Romānia este patria noastrć şi a tuturor romānilor.

     E Romānia celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispćruţi şi a celor ce va sć vie.

Barbu Ştefćnescu Delavrancea

"LA LUMINA ISTORIEI ŞI A LIBERTĂŢIEI naţionale"

 

Discurs rostit la 2/14 mai 1848 īn Catedrala Blajului de Simeon Bărnuţiu.

(Continuare din revista Dacoromania, nr. 37)

 LVI. Deci dacă unitatea statului nici atīt nu cere, ca să fie acelaşi drept īn tot ţinutul statului, cu atīt mai puţin cere ca să fie numai o limbă acolo unde sīnt mai multe. Unde e locuit statul numai de o naţiune, ar fi nu numai asuprire pe toată naţiunea, ci şi absurditate mare a adopta o limbă moartă sau străină pentru legi şi gubernare, cum era pīnă acum limba latină; asemenea asuprire şi absurditate face naţiunea, care cearcă a-şi impune limba pe cerbiciea altor naţiuni īntr-un stat ca Ungaria, care nu stă numai din unguri, ci din milioane de schiai, romāni şi germani, īn specie legislaţiunea statului poliglot tocmai nu cere unitate de limbă, din contră, chiar şi despotul cel mai tirănos īncă e constrīns a-si publica mandatele īn limbile tuturor, ca să le poată urma; cu cīt mai vīrtos trebuie să recunoască libertatea limbilor un stat liber, de la care se cere mai mult si īn căutarea aceasta, decīt de la un despot; acesta pune legi singur, după plăcerea lui; voia lui este lege pentru toţi; iară īn stat liber nu poate să fie lege aceea ce voeşte numai un om sau o naţiune, ci trebuie să fie lege ceea ce voeşte şi doreşte tot poporul, toate naţiunile; putea-va īnsă naţiunea să-şi descopere voia şi dorinţele, fiind oprită să ne vorbească īn limba sa, fiind īncuiată gura reprezentanţilor săi cu lacătul altei limbi? Fiecare naţiune are interesele sale; asupra acestora trebuie să se sfătuiască īn adunările comunităţilor, īn adunări mai mari naţionale şi īn adunarea comună a mai multor naţiuni; īnsă ce discuţiune poate să se facă unde nu e libertate de vorbit īn limba care o ştie naţiunea; poate-se combina cu scopul legislaţiunii liberale această condamnare la tăcere a unei naţiuni īntregi? Nici nepractibilitatea aceea n-are loc, la care provoacă unii zicīnd că nu e cu putinţă să se vorbească īn mai multe limbi īntr-o adunare. De ce să nu se poată face īn Ardeal şi īn Ungaria aceea ce se poate aiurea? Īn adunările Elveţiei se vorbeşte īn trei limbi: franceşte, italeşte şi nemţeşte; īn ale Belgiului iartă legea să vorbească īn limba belgică şi francescă; īn Sardinia italeşte şi franceşte. Şi iată, că ungurii nici sīnt mai liberi, nici mai fericiţi decīt aceste popoare luminate, ba sīnt foarte departe de ele cu toate cele.  

Barnutiu Simion (1808-1864) 

- om politic si ganditor -

LVII. Dacă şi-ar propune cineva să se facă o carte de legi precisă şi frumoasă ca Corpul Jurelui Roman, atunci putem zice cu Savigny, că nici germanii n-au limbă pentru acest scop măreţ, cu atīt mai puţin ungurii; īnsă cīnd vine vorba că şi acele naţiuni au lipsă de gubernare īn oarecare formă, care n-au limbă cultă ca latina, atunci nu e mai mare absurditate pe lume, decīt apologia despotismului limbistic, că limba cutărei naţiuni n-ar fi matură pentru legi şi pentru gubernarea poporului; dacă ar trebui să aştepte cineva cu punerea legilor şi cu gubernarea pīnă ce se va cultiva deplin oarecare limbă, atunci poate tot sta ca nebunul pe ţermure, aşteptīnd pīnă va decurge rīul ca să treacă, că rīul şi cultura limbii vor curge īn etern şi niciodată nu se vor fini. Dacă nu sīnt chemaţi īncă nici germanii la carte de legi, cu atīt mai puţin sīnt mai chemaţi ungurii decīt romānii; să ne uităm la limba legilor din Aprobatele şi din Compilatele ungurilor; ce va să zisă, sectįjįn lévök, olįh naţio, patiįltattnak, recepta religio; exequįltassék, articulusinkat in toto et per omnia cassįljuk, annihilįljuk, tollįljuk, ha impingįlnįnak convincįltassanak toties quoties exequįljįk ez articulįris poenįt, a causavisoknak causįjokbol emergįlando poenįkbol rįta portiojok a’ Decretum tartįsa szerent” etc.; apoi: „causįkban procédįlni, contribuįlni a civilis fundosokrol” etc.; īncă şi: „az olįh Vlădica, olįh popįk, czinteremejeket, beszerikįjokat, articulus a’ lipitorokrol” ş.a., ce cultură de limbă va afla cineva īn acest gallimatias, de care sīnt pline Aprobatele si Compilatele oriunde le deschizi? Se pot ungurii gloria cu acest amestec de la turnul Vavilonului, ca cu o Minervă născută deadreptul din capul lui Joe, ca să caute cu despreţ la limbile altor naţiuni mai culte decīt a lor? Ce să facă dară germanii, ungurii, romānii, schiaii, neavīnd nici unii limbă matură pentru legi, accepta-vor latina cea moartă au altă limbă străină? Aceasta īnsă n-ar fi īnaintare, ci regres şi asuprire; mintea cea sănătoasă le īndeamnă pe toate, ca să se apuce de jurisprudenţă oricare cu limba sa; naţiunile să se sufere una pe alta pentru binele comun al tuturor, ca să se guberne fiecare pe sine īnsăşi, şi atunci īşi va afla oricare cuvinte pentru dorinţe, si politicii īncă vor avea limbă cultă deajuns pentru carte de legi. Īnsă despotismul nu-şi impune limba sa pentru că doară n-ar fi culte celelalte limbi pentru scopul public; căci de aci ar urma ca să facă chiar din contră, adică ca să le dee ocasiune de a se cultiva; ci el vrea ca naţiunile să-şi uite cu īncetul şi de numele libertăţii, ca apoi la urmă să se stingă dintr-īnsele şi sentimentul de libertate; pentru aceasta opreşte naţiunea despotică pe celelalte, ca să nu-şi ridice scoale naţionale, zicīnd că: ştiinţele īnalte nu se pot propune decīt īn limba ei, căci ea nu vrea ca să se lumineze şi altele, ci vrea să rāmīn oarbe şi surde la toate măsurile egoismului ei; pentru aceea opreşte adunările şi le leagă de limba sa, ca alte naţiuni să nu se poată, consulta despre cele ce le-ar fi de folos; pentru aceea pune legile numai īn limba sa, ca celelalte naţiuni să nu le īnţeleagă şi să fie constrīnse totdeauna a īntreba pe străini ce vor; pentru aceea pune diregători străini ca să nu se poată īnţelege cu ei alte naţiuni, ci să fie constrīnse a alerga īntr-al zecelea sat, pīnă vor da de cineva care să le īnţeleagă vorbele şi să le traducă hārtiile; nu-i ajunge că dă dare şi-i face leafă diregătoriului, pentru ca să răspundă şi el deplin numelui şi datoriei sale, ci afară de aceasta trebue să cumpere şi traducerea hīrtiilor, care ar fi obligat să le facă diregătorul īnsuşi īn limba aceluia, pe care īl ating; īntr-adevăr atare gubern cu măsurile acestea nu doreşte nimic mai puţin, decīt a uşura pe popor; el īşi cearcă comoditatea sa, nu binele poporului, şi aceea o īmbracă īn veşmīntul binelui public, care nu i se şede, zicīnd că īnlesnirea gubernării cere unitate de limbă, necutezīnd a sta īnainte cu comoditatea asupritoriului.

LVIII. Au nu s-ar cuveni mai bine scopului societăţii, păcii şi fericirii naţiunilor conlocuitoare, ca unde vor fi numai unguri, acolo şi diregătorii să fie numai unguri; unde vor fi numai romāni, acolo diregători īncă să fie numai romāni; unde vor fi mestecaţi, acolo diregătorii īncă să fie mestecaţi, pentru ca să răspundă lipselor poporului, fiindcă, după mintea sănătoasă, diregătorii sīnt pentru popor, nu poporul pentru diregători. Ce va zice poporul dacă īl va īntreba cineva, care dreptate īi este mai eftină: ceea ce se face īntr-ascuns cu scrisorile de sute de coale, care nu le văd nici odată părţile litigătoare şi se tragănă zeci şi sute de ani; sau care se fineşte mult īn două-trei zile, vorbind părţile īn limbile lor, īn vederea şi auzul tuturor. Şi care gubernare este mai uşoară: cu diregători şi cu limbă străină, sau cu limba sa şi cu diregători aleşi de popor din sīnul său? De ce să nu poată fi mai multe limbi īn administraţiune de aci īnainte, cīnd ştim că pīnă acum au fost īn uz mai multe limbi la dicasteriilc acestei ţări, şi nefericirea ţării n-a venit de la mulţimea limbilor, ci de la mulţimea privilegiilor. Iară ce se ţine de limba romānă, aceasta e limbă oficioasă de cente de ani la toate scaunele de judecată ale protopopilor şi la consistoarele romānilor din Ardeal (Aci adauge Bariţiu: „şi limbă politică īn Principatele romāne”); pentru ce să nu fie dar matură pentru legi şi gubernare, cīnd sīnt tipăriţi īntr-īnsa codici de legi şi mulţime de alte cărţi?

LIX. Tăcem alte argumente mai mult curioase decīt serioase ale ungurilor, precum sīnt de exemplu: că unitatea limbii o ar cere şi unitatea coroanei ungureşti, şi datoria de a se conserva pe sine, şi altele asemeni; le tăcem, deoarece coroana cea adevărată a ţării, ce se zice acum Ungaria, nu sīnt cercurile de metal cele de la papa Silvestru, care īncă se văd a fi date dimpreună cu simvolul: Regnum unius linguae imbecille est, aşadar nu spre stīngerea altor naţiuni; ci naţiunile care locuiesc pe pāmīntul Daciei şi al Panoniei: aceste sīnt coroana cea adevărată a ţării, şi ale acestei coroane sīnt drepturile acele mari, de care nimănui nu-i este iertat a se atinge. Cu datoria ungurilor, de a se conserva pe sine, ca să nu peară pentru puţinătatea lor, nu este legat dreptul de a-i īnghiţi pe romāni şi pe schiai; cine poartă culpa, dacă a ajuns naia13 ungurească īntre Scila si Caribde; ce ursită rea īi īmpinge, ca să ridice asupră-şi toate vīnturile, cīnd ar trebui să le aline; să mīnie pe toţi zeii, cīnd ar trebui să-i īmblīnzească; ce politică e despre partea lor, de se pun cu atītea puteri īn contra naţiunilor, cu care ar trebui să lege cele mai tari legăminte, ca să-si apere fiinţa comună de duşmani comuni?

LX. Din toate aceste urmează, că unitatea limbii īn statul poliglot nu o cere nici unitatea statului, nici unitatea legislaţiunii, nici īnlesnirea, ieftinătatea şi repeziunea gubenării, nici starea culturii altor limbi; ci o cere, precum am zis, numai comoditatea despotismului şi cugetul lui cel nelegiuit, de a răpi libertatea naţiunilor, ca să domnească preste ele.

LXI. Deci naţiunea ungurească nu poate să pretindă privilegiu preste alte naţiuni nici īn respectul limbii, ci trebuie să se mulţumească şi ea cu egalitatea şi cu dreptatea. Numai pīnă unde ţine dreptatea e umanitate; dincolo de dreptate locuiesc fiare sălbatice. N-are naţiunea ungurească nici un scop necesar, nici o indigenţă adevărată, care să nu le aibă īn aceeaşi măsură şi celelalte naţiuni. Pofta domnirii peste celelalte nu e indigenţă adevărată, ci numai paroxism de friguri, care lăsīnd-o odată, va peri şi cel apetit spuriu de a īnghiţi pe alte naţiuni. Dacă au lipsă ungurii să vorbească ungureşte īn adunările lor — şi care tiran ar fi atīt de nebun ca să-i facă a vorbi īn limba care nu o cunosc, — au şi romānii tot aceeaşi lipsă; cum īncape dar aci limba diplomatică ? Dacă nu-şi pot īnchipui ungurii, cum să-i guberne oarecine cu diregători străini şi cu limba străină, care nu o īnţeleg; romānii īncă nu văd, pentru ce să fie lipsa ungurilor mai īnteţitoare decīt a romānilor, şi īn căutarea asta; deci dacă e şi aci tot aceeaşi lipsă şi tot acelaşi drept egal, unde este temeiul privilegiului limbii lor? Dacă-i constrīnge natura pe unguri cu necesitatea cea mai imperioasă, ca să īnveţe īn limba lor toate de la alfa pīnă la omega, tot acea natură īi face şi pe romāni, şi tot īn asemenea necesitate şi tot pentru asemenea scop, ca să īnveţe romāneşte. O natură le-a născut pe toate naţiunile, o amoare le-a vărsat īn inimă spre limba lor, un sentiment de onoare bate īn inimile tuturor, şi un scop le-a prefipt tuturor şi acest scop nu se poate ajunge, dacă va domni una peste alta, ci numai domnind drept egal peste toate. Unde are aci loc privilegiul oricărei limbi pīnă cīnd va sta numele de drept şi de libertate pe pămīnt? sau doară ungurul are privilegiul şi spre a-şi ama limba, mai ferbinte decīt romānul pe a sa, şi ca să fie mai superb cu originea sa cea schitică, decīt romānul cu cea italică? Pīnă cīnd nu se va stinge sentimentul de amoare şi de onoare din piepturile tuturor romānilor - nici decum!

LXII. Aşa este, fără de naţionalitate nu e libertate, nici lumină nicăiri, ci pretutindeni numai catene, īntuneric şi amorţire; ce este apa pentru peşti, aerul pentru sburătoare şi pentru toate vieţuitoarele, ce este lumina pentru vedere, soarele pentru creşterea plantelor, vorba pentru cugetare, aceea e naţionalitatea pentru oricare popor; īntr-īnsa ne-am născut, ea este mama noastră, de sīntem bărbaţi, ea ne-a crescut; de sīntem liberi, īntr-īnsa ne mişcăm; de sīntem vii, īntr-īnsa viem; de sīntem suparăţi, ne alină durerea cu cīntecele naţionale; prin ea vorbim şi astăzi cu părinţii noştri, care au trăit īnainte de mii de ani; prin ea ne vor cunoaşte strănepoţii şi posteritatea peste mii de ani; naţionalitatea e īndemnul cel mai potent spre lucrare pentru fericirea genului omenesc; pe care nu-1 trage inima a lucra nici pentru a naţiunii sale glorie şi fericire, acela nu e decīt un egoist pentru umanitate, de care e păcat că 1-a decorat natura cu formă de om; naţionalitatea e libertatea noastră cea din urmă şi limanul salatei noastre venitoare; numai libertatea aceasta n-a răpit-o pīnă acum nici un barbar de la romāni, după ce le-au luat toate; de 17 cente de ani se luptă genul romān īn depărtata Dacie cu toate turmele barbarilor, şi ancora aceasta a ţinut naţia romānă īn contra tuturor valurilor, de nu s-a cufundat īn abisul peririi cu barbarii dimpreună. Şi iată că uniunea cu Ungaria acum va să frīngă şi să smulgă această ancoră de mīntuire, va să strice acest organ al vieţii romāneşti, va să răpească de la romāni şi libertatea cea mai de pe urmă. Asta e uniunea pentru romāni! Pentru unguri e viaţă, moarte pentru romāni; pentru unguri libertate nemărginită, pentru romāni servitute eternă. Unindu-se naţiunea romānă cu Ungaria, nu va avea nici şcoale, nici diregători naţionali, care să poarte grije de scoale şi de interesele naţionale, nici chiar biserică naţională; toate aceste se vor boteza a doua oară pe nume unguresc, toate se vor īnbrăca īn veştmīnt unguresc; din oara īn care se va declara naţiunea pentru uniune, se va īnvoi la perirea sa īnsăşi; ea va īncepe īndată a se stinge şi a peri ca un arbore fulgerat; atunci nici om, nici Dumnezeu nu-1 mai poate scăpa pe romān de perire naţională; pentru că īnvoindu-se la sentenţa morţii sale, va arăta că preoţii romāni erau trecuţi de mai nainte la idolii gintei străine, patricii lor erau cumpăraţi, poporul vīndut şi toată naţiunea era moartă mai dinainte, şi ungurii acum īi fac numai īngropăciunea cea de batjocură.

LXIII. Şi īntru adevăr, cine ne-ar putea scăpa de perire, cīnd Dumnezeu astăzi nu mai īnvie morţi; doară se īncrede cineva īn cultura de astăzi a romānilor, că se va īnfrunta cu toate atentatele ungureşti; ci rău s-ar īnşela romānii, cīnd şi-ar cerca scăparea īntr-astă cetate fără de muri şi părăsită de custozi. Sau nu pentru aceea vreau ungurii să facă ţeară ungurească şi din Ardeal, ca apoi să poată preface toate institutele de cultură ale Ardealului īn institute ungureşti? Ce va fi de literatura noastră, cīnd vor fi īndreptate īn contra ei toate tunurile ungurismului, ca să o sufle īn vīnt „ut corpora lente augescunt, cito extinguuntur, sic ingenia studiaque oppresseris facilius quam revocaveris” (Tacitus, Agric. C. III)? Sau doară să aşteptăm pīnă īşi vor uita şi limba toţi romānii, ca atunci să vadă şi orbii şi să zică: „Acum vedem şi noi, că zău uniunea asta a fost periculoasă pentru romāni!”. Dar ce va folosi atunci strănepoţilor degeneraţi, că vor cunoaşte rătăcirea părinţilor lor celor fricoşi şi ticăloşi, ce le va folosi, cīnd acum īi va fi răpit cu sine torentele ungurismulni, de nu se vor mai putea īntoarce īnapoi; īn deşert se va mira posteritatea, cum de n-am cunoscut noi, că fiecare naţiune numai atīta onoare şi valoare are īnaintea statului, cītă onoare şi valoare are limba ei; īn deşert se va mira cum de n-am văzut noi īn secolul luminilor şi al naţionalităţii ce este naţionalitatea; cum n-am prevăzut perirea gintei noastre, cīnd ungurii ni-o spuneau cu zeci de ani mai nainte, că vor să-i stingă pe romāni. Aşa posteritatea romānă se va mira de nesimţirea noastră şi ne va blăstăma īn morminte, căci am ascultat cu nepăsare sentenţa de moarte a gintei noastre, căci n-am recurs chiar şi la cele mai din urmă mijloace pentru apărarea numelui romān, căci nu ne-am ridicat toţi pentru unul şi unul pentru toţi, ca să depărtăm, de la strănepoţi această infamie nemeritată; au nu era lucru mai strălucit şi mai măreţ īnaintea oamenilor şi a dumnezeilor ca să ne oştim pentru nemurire şi mai bine să descindem toţi īn morminte la părinţii noştri īncoronaţi cu glorie, decīt să lăsăm o infamie sempiternă ereditate nefericiţilor noştri strănepoţi; ce limbă poate să spună amarul, care-1 sufere numai īn trei zile omul condamnat la moarte, dar apoi amarul unei naţiuni cine īl va spune, pe care o ar vinde fiii săi cei īnţelepţi? Ce condei poate să descrie durerile celui īngropat de viu; iată, el se deşteaptă īn mormīnt, īşi muscă buzele şi-şi roade mīnile de desperaţiune, că nu-i luceşte nici o rază de scăpare īn fundul mormīntului; ci durerea acelui nefericit e scurtă; iară durerea unei naţiuni ce merge spre perire va trece īmpreună cu istoria din secol īn secol şi de la generaţiune la generaţiune, cīnd nu se va mai auzi nici o vorbă romānă īntre Olt, Mureş şi Tisa, cīnd sunetele cele dulci ale limbii noastre se vor fi schimbat demult īn sunete barbarice amorţite, cīnd nu se vor mai gloria strănepoţii celor de astăzi, cum că sīnt viţa de sub cerul cel blīnd al Italiei, cīnd le va fi ruşine de memoria Scevolilor, Bruţilor, Scipionilor şi vor jura poate că se trag deadreptul din turmele lui Atila; atunci sapa şi aratul barbarului va scoate din pămīnt cīte o peatră romană, ca să mărturisească, cum că petrile au mai multă simţire de veneraţiune cătră memoria naţiunii celei dintīi, care a figurat odată īn lume, decīt milioanele de legionari, pe care ne-au aşezat aci Traian, ca să custodim ne­moartă gloria numelui roman ; şi noi īn loc să o mărim, o am micşorat, o am īntunecat, o am vīndut, şi īmpreună cu naţiunea o am īngropat īn anul 1848!

LXIV. Deci să considerăm bine, dacă nu voim a lăsa atīta jele după noi, să considerăm, cum au petrecut părinţii şi străbunii noştri sub domnirea ungurească; cum n-au vrut ungurii a respecta drepturile romānilor niciodată; cum s-au adoperat din contră totdeauna a-i turbura īntre sine cu tot genul de uniuni īnşelătoare, cu tot genul de promisiuni mincinoase; şi īn urmă, cum că libertăţile uniunii ungureşti pentru romāni nu sīnt libertăţi adevărate, ci numai amăgiri, cu care īndulcesc veninul uniunii, ca să-i facă plăcut la beut; atunci urmează de sine, ce să facă romānii īn aceste īmprejurări. Mie mi se vede a fi de lipsă ca:

LXV. (I.) Ce se ţine de īntrebarea uniunii: Adunarea sa răspundă sărbătoreşte, după data marilor noştri străbuni, cum că: Senatus et Populus Daco-Romanus, beneficii et injuriae memor esse solei. Coeterum Ungaris, quoniam nan poenitet, delicti gratiam non facit, foedus et amicitia dabuntur cum meruerint”, adică: „Senatul şi poporul daco-romān ţine minte facerea de bine şi nedreptatea. Pe unguri, fiindcă nu le pare rău (de relele ce i-au făcut, ci īncă vreau a-i face un rău şi mai mare, nu-i iartă): uniune şi amiciţie va lega cu ei, cīnd o vor merita”. Aşa, numai cīnd o vor merita, atunci să lege uniune şi amiciţie romānii cu ungurii, adică cīnd vor recunoaşte libertatea naţiunii noastre, cum pretind ei de la romāni şi de la alte naţiuni, ca să le recunoască libertatea lor. Numai după ce va fi constituită şi organizată şi naţiunea romānă pe temeiul libertăţii egale, atunci să facă federaţiune cu ungurii pentru apărarea comună, cum face o naţiune liberă cu altă naţiune liberă. Fără condiţiunea libertăţii egale, romānii să nu păşească cu ungurii la nici un gen de uniune, ci să se unească cu naţiunile care recunosc libertatea naţiunilor şi o respectează īn faptă. Orice chemare la uniune afară de condiţiunea libertăţii naţionale e chemare de servitute, la care toată naţiunea liberă va răspunde cu despreţ, va protesta sărbătoreşte īn contra ei şi se va apăra. Aşa se cade să facă şi romānii.

LXVI. Acest lucru mi s-a părut cel mai greu, ca romānii īnainte de toate să-şi facă raţiunile cu uniunea aceasta şi să se declare, că-i cunosc pericolul şi nu-1 vor. Dacă s-ar declara romānii pentru uniune, ar fi constrīnşi a merge orbeşte īncătro i-ar duce ungurii, de sine n-ar putea lucra nimica pentru binele naţiunii romāne.

LXVII. (II.) Fiindcă naţiunea, adunīndu-se din toate părţile la aceasta sărbătoare a libertăţii, arată că nu mai va a fi supusă altor naţiuni, mi se vede a fi de lipsă, ca conştiinţa şi voia aceasta a naţiunii, adunarea să o īmbrace īn vestmīntul cel mai sărbătoresc, adică să proclame libertatea şi independenţa naţiunii romāne.

LXVIII. Aceasta aşa o īnţeleg: că naţiunea romānă scutură jugul constituţiunii ungureşti, care deoparte īi nimicea naţionalitatea, de alta călca īn picioare libertatea poporului; naţiunea romānă, proclamīndu-se, declară sărbătoreşte: că de aci īnainte nu se va cunoaşte obligată decīt prin legile care se vor pune īn dieta ţării, unde va fi reprezentată şi că după dreptate şi cuviinţă, şi se va ţinea datoare cu ascultare numai diregătorilor aleşi din sīnul său; naţiunea romānă dă de ştire naţiunilor conlocuitoare, că voind a se constitui şi organiza pe temeiul naţional,         n-are cuget duşman īn contra altor naţiuni, şi cunoaşte acelaşi drept pentru toate, voeşte a-1 respecta cu sinceritate, cerīnd respect īmprumutat după dreptate; prin urmare, naţiunea romānă nici voeşte a domni preste alte naţiuni, nici nu va suferi a fi supusă altora, ci voeşte drept egal pentru toate: „Jus semper quaesitum est aequabile, alioquin non esset jus” (Cicero)14. Mai īncolo:

LXIX. (III.) Fiindcă naţiunea, ajungīnd la conştiinţa libertăţii, de aci īnainte nu se mai poate purta ca servitoarea altor naţiuni; ci va a se ţinea şi a se purta ca o naţiune liberă; mi se vede a fi de lipsă, ca obligaţiunea aceasta şi cu jurămīnt īncă să o īntărească, adică: Adunarea să depună jurămīnt īn numele a toată naţiunea, că niciodată nu se va lăpăda de naţionalitate-şi; ci o va apăra īn etern cu puteri unite īn contra, tuturor duşmanilor şi pericolelor, şi cu puteri unite va lucra pentru viaţa, onoarea, cultura şi fericirea, ei īn toţi timpii viitori.

LXX. Jurămīntul acesta nu este decīt simvolul uniunii, cu care i-a legat matrea natură pe toţi fiii naţiunii noastre atunci cīnd li-a dat aceeaşi limbă, arătīndu-le, că precum sīnt uniţi cu limba aşa se cade să fie uniţi şi cu inima la toate lucrurile, care sīnt spre luminarea, libertatea şi binele naţiunii. Precum am arătat, naţiunile conlocuitoare tot cu uniunile i-au stricat pe romāni, odată cu uniuni politice, apoi cu uniuni religionare, şi romānii au făcut, totdeauna acea eroare mare, că nu s-au unit īntre sine, ci, spre scăderea naţiunii noastre, cu străinii; aceasta nu trebue să mai fie, precum nici aceea, că desfăcīndu-se adunarea, să se desfacă şi această unire frăţească, care o serbăm astăzi cu atīta pompă şi cu atītea augurii ferici, pentru că libertatea nu se poate revendica numai īntr-o adunare; şi revendicāndu-se, trebue apărată şi conservata īn toate timpurile, aşadară şi unirea īncă trebue să īnflorească totdeauna īntre romāni, ca mijlocul cel dinţii al revendicării şi conservării libertăţii naţionale, a cărui lipsă nu o poate plini nici un mijloc altul fără de uniune; de aci se cunoaşte necesitatea, ca adunarea să se lege sărbătoreşte, cu jurămīnt īn numele a toată naţiunea, că precum e unită astăzi la un scop īn această adunare, aşa va rămīnea unită īn sempitern: va apăra existenţa şi libertatea şi va lucra pentru cultura şi fericirea naţiunii īntregi cu puteri unite; uniunea īntărită īntr-acest chip va forma o putere naţională, care va cīştiga respect naţiunii romāne şi īnaintea acelora, care pīnă acum n-au recunoscut nici o obligaţiune către romāni (Aci strigară mai mulţi din adunare: Dar să ne unim, să nu mai fie uniţi şi neuniţi īntre romāni).

LXXI. Fraţilor! Să nu cugete cineva, că aş īnţelege uniune dogmatică, confesională, religionară, prin uniunea de care vorbesc. Scopul meu nu e a chema pe romāni la uniune confesională, ci la uniune naţională, cu care au fost uniţi īntre sine romānii şi atunci cīnd nu erau pe pămīnt formele religiunilor celor de astăzi, şi vor fi şi cīnd nu vor mai fi aceste. La această uniune īi chem eu pe romāni cu toată seriozitatea, pentru că sīnt convins din profundul inimii, că naţiunea romānă nu s-a adunat aci ca să se facă unită sau neunită, ci ca să se facă liberă īnainte de toate, apoi cultă şi fericită; libertatea īnsă nu e legată, nici se cade a fi legată de o religiune sau de alta, ci trebuie să fie comună tuturor religiunilor: cel ce leagă libertatea de religiune, n-are idee nici de libertate, nici de religiune şi merită compătimire, ca un fanatic rătăcit, sau despreţ, ca un om răutăcios. Deci eu zic, să nu īncercăm nici o uniune religionară, ca să nu turburăm uniunea aceasta frăţească naţională, care se află acum īntre romāni fără de care nu se poate scoate la cale nici un lucru necesar spre restaurarea şi īnflorirea naţiunii noastre; nu se poate turbura buna īnţelegere a romānilor cu nimic mai uşor, decīt cu proselitismul religionar, care i-a sfīşiat pe romāni pīnă la episcopul Ioan Bob; numai de cīnd a īncetat acest proselitism sub ultimii doi episcopi uniţi, de atunci au pace romānii şi numai de atunci īnfloreşte īntre ei această frăţie īngerească, care o vedem personificată īn adunarea prezentă. Ce se ţine de Unire şi Neunire, acesta, ca un lucru al conştiinţei, trebue lăsat pe sufletul fiecărui romān, fiecărei comunităţi, să vadă şi să-şi aleagă cu voe liberă dacă-i cere fericirea, cultura şi pacea dinlăuntru, ca să fie unit sau neunit; ori-ce proselitism despre partea altora īn acest obiect este crimă īn contra păcii naţionale. Cine poate asigura, că s-ar putea face o uniune ca aceasta religionară īntr-o parte sau alta? Şi cunoscīnd misterul lucrurilor religioase despre o parte, iar despre alta fanatismul şi măiestria celor ce īşi pescuiesc folosul īn turbure la asemenea īmprejurări, cine poate asigura că va sta mīne şi dacă s-ar face astăzi? Au nu se poate scula astăzi un Sofroniu, mīne un Atanasiu, ca să predice unul īn contra uniunii cu pălăria īn bītă, celălalt pentru uniune cu icoana sinodului de la+0 Florenţa īn rudele15 praporilor neunite? Şi atunci ce va fi de pacea, cauza şi fericirea naţională? Aşadar romānii să nu īncerce nici o uniune religionară, ci să īntărească legătura uniunii naţionale, jurīndu-şi credinţa că nici o īmprejurare nu-i va abate de la cauza naţională. Dacă vor rămīnea romānii īn această uniune naţională, atunci vor ridica cu puteri unite fonduri naţionale, şcoale pentru comunităţi, gimnasii, academii, universităţi, institute de arte, societăţi de economie, de ştiinţă, şi prin acestea īşi vor cīştiga respect şi valoare īn lume; īndată ce se vor apuca de aceste condiţiuni necesare ale vieţii naţionale, vor vedea că problema naţiunei nu se desleagă certīndu-se pe pămīnt asupra unor lucruri, care nici īn cer nu sīnt definite, ci cum că la acelea se cer toate puterile naţiunii, de ar mai fi īncă īmpărţită īn de două ori două confesiuni, pe care īnsă uniunea naţională nu le supără; din contră, uniunea religionară se luptă īn contra tuturor confesiunilor şi surupă şi uniunea naţională.

LXXII. Din această uniune sărbătorească şi obligare cătră cauza naţională urmează ca romānii să nu-şi mai īncreadă cauza episcopilor singuri. De 150 de ani, de cīnd cunoaştem mai deamănuntul īntīmplările romānilor, cauza naţiunii romāne o au purtat numai episcopii singuri; şi iată, că naţiunea pīnă acum n-a făcut īncă nici un pas īnainte: ea trage şi astăzi tot īn jugul constituţiunii ungureşti, īn care trăgea la 1744, cīnd dede pentru prima dată Inocenţiu petiţiunea pentru naţionalitate. Ce este cauza? Pe Inocenţiu l-au īncurcat īn proces, de a fost constrīns a lua lumea īn cap. Lui Aron i-au dat a īnţelege ca să nu iese din sfera sa cea preoţească la lucruri politice. Pe Rednic şi pe Gregoriu Maior i-au abătut de la politică la predicarea uniunii. Pe Ioan Bob īl fac de se lapădă de cauza naţională, care o aşternuse īnsuşi īn numele naţiunii la dieta din 1791; ceastă rugăminte a romānilor din 1791 e cunoscută publicului, findcă o a tipărit īncă atunci Eder sasul cu note, īnsă proiectul dietei de atunci, aşternut Maiestăţii, la rugămintea romānilor, nu e cunoscut pīnă acum; īn acest proiect de lege, zice dieta, că episcopul I. Bob a aşternut două petiţiuni, una pentru toată naţiunea romānă, alta pentru clerul unit, (Ce? doară clerul unit nu este parte a naţiunii romāne, ca să fie necesară petiţiune separată pentru el?); dieta se apucă īn preamblulu proiectului a demonstra că romānii de astăzi nu sīnt strănepoţii romānilor vechi, afară de cei din Hunedoara, iară īn proiect zice: că petiţiunea aceasta nu cuprinde dorinţele naţiunii romāne, ci „est foetus tantum quorumdam inquictorum ingeniorum, ia quod ipse Illustrissimus Dominus Episcopus Fagarasiensis Ioannes Babb in medio Statuum constitutus confessus est”, adecă: cum că petiţiunea naţiunii ar fi numai „născocitura unor capete neastīmpărate” - aşa au făcut inimicii romānilor totdeauna şi aşa fac şi īn ziua de astăzi, că reduc dorinţele şi indigenţele tuturor la unii puţini, ca să-i pedepsească pe aceştia şi să-i asuprească pe toţi, — cine ar fi crezut că episcopul Bob va compromite cauza, viaţa şi onoarea unei naţiuni īntregi cu o declaraţiune ca aceasta! īnsă aceasta aşa fu; şi e īnvăţătură de ajuns, ca naţiunea să nu-şi lase cauza şi viaţa nici pe sufletul unui om singur, fire-ar şi episcop, nici pe inima acelora, pe care īi pun īn diregătorii străinii şi īi plătesc anume, pentru ca să le spună romānilor că ei nu pot purta diregătorii īn stat ca romāni, că naţiunea romānă nu se poate recepe, ca să fie alăturea cu celelalte naţiuni, că īn aceste īmprejurări nici vorbă nu poate fi de naţionalitate romānă, nici de gubernare īn limba romānă, că institutele şi şcoalele nu pot fi decīt ungureşti, şi că romānii nici lipsă nu au de institute şi scoale naţionale, nici īmprejurările nu iartă, ca să lucre şi romānii pentru existenţa, cultura şi fericirea lor, şi altele asemenea; pe aceştia bine să-i cunoască romānii şi să se ferească de ei ca de nişte duşmani ai culturii omeneşti, care o īmpedecă īn partea naţiunii romāne, cīnd īi opresc pe romāni de la cultura naţională numai pentru folosul lor cel privat; un om īnţelept, fie episcop sau secular, nici īmbiiat nu va lua singur asupră-şi cauza naţională, cu atīt mai puţin se va duce la Viena fără plenipotenţă de la naţiune, cum s-a dus I. Bob cu sīrbul Adamovici: ci, ca spiritul nevăzut, va īnvăţa pe naţiune cum să urmeze exemplul altor naţiuni luminate şi fericite, folosindu-se de toate mijloacele de īnsoţiri, adunări politice şi bisericeşti, ridicīnd fonduri şi institute naţionale, de care se servesc şi alte naţiuni pentru fericirea lor. Cum va merge economia casei, cīnd va zice părintele către fiii şi domesticii săi: „Voi şedeţi, fiilor, şi dormiţi, că le voi face eu toate”; cum va merge economia statului care va asculta de tabernariul ce le zice: „Oameni buni! nu mai araţi, nu mai semănaţi, nu mai lucraţi nimic, veniţi la mine īn tabernă de beţi, jucaţi şi ţineţi sărbătoare, că le voi f ace eu toate lucrurile voastre”. Aşa va merge toată economia politică a naţiunii noastre, dacă se va lăsa naţiunea numai pe episcopi şi pe cei ce sīnt puşi ca să mintă īnaintea lumii şi pe la guberne, că naţiunea romānă n-are lipsele, care le au toate naţiunile, şi că ei nu-i foloseşte aceea ce foloseşte la toată lumea.

LXXIII. Care fiind aşa, fraţilor, daţi să mai aruncăm īncă o dată o căutătură preste zilele naţiunii noastre, de cīnd jeleşte sub donmirea ungurească; daţi să reculegem cu mintea īncă o dată, deşi este lucru triat şi dureros, cum i-au asuprit şi cum i-au batjocorit ungurii pe romāni cu legile, care sīnt destinate de la natură spre apărarea oamenilor; cum s-au unit cu toate gintele asupra lor; cum i-au privilegiat asupra naţiunii noastre şi pe saşi, şi pe sīrbi, şi pe toţi, ca să-si poată vărsa veninul asupra romānilor şi acolo unde nu le ajung dinţii cei răutăcioşi; cum i-au oprit de la şcoale, ca să rămīnă orbi; de la diregătorii, ca să n-aibă apărători; pe care nu i-au putut strica cu uniuni politice, i-au īncīlcit cu uniuni religionare; şi acum, cīnd se anunţă libertatea la toată lumea, ei ne anunţă stingere de tot. Aşa, fraţilor, īnchipuiţi-vă īncă o dată, că această mie de ani a tiraniei ungureşti e numai o zi īn viaţa cea dureroasă a naţiunii noastre; īnchipuiţi-vă că dimineaţa ne-au băgat īn jug, toată ziua ne-au mīnat, şi acum cīnd veni seara ca să reposăm, numai pentru aceea ne iau jugul de pe cerbici, ca să ne omoare. Care naţiune de pe pămīnt nu s-ar ridica de la mic pīnă la mare, cīndu-şi vede numărate zilele vieţii? Libertatea oricărui popor e bunul lui cel mai īnalt; şi naţionalitatea e libertatea lui cea din urmă. Ce preţ mai are viaţa lui, după ce şi-a perdut tot, care īl face demn ca să mai fie pe pămīnt? Īn mīna acestei adunări e pusă viaţa şi moartea, soartea presentă şi viitoriul nu al unui om, ci al unei naţiuni īntregi. Ce va răspunde adunarea īnaintea naţiunii, a lumii şi a posterităţii, cīnd ar subscrie sentinţa de moarte asupra naţiunii sale? Deci, fraţilor, nu vă uitaţi la pretensiunile ungurilor cele nedrepte, nici la acei puţini īnşelaţi şi īnşelători dintre noi, care, īn speranţa lefilor ce aşteaptă īn īmpărăţia ungurească, ţin cu ungurii şi zic că apără onoarea şi salutea naţiunii noastre; consideraţi că aceştia sīnt datori a lătra pentru osul ce li-1 aruncă străinii, ca să latre pe fraţii lor şi să muşte pe naţiunea şi mama lor īnsăşi; feriţi-vă de ei, căci nu sīnt romāni. Căutaţi la această mulţime de romāni, care strigă īn numele a toată naţiunea: Să nu ne ducem la masa libertăţii ungureşti, căci bucatele ei toate sīnt īnveninate; să nu ne vindem ţara şi limba, căci perzīndu-se odată, nu se mai poate cīştiga; uniţi-vă cu poporul toţi, preoţi, nobili, cetăţeni, ostaşi, īnvăţaţi, şi vă consultaţi cu un cuget asupra mijloacelor reīnvierii naţionale, pentru că toţi sīnteţi fii ai aceleiaşi mame şi cauza este comună; ţineţi cu poporul toţi, ca să nu rătăciţi, pentru că poporul nu se abate de la natură, nici nu-1 trag străinii aşa de uşor īn partea lor, cum īi trag pe unii din celelalte clase, care urlă īmpreună cu lupii şi sfīşie pe popor dimpreună cu aceştia; nu vă abateţi de la cauza naţională de frica luptei: cugetaţi, că alte popoare s-au luptat cente de ani pentru libertate. Īnsă cīnd vi se va părea lupta cu neputinţă, cīnd se vor ridica greutăţi asupra voastră ca valurile mării turbate asupra unei năi, cīnd va deslega principele īntunerecului pe toţi necuraţii şi-i va trimite, ca să rupă legăturile frăţiei voastre şi să vă abată de la cauza şi amoarea gintei noastre la idolii străini, aduceţi-vă aminte atunci cu cītă īnsufleţire şi bărbăţie s-au luptat străbunii noştri din Dacia pentru existenţa şi onoarea naţiunii noastre, precum ni-a lăsat scris Bonfiniu cu aceste cuvinte: „Coloniae Legionesque Romanae inter barbaros obrutae, Romanam tandem linguam vedoleve videntur, et ne omnino eam deserant, ita reluctantur, ut non tantum pro vitae, quantum pro linguae incohtmitate certasse videantur. Quis enim assiduas Sarmatarum inundationes et Gothorum, Hem Hunarum, Vandalomm et Gepidarum eruptiones, Germanorum excursus et Longobardorum, si bene supputarit, non vehementer admiretur servata adhuc inter Dacos et Getas Romanae linguae vestigia”, adic㠄Coloniile şi legiunile romane, copleşite de barbari, ţin īncă limba romană; şi ca să nu o peardă cu totul, atīt se luptă de tare, īncīt se pare că nu s-au bătut atīt pentru ţinerea vieţii, cīt pentru incolumitatea limbii. Căci computīnd bine desele inundaţiuni ale sarmaţilor şi ale goţilor, apoi erupţiunile hunilor, vandalilor şi ale gepizilor, incursiunile germanilor şi ale longobarzilor, cine nu se va mira foarte, că īncă      s-au ţinut urmele limbii romane īntre daci şi geţi”. Aşa, fraţilor, aduceţi-vă aminte atunci, că vă strigă din mormīnt străbunii noştri: Fiilor, noi īncă am fost nu o dată īn īmprejurări grele, cum sīnteţi voi astăzi, noi īncă am fost īncunjuraţi de neamici īn pămīntul nostru, cum sīnteţi voi astăzi, şi de multe ori am suferit doară şi mai mari rele decīt voi; fost-am cu goţii, dar nu ne-am făcut goţi; fost-am cu hunii, dară nu ne-am hunit; fost-am cu avarii, şi nu ne-am avarit; fost-am cu bulgarii şi nu ne-am bulgărit; cu ruşii, şi nu ne-am rusit; cu ungurii, şi nu ne-am ungurit; cu saşii, şi nu ne-am nemţit. Aşa este, fiilor, nu ne-am ungurit, nu ne-am rusit, nu ne-am nemţit, ci ne-am luptat ca romāni pentru pămīntul şi numele nostru, ca să vi-1 lăsăm vouă dimpreună cu limba noastră cea dulce ca cerul sub care s-a născut; nu vă nemţiţi, nu vă rusiţi, nu vă unguriţi nici voi, rămīneţi credincioşi numelui şi limbii voastre, apăraţi-vă ca fraţii cu puteri unite, īn pace şi īn resbel; vedeţi cum ne-am luptat noi pentru limba şi romanitatea noastră: luptaţi-vă şi voi şi le apăraţi ca lumina ochilor voştri, pīnă ce se va restaura Capitoliul şi va trimite la voi senatul şi poporul roman pe Traian cu legiunile preste Dunăre, ca să vă īncoroneze cu laurul nemuririi pentru constanţa şi bărbăţia voastră! Dixi et salvavi animam meam.

• Raporturile romanilor cu ungarii şi principiele libertatei natiunali desfăşurate de Simeone Barnuţiu la 14/2 mai 1848 īn sienţia, preliminare a Adunarei natiunale īn biserica Catedrale din Blasiu, ediţiunea II, Viena, cu literele lui C. Gerold şi fiiu, 1852, 59 p. Publicat şi īn A. Papiu-Ilarian, Istoria Romanilor din Dacia Superiore, tomul II, Viena, cu literile lui C. Gerold şi fiiu, 1852, p. 307 - 363. T. V: Păcăţian, Cartea, de aur sau luptele politice naţionale ale romānilor de sub coroana Ungariei (citată īn continuare Cartea de aur), vol. I, ed. a II-a, Sibiu, 1904, p. 275 - 323 (fragmentar); N. Popea, Memorialul arhiepiscopului şi mitrapolitului Andreiu baron de Şaguna sau luptele naţionale politice ale romānilor. 1846-1873 (citat īn continuare, Memorialul lui Şaguna), I, Sibiu, 1889, p. 83-130.

Reproducere după ediţia cu ortografie modernă: Simeon Bărnuţiu. Romānii şi ungurii. Discurs rostit īn catedrala Blajului la 2/74 mai 1848. Cu introducere şi comentar de G. Bogdan Duică, Cluj, 1924, p. 9-47;

• * Noha az olįh natio ez hazįban sem a statusok közzé nem szįmlįltatott, sem vallįsok nem a recepta religiok közül való; mindazįltal propter regni emolumentum, miglen patiįltattnak, az olįh egyhįzi rendek ehez tartsįk magokat etc. A.C., I.8.1. [S. Bărnuţiu]** Noha az olįh nemzet propter bonum publicum admittįltatott ez hazįban, mindazįltal nem vevén eszSben įllapotjįnak alacsóny voltįt. A.C., I.9.1. [S. Bărnuţiu]*** Az olįh vagy Görögök sectįjįn lévök, kik pro tempore szenvedtettnek, usque beneplacitum Principum et regnicolarum. A.C., I.3.1; A minthogy az olįh nationak vallįsa is nem a negy recepta religiók közzül való. A.C., I1I. 53.1; [5. Bărnuţiu].

• 1. Clopotul. 2. Aprilie; 3. Adunările generale ale nobilimii din comitate. 4. Īn veci. 5. „Popii romāni să nu mai afurisească”. 6. Cornul abundenţei, 7; Trăi. 8. Nevoie, lipsă. 9. Discursuri ale lui Cicero. 10,,Acesta este negru, păzeşte-te de el, romane!” 11. Latinism: flaccesco, se ves­tejeşte, īşi pierde puterea. 12. Fr. K. Savigny, jurist german (1779—1861); 13. Nava 14. Tot­deauna se urmăreşte o justiţie echitabilă, altfel n-ar mai fi justiţie. 15. Băţ, prăjină. (Sfārşit)

Articolul a fost preluat din volumul I “1848 la romāni” - o istorie īn date şi mărturii, de Cornelia Bodea (pag. 446-459)