România este patria noastră şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.

Barbu Ştefănescu Delavrancea

Eutanasierea afacerii de la Roşia Montană

 

Se discută mult în aceste zile despre proiectul minier de la Roşia Montană, care a acaparat întreaga viaţă politică şi publică din România.

Toată lumea se pricepe mai nou la minerit în frunte cu politicienii, care au reuşit să transforme un subiect economic, din lumea afacerilor, într-o chestiune pur electorală, în care opţiunile pro sau contra depind de opiniile unor lideri de partid şi mai ales ale soţiilor acestora. Căci, vorba aceea, în spatele fiecărui bărbat puternic se află o femeie şi mai puternică. Un lucru este însă cert şi anume acela că aurul de la Roşia Montană trebuie exploatat, cu o singură şi hotărâtoare condiţie: să aducă dezvoltarea şi bunăstarea în ţară, în judeţ şi mai ales la Roşia Montană. Pentru aceasta, aurul trebuie exploatat dar şi procesat, rafinat, pentru a fi transformat în lingouri şi alte produse de consum şi nu să fie exportat doar concentratul aurifer, pirita auriferă, aşa cum se exportă acum lemnul în loc de mobila produsă în fabricile româneşti. Dezvoltarea, progresul, prosperitatea şi bunăstarea vin atunci când extragi şi prelucrezi materia primă, consumi produsul rezultat sau şi mai performant, îl exporţi. Miza în întreaga lume este să exploatezi resursa, să o prelucrezi şi să o exporţi. Ce vor exporta însă investitorii de la Roşia Montană? Se pare că tot un fel de concentrat aurifer, pentru că lingourile de aur nu pot fi ştanţate în România, care şi-a pierdut acest drept odată cu lichidarea mineritului aurifer. Şi atunci, întreb încă o dată: Ce exportăm? Cred că mai mult materie primă, cea mai preţioasă din zonă, şi nu un produs procesat, lingoul de aur, aşa, ca să nu ştie nimeni clar şi concret cu ce ne alegem din afacerea Roşia Montană şi cum se jefuiesc de fapt bogăţiile ţării.

Cred că acest lucru ar trebui avut în vedere în primul rând, pentru că importantă este exploatarea zăcământului, dar mai importantă sau cel puţin la fel este şi prelucrarea minereului în zonă. Nu întâmplător, după ce au pus stăpânire pe Transilvania, imperialii austrieci au construit la Zlatna cea mai mare şi mai modernă (în acele vremuri) uzină de procesare a minereului aurifer, astfel că aici se produceau şi lingourile de aur! Uzina de la Zlatna a funcţionat şi după Marea Unire din 1918, până în anii ’90, dar minereul aurifer, concentratul, respectiv pirita auriferă era expediat la Baia Mare şi Oradea, unde se realizau lingourile ce sporeau în primul rând tezaurul Băncii Naţionale a României. Aşa ar trebui să procedeze şi guvernanţii României de azi! Dar ei se plâng că nu au bani pentru a porni o asemenea investiţie. Adică, ne lipsesc 2 miliarde de euro! Un fleac, dacă ne gândim la imensele cheltuieli cu cel mai umflat parlament din lume, la un guvern cu cei mai mulţi miniştri, adjuncţi şi secretari de stat, directori de sute de agenţii, autorităţi şi inspectorate, direcţii şi inspecţii etc., ce colcăie pe malurile Dâmboviţei şi sug banii poporului, îi toacă, tăind frunză la câini, pe care nici măcar nu sunt în stare să-i stăpânească, decum să-i investească în afacerea de la Roşia Montană.

Un adevărat balaur instituţional, care adună prin taxe şi impozite, tot mai multe şi mai diversificate, dar şi mai camuflate în accize şi TVA, amenzi şi tot felul de biruri forfetare, toţi banii ţării şi îi toacă fără niciun rezultat concret pentru dezvoltare şi un trai mai bun.

Cine-i de vină pentru o asemenea situaţie şi pentru faptul că nu suntem în stare nici măcar când este vorba de aurul ţării, să-l valorificăm prin noi înşine? Desigur că vinovaţi sunt în primul rând guvernanţii din ultimii 15 ani, de când se tot dezbate şi întoarce pe toate feţele proiectul Roşia Montană, dar nu au fost în stare să ia o decizie clară: DA sau BA. Aşa cum a făcut în aceste zile şi premierul Victor Ponta, caz tipic pentru bâlbâiala unei guvernări cât de cât antreprenoriale, competente şi performante vizavi de afacerea Roşia Montană. Domnul premier s-a spălat pe mâini, ca Pilat din Pont, expediind o problemă strict economică, financiară şi mai ales tehnică, Parlamentului, unde, este ştiut, avem aleşi care mai de care mai adormiţi, după chipul şi asemănarea celor care îi conduc. Şi fiindcă am amintit de un mare şi celebru guvernator roman, să mai spunem pentru a fi mai clari vizavi de jocul parşiv al lui Victor Ponta, că un alt mare comandant militar, celebrul împărat Napoleon Bonaparte, spunea că atunci când vroia să rezolve o problemă numea un general, iar când vroia să o omoare, numea o comisie. Exact aşa procedează şi cei din guvernul Ponta şi aliaţii lui: numesc o comisie! Asta, deşi avem un ministru al Economiei, unul al Marilor Proiecte şi unul al Mediului, cu câteva mii de angajaţi care sunt implicaţi în proiect şi care ar trebui să decidă şi nu parlamentul, unde votul secret şi lipsa crasă de expertiză tehnică a aleşilor ar arunca în aer orice urmă de responsabilitate, astfel ca să nu ştie nimeni pe cine va judeca istoria şi îl va aşeza fie pe piedestal, fie în lada de gunoi. Oricum, premierul Victor Ponta s-a dovedit a fi depăşit de probleme reale, esenţiale, prioritare ale ţării, astfel că rând pe rând a dat rateuri şi cu Oltchim, şi cu Cupru Min, şi cu CFR şi va eşua probabil şi în afacerea Roşia Montană sau a gazelor de şist. Oare statul român nu este în stare să aibă măcar o companie performantă nici atunci când este vorba de aurul ţării?! Trebuie să ne „privatizeze” şi să ne ia de sub nas toate bogăţiile numai statele străine? Aşa se întâmplă când nu ai conducători cu sânge în instalaţie! De aceea, nu poţi fi nici măcar premier, decum preşedinte la Cotroceni! Poţi fi doar rege, împărat sau bulibaşă pus pe afaceri necurate şi scandaluri, cum este şi ţigăneala din aceste zile cu Roşia Montană.

Dacă nici preşedintele ţării, nici premierul, nici şeful Senatului, adică capii ţării nu au o poziţie clară, tranşantă, şi o dau cu neutralitatea şi mai ales cu răzgândeala, căci din adept al proiectului, până şi preşedintele Traian Băsescu a ajuns de facto, un opozant, care, ca de obicei, vrea să scoată castanele din foc cu mâna altuia, respectiv cu cea a Curţii Constituţionale, atunci cui să-i aparţină decizia? Este incredibil cum un contract economic, public-privat, între statul român şi o companie privată, a ajuns buricul pământului în România, şi nimeni nu poate da o soluţie definitivă! Ca şi în cazul eutanasierii maidanezilor, ne tot învârtim după coadă, de parcă şi-a băgat-o dracul şi în afacerea Roşia Montană. Dacă nu suntem în stare să ne facem ordine în ţară, poate că ar trebui să vină un nou imperiu, ca odinioară cel roman sau habsburgic ca să ne împace pe toţi, pentru că noi, românii, deşi suntem stăpânii, ne comportăm ca nişte biete slugi! Şi asta pentru că ne conduc nişte politicieni fanarioţi, ahtiaţi după peşcheşuri care sunt, în cazul Roşia Montană, mai ademenitoare ca aurul!

Gheorghe CIUL