăii, vezi “Rev. lui Horea”, p. 82).

În 1526 (destrămarea Ungariei, de puterea otomană), Transilvania va fi guvernată de principi ardeleni, supuşi înaltei porţi. Calvinii ajunseseră să se întărească şi să exercite guvernarea. Ei îi persecutau pe români, determinându-i pe mulţi să treacă la religia calvină. După 1715, habsburgii s-au arătat a fi mult mai haini decât calvinii. Carol al VI-lea al Austriei a sacrificat zeci de mii de iobagi, cu ridicarea zidurilor Cetăţii Alba Iulia. Jale, lacrimi, sacrificiu de sânge românesc, liant între locurile fundaţiei şi arcadelor statuii ecvestre a împăratului. Vizitatorii Albei admiră opera, - cunoscătorii jafului habsburgic blestemă pe toţi împăraţii şi slujitorii lor, care tindeau să extermine neamul românesc, după felul cum se va proceda cu Horea. La marea adunare antirevizionistă, de la 1 decembrie 1936, de la Alba Iulia şi - apoi de la Zlatna, “Şoimii Munţilor Apuseni”, participă la adunări, nutreau ideea dărâmării cu dinamită, a neînsufleţitului cal, cu vanitosul împărat Carol al VI-lea, Pornirea ne-a fost reţinută de gândul că, explozia ar putea deteriora celula lui Horea şi Cloşca. Datorită cultului nostru nemărginit, pentru martirii Moţilor, a rămas Carol - fără cap - pe soclul său. În creştet îl trăsnise cerul, cu câţiva ani mai devreme. În plin avânt al revizioniştilor hortişti - care puteau fi întâlniţi şi în munţii noştri - noi căutam să răspundem documentat despre sclavia în care ne-a înlănţuit “nobila” gintă maghiară, protejată de principii calvini şi, după aceştia, de catolicii habsburgii. Citam şi analizam, cu auditorii, despre serviciile iobagilor şi jelerilor, despre prestaţiunile impuse acestora, în plus de robotele ordinare, despre beneficiile, ce domnul de pământ era dator a le da iobagilor şi jelerilor săi; cum trebuie să fie constrânşi domnii de pământ, iobagii şi jelerii săi a împlini ceea ce sunt datori unii altora. Datele înşirate pe larg, le avem în vol. “Revoluţiunea lui Horea...:”, de N. Densuşianu, şi în “Istoria românilor transilvăneni”, de Aug. Bunea.

În anul 1959, Primăria oraşului Alba Iulia a improvizat şi a amplasat din greşeală, un monument în partea de nord a terasei “Dealul Furcilor” şi nu pe locul adevărat al execuţiei martirilor Horea şi Cloşca şi al “spânzurătorii oraşului”, deşi au fost încunoştinţaţi la timp de specialiştii albaiulieni, avertizând-o de greşeala care urma să se producă (fig.3).

Membrii Fundaţiei „Alba Iulia 1918 pentru unitatea şi integritatea României” foşti elevi ai istoricului Eugen Hulea care s-a străduit să construiască în anul 1937 monumentul martirilor Horea, Cloşca şi Crişan, au continuat îndemnurile dascălului de suflet, întreprinzând încă de la înfiinţarea fundaţiei, o serie de acţiuni în vederea aducerii la cunoştinţă a adevărului istoric privind acest important eveniment pentru meleagurile Albei şi a istoriei României.

În acest sens la data de 28 febr. 2007, am dezvelit şi sfinţit o cruce de lemn, care a fost amplasată provizoriu pe adevăratul loc unde s-a desfăşurat execuţia martirilor Horea şi Cloşca, urmând a se desfăşura demersurile necesare în vederea construirii unui monument, pe măsura evenimentului istoric (fig.  4, 5, 6, 7).

Crucea de lemn (provizorie) a fost amplasată la marginea terasei, unui teren arabil (nelucrat de ani de zile) care a fost curăţat de arbuşti şi mărăcini, ocupând doar câţiva metri pătraţi, fapt ce se poate constata şi din imaginile prezentate în continuare precum şi din cele existente la dosarul acestei acţiuni.

La scurt timp am fost avertizaţi de organele de poliţie că ni s-a deschis un dosar penal pentru „conturbarea în posesie” în urma reclamaţiei proprietarului terenului dobândit, urmând să suportăm consecinţele respective.

Cu tot sprijinul acordat cu multă bunăvoinţă din partea Primăriei Municipiului Alba Iulia respectiv prin d-nul vicepreşedinte P. Voicu, demersurile au fost zadarnice. Propunerile d-lui vicepreşedinte de a cumpăra cca. 5-10 m2 sau a face un schimb parţial de teren, au fost respinse de proprietar. În această situaţie am aşteptat conştienţi şi dispuşi să suportăm consecinţele primei hotărâri judecătoreşti, deşi aveam de partea noastră în primul rând, adevărul istoric cu documentele respective, la care s-a adăugat şi existenţa unui PUZ din anul 1996 (4214 - Plan Urbanistic Zonal, Alba Iulia, str. Dealul Furcilor) la care s-a adăugat faptul că se cunoştea că zona respectivă era socotită zonă arheologică.

În timp ce aşteptam să se desfăşoare procesul respectiv, crucea de lemn sfinţită şi amplasată la data de 28 febr. 2007 a fost scoasă din pământ şi aruncată la gunoi. Nemaifiind „obiectul” procesului penal, acesta nu s-a mai desfăşurat.

Menţionez că odată cu îndepărtarea crucii au dispărut şi toate artefactele existente în zonă, unele din perioada romană, pe care avem posibilitatea de a le prezenta, prin imaginile care sunt anexate la dosarul acestei acţiuni pe care-l deţinem.

Istoria evenimentelor scrise, de regulă, sunt în favoarea celor puternici şi învingători, evidenţiind faptele şi eroii săi, în timp ce învinşii trebuie să suporte consecinţele, iar personalităţile acestora devin criminali, călăi etc.

Unele evenimente şi personalităţi istorice nu sunt prezentate la valoarea lor reală, iar promovarea unei istorii alternative a unei ţări, contribuie direct la crearea unei incertitudini, privind adevărul istoric, care astăzi la începutul mileniului 3 ar trebui să fie considerat altfel, „la loc de frunte”.

În astfel de situaţii se creează o serie de păreri, incertitudini, care influenţează în mod negativ asupra fiecărui cetăţean interesat şi implicit asupra societăţii în care ne desfăşurăm activitatea.

În acest sens, referitor la tema prezentată, neoficial, circulă o serie de aspecte printre care:

- Rolul lui Ignatiu Salis de Salfeld în revoluţia de la 1784/1785;

- Adevărul despre moartea martirului Crişan;

- Activitatea lui Horea şi rolul său în francmasonerie.

• Despre Salis, N. Densuşianu în lucrarea sa „Din cercetările istorice ale arhivelor şi a bibliotecilor din Ungaria şi Transilvania” a prezentat următoarele date:

• La data de 23 septembrie 1784 Curtea de la Viena a transmis la oficialităţile habsburgice din Transilvania descrierea persoanei Ignatiu Salis şi despre emisarii săi.

• Importanţa rolului lui Salis şi a emisarilor săi în revoluţia din Transilvania (1784-1785) rezultă şi din urmărirea acestuia de către locotenenţa din Buda, care a transmis la data de 8 octombrie 1784 descrierea personală a lui Ignatiu Salis de Salfeld, Comitatului Bihor, după care la data de 25 oct. 1784 a transmis hotărârea M.S. împăratul Iosif al II-lea de a acorda un premiu de 100 galbeni aceluia care va prinde pe Salis sau pe vreunul din emisarii săi.

• La data de 13 noiembrie 1784 de la Radna, căpitanul armatei imperiale Festenberg a raportat că „conducătorii răsculaţilor români ar fi Salis, Sofronie şi Horea împreună cu cei 3 feciori ai săi”.

• Superiorul Piariştilor din Bistriţa, scria că în „revoluţiunea” română de la 1784-1785 a participat şi Salis

• Nobilul Valentin Szilvaşi a declarat la data de 23 decembrie 1784, că a aflat de la căpitanul armatei imperiale „Hendi”, că la devastările întâmplate în comuna Bretea Ungurească a fost prezentă şi o persoană străină care vorbea limba franceză, germană şi latină presupunând că acea persoană era amăgitorul Salis.

Din datele prezentate de istoricul N. Densuşianu (deşi sumare) Academiei Române, rezultă fără echivoc, faptul, că Salis împreună cu emisarii săi, au avut un rol important în revoluţia din Transilvania de la 1784-1785. Preocupările speciale ale împăratului Iosif al II-lea, ale locotenenţei de la Buda, precum şi ale conducerilor autorităţilor habsburgice militare şi civile, din Transilvania cu privire la prinderea „agitatorului” Salis şi a emisarilor săi confirmă fără echivoc concluziile menţionate mai sus.

Referitor la moartea martirului Crişan, nu au apărut până în prezent documente care să confirme adevărul morţii sale faţă de variantele neoficiale care au circulat în decursul timpului.

Referitor la activitatea martirului Horea ca francmason, a fost prezentată doar sumar în ziarul „Ulpia Jurnal” din 1 martie 2007, cu ocazia comemorării martirilor la Monumentul „Candela Horea Cloşca şi Crişan” din Dealul Furcilor, ridicat la data de 13 noiembrie 2004 de Marea Lojă Naţională a României reprezentată prin regretatul Nicu Filip, primul mare maestru al masoneriei române de după revoluţie, iar din Alba Iulia de promarele maestru al Marii Loje Naţionale a Romniei, Mircea Chira         (fig. 8).

Faţă de cele de mai sus, considerăm că ar fi timpul şi normal, ca, după 235 ani, a se relua cercetările pe această temă la instituţiile specializate de la Viena, Budapesta şi la Academia Română, pentru a se cunoaşte şi a se reda adevărul istoric. (lucrarea respectivă ar putea fi şi o temă importantă de doctorat).

La fel rugăm pe reprezentanţii instituţiilor statului, inclusiv ai celor specializate (cultural-istorice) de pe meleagurile Albei să analizeze toate posibilităţile în vederea reparării acestei erori grave a istoriei albaiuliene, de importanţă naţională.

Ec. Ioan STRĂJAN