Discurs rostit la 2/14
mai 1848 īn Catedrala Blajului de Simeon Bărnuţiu.
(Continuare
din revista Dacoromania, nr. 37)
LVI. Deci
dacă unitatea statului nici atīt nu cere, ca să fie acelaşi
drept īn tot ţinutul statului, cu atīt mai puţin cere ca să
fie numai o limbă acolo unde sīnt mai multe. Unde e locuit statul
numai de o naţiune, ar fi nu numai asuprire pe toată naţiunea,
ci şi absurditate mare a adopta o limbă moartă sau străină
pentru legi şi gubernare, cum era pīnă acum limba latină;
asemenea asuprire şi absurditate face naţiunea, care cearcă
a-şi impune limba pe cerbiciea altor naţiuni īntr-un stat ca
Ungaria, care nu stă numai din unguri, ci din milioane de schiai, romāni
şi germani, īn specie legislaţiunea statului poliglot tocmai nu
cere unitate de limbă, din contră, chiar şi despotul cel
mai tirănos īncă e constrīns a-si publica mandatele īn
limbile tuturor, ca să le poată urma; cu cīt mai vīrtos
trebuie să recunoască libertatea limbilor un stat liber, de la
care se cere mai mult si īn căutarea aceasta, decīt de la un
despot; acesta pune legi singur, după plăcerea lui; voia lui
este lege pentru toţi; iară īn stat liber nu poate să fie
lege aceea ce voeşte numai un om sau o naţiune, ci trebuie să
fie lege ceea ce voeşte şi doreşte tot poporul, toate naţiunile;
putea-va īnsă naţiunea să-şi descopere voia şi
dorinţele, fiind oprită să ne vorbească īn limba sa,
fiind īncuiată gura reprezentanţilor săi cu lacătul
altei limbi? Fiecare naţiune are interesele sale; asupra acestora
trebuie să se sfătuiască īn adunările comunităţilor,
īn adunări mai mari naţionale şi īn adunarea comună
a mai multor naţiuni; īnsă ce discuţiune poate să se
facă unde nu e libertate de vorbit īn limba care o ştie naţiunea;
poate-se combina cu scopul legislaţiunii liberale această
condamnare la tăcere a unei naţiuni īntregi? Nici
nepractibilitatea aceea n-are loc, la care provoacă unii zicīnd că
nu e cu putinţă să se vorbească īn mai multe limbi
īntr-o adunare. De ce să nu se poată face īn Ardeal şi īn
Ungaria aceea ce se poate aiurea? Īn adunările Elveţiei se
vorbeşte īn trei limbi: franceşte, italeşte şi nemţeşte;
īn ale Belgiului iartă legea să vorbească īn limba belgică
şi francescă; īn Sardinia italeşte şi franceşte.
Şi iată, că ungurii nici sīnt mai liberi, nici mai fericiţi
decīt aceste popoare luminate, ba sīnt foarte departe de ele cu toate
cele.
|
Barnutiu Simion (1808-1864)
- om politic si ganditor - |
|
LVII. Dacă
şi-ar propune cineva să se facă o carte de legi precisă
şi frumoasă ca Corpul Jurelui Roman, atunci putem zice cu Savigny,
că nici germanii n-au limbă pentru acest scop măreţ,
cu atīt mai puţin ungurii; īnsă cīnd vine vorba că
şi acele naţiuni au lipsă de gubernare īn oarecare formă,
care n-au limbă cultă ca latina, atunci nu e mai mare
absurditate pe lume, decīt apologia despotismului limbistic, că
limba cutărei naţiuni n-ar fi matură pentru legi şi
pentru gubernarea poporului; dacă ar trebui să aştepte
cineva cu punerea legilor şi cu gubernarea pīnă ce se va
cultiva deplin oarecare limbă, atunci poate tot sta ca nebunul pe
ţermure, aşteptīnd pīnă va decurge rīul ca să treacă,
că rīul şi cultura limbii vor curge īn etern şi niciodată
nu se vor fini. Dacă nu sīnt chemaţi īncă nici germanii
la carte de legi, cu atīt mai puţin sīnt mai chemaţi ungurii
decīt romānii; să ne uităm la limba legilor din Aprobatele şi
din Compilatele ungurilor; ce va să zisă, sectįjįn lévök,
olįh naţio, patiįltattnak, recepta religio; exequįltassék,
articulusinkat in toto et per omnia cassįljuk, annihilįljuk, tollįljuk,
ha impingįlnįnak convincįltassanak toties quoties exequįljįk ez
articulįris poenįt, a causavisoknak causįjokbol emergįlando poenįkbol
rįta portiojok a Decretum tartįsa szerent etc.; apoi: causįkban
procédįlni, contribuįlni a civilis fundosokrol etc.; īncă
şi: az olįh Vlădica, olįh popįk, czinteremejeket,
beszerikįjokat, articulus a lipitorokrol ş.a., ce cultură
de limbă va afla cineva īn acest gallimatias, de care sīnt pline Aprobatele
si Compilatele oriunde le deschizi? Se pot ungurii gloria cu
acest amestec de la turnul Vavilonului, ca cu o Minervă născută
deadreptul din capul lui Joe, ca să caute cu despreţ la limbile
altor naţiuni mai culte decīt a lor? Ce să facă dară
germanii, ungurii, romānii, schiaii, neavīnd nici unii limbă matură
pentru legi, accepta-vor latina cea moartă au altă limbă
străină? Aceasta īnsă n-ar fi īnaintare, ci regres şi
asuprire; mintea cea sănătoasă le īndeamnă pe toate,
ca să se apuce de jurisprudenţă oricare cu limba sa; naţiunile
să se sufere una pe alta pentru binele comun al tuturor, ca să
se guberne fiecare pe sine īnsăşi, şi atunci īşi va
afla oricare cuvinte pentru dorinţe, si politicii īncă vor avea
limbă cultă deajuns pentru carte de legi. Īnsă despotismul
nu-şi impune limba sa pentru că doară n-ar fi culte
celelalte limbi pentru scopul public; căci de aci ar urma ca să
facă chiar din contră, adică ca să le dee ocasiune de
a se cultiva; ci el vrea ca naţiunile să-şi uite cu īncetul
şi de numele libertăţii, ca apoi la urmă să se
stingă dintr-īnsele şi sentimentul de libertate; pentru aceasta
opreşte naţiunea despotică pe celelalte, ca să nu-şi
ridice scoale naţionale, zicīnd că: ştiinţele īnalte
nu se pot propune decīt īn limba ei, căci ea nu vrea ca să se
lumineze şi altele, ci vrea să rāmīn oarbe şi surde la
toate măsurile egoismului ei; pentru aceea opreşte adunările
şi le leagă de limba sa, ca alte naţiuni să nu se poată,
consulta despre cele ce le-ar fi de folos; pentru aceea pune legile numai
īn limba sa, ca celelalte naţiuni să nu le īnţeleagă
şi să fie constrīnse totdeauna a īntreba pe străini ce
vor; pentru aceea pune diregători străini ca să nu se poată
īnţelege cu ei alte naţiuni, ci să fie constrīnse a
alerga īntr-al zecelea sat, pīnă vor da de cineva care să le
īnţeleagă vorbele şi să le traducă hārtiile;
nu-i ajunge că dă dare şi-i face leafă diregătoriului,
pentru ca să răspundă şi el deplin numelui şi
datoriei sale, ci afară de aceasta trebue să cumpere şi
traducerea hīrtiilor, care ar fi obligat să le facă diregătorul
īnsuşi īn limba aceluia, pe care īl ating; īntr-adevăr atare
gubern cu măsurile acestea nu doreşte nimic mai puţin, decīt
a uşura pe popor; el īşi cearcă comoditatea sa, nu binele
poporului, şi aceea o īmbracă īn veşmīntul binelui
public, care nu i se şede, zicīnd că īnlesnirea gubernării
cere unitate de limbă, necutezīnd a sta īnainte cu comoditatea
asupritoriului.
LVIII.
Au
nu s-ar cuveni mai bine scopului societăţii, păcii şi
fericirii naţiunilor conlocuitoare, ca unde vor fi numai unguri,
acolo şi diregătorii să fie numai unguri; unde vor fi numai
romāni, acolo diregători īncă să fie numai romāni; unde
vor fi mestecaţi, acolo diregătorii īncă să fie
mestecaţi, pentru ca să răspundă lipselor poporului,
fiindcă, după mintea sănătoasă, diregătorii
sīnt pentru popor, nu poporul pentru diregători. Ce va zice poporul
dacă īl va īntreba cineva, care dreptate īi este mai eftină:
ceea ce se face īntr-ascuns cu scrisorile de sute de coale, care nu le văd
nici odată părţile litigătoare şi se tragănă
zeci şi sute de ani; sau care se fineşte mult īn două-trei
zile, vorbind părţile īn limbile lor, īn vederea şi auzul
tuturor. Şi care gubernare este mai uşoară: cu diregători
şi cu limbă străină, sau cu limba sa şi cu diregători
aleşi de popor din sīnul său? De ce să nu poată fi
mai multe limbi īn administraţiune de aci īnainte, cīnd ştim
că pīnă acum au fost īn uz mai multe limbi la dicasteriilc
acestei ţări, şi nefericirea ţării n-a venit de
la mulţimea limbilor, ci de la mulţimea privilegiilor. Iară
ce se ţine de limba romānă, aceasta e limbă oficioasă
de cente de ani la toate scaunele de judecată ale protopopilor şi
la consistoarele romānilor din Ardeal (Aci adauge Bariţiu: şi
limbă politică īn Principatele romāne); pentru ce să
nu fie dar matură pentru legi şi gubernare, cīnd sīnt tipăriţi
īntr-īnsa codici de legi şi mulţime de alte cărţi?
LIX.
Tăcem alte argumente mai mult curioase decīt serioase ale ungurilor,
precum sīnt de exemplu: că unitatea limbii o ar cere şi
unitatea coroanei ungureşti, şi datoria de a se conserva pe
sine, şi altele asemeni; le tăcem, deoarece coroana cea adevărată
a ţării, ce se zice acum Ungaria, nu sīnt cercurile de metal
cele de la papa Silvestru, care īncă se văd a fi date dimpreună
cu simvolul: Regnum unius linguae imbecille est, aşadar nu
spre stīngerea altor naţiuni; ci naţiunile care locuiesc pe pāmīntul
Daciei şi al Panoniei: aceste sīnt coroana cea adevărată a
ţării, şi ale acestei coroane sīnt drepturile acele mari,
de care nimănui nu-i este iertat a se atinge. Cu datoria ungurilor,
de a se conserva pe sine, ca să nu peară pentru puţinătatea
lor, nu este legat dreptul de a-i īnghiţi pe romāni şi pe
schiai; cine poartă culpa, dacă a ajuns naia13 ungurească
īntre Scila si Caribde; ce ursită rea īi īmpinge, ca să
ridice asupră-şi toate vīnturile, cīnd ar trebui să le
aline; să mīnie pe toţi zeii, cīnd ar trebui să-i īmblīnzească;
ce politică e despre partea lor, de se pun cu atītea puteri īn
contra naţiunilor, cu care ar trebui să lege cele mai tari legăminte,
ca să-si apere fiinţa comună de duşmani comuni?
LX. Din
toate aceste urmează, că unitatea limbii īn statul poliglot nu
o cere nici unitatea statului, nici unitatea legislaţiunii, nici īnlesnirea,
ieftinătatea şi repeziunea gubenării, nici starea culturii
altor limbi; ci o cere, precum am zis, numai comoditatea despotismului
şi cugetul lui cel nelegiuit, de a răpi libertatea naţiunilor,
ca să domnească preste ele.
LXI. Deci
naţiunea ungurească nu poate să pretindă privilegiu
preste alte naţiuni nici īn respectul limbii, ci trebuie să se
mulţumească şi ea cu egalitatea şi cu dreptatea. Numai
pīnă unde ţine dreptatea e umanitate; dincolo de dreptate
locuiesc fiare sălbatice. N-are naţiunea ungurească nici un
scop necesar, nici o indigenţă adevărată, care să
nu le aibă īn aceeaşi măsură şi celelalte naţiuni.
Pofta domnirii peste celelalte nu e indigenţă adevărată,
ci numai paroxism de friguri, care lăsīnd-o odată, va peri
şi cel apetit spuriu de a īnghiţi pe alte naţiuni. Dacă
au lipsă ungurii să vorbească ungureşte īn adunările
lor şi care tiran ar fi atīt de nebun ca să-i facă
a vorbi īn limba care nu o cunosc, au şi romānii tot aceeaşi
lipsă; cum īncape dar aci limba diplomatică ? Dacă nu-şi
pot īnchipui ungurii, cum să-i guberne oarecine cu diregători
străini şi cu limba străină, care nu o īnţeleg;
romānii īncă nu văd, pentru ce să fie lipsa ungurilor mai
īnteţitoare decīt a romānilor, şi īn căutarea asta;
deci dacă e şi aci tot aceeaşi lipsă şi tot acelaşi
drept egal, unde este temeiul privilegiului limbii lor? Dacă-i constrīnge
natura pe unguri cu necesitatea cea mai imperioasă, ca să īnveţe
īn limba lor toate de la alfa pīnă la omega, tot acea natură
īi face şi pe romāni, şi tot īn asemenea necesitate şi
tot pentru asemenea scop, ca să īnveţe romāneşte. O natură
le-a născut pe toate naţiunile, o amoare le-a vărsat īn
inimă spre limba lor, un sentiment de onoare bate īn inimile tuturor,
şi un scop le-a prefipt tuturor şi acest scop nu se poate ajunge,
dacă va domni una peste alta, ci numai domnind drept egal peste toate.
Unde are aci loc privilegiul oricărei limbi pīnă cīnd va sta
numele de drept şi de libertate pe pămīnt? sau doară
ungurul are privilegiul şi spre a-şi ama limba, mai ferbinte decīt
romānul pe a sa, şi ca să fie mai superb cu originea sa cea
schitică, decīt romānul cu cea italică? Pīnă cīnd nu se
va stinge sentimentul de amoare şi de onoare din piepturile tuturor
romānilor - nici decum!
LXII. Aşa
este, fără de naţionalitate nu e libertate, nici
lumină nicăiri, ci pretutindeni numai catene, īntuneric şi
amorţire; ce este apa pentru peşti, aerul pentru sburătoare
şi pentru toate vieţuitoarele, ce este lumina pentru vedere,
soarele pentru creşterea plantelor, vorba pentru cugetare, aceea e naţionalitatea
pentru oricare popor; īntr-īnsa ne-am născut, ea este mama noastră,
de sīntem bărbaţi, ea ne-a crescut; de sīntem liberi, īntr-īnsa
ne mişcăm; de sīntem vii, īntr-īnsa viem; de sīntem suparăţi,
ne alină durerea cu cīntecele naţionale; prin ea vorbim şi
astăzi cu părinţii noştri, care au trăit īnainte
de mii de ani; prin ea ne vor cunoaşte strănepoţii şi
posteritatea peste mii de ani; naţionalitatea e īndemnul cel mai
potent spre lucrare pentru fericirea genului omenesc; pe care nu-1 trage
inima a lucra nici pentru a naţiunii sale glorie şi fericire,
acela nu e decīt un egoist pentru umanitate, de care e păcat că
1-a decorat natura cu formă de om; naţionalitatea e libertatea
noastră cea din urmă şi limanul salatei noastre venitoare;
numai libertatea aceasta n-a răpit-o pīnă acum nici un barbar
de la romāni, după ce le-au luat toate; de 17 cente de ani se luptă
genul romān īn depărtata Dacie cu toate turmele barbarilor, şi
ancora aceasta a ţinut naţia romānă īn contra tuturor
valurilor, de nu s-a cufundat īn abisul peririi cu barbarii dimpreună.
Şi iată că uniunea cu Ungaria acum va să frīngă
şi să smulgă această ancoră de mīntuire, va să
strice acest organ al vieţii romāneşti, va să răpească
de la romāni şi libertatea cea mai de pe urmă. Asta e
uniunea pentru romāni! Pentru unguri e viaţă, moarte pentru
romāni; pentru unguri libertate nemărginită, pentru romāni
servitute eternă. Unindu-se naţiunea romānă cu Ungaria, nu
va avea nici şcoale, nici diregători naţionali, care să
poarte grije de scoale şi de interesele naţionale, nici chiar
biserică naţională; toate aceste se vor boteza a doua oară
pe nume unguresc, toate se vor īnbrăca īn veştmīnt unguresc;
din oara īn care se va declara naţiunea pentru uniune, se va īnvoi
la perirea sa īnsăşi; ea va īncepe īndată a se stinge
şi a peri ca un arbore fulgerat; atunci nici om, nici Dumnezeu nu-1
mai poate scăpa pe romān de perire naţională; pentru că
īnvoindu-se la sentenţa morţii sale, va arăta că preoţii
romāni erau trecuţi de mai nainte la idolii gintei străine,
patricii lor erau cumpăraţi, poporul vīndut şi toată
naţiunea era moartă mai dinainte, şi ungurii acum īi fac
numai īngropăciunea cea de batjocură.
LXIII.
Şi īntru adevăr, cine ne-ar putea scăpa de perire, cīnd
Dumnezeu astăzi nu mai īnvie morţi; doară se īncrede
cineva īn cultura de astăzi a romānilor, că se va īnfrunta cu
toate atentatele ungureşti; ci rău s-ar īnşela romānii, cīnd
şi-ar cerca scăparea īntr-astă cetate fără de
muri şi părăsită de custozi. Sau nu pentru aceea vreau
ungurii să facă ţeară ungurească şi din
Ardeal, ca apoi să poată preface toate institutele de cultură
ale Ardealului īn institute ungureşti? Ce va fi de literatura noastră,
cīnd vor fi īndreptate īn contra ei toate tunurile ungurismului, ca să
o sufle īn vīnt ut corpora lente augescunt, cito extinguuntur, sic
ingenia studiaque oppresseris facilius quam revocaveris (Tacitus, Agric.
C. III)? Sau doară să aşteptăm pīnă īşi
vor uita şi limba toţi romānii, ca atunci să vadă
şi orbii şi să zică: Acum vedem şi noi, că
zău uniunea asta a fost periculoasă pentru romāni!. Dar ce
va folosi atunci strănepoţilor degeneraţi, că vor
cunoaşte rătăcirea părinţilor lor celor fricoşi
şi ticăloşi, ce le va folosi, cīnd acum īi va fi răpit
cu sine torentele ungurismulni, de nu se vor mai putea īntoarce īnapoi;
īn deşert se va mira posteritatea, cum de n-am cunoscut noi, că
fiecare naţiune numai atīta onoare şi valoare are īnaintea
statului, cītă onoare şi valoare are limba ei; īn deşert
se va mira cum de n-am văzut noi īn secolul luminilor şi al naţionalităţii
ce este naţionalitatea; cum n-am prevăzut perirea gintei noastre,
cīnd ungurii ni-o spuneau cu zeci de ani mai nainte, că vor să-i
stingă pe romāni. Aşa posteritatea romānă se va mira de
nesimţirea noastră şi ne va blăstăma īn morminte,
căci am ascultat cu nepăsare sentenţa de moarte a gintei
noastre, căci n-am recurs chiar şi la cele mai din urmă
mijloace pentru apărarea numelui romān, căci nu ne-am ridicat
toţi pentru unul şi unul pentru toţi, ca să depărtăm,
de la strănepoţi această infamie nemeritată; au nu era
lucru mai strălucit şi mai măreţ īnaintea oamenilor
şi a dumnezeilor ca să ne oştim pentru nemurire şi mai
bine să descindem toţi īn morminte la părinţii noştri
īncoronaţi cu glorie, decīt să lăsăm o infamie
sempiternă ereditate nefericiţilor noştri strănepoţi;
ce limbă poate să spună amarul, care-1 sufere numai īn
trei zile omul condamnat la moarte, dar apoi amarul unei naţiuni cine
īl va spune, pe care o ar vinde fiii săi cei īnţelepţi?
Ce condei poate să descrie durerile celui īngropat de viu; iată,
el se deşteaptă īn mormīnt, īşi muscă buzele şi-şi
roade mīnile de desperaţiune, că nu-i luceşte nici o rază
de scăpare īn fundul mormīntului; ci durerea acelui nefericit e
scurtă; iară durerea unei naţiuni ce merge spre perire va
trece īmpreună cu istoria din secol īn secol şi de la generaţiune
la generaţiune, cīnd nu se va mai auzi nici o vorbă romānă
īntre Olt, Mureş şi Tisa, cīnd sunetele cele dulci ale limbii
noastre se vor fi schimbat demult īn sunete barbarice amorţite, cīnd
nu se vor mai gloria strănepoţii celor de astăzi, cum că
sīnt viţa de sub cerul cel blīnd al Italiei, cīnd le va fi ruşine
de memoria Scevolilor, Bruţilor, Scipionilor şi vor jura poate că
se trag deadreptul din turmele lui Atila; atunci sapa şi aratul
barbarului va scoate din pămīnt cīte o peatră romană, ca
să mărturisească, cum că petrile au mai multă simţire
de veneraţiune cătră memoria naţiunii celei dintīi,
care a figurat odată īn lume, decīt milioanele de legionari, pe
care ne-au aşezat aci Traian, ca să custodim nemoartă
gloria numelui roman ; şi noi īn loc să o mărim, o am micşorat,
o am īntunecat, o am vīndut, şi īmpreună cu naţiunea o
am īngropat īn anul 1848!
LXIV. Deci
să considerăm bine, dacă nu voim a lăsa atīta jele
după noi, să considerăm, cum au petrecut părinţii
şi străbunii noştri sub domnirea ungurească; cum n-au
vrut ungurii a respecta drepturile romānilor niciodată; cum s-au
adoperat din contră totdeauna a-i turbura īntre sine cu tot genul de
uniuni īnşelătoare, cu tot genul de promisiuni mincinoase;
şi īn urmă, cum că libertăţile uniunii
ungureşti pentru romāni nu sīnt libertăţi adevărate,
ci numai amăgiri, cu care īndulcesc veninul uniunii, ca să-i
facă plăcut la beut; atunci urmează de sine, ce să
facă romānii īn aceste īmprejurări. Mie mi se vede a fi
de lipsă ca:
LXV.
(I.)
Ce se ţine de īntrebarea uniunii: Adunarea sa răspundă sărbătoreşte,
după data marilor noştri străbuni, cum că: Senatus
et Populus Daco-Romanus, beneficii et injuriae memor esse solei. Coeterum
Ungaris, quoniam nan poenitet, delicti gratiam non facit, foedus et
amicitia dabuntur cum meruerint, adică: Senatul şi
poporul daco-romān ţine minte facerea de bine şi nedreptatea.
Pe unguri, fiindcă nu le pare rău (de relele ce i-au făcut,
ci īncă vreau a-i face un rău şi mai mare, nu-i iartă):
uniune şi amiciţie va lega cu ei, cīnd o vor merita. Aşa,
numai cīnd o vor merita, atunci să lege uniune şi amiciţie
romānii cu ungurii, adică cīnd vor recunoaşte libertatea naţiunii
noastre, cum pretind ei de la romāni şi de la alte naţiuni, ca
să le recunoască libertatea lor. Numai după ce va fi
constituită şi organizată şi naţiunea romānă
pe temeiul libertăţii egale, atunci să facă federaţiune
cu ungurii pentru apărarea comună, cum face o naţiune liberă
cu altă naţiune liberă. Fără condiţiunea
libertăţii egale, romānii să nu păşească cu
ungurii la nici un gen de uniune, ci să se unească cu naţiunile
care recunosc libertatea naţiunilor şi o respectează īn
faptă. Orice chemare la uniune afară de condiţiunea libertăţii
naţionale e chemare de servitute, la care toată naţiunea
liberă va răspunde cu despreţ, va protesta sărbătoreşte
īn contra ei şi se va apăra. Aşa se cade să facă
şi romānii.
LXVI. Acest
lucru mi s-a părut cel mai greu, ca romānii īnainte de toate să-şi
facă raţiunile cu uniunea aceasta şi să se declare, că-i
cunosc pericolul şi nu-1 vor. Dacă s-ar declara romānii pentru
uniune, ar fi constrīnşi a merge orbeşte īncătro i-ar
duce ungurii, de sine n-ar putea lucra nimica pentru binele naţiunii
romāne.
LXVII.
(II.) Fiindcă naţiunea, adunīndu-se din toate părţile la
aceasta sărbătoare a libertăţii, arată că nu
mai va a fi supusă altor naţiuni, mi se vede a fi de lipsă,
ca conştiinţa şi voia aceasta a naţiunii, adunarea să
o īmbrace īn vestmīntul cel mai sărbătoresc, adică să
proclame libertatea şi independenţa naţiunii romāne.
LXVIII.
Aceasta aşa o īnţeleg: că naţiunea romānă
scutură jugul constituţiunii
ungureşti, care deoparte īi nimicea naţionalitatea, de alta călca
īn picioare libertatea poporului; naţiunea romānă, proclamīndu-se,
declară sărbătoreşte: că de aci īnainte nu se va
cunoaşte obligată decīt prin legile care se vor pune īn dieta
ţării, unde va fi reprezentată şi că după
dreptate şi cuviinţă, şi se va ţinea datoare cu
ascultare numai diregătorilor aleşi din sīnul său; naţiunea
romānă dă de ştire naţiunilor conlocuitoare, că
voind a se constitui şi organiza pe temeiul naţional,
n-are cuget duşman īn contra altor naţiuni, şi
cunoaşte acelaşi drept pentru toate, voeşte a-1 respecta cu
sinceritate, cerīnd respect īmprumutat după dreptate; prin urmare,
naţiunea romānă nici voeşte a domni preste alte naţiuni,
nici nu va suferi a fi supusă altora, ci voeşte drept egal
pentru toate: Jus semper quaesitum est aequabile, alioquin non esset
jus (Cicero)14. Mai īncolo:
LXIX.
(III.) Fiindcă naţiunea, ajungīnd la conştiinţa libertăţii,
de aci īnainte nu se mai poate purta ca servitoarea altor naţiuni;
ci va a se ţinea şi a se purta ca o naţiune liberă; mi
se vede a fi de lipsă, ca obligaţiunea aceasta şi cu jurămīnt
īncă să o īntărească, adică: Adunarea să
depună jurămīnt īn numele a toată naţiunea, că
niciodată nu se va lăpăda de naţionalitate-şi; ci
o va apăra īn etern cu puteri unite īn contra, tuturor duşmanilor
şi pericolelor, şi cu puteri unite va lucra pentru viaţa,
onoarea, cultura şi fericirea, ei īn toţi timpii viitori.
LXX.
Jurămīntul acesta nu este decīt simvolul uniunii, cu care i-a legat
matrea natură pe toţi fiii naţiunii noastre atunci cīnd li-a
dat aceeaşi limbă, arătīndu-le, că precum sīnt uniţi
cu limba aşa se cade să fie uniţi şi cu inima la toate
lucrurile, care sīnt spre luminarea, libertatea şi binele naţiunii.
Precum am arătat, naţiunile conlocuitoare tot cu uniunile i-au
stricat pe romāni, odată cu uniuni politice, apoi cu uniuni
religionare, şi romānii au făcut, totdeauna acea eroare mare, că
nu s-au unit īntre sine, ci, spre scăderea naţiunii noastre, cu
străinii; aceasta nu trebue să mai fie, precum nici aceea, că
desfăcīndu-se adunarea, să se desfacă şi această
unire frăţească, care o serbăm astăzi cu atīta
pompă şi cu atītea augurii ferici, pentru că libertatea nu
se poate revendica numai īntr-o adunare; şi revendicāndu-se, trebue
apărată şi conservata īn toate timpurile, aşadară
şi unirea īncă trebue să īnflorească totdeauna īntre
romāni, ca mijlocul cel dinţii al revendicării şi conservării
libertăţii naţionale, a cărui lipsă nu o poate
plini nici un mijloc altul fără de uniune; de aci se cunoaşte
necesitatea, ca adunarea să se lege sărbătoreşte, cu
jurămīnt īn numele a toată naţiunea, că precum e
unită astăzi la un scop īn această adunare, aşa va rămīnea
unită īn sempitern: va apăra existenţa şi libertatea
şi va lucra pentru cultura şi fericirea naţiunii īntregi
cu puteri unite; uniunea īntărită īntr-acest chip va forma o
putere naţională, care va cīştiga respect naţiunii
romāne şi īnaintea acelora, care pīnă acum n-au recunoscut
nici o obligaţiune către romāni (Aci strigară mai mulţi
din adunare: Dar să ne unim, să nu mai fie uniţi şi
neuniţi īntre romāni).
LXXI. Fraţilor!
Să nu cugete cineva, că aş īnţelege uniune dogmatică,
confesională, religionară, prin uniunea de care vorbesc. Scopul
meu nu e a chema pe romāni la uniune confesională, ci la
uniune naţională, cu care au fost uniţi īntre sine
romānii şi atunci cīnd nu erau pe pămīnt formele religiunilor
celor de astăzi, şi vor fi şi cīnd nu vor mai fi aceste.
La această uniune īi chem eu pe romāni cu toată seriozitatea,
pentru că sīnt convins din profundul inimii, că naţiunea
romānă nu s-a adunat aci ca să se facă unită sau
neunită, ci ca să se facă liberă īnainte de toate,
apoi cultă şi fericită; libertatea īnsă nu e legată,
nici se cade a fi legată de o religiune sau de alta, ci trebuie să
fie comună tuturor religiunilor: cel ce leagă libertatea de
religiune, n-are idee nici de libertate, nici de religiune şi merită
compătimire, ca un fanatic rătăcit, sau despreţ, ca un
om răutăcios. Deci eu zic, să nu īncercăm nici o
uniune religionară, ca să nu turburăm uniunea
aceasta frăţească naţională, care se află
acum īntre romāni fără de care nu se poate scoate la cale nici
un lucru necesar spre restaurarea şi īnflorirea naţiunii
noastre; nu se poate turbura buna īnţelegere a romānilor cu nimic
mai uşor, decīt cu proselitismul religionar, care i-a sfīşiat
pe romāni pīnă la episcopul Ioan Bob; numai de cīnd a īncetat
acest proselitism sub ultimii doi episcopi uniţi, de atunci au pace
romānii şi numai de atunci īnfloreşte īntre ei această
frăţie īngerească, care o vedem personificată īn
adunarea prezentă. Ce se ţine de Unire şi Neunire, acesta,
ca un lucru al conştiinţei, trebue lăsat pe sufletul fiecărui
romān, fiecărei comunităţi, să vadă şi să-şi
aleagă cu voe liberă dacă-i cere fericirea, cultura şi
pacea dinlăuntru, ca să fie unit sau neunit; ori-ce proselitism
despre partea altora īn acest obiect este crimă īn contra păcii
naţionale. Cine poate asigura, că s-ar putea face o uniune ca
aceasta religionară īntr-o parte sau alta? Şi cunoscīnd
misterul lucrurilor religioase despre o parte, iar despre alta fanatismul
şi măiestria celor ce īşi pescuiesc folosul īn turbure la
asemenea īmprejurări, cine poate asigura că va sta mīne şi
dacă s-ar face astăzi? Au nu se poate scula astăzi un
Sofroniu, mīne un Atanasiu, ca să predice unul īn contra uniunii cu
pălăria īn bītă, celălalt pentru uniune cu icoana
sinodului de la+0 Florenţa īn rudele15 praporilor
neunite? Şi atunci ce va fi de pacea, cauza şi fericirea naţională?
Aşadar romānii să nu īncerce nici o uniune religionară,
ci să īntărească legătura uniunii naţionale, jurīndu-şi
credinţa că nici o īmprejurare nu-i va abate de la cauza naţională.
Dacă vor rămīnea romānii īn această uniune naţională,
atunci vor ridica cu puteri unite fonduri naţionale, şcoale
pentru comunităţi, gimnasii, academii, universităţi,
institute de arte, societăţi de economie, de ştiinţă,
şi prin acestea īşi vor cīştiga respect şi valoare
īn lume; īndată ce se vor apuca de aceste condiţiuni necesare
ale vieţii naţionale, vor vedea că problema naţiunei
nu se desleagă certīndu-se pe pămīnt asupra unor lucruri, care
nici īn cer nu sīnt definite, ci cum că la acelea se cer toate
puterile naţiunii, de ar mai fi īncă īmpărţită
īn de două ori două confesiuni, pe care īnsă uniunea naţională
nu le supără; din contră, uniunea religionară se luptă
īn contra tuturor confesiunilor şi surupă şi uniunea naţională.
LXXII.
Din
această uniune sărbătorească şi obligare cătră
cauza naţională urmează ca romānii să nu-şi mai
īncreadă cauza episcopilor singuri. De 150 de ani, de cīnd cunoaştem
mai deamănuntul īntīmplările romānilor, cauza naţiunii
romāne o au purtat numai episcopii singuri; şi iată, că naţiunea
pīnă acum n-a făcut īncă nici un pas īnainte: ea trage
şi astăzi tot īn jugul constituţiunii ungureşti, īn
care trăgea la 1744, cīnd dede pentru prima dată Inocenţiu
petiţiunea pentru naţionalitate. Ce este cauza? Pe Inocenţiu
l-au īncurcat īn proces, de a fost constrīns a lua lumea īn cap. Lui
Aron i-au dat a īnţelege ca să nu iese din sfera sa cea preoţească
la lucruri politice. Pe Rednic şi pe Gregoriu Maior i-au abătut
de la politică la predicarea uniunii. Pe Ioan Bob īl fac de se lapădă
de cauza naţională, care o aşternuse īnsuşi īn
numele naţiunii la dieta din 1791; ceastă rugăminte a romānilor
din 1791 e cunoscută publicului, findcă o a tipărit īncă
atunci Eder sasul cu note, īnsă proiectul dietei de atunci, aşternut
Maiestăţii, la rugămintea romānilor, nu e cunoscut pīnă
acum; īn acest proiect de lege, zice dieta, că episcopul I. Bob a aşternut
două petiţiuni, una pentru toată naţiunea romānă,
alta pentru clerul unit, (Ce? doară clerul unit nu este parte a naţiunii
romāne, ca să fie necesară petiţiune separată pentru
el?); dieta se apucă īn preamblulu proiectului a demonstra că
romānii de astăzi nu sīnt strănepoţii romānilor vechi,
afară de cei din Hunedoara, iară īn proiect zice: că petiţiunea
aceasta nu cuprinde dorinţele naţiunii romāne, ci est
foetus tantum quorumdam inquictorum ingeniorum, ia quod ipse
Illustrissimus Dominus Episcopus Fagarasiensis Ioannes Babb in medio
Statuum constitutus confessus est, adecă: cum că petiţiunea
naţiunii ar fi numai născocitura unor capete neastīmpărate
- aşa au făcut inimicii romānilor totdeauna şi aşa
fac şi īn ziua de astăzi, că reduc dorinţele şi
indigenţele tuturor la unii puţini, ca să-i pedepsească
pe aceştia şi să-i asuprească pe toţi, cine
ar fi crezut că episcopul Bob va compromite cauza, viaţa şi
onoarea unei naţiuni īntregi cu o declaraţiune ca aceasta! īnsă
aceasta aşa fu; şi e īnvăţătură de ajuns,
ca naţiunea să nu-şi lase cauza şi viaţa nici pe
sufletul unui om singur, fire-ar şi episcop, nici pe inima acelora,
pe care īi pun īn diregătorii străinii şi īi plătesc
anume, pentru ca să le spună romānilor că ei nu pot purta
diregătorii īn stat ca romāni, că naţiunea romānă
nu se poate recepe, ca să fie alăturea cu celelalte naţiuni,
că īn aceste īmprejurări nici vorbă nu poate fi de naţionalitate
romānă, nici de gubernare īn limba romānă, că
institutele şi şcoalele nu pot fi decīt ungureşti, şi
că romānii nici lipsă nu au de institute şi scoale naţionale,
nici īmprejurările nu iartă, ca să lucre şi romānii
pentru existenţa, cultura şi fericirea lor, şi altele
asemenea; pe aceştia bine să-i cunoască romānii şi să
se ferească de ei ca de nişte duşmani ai culturii omeneşti,
care o īmpedecă īn partea naţiunii romāne, cīnd īi opresc
pe romāni de la cultura naţională numai pentru folosul lor cel
privat; un om īnţelept, fie episcop sau secular, nici īmbiiat nu va
lua singur asupră-şi cauza naţională, cu atīt mai puţin
se va duce la Viena fără plenipotenţă de la naţiune,
cum s-a dus I. Bob cu sīrbul Adamovici: ci, ca spiritul nevăzut, va
īnvăţa pe naţiune cum să urmeze exemplul altor naţiuni
luminate şi fericite, folosindu-se de toate mijloacele de īnsoţiri,
adunări politice şi bisericeşti, ridicīnd fonduri şi
institute naţionale, de care se servesc şi alte naţiuni
pentru fericirea lor. Cum va merge economia casei, cīnd va zice părintele
către fiii şi domesticii săi: Voi şedeţi,
fiilor, şi dormiţi, că le voi face eu toate; cum va
merge economia statului care va asculta de tabernariul ce le zice: Oameni
buni! nu mai araţi, nu mai semănaţi, nu mai lucraţi
nimic, veniţi la mine īn tabernă de beţi, jucaţi
şi ţineţi sărbătoare, că le voi f ace eu
toate lucrurile voastre. Aşa va merge toată economia politică
a naţiunii noastre, dacă se va lăsa naţiunea numai pe
episcopi şi pe cei ce sīnt puşi ca să mintă īnaintea
lumii şi pe la guberne, că naţiunea romānă n-are
lipsele, care le au toate naţiunile, şi că ei nu-i foloseşte
aceea ce foloseşte la toată lumea.
LXXIII.
Care
fiind aşa, fraţilor, daţi să mai aruncăm īncă
o dată o căutătură preste zilele naţiunii noastre,
de cīnd jeleşte sub donmirea ungurească; daţi să
reculegem cu mintea īncă o dată, deşi este lucru triat
şi dureros, cum i-au asuprit şi cum i-au batjocorit ungurii pe
romāni cu legile, care sīnt destinate de la natură spre apărarea
oamenilor; cum s-au unit cu toate gintele asupra lor; cum i-au privilegiat
asupra naţiunii noastre şi pe saşi, şi pe sīrbi,
şi pe toţi, ca să-si poată vărsa veninul asupra
romānilor şi acolo unde nu le ajung dinţii cei răutăcioşi;
cum i-au oprit de la şcoale, ca să rămīnă orbi; de la
diregătorii, ca să n-aibă apărători; pe care nu i-au
putut strica cu uniuni politice, i-au īncīlcit cu uniuni religionare;
şi acum, cīnd se anunţă libertatea la toată lumea, ei
ne anunţă stingere de tot. Aşa, fraţilor, īnchipuiţi-vă
īncă o dată, că această mie de ani a tiraniei ungureşti
e numai o zi īn viaţa cea dureroasă a naţiunii noastre; īnchipuiţi-vă
că dimineaţa ne-au băgat īn jug, toată ziua ne-au mīnat,
şi acum cīnd veni seara ca să reposăm, numai pentru aceea
ne iau jugul de pe cerbici, ca să ne omoare. Care naţiune de pe
pămīnt nu s-ar ridica de la mic pīnă la mare, cīndu-şi
vede numărate zilele vieţii? Libertatea oricărui popor e
bunul lui cel mai īnalt; şi naţionalitatea e libertatea lui cea
din urmă. Ce preţ mai are viaţa lui, după ce şi-a
perdut tot, care īl face demn ca să mai fie pe pămīnt? Īn mīna
acestei adunări e pusă viaţa şi moartea, soartea
presentă şi viitoriul nu al unui om, ci al unei naţiuni īntregi.
Ce va răspunde adunarea īnaintea naţiunii, a lumii şi a
posterităţii, cīnd ar subscrie sentinţa de moarte asupra
naţiunii sale? Deci, fraţilor, nu vă uitaţi la
pretensiunile ungurilor cele nedrepte, nici la acei puţini īnşelaţi
şi īnşelători dintre noi, care, īn speranţa lefilor
ce aşteaptă īn īmpărăţia ungurească,
ţin cu ungurii şi zic că apără onoarea şi
salutea naţiunii noastre; consideraţi că aceştia sīnt
datori a lătra pentru osul ce li-1 aruncă străinii, ca să
latre pe fraţii lor şi să muşte pe naţiunea
şi mama lor īnsăşi; feriţi-vă de ei, căci
nu sīnt romāni. Căutaţi la această mulţime de romāni,
care strigă īn numele a toată naţiunea: Să nu ne
ducem la masa libertăţii ungureşti, căci bucatele ei
toate sīnt īnveninate; să nu ne vindem ţara şi limba, căci
perzīndu-se odată, nu se mai poate cīştiga; uniţi-vă
cu poporul toţi, preoţi, nobili, cetăţeni, ostaşi,
īnvăţaţi, şi vă consultaţi cu un cuget
asupra mijloacelor reīnvierii naţionale, pentru că toţi sīnteţi
fii ai aceleiaşi mame şi cauza este comună; ţineţi
cu poporul toţi, ca să nu rătăciţi, pentru că
poporul nu se abate de la natură, nici nu-1 trag străinii aşa
de uşor īn partea lor, cum īi trag pe unii din celelalte clase,
care urlă īmpreună cu lupii şi sfīşie pe popor
dimpreună cu aceştia; nu vă abateţi de la cauza naţională
de frica luptei: cugetaţi, că alte popoare s-au luptat cente de
ani pentru libertate. Īnsă cīnd vi se va părea lupta cu
neputinţă, cīnd se vor ridica greutăţi asupra voastră
ca valurile mării turbate asupra unei năi, cīnd va deslega
principele īntunerecului pe toţi necuraţii şi-i va trimite,
ca să rupă legăturile frăţiei voastre şi să
vă abată de la cauza şi amoarea gintei noastre la idolii
străini, aduceţi-vă aminte atunci cu cītă īnsufleţire
şi bărbăţie s-au luptat străbunii noştri din
Dacia pentru existenţa şi onoarea naţiunii noastre, precum
ni-a lăsat scris Bonfiniu cu aceste cuvinte: Coloniae
Legionesque Romanae inter barbaros obrutae, Romanam tandem linguam
vedoleve videntur, et ne omnino eam deserant, ita reluctantur, ut non
tantum pro vitae, quantum pro linguae incohtmitate certasse videantur.
Quis enim assiduas Sarmatarum inundationes et Gothorum, Hem Hunarum,
Vandalomm et Gepidarum eruptiones, Germanorum excursus et Longobardorum,
si bene supputarit, non vehementer admiretur servata adhuc inter Dacos et
Getas Romanae linguae vestigia, adică Coloniile şi
legiunile romane, copleşite de barbari, ţin īncă limba
romană; şi ca să nu o peardă cu totul, atīt se luptă
de tare, īncīt se pare că nu s-au bătut atīt pentru ţinerea
vieţii, cīt pentru incolumitatea limbii. Căci computīnd bine
desele inundaţiuni ale sarmaţilor şi ale goţilor, apoi
erupţiunile hunilor, vandalilor şi ale gepizilor, incursiunile
germanilor şi ale longobarzilor, cine nu se va mira foarte, că
īncă s-au
ţinut urmele limbii romane īntre daci şi geţi. Aşa,
fraţilor, aduceţi-vă aminte atunci, că vă strigă
din mormīnt străbunii noştri: Fiilor, noi īncă am fost nu
o dată īn īmprejurări grele, cum sīnteţi voi astăzi,
noi īncă am fost īncunjuraţi de neamici īn pămīntul
nostru, cum sīnteţi voi astăzi, şi de multe ori am suferit
doară şi mai mari rele decīt voi; fost-am cu goţii, dar nu
ne-am făcut goţi; fost-am cu hunii, dară nu ne-am hunit;
fost-am cu avarii, şi nu ne-am avarit; fost-am cu bulgarii şi nu
ne-am bulgărit; cu ruşii, şi nu ne-am rusit; cu ungurii,
şi nu ne-am ungurit; cu saşii, şi nu ne-am nemţit. Aşa
este, fiilor, nu ne-am ungurit, nu ne-am rusit, nu ne-am nemţit, ci
ne-am luptat ca romāni pentru pămīntul şi numele nostru, ca să
vi-1 lăsăm vouă dimpreună cu limba noastră cea
dulce ca cerul sub care s-a născut; nu vă nemţiţi, nu
vă rusiţi, nu vă unguriţi nici voi, rămīneţi
credincioşi numelui şi limbii voastre, apăraţi-vă
ca fraţii cu puteri unite, īn pace şi īn resbel; vedeţi
cum ne-am luptat noi pentru limba şi romanitatea noastră: luptaţi-vă
şi voi şi le apăraţi ca lumina ochilor voştri, pīnă
ce se va restaura Capitoliul şi va trimite la voi senatul şi
poporul roman pe Traian cu legiunile preste Dunăre, ca să vă
īncoroneze cu laurul nemuririi pentru constanţa şi bărbăţia
voastră! Dixi et salvavi animam meam.
Raporturile
romanilor cu ungarii şi principiele libertatei natiunali desfăşurate
de Simeone Barnuţiu la 14/2 mai 1848 īn sienţia,
preliminare a Adunarei natiunale īn biserica Catedrale din Blasiu, ediţiunea
II, Viena, cu literele lui C. Gerold şi fiiu, 1852, 59 p. Publicat
şi īn A. Papiu-Ilarian, Istoria Romanilor din Dacia Superiore, tomul
II, Viena, cu literile lui C. Gerold şi fiiu, 1852, p. 307 - 363. T.
V: Păcăţian, Cartea, de aur sau luptele politice naţionale
ale romānilor de sub coroana Ungariei (citată īn continuare Cartea
de aur), vol. I, ed. a II-a, Sibiu, 1904, p. 275 - 323 (fragmentar);
N. Popea, Memorialul arhiepiscopului şi mitrapolitului
Andreiu baron de Şaguna sau luptele naţionale politice ale romānilor.
1846-1873 (citat īn continuare, Memorialul lui Şaguna), I,
Sibiu, 1889, p. 83-130.
Reproducere
după ediţia cu ortografie modernă: Simeon Bărnuţiu.
Romānii şi ungurii. Discurs rostit īn catedrala Blajului
la 2/74 mai 1848. Cu introducere şi comentar de G. Bogdan Duică,
Cluj, 1924, p. 9-47;
*
Noha az olįh natio ez hazįban sem a statusok közzé nem szįmlįltatott,
sem vallįsok nem a recepta religiok közül való; mindazįltal propter
regni emolumentum, miglen patiįltattnak, az olįh egyhįzi rendek ehez
tartsįk magokat etc. A.C., I.8.1. [S. Bărnuţiu]** Noha
az olįh nemzet propter bonum publicum admittįltatott ez hazįban, mindazįltal
nem vevén eszSben įllapotjįnak alacsóny voltįt. A.C., I.9.1. [S. Bărnuţiu]***
Az olįh vagy Görögök sectįjįn lévök, kik pro tempore
szenvedtettnek, usque beneplacitum Principum et regnicolarum. A.C., I.3.1;
A minthogy az olįh nationak vallįsa is nem a negy recepta religiók
közzül való. A.C., I1I. 53.1; [5. Bărnuţiu].
1. Clopotul. 2. Aprilie; 3. Adunările generale ale nobilimii din
comitate. 4. Īn veci. 5. Popii romāni să nu mai afurisească.
6. Cornul abundenţei, 7; Trăi. 8. Nevoie, lipsă. 9.
Discursuri ale lui Cicero. 10,,Acesta este negru, păzeşte-te de
el, romane! 11. Latinism: flaccesco, se vestejeşte, īşi
pierde puterea. 12. Fr. K. Savigny, jurist german (17791861);
13. Nava 14. Totdeauna se urmăreşte o justiţie echitabilă,
altfel n-ar mai fi justiţie. 15. Băţ, prăjină. (Sfārşit)
Articolul a fost preluat din volumul I 1848 la romāni - o istorie īn
date şi mărturii, de Cornelia Bodea (pag. 446-459)
|
|