|
În cadrul mişcărilor revoluţionare
care au izbucnit în primăvara anului 1848 în cuprinsul
Imperiului austriac, s-a ridicat şi nobilimea maghiară,
sub conducerea lui Lajos Kossuth care proclamă independenţa
Ungariei faţă de Austria şi hotărăşte
anexarea Transilvaniei pentru a forma Ungaria Mare.
Evident, acest lucru nu a putut fi acceptat
de către români
Cărturarii Blajului (veche cetate de
cultură curat românească din Transilvania), împreună
cu ceilalţi fruntaşi români din localităţile
Transilvaniei au reacţionat imediat. |
|
|
Părintele filologiei române Timotei
Cipariu, redactorul ziarului "Organul Luminării" fiind
abonat, pe lângă gazetele din Transilvania, şi la unele publicaţii
din Pesta, Viena, Paris etc., era la curent cu evenimentele care se
precipitau cu iuţeală în Transilvania şi le aducea imediat
la cunoştinţă corpului profesoral şi a intelectualităţii
Blajului, care cuprindea şi tineretul studios.
Datorită evenimentelor politice care
se desfăşurau "vertiginos" în Transilvania, cărturărimea
blăjeană, în ziua de 25 martie 1848, înainte de masă, s-a
întrunit în casa lui Timotei Cipariu la o conferinţă la care
au luat parte canonicii şi corpul profesoral din Blaj.
La propunerea profesorului Aron Pumnul,
această conferinţă a continuat în aceeaşi zi şi după
masă, în clădirea liceului, la care au participat teologii
şi elevii din clasele superioare ale şcolilor blăjene.
Vasile Moldovan în memoriile sale, relatând
desfăşurarea conferinţei, spune că Timotei Cipariu a
propus să se facă o petiţie către împărat.
Canonicul Raţiu a adăugat să
se facă o petiţie şi către Dieta Ţării, iar
profesorul Ioan Turcu, "între VIVATE", a spus "să nu
se mai roage ci să se PRETINDĂ".
În această atmosferă de
entuziasm patriotic, care se desfăşura "crescendo",
tinerimea a luat iniţiativa.
Astfel din fundul sălii s-a ridicat
teologul din anul al III-lea Eliseu Todoran şi cu o voce de
"basso" puternic "erumpe": "Ba nu, onorată
conferinţă. Noi nici nu cerem, nici să pretindem, ci să
luăm ce este al nostru!"
Sentimentele de puternic patriotism care
copleşeau sufletele seminariştilor şi studenţilor
participanţi la această întrunire, le zugrăveşte mai
departe Vasile Moldovan astfel:
"Înserase când s-a dizolvat conferinţa,
din care am ieşit mai înfocaţi decât intram şi fiindcă
nu puteam nici mânca, nici dormi, nici studia, focul acesta ne mistuia văzând
cu ochii.
Am fi dorit ca cineva să ne conducă
pe câmpul de bătălie şi să cucerească cu noi o
parte din lume".
În această atmosferă de înălţător
entuziasm patriotic, la Blaj au sosit cele două proclamaţii
redactate la Sibiu de Simion Bărnuţiu la 24 şi 25 martie,
care au fost savurate de tineretul studios şi de către dascălii
acestora. Tot atunci, prof. Aron Pumnul a redactat "Proclamaţia"
pentru românii ardeleni, cu privire la adunarea de la Blaj din
"Duminic Tomii".
Proclamaţia a fost copiată mai întâi
în 42 de exemplare de către teologii din seminar, apoi în alte 400
de exemplare, de către elevii liceului.
Profesorul Aron Pumnul era cel mai apropiat
de sufletul seminariştilor şi elevilor. Zilnic
"convenea" cu ei, le dădea sfaturi şi-i ţinea la
curent cu desfăşurarea evenimentelor politice. El le împărtăşea
ideile sş sfaturile bătrânilor şi le asculta pe cele ale
tinerilor.
Aron Pumnul era înfocat la
"gradul superlativ", la fel şi tineretul studios.
Clericii din seminar - fiind interni - ieşeau
la plimbare în cursul săptămânii, în zilele de marţi, joi
şi sâmbătă după masă.
Alături de seminarişti întotdeauna
se găsea şi tinerimea studioasă de la liceu, precum şi
profesorul Aron Pumnul, care nu lipsea niciodată.
De câte ori deschidea el "gura"
alimenta tuturor focul sacru al naţionalismului românesc.
Însufleţirea şi nerăbdarea
care a cuprins sufletele seminariştilor şi a tinerilor elevi, de
a pleca cât mai degrabă în propagandă, pentru a chema mulţimea
localităţilor la marea adunare de la Blaj, a fost nespus de mare.
Cu două zile înainte de vacanţă,
la 6 aprilie 1848, teologii seminarişti însoţiţi de un număr
mare de elevi, mai ales din cursurile superioare ale liceului, au ieşit,
ca de obicei, la plimbare în grădina podului.
Profesorul Aron Pumnul era pretutindeni cu
tinerii seminarişti.
În urma discuţiilor înflăcărate
referitoare la evenimentele politice premergătoare adunării din
30 aprilie, clericul Eliseu Todoran nemaiputându-se stăpâni s-a
urcat pe o bancă strigând colegilor:
"Fraţilor! Focul aprins în mine
şi dorul de a vesti românilor ziua libertăţii nu-mi
permite să aştept ora în care ni se va decreta vacanţa: sunt
silit a rupe disciplina.
Adio fraţilor! Ne
vedem la Duminica Tomii." Eliseu Todoran sării apoi jos de pe
bancă, îşi lăsă "reverenda" atârnată
într-un prun, în seama colegilor şi cu lacrimi în ochi, trecu
podul Târnavei Mici, "apucând" drumul spre Alba Iulia.
Majoritatea tinerilor de faţă
erau gata să-şi urmeze colegul dar, la îndemnul profesorului
Aron Pumnul, elanul a fost temperat.
În timpul revoluţiei de la 1848,
Eliseu Todoran, teologul de la Blaj a avut o activitate înflăcărată
de fruntaş revoluţionar român, fiind numit tribun în
prefectura lui Axente Sever.
Revoluţionarii unguri în primăvara
anului 1849 ocupând Blajul, au furat şi prădat din catedrală
cele mai preţioase veşminte arhiereşti, cădelniţe
de argint suflate cu aur, potire, discuri, cruci preţioase şi
alte obiecte de mare valoare.
Arhivele mitropoliei, în mare parte, au
fost distruse. Cu această ocazie a dispărut şi un steag al
oastei lui Mihai Viteazul, depus spre păstrare în catedrala
Blajului.
Eliseu Todoran a fost omorât de unguri între
localităţile Băgău şi Sâncrai la data de 25
octombrie 1848.
Din documentele originale ale Academiei
Teologice din Blaj rezultă că în anii 1845/1846, 1846/1847
şi semestrul I/1848, Todoran Eliseu a fost clasificat ca un student
emitent.
Din cauza revoluţiei
cursurile de zi au fost suspendate.
În foaia semnată de Timotei Cipariu
în dreptul studentului Todoran Eliseu este menţionat: "UCIS ÎN
LUPTA PENTRU TRON ŞI NAŢIUNE".
Cruzimea şi cinismul maghiarilor împotriva
fruntaşilor români rezultă clar şi din "urarea"
de largă circulaţie din aceea perioadă din Transilvania
"SPÂNZURĂTOAREA ŞI ROATA SĂ-ŢI FIE DREPT RĂMAS
BUN".
Tatăl lui Eliseu a fost omorât,
deasemenea, de revoluţionarii unguri pentru simplul fapt că a
fost părintele unui tribun, iar mama lui a rămas văduvă
cu 7 copii.
În primăvara anului 1849, revoluţionarii
unguri au omorât în Blaj 20 de români, dintre care 16 bărbaţi
şi 4 femei.
Eliseu Todoran împreună cu părintele
său fac parte din cei aproximativ 40.000 de eroi anonimi ai neamului
românesc omorâţi în anii 1848-1849 de către tribunalele de sânge
(VERBIROSAG-urile) ungureşti ale lui Kossuth.
EC. Ioan STRĂJAN
|
