Ioan Buteanu s-a născut în Ţara Maramureşului în Sighetul Marmaţiei, în anul 1821. A urmat şcoala primară în Careii Mari iar studiile liceale le-a făcut la Zagreb. Studiile juridice şi le-a desăvârşit la Pesta , stabilindu-se ca practicant la Prefectura Maramureşului. Nu i-a plăcut atmosfera politică de acolo, aşa încât a ajuns în Munţii Apuseni, avocat la Abrud. Acolo l-a găsit Revoluţia de la 1848-1849. În inima Munţilor Apuseni mândria naţională şi dorul de libertate l-au cucerit pe deplin. Aici avea să-l întâlnească pe Avram Iancu şi alţi revoluţionari de care se va ataşa definitiv. A stat alături de Avram Iancu în fruntea celor zece mii de moţi la Marea Adunare Naţională de la Blaj din 3-5 mai 1848. Adunarea se declara pentru desfiinţarea iobăgiei şi împotriva anexării Transilvaniei la Ungaria. Ioan Buteanu a fost numit, în cadrul organizării militare a Transilvaniei, comandant al Legiunii a III-a şi prefect al Ţării Zarandului, cu greaua misiune de a apăsa înaintarea din aceste părţi a armatelor duşmane în Munţii Apuseni.

Toată toamna anului 1848 şi mai cu seamă în iarna şi primăvara lui 1849, s-au dat lupte grele pentru apărarea Transilvaniei, lupte la care a participat şi Ioan Buteanu. Văzând că Munţii Apuseni sunt greu de cucerit, conducătorul Ungariei revoluţionare, Ludovic Kossuth trimite în munţi un român din Bihor, Ioan Dorgoş, deputat în parlamentul din Pesta să trateze cu românii cărora le promite, pe durata discuţiilor, armistiţiu. Dar, pe ascuns, dă ordin maiorului Hatvany să atace şi să-i surprindă pe români.

Aşa încât în seara de 6 mai, pe când discuţiile erau în toi, a venit ca un fulger vestea că armata maghiară se apropie de Abrud. Avram Iancu porni să-şi organizeze armate. Alţi români au dat crezare lui Dorgoş că nu li se va face nimic.

Dar ungurii au cucerit Abrudul au omorât mulţi români între care prefectul Petru Dobra, iar pe Ioan Buteanu  l-au prins şi legat în lanţuri. În zilele următoare armata lui Iancu îi provoacă lui Hatvany două înfrângeri, fără ca prefectul Buteanu să poată fi eliberat. Acesta a fost târât în retragerea ungurilor, legat de un tun.

Oastea românească din Hălmagiu, Hălmăgel şi Brusturi, a plănuit să-l aştepte pe Hatvany în Valea Lazurilor spre Bihor. Dar ungurii se retrag pe la Tălmaciu , Gura Văii, urmând să ajungă la Arad. Au poposit la marginea localităţii Gurahonţ, la Iosăşel , unde au hotărât soarta prefectului de Zarand.

La 23 mai 1849 după o noapte de chef, dimineaţa maiorul ungur a dat ordin de ucidere a lui Buteanu. El a fost dus lângă o salcie, pe malul stâng al Crişului Alb, unde trebuia să fie spânzurat. Înaintea morţii, Ioan Buteanu a aruncat o pungă cu bani la picioarele călăilor, spunându-le: „Luaţi-o, tâlharilor! Pentru asta luptaţi voi, nu pentru libertate! Eu mor dar nu mă tem de moarte, căci am stat zi de zi în faţa ei. De altfel, fraţii mei vor răzbuna moartea mea violentă”.

Şi-a pus singur ştreangul, nelăsând mână de duşman să-l atingă. Simţind golul de sub picioare, a avut un instinct firesc, să desfacă legătura ştreangului care îl sufoca. În acel moment căpitanul ungur Ilosvay a scos sabia tăindu-i degetele de la mâini. Aşa a murit Ioan Buteanu, ca un martir al neamului românesc în revoluţia de la 1848-1849.

Un bun român din Iosaş, Ioan Costa, l-a înmormântat acolo. Peste douăzeci de ani, în 1859, a fost reînhumat în cimitirul din Gurahonţ, iar în anul 1924, când s-a aniversat centenarul naşterii lui Avram Iancu, osemintele lui Ioan Buteanu au fost mutate în veşnicie în Panteonul eroilor de la Ţebea.

Să nu uităm niciodată pe Ioan Buteanu, prefectul Ţării Zarandului, care s-a jertfit pentru libertatea neamului românesc!

                                                                                                                                                                                                                                                          prof. Lucilia DINESCU