Crearea statului dualist austro-ungar în februarie 1867, în cadrul căruia Transilvania era încorporată Ungariei, pierzându-şi autonomia, a constituit o grea lovitură pentru poporul român care, după unirea Moldovei cu Ţara Românească, aştepta cu tot atâta îndreptăţire şi unirea Transilvaniei cu noul stat român.

Realizarea acestei noi etape a istoriei noastre era cu atât mai firească, cu cât, la 1848, conştienţi de unitatea de neam şi limbă, de cultură şi interese economice ce îi lega de fraţii lor de peste Carpaţi, românii transilvăneni strigaseră într-un glas pe Câmpia Libertăţii: „Noi vrem să ne unim cu ţara!” Unirea fusese preconizată în acelaşi timp de V. Alecsandri prin „Deşteptarea României”, de Andrei Mureşanu prin „Deşteaptă-te române!”, de N. Bălcescu prin „Istoria  românilor sub Mihai-Vodă Viteazul”. Ei îi fuseseră consacrate cele mai strălucite pagini ale lui M. Kogălniceanu, Alecu Russo, G. Bariţiu,B.P. Haşdeu, Alexandru Odobescu şi ale altor patrioţi, precum şi publicaţiile ulterioare anului 1848: „Revista Carpaţilor (1860)”, „Revista română (1861)”, „Tezaur de monumente istorice pentru România (1862-1864)”, „Familia (1865)” etc. În cele mai largi forme, viaţa culturală a românilor de pe ambii versanţi ai Carpaţilor devenise una, la fel şi orientarea spirituală şi patriotică a tuturor românilor. Unirea reprezenta aşadar visul tuturor românilor. Fără a ţine cont de voinţa poporului român din Transilvania, care reprezenta majoritatea zdrobitoare a populaţiei, guvernele de la Viena şi Budapesta, exponente ale claselor asupritoare austro-maghiare, în frunte cu împăratul Franz Joseph I, au hotărât anexarea Transilvaniei la Ungaria.

Întreaga presă română, atât cea din Transilvania cât şi cea din România precum şi numeroase personalităţi politice şi culturale româneşti au protestat cu vehemenţă împotriva celor hotărâte, iniţiind totodată puternice acţiuni pentru combaterea dualismului austro-ungar şi pentru sprijinirea fraţilor subjugaţi.

Una dintre cele mai importante acţiuni a fost înfiinţarea, la Bucureşti , a societăţii intitulate demonstrativ „Transilvania”, care a desfăşurat o fecundă şi îndelungată activitate patriotică şi culturală.

Călăuzită de idealul unităţii naţionale, Societatea „Transilvania” a luat fiinţă din iniţiativa studenţilor transilvăneni aflaţi la Universitatea din Bucureşti, care sărbătoreau în fiecare an, în amintirea lui 1848, ziua revoluţiei româneşti de peste Carpaţi.

Înfiinţarea ei, mai întâi sub numele de „Constantia” (Statornicia), a fost propusă la serbarea din 3/15 mai 1867 de către studentul I.C. Tacitu, viitor profesor la liceul din Braşov. Propunerea înflăcăratului student a fost primită cu o vie însufleţire de către toţi cei prezenţi, ea având să fie îmbrăţişată în zilele următoare şi de marii cărturari şi luptători transilvăneni stabiliţi la Bucureşti : Al. Papiu-Ilarian, Aaron Florian, A. Treboniu Laurian şi alţii. Aceştia au decis ca numele societăţii - drept răspuns la desfiinţarea autonomiei provinciei lor - să  fie schimbat în „Transilvania”. Totodată ea devenea o societate de ajutorare cu burse a elevilor şi studenţilor din această străveche provincie românească.

Iniţiativei i s-au asociat şi V.A. Urechia, B.P. Haşdeu, Petre Grădişteanu şi alte personalităţi. La 23 iunie s-a ţinut o consfătuire la care s-a ales un comitet în frunte cu Al. Papiu-Ilarian, având ca vicepreşedinţi pe V.A. Urechia şi Petre Cornăţescu (profesori la Universitatea din Bucureşti), iar ca membri pe B.P. Haşdeu, Aaron Florian, Petre Grădişteanu, M. Săndulescu. Din comitet făceau parte şi studenţii iniţiatori I.C. Tacitu, I. Corvinu, C. Fortunatu, Dionisie Precup, I. Procopiu şi alţii, precum şi ca secretar Dimitrie Laurian, fiul lui A.T. Laurian. Statutele s-au votat la 30 iunie în sala de festivităţi a Liceului „Matei Basarab”.

Atât prin statute cât şi prin regulamentul de acordare a burselor, noua societate se arăta călăuzită de idealul unităţii naţionale. Prin articolul 2 al statutelor se preconiza: „strângerea legămintelor de frăţie între junimea studioasă din toate părţile României, pentru a veni în ajutorul studenţilor români din Transilvania şi părţile ei, iar prin articolul 2 al regulamentului, pentru a se preciza cât mai clar „părţile” respective se  arată că la stipendiile societăţii, „pot concura” junii români de peste Carpaţi, fie din Transilvania sau Bucovina, fie din ţinutul Sătmarului ori Maramureşului, al Urbei Mari (Oradea) sau al Aradului, fie din Banat, care au terminat cel puţin clasele gimnaziale şi au făcut examenul de maturitate”.

Pentru a da cât mai multă eficacitate acţiunii sale şi spre a întări astfel  elementul românesc în „părţile” subjugate, se preciza totodată că dorinţa societăţii este ca cei ce vor studia cu ajutorul ei, după terminarea studiilor, să continue a servi românismul în partea locului.

Semnificaţia naţională a societăţii era relevată şi prin moto-ul aşezat în fruntea primului său buletin intitulat „Actele Societăţii Transilvania”, care înfăţişa un fragment dintr-o veche proclamaţie a dascălului bănăţean Dimitrie Ţichindeal, prin care acesta îndemna la cultivarea minţii şi culturii românilor de pretutindeni: „Mintea, mărită naţie daco-românească în Banat, în Ţara Românească, în Moldova, în Ardeal, în Ţara Ungurească, mintea! Când te vei lumina cu învăţătură, cu luminatele fapte bune şi te vei uni, mai aleasă naţiune pe pământ nu va fi înaintea ta!”.

Înfiinţarea noii societăţi a stârnit o mare şi firească însufleţire în Transilvania. Acest lucru reiese şi din salutul trimis, la 15 august, de către junimea română din Cluj: „Salutare ţie, ţară dulce, salutare, fraţi din România liberă. Răspunsul învierii naţionale a străbătut de la Dunăre […] la Tisa , peste munţi şi peste văi, tresaltă fiii Romei bătrâne şi sperează un viitor măreţ, un viitor demn de suvenirea mărirei”!.

Au urmat saluturile societăţii studenţeşti „România” din Viena, ale tinerimii române de la Sibiu , şi apoi, după „Pronunciamentul de la 3/15 mai 1868 (conferinţa fruntaşilor politici ai românilor din Transilvania unde s-a adoptat un act de protest împotriva alipirii Transilvaniei la Ungaria , cunoscut sub acest nume) al tinerimii din Blaj. „Ce diferenţă între noi şi voi – se mărturisea în mesajul ultimilor. Voi aveţi guvern român. Voi vă bucuraţi de toate binefacerile libertăţii, vouă nu vă este oprit a vă manifesta durerile şi bucuriile; nouă nici a plânge nu ne este iertat totdeauna […]. Ce bucurie a cuprins inimile noastre văzând că voi, mai fericiţi decât noi, v-aţi adus aminte de fraţii voştri [aflaţi] în nenorocire, voi aţi înfiinţat societatea „Transilvania” cu scop de a răspândi învăţătura şi lumina între fraţii voştri de aici. Laudă şi onoare vouă şi recunoştinţă veşnică din partea noastră! Fie ca  Societatea „Transilvania” să devină un soare care să răspândească binefăcătoarele sale raze peste întreaga Românie, un arbore care să-şi întindă ramurile […] până la Tisa şi Marea Neagră!”.

Pentru a marca şi mai accentuat caracterul românesc al societăţii, în adunarea de la 12 mai 1868 au fost aleşi ca preşedinţi de onoare fruntaşi din toate provinciile româneşti: Andrei Şaguna, Ion Heliade-Rădulescu, Timotei Cipariu, Vasile D. Pop, preşedintele „Asociaţiunii” – de la Sibiu , Gheorghe Hurmuzachi, preşedintele Societăţii literare bucovinene şi Procopele Ivacivici, episcopul Aradului. La Adunarea generală din anul 1870, au fost proclamaţi membri de onoare toţi membrii Societăţii Academice Române. Printre sprijinitori se aflau, de asemenea, C.A. Rosetti şi Dionisie Roman, episcopul Buzăului.  „Transilvania” a întreţinut strânse relaţii cu celelalte societăţi culturale contemporane – Societatea Academia Română, ASTRA de la Sibiu , „Asociaţia” de la Arad , Societatea pentru cultura şi literatura română din Bucovina, „România jună” de la Viena , „Petru Maior” de la Budapesta ş.a. – cultivând şi consolidând necontenit solidaritatea naţională.

Un însemnat număr de oraşe şi consilii judeţene s-au grăbit să acorde societăţii subvenţii anuale. Primul exemplu l-a dat oraşul Galaţi, care a oferit suma de 9000 lei, i-au urmat judeţele Neamţ (8000), Romanaţi (6000), Argeş (4000), Putna (4000), Teleorman (2500), Dolj (2000), Botoşani (1600), Vâlcea (1000), Prahova (1000) ş.a.

În primii ani, societatea a acordat burse pentru 31 studenţi ardeleni şi bucovineni care au studiat medicina, literatura, filosofia, dreptul, ingineria, economia politică, la Universităţile din Paris, Bruxelles, Torino, Viena, Graz, Berlin ş.a., în perioada următoare numărul burselor ridicându-se la 166. Printre bursierii Transilvaniei, amintim pe viitorii profesori, scriitori şi istorici: Gh. Bogdan-Duică (Viena, 1890-1891), Ioan Scurtu (Leipzig, 1899-1901), Octavian Goga (Berlin 1904-1905), Ioan Lupaş (Berlin, 1904-1905), Onisifor Ghibu (Strasbourg, 1909-1910), medicul Victor Babeş (Viena, 1877), botanistul Alexandru Borza (Breslau, Berlin, 1913-1914) şi numeroşi alţii, care s-au impus prin activitatea lor pedagogică, juridică, ştiinţifică şi publicistică.

Pe lângă bursele acordate studenţilor, elevilor şi meseriaşilor, „Transilvania” a trimis ajutoare şi pentru răniţii din războiul de independenţă (1877), pentru zidirea catedralei româneşti de la Sibiu (1903), pentru Gimnaziul din Brad (1907), pentru construirea unei şcoli în comuna Pruni din Banat (1906); a sprijinit reuniunile de femei din Braşov, Sibiu şi Abrud (1908), precum şi şcolile din Abrud, Zlatna şi câteva din Bucovina.

Concomitent, societatea a desfăşurat şi o intensă acţiune culturală, organizând în mod permanent aniversarea zilei de 3/15 mai 1848, precum şi numeroase conferinţe publice, prelegeri şi alte manifestări patriotice. Printre principalii săi conferenţiari s-au numărat Al. Papiu-Ilarian, B.P. Haşdeu, A.T. Laurian, V.A. Urechia, Alexandru Odobescu, Gh. Missdil, Ion Bianu etc. Societatea a contribuit la  îmbogăţirea şi înfiinţarea a numeroase biblioteci şcolare şi populare în Transilvania şi Bucovina şi, totodată, la organizarea unor turnee artistice în oraşele de peste munţi.

Până la 3/15 mai 1874, societatea „Transilvania” a fost condusă de Al. Papiu Ilarian, iar după retragerea acestuia de August Treboniu Laurian, până la începutul anului 1880.

În amintirea primului său preşedinte, decedat  la 23 octombrie 1877, societatea a întemeiat în anul 1879 o bursă „specială” numită bursa „Al. Papiu-Ilarian”.

Anticipând activitatea Ligii culturale, Societatea „Transilvania” a fost până în 1918, una dintre cele mai fecunde sprijinitoare ale tineretului român din Transilvania şi Bucovina şi, totodată, una dintre cele mai dinamice societăţi luptătoare pentru desăvârşirea unităţii naţionale a neamului românesc.

Lucilia DINESCU

scriitor, publicist