Eutanasierea afacerii de la Roşia Montană
Se discută
mult în aceste zile despre proiectul minier de la Roşia Montană, care a
acaparat întreaga viaţă politică şi publică din România.
Toată lumea se
pricepe mai nou la minerit în frunte cu politicienii, care au reuşit să
transforme un subiect economic, din lumea afacerilor, într-o chestiune
pur electorală, în care opţiunile pro sau contra depind de opiniile unor
lideri de partid şi mai ales ale soţiilor acestora. Căci, vorba aceea,
în spatele fiecărui bărbat puternic se află o femeie şi mai puternică.
Un lucru este însă cert şi anume acela că aurul de la Roşia Montană
trebuie exploatat, cu o singură şi hotărâtoare condiţie: să aducă
dezvoltarea şi bunăstarea în ţară, în judeţ şi mai ales la Roşia
Montană. Pentru aceasta, aurul trebuie exploatat dar şi procesat,
rafinat, pentru a fi transformat în lingouri şi alte produse de consum
şi nu să fie exportat doar concentratul aurifer, pirita auriferă, aşa
cum se exportă acum lemnul în loc de mobila produsă în fabricile
româneşti. Dezvoltarea, progresul, prosperitatea şi bunăstarea vin
atunci când extragi şi prelucrezi materia primă, consumi produsul
rezultat sau şi mai performant, îl exporţi. Miza în întreaga lume este
să exploatezi resursa, să o prelucrezi şi să o exporţi. Ce vor exporta
însă investitorii de la Roşia Montană? Se pare că tot un fel de
concentrat aurifer, pentru că lingourile de aur nu pot fi ştanţate în
România, care şi-a pierdut acest drept odată cu lichidarea mineritului
aurifer. Şi atunci, întreb încă o dată: Ce exportăm? Cred că mai mult
materie primă, cea mai preţioasă din zonă, şi nu un produs procesat,
lingoul de aur, aşa, ca să nu ştie nimeni clar şi concret cu ce ne
alegem din afacerea Roşia Montană şi cum se jefuiesc de fapt bogăţiile
ţării.
Cred că acest
lucru ar trebui avut în vedere în primul rând, pentru că importantă este
exploatarea zăcământului, dar mai importantă sau cel puţin la fel este
şi prelucrarea minereului în zonă. Nu întâmplător, după ce au pus
stăpânire pe Transilvania, imperialii austrieci au construit la Zlatna
cea mai mare şi mai modernă (în acele vremuri) uzină de procesare a
minereului aurifer, astfel că aici se produceau şi lingourile de aur!
Uzina de la Zlatna a funcţionat şi după Marea Unire din 1918, până în
anii ’90, dar minereul aurifer, concentratul, respectiv pirita auriferă
era expediat la Baia Mare şi Oradea, unde se realizau lingourile ce
sporeau în primul rând tezaurul Băncii Naţionale a României. Aşa ar
trebui să procedeze şi guvernanţii României de azi! Dar ei se plâng că
nu au bani pentru a porni o asemenea investiţie. Adică, ne lipsesc 2
miliarde de euro! Un fleac, dacă ne gândim la imensele cheltuieli cu cel
mai umflat parlament din lume, la un guvern cu cei mai mulţi miniştri,
adjuncţi şi secretari de stat, directori de sute de agenţii, autorităţi
şi inspectorate, direcţii şi inspecţii etc., ce colcăie pe malurile
Dâmboviţei şi sug banii poporului, îi toacă, tăind frunză la câini, pe
care nici măcar nu sunt în stare să-i stăpânească, decum să-i
investească în afacerea de la Roşia Montană.
Un adevărat
balaur instituţional, care adună prin taxe şi impozite, tot mai multe şi
mai diversificate, dar şi mai camuflate în accize şi TVA, amenzi şi tot
felul de biruri forfetare, toţi banii ţării şi îi toacă fără niciun
rezultat concret pentru dezvoltare şi un trai mai bun.
Cine-i de vină
pentru o asemenea situaţie şi pentru faptul că nu suntem în stare nici
măcar când este vorba de aurul ţării, să-l valorificăm prin noi înşine?
Desigur că vinovaţi sunt în primul rând guvernanţii din ultimii 15 ani,
de când se tot dezbate şi întoarce pe toate feţele proiectul Roşia
Montană, dar nu au fost în stare să ia o decizie clară: DA sau BA. Aşa
cum a făcut în aceste zile şi premierul Victor Ponta, caz tipic pentru
bâlbâiala unei guvernări cât de cât antreprenoriale, competente şi
performante vizavi de afacerea Roşia Montană. Domnul premier s-a spălat
pe mâini, ca Pilat din Pont, expediind o problemă strict economică,
financiară şi mai ales tehnică, Parlamentului, unde, este ştiut, avem
aleşi care mai de care mai adormiţi, după chipul şi asemănarea celor
care îi conduc. Şi fiindcă am amintit de un mare şi celebru guvernator
roman, să mai spunem pentru a fi mai clari vizavi de jocul parşiv al lui
Victor Ponta, că un alt mare comandant militar, celebrul împărat
Napoleon Bonaparte, spunea că atunci când vroia să rezolve o problemă
numea un general, iar când vroia să o omoare, numea o comisie. Exact aşa
procedează şi cei din guvernul Ponta şi aliaţii lui: numesc o comisie!
Asta, deşi avem un ministru al Economiei, unul al Marilor Proiecte şi
unul al Mediului, cu câteva mii de angajaţi care sunt implicaţi în
proiect şi care ar trebui să decidă şi nu parlamentul, unde votul secret
şi lipsa crasă de expertiză tehnică a aleşilor ar arunca în aer orice
urmă de responsabilitate, astfel ca să nu ştie nimeni pe cine va judeca
istoria şi îl va aşeza fie pe piedestal, fie în lada de gunoi. Oricum,
premierul Victor Ponta s-a dovedit a fi depăşit de probleme reale,
esenţiale, prioritare ale ţării, astfel că rând pe rând a dat rateuri şi
cu Oltchim, şi cu Cupru Min, şi cu CFR şi va eşua probabil şi în
afacerea Roşia Montană sau a gazelor de şist. Oare statul român nu este
în stare să aibă măcar o companie performantă nici atunci când este
vorba de aurul ţării?! Trebuie să ne „privatizeze” şi să ne ia de sub
nas toate bogăţiile numai statele străine? Aşa se întâmplă când nu ai
conducători cu sânge în instalaţie! De aceea, nu poţi fi nici măcar
premier, decum preşedinte la Cotroceni! Poţi fi doar rege, împărat sau
bulibaşă pus pe afaceri necurate şi scandaluri, cum este şi ţigăneala
din aceste zile cu Roşia Montană.
Dacă nici
preşedintele ţării, nici premierul, nici şeful Senatului, adică capii
ţării nu au o poziţie clară, tranşantă, şi o dau cu neutralitatea şi mai
ales cu răzgândeala, căci din adept al proiectului, până şi preşedintele
Traian Băsescu a ajuns de facto, un opozant, care, ca de obicei, vrea să
scoată castanele din foc cu mâna altuia, respectiv cu cea a Curţii
Constituţionale, atunci cui să-i aparţină decizia? Este incredibil cum
un contract economic, public-privat, între statul român şi o companie
privată, a ajuns buricul pământului în România, şi nimeni nu poate da o
soluţie definitivă! Ca şi în cazul eutanasierii maidanezilor, ne tot
învârtim după coadă, de parcă şi-a băgat-o dracul şi în afacerea Roşia
Montană. Dacă nu suntem în stare să ne facem ordine în ţară, poate că ar
trebui să vină un nou imperiu, ca odinioară cel roman sau habsburgic ca
să ne împace pe toţi, pentru că noi, românii, deşi suntem stăpânii, ne
comportăm ca nişte biete slugi! Şi asta pentru că ne conduc nişte
politicieni fanarioţi, ahtiaţi după peşcheşuri care sunt, în cazul Roşia
Montană, mai ademenitoare ca aurul!
Gheorghe
CIUL
|
|