Sărăcie şi pandemie

Românii au ajuns să fie consideraţi ciumaţii Europei, după ce numărul îmbolnăvirilor de COVID-19 a crescut alarmant, în raport direct şi în strânsă legătură cu volumul testelor care s-au înmulţit după ce în ţară tot mai multe spitale au fost dotate cu laboratoare şi aparatură de specialitate RT-PCR. Un fenomen, am spune, firesc pentru că, cu cât se fac mai multe teste, se descoperă şi noi infectaţi cu periculosul virus. Numai că de aici şi până la isteria naţională ce a cuprins societatea românească televizată este, totuşi, o cale lungă. Asistăm la un nou festival de genul bătăliei cu corupţia care ucide şi care, fiind televizat, ca şi pandemia, au făcut mai mult rău ţării noastre, atâta timp cât marile dosare de corupţie Microsoft şi EDEAS s-au dovedit a fi simple poveşti kovesiste, pentru că marile concerne nu s-au considerat deloc jefuite şi păgubite şi nu au făcut niciun fel de reclamaţii. Că avem probleme mari cu criza sanitară este adevărat, dar de aici şi până la a face din România raiul virusului COVID-19 este o distanţă, o stare de fapt ce se cere analizată profund, şi nu numai aclamată în gura mare. Nu se suflă nicio vorbă despre faptul că românii sunt şi săracii Europei, că 40 la sută dintre concetăţenii noştri trăiesc sub pragul sărăciei, că 1 milion de pensionari au o indemnizaţie lunară de 704 lei, adică 130 de euro, şi că 3 milioane de români trăiesc cu o pensie de sub 1500 de lei pe lună, adică circa 300 de euro. Or strategia de combatere a pandemiei pleacă sau va trebui să plece de la asigurarea unui nivel de trai decent, ştiută fiind interrelaţionarea dintre sănătate şi o hrană sănătoasă, ca şi un mediu cât mai curat şi durabil. Dar cu 150 de euro pe lună nu se poate trăi nici decent şi nici creşte imunitatea unui popor şi aşa îmbătrânit şi bolnav, după 50 de ani de strâns cureaua pentru dezvoltarea socialistă a ţării şi alţi 30 pentru o tranziţie care nu se mai termină. Iar despre cât de curată şi sănătoasă este hrana românilor, ce materii prime şi materiale conţin produsele de pe piaţa internaţionalizată a alimentelor din România, se ştie că am ajuns coşul de gunoi al Europei şi că importăm 80 la sută din alimente sau aşa-zise alimente, începând de la pâinea congelată cea de toate zilele şi până la carnea fără proteine şi fără gust, de parcă ar fi fost atacată de COVID-19. Lanţul alimentar dominat de marile corporaţii ale lumii este, deci, din start bolnav, gripat, şi acest lucru de abia acum, în plină pandemie, a început să preocupe şi Comisia Europeană, care a adoptat o nouă strategie ce presupune ca până în 2030 să fie create mai multe zone agricole protejate, iar consumul de pesticide să fie redus cu 50 la sută şi cel al îngrăşămintelor chimice, cu 20 la sută. Dar până să avem în farfurie o hrană curată, sănătoasă, trebuie să avem în primul rând ce pune în farfurie, adică să fie asigurat coşul minim de consum. Recent, Parlamentul României a adoptat Legea coşului de consum lunar, pe care Curtea Constituţională a declarat-o legală, după ce a fost atacată la CCR de către PNL. Această lege prevede corelarea salariului minim cu coşul minim de consum pentru un trai cât de cât decent. Aşa, de exemplu, valoarea coşului minim de consum pentru o familie de 2 adulţi cu 2 copii este de 6954 de lei, pentru luna septembrie 2019 (între timp, preţurile au luat-o razna). Pentru o familie cu 2 adulţi şi un copil, valoarea coşului minim este de 5708 lei, iar pentru o familie de 2 adulţi, fără copii, de 4262 de lei, în timp ce pentru o persoană adultă, singură, valoarea coşului de consum este de 2621 de lei pe lună. Dar când în România aproape 1 milion de români au o pensie de 704 lei şi 3 milioane de români au o pensie de până la 1500 de lei pe lună, atunci cum ar putea ei trăi decent, când valoarea coşului minim de consum este de 2621 de lei pe lună pentru o persoană? Această sărăcie cruntă este, însă, ignorată în România atât în mass-media, cât şi de actuala guvernare şi de absolut toate partidele politice, iar de la nivelul UE şi al Bruxelles-ului ni se atrage mereu atenţia să trecem pe dezvoltare şi nu pe consum atunci când mai absorbim, aşa, din când în când, fonduri europene. Problema este, însă, că politica trece prin burtă şi că sărac şi flămând nu poţi lupta cu viruşii şi cu pandemia. Aşa că se impune ca în primul rând să fie eradicată sărăcia, inclusiv prin fonduri europene cu destinaţie specială, care să faciliteze o alimentaţie sănătoasă şi durabilă, benefică pentru calitatea vieţii românilor. Atunci cu siguranţă s-ar reduce şi numărul infecţiilor cu coronavirus, şi costurile legate de sănătate şi pandemie, astfel ca să nu mai fim nici ciumaţii Europei, dar nici flămânzii Europei. Un program de susţinere a puterii de cumpărare a populaţiei, în special pentru categoriile sociale vulnerabile, este, deci, imperios necesar, astfel ca să se asigure un sprijin de subzistenţă celor puternic afectaţi de criza de coronavirus. Aceşti bani vor intra tot în economie şi vor stimula consumul, cererea, investiţiile şi dezvoltarea!

prof. Gheorghe CIUL