Îţi scriu grăbit vreo două rânduri, frate,
printre atâtea treburi şi nevoi,
acum când veacu-i, iată, pe gătate
şi vremea-i fără-ntoarcere-napoi.

Aceasta e istoria, ştim bine,
nu vom schimba-o noi, şi nici c-am vrea,
chiar dacă unii nu mai ştiu de tine
şi de porunca ce ne-ai dat-o, grea,
să ţinem curtea, musai, laolaltă,
ca să avem în lume un temei,
nu-mprăştiindu-ne, pigmei, în altă
istorie, cum vor s-o scrie ei,
aceşti bastarzi cu sufletu-n derivă
ce vor să şteargă amintirea ta,
clănţăi cu lătrătură agresivă
pe care Cel de Sus nu-i va ierta.
Dar duhul tău sublim, mărite frate,
e-aici cu noi de patru secoli grei
şi-l ascultăm cum cu aripa-i bate
în porţile mileniului trei.
Oştirea ta cea mândră şi vitează,
unită-n jurământul militar,
hotarul curţii noastre îl veghează
sub sceptrul tău domnesc, vizionar.

Când o să faci, necruţător, apelul
o să răspundă într-un glas: prezent!
Şi-o să-ţi închine, nepătat, drapelul
cel ce semnează: vel - locotenent

Petru Anghel

Răspunsul măritului frate Mihai Viteazul
la prima scrisoare a mezinului

Iubite şi cinstite frate, iartă
de ţi-o părea cam sec al meu răspuns,
că nu-s prea meşter în această artă
de-a scrie vorbe, barda mi-i de-ajuns.

Mi-ai scris, acum e anul, o misivă
din care-am înţeles că-s bine toţi
ai noştri, doar oleaca în derivă,
deşi eu vă cunosc de patrioţi.

Că vă certaţi ades ca nime-n lume,
de parcă n-aţi fi fraţi, eu nu-nţeleg,
dar ştiu că alţii nu pot să-şi asume
răspunderea acestui neam întreg.

C-apoi vă împăcaţi şi vi-i ruşine
la un pahar de vorbă mai vârtos
fireşte că mă bucur, asta ţine
de chipul vostru-n sat, avantajos.

Despre ograda părintească, frate,
mi-ai scris că-i cam aşa cum ştiu şi eu,
doar că "prieteni" de prin alte sate
o văd, cu jind, ca pe un debuşeu

Nu le băgaţi acelora de vină,
voi sunteţi gospodarii ei de drept,
lăsaţi-i, dacă au vre-un cheag, să vină,
dar nu luaţi de bun orice precept.

Mă pomeniţi, îmi scrii, ades în casă
ca pe un frate vrednic şi viteaz,
dar asta nu vă-mpiedică, hai, lasă,
să mă trataţi adesea ca pe-un caz.

Şi mi-ai mai scris, desigur, din iubire,
să vin acasă cât mai grabnic eu
să vă mai pun de încă o Unire,
deşi cunosc un singur procedeu.

Ce să-ţi răspund, deja sunt prea departe
şi taleri n-am destui pentru bilet,
şi-i balamuc de cozi la paşapoarte
şi viza costă un salariu net.

Deci, dragă şi cinstite frate, iată
ce-aş mai putea să spun, brutal de scurt:
v-aţi oparit cu ciorbă chioară-odată,
suflaţi acum cu grijă şi-n iaurt.

Petru Anghel