Alba Iulia - cetatea simbol a Marii Uniri

Unirea Transilvaniei cu România la 1 Decembrie 1918, întregul proces de desăvârşire a statului naţional român la sfârşitul primului război mondial, în 1918, a constituit finalizarea firească a unui proces istoric obiectiv.

Pe meleagurile judeţului Alba, conştiinţa unităţii naţionale a fost, fireşte, mai vie şi mai puternică decât în oricare parte a ţării.

Unde putea să se trăiască mai intens bucuria pentru îndeplinirea visului de aur al tuturor românilor decât la Alba Iulia, care a găzduit actul final al desăvârşirii statului naţional unitar român şi în localităţile învecinate acesteia, de unde a venit cea mai mare parte a imensei mulţimi de peste 100000 de oameni prezenţi la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918?

Unde puteau să vibreze mai puternic inimile la simpla rostire a cuvântului UNIRE şi să se manifeste cu mai multă fermitate hotărârea de-a face din ROMÂNIA MARE, o ţară puternică?

Ecoul UNIRII a fost prezent în toate domeniile vieţii spirituale româneşti, în cadrul cărora un rol foarte important şi activ l-a jucat publicistica, pentru care ideea unităţii a fost un subiect major, tratat de pe poziţiile celui mai fierbinte patriotism.

Până în 1918, singurul centru din judeţ în care exista o presă românească era Blajul, cu strălucitele sale tradiţii culturale. Lui i se adaugă, chiar în zilele înfăptuirii unirii Transilvaniei cu România, oraşul Alba Iulia, iar în anii următori oraşele Aiud, Abrud, Sebeş.

Din dorinţa de-a îndruma mulţimile sosite la Marea Adunare Naţională, dar şi din nevoia simţită de gazdele MÂRITEI ADUNĂRI de-a lăsa posterităţii un veritabil document de o tulburătoare autenticitate despre „acele momente unice din viaţa poporului român”, la Alba Iulia a apărut primul număr al ziarului cu acelaşi nume, chiar în ziua de 1 Decembrie 1918, în patruzeci de mii de exemplare şi s-a intitulat în mod firesc la început, organ al proclamării unităţii naţionale.

„ALBA IULIA”, număr ocazional, 18 Noiembrie / 1Decembrie 1918, Articolul „Bine a-ţi venit!”

„Bine ati venit în cetatea de slavă şi durere a neamului nostru pentru a deschide un nou capitol în istorie. Din umbra durerilor ferecate, se înalţă azi chiotul de bucurie al dreptăţii aşteptate de o mie de ani. Acum voinţa naţională e chemată să arate că ceea ce Mihai Viteazul a înfăptuit pentru o clipă, noi avem să înfăptuim pe vecie.”

1 Decembrie, o zi de duminică, de iarnă. Oraşul îmbrăcat în alb, avea o înfăţişare sărbătorească.

„Alba Iulia” 27 Noiembrie /10 Decembrie – Articolul „Cea mai mare sărbătoare naţională a românilor”

La ora 7 dimineaţa, marea piaţă a oraşului de jos era împodobită cu steaguri tricolore. În jurul orei 8, în cele două biserici s-au oficiat slujbe închinate marelui eveniment. În timp ce clopotele bisericilor anunţau că ZIUA CEA MARE a sosit, cei prezenţi cântau pentru prima oară în acele locaşuri sfinte „Deşteaptă-te, române!”.

După slujbe, delegaţii la Marea Adunare Naţională, s-au îndreptat spre sala Cazinoului ofiţeresc din Cetate. Clădirea era împodobită cu ghirlande de brad, drapelele naţionale şi ale puterilor aliate.

În sală au pătruns cei 1228 de delegaţi oficiali şi câţiva alţii care au reuşit să-şi facă loc, în total 1500 de participanţi.

Preşedintele Adunării, Gheorghe Pop de Băseşti a salutat ONORATA ADUNARE a tuturor românilor din Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş, adresându-i chemarea de-a zdrobi lanţurile robiei pe pământul stropit cu sângele martirilor Horea, Cloşca şi Crişan şi de-a înfăptui marele vis a lui Mihai Viteazul, unirea tuturor celor de-o limbă şi de-o lege.

Discursul festiv şi solemn a fost rostit de Vasile Goldiş. Marele patriot a schiţat mai întâi în cuvinte alese istoria dramatică, dar eroică a poporului român de-a lungul veacurilor. În această frământată istorie apare clipa strălucitoare a faptei lui Mihai Viteazul, care a dat tărie rezistenţei naţiunii române. S-a oprit apoi asupra primului război mondial cu alte sacrificii materiale şi umane, dar şi cu biruinţa ideii de unitate naţională. Pe baza acestei idei, naţiunea română „aleargă în braţele dulcei sale mame”.(...)

Veacuri de-a rândul, spunea Vasile Goldiş, poporul românesc, adevăratul şi legitimul proprietar al pământului ce fusese odată Dacia romană, a fost socotit străin şi sclav pe pământul său strămoşesc. (...)

Naţiunile trebuie liberate. Între aceste naţiuni se află şi naţiunea română din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească. Dreptul naţiunii române de-a fi liberă, îl recunoaşte lumea întreagă, îl recunosc acum şi duşmanii noştri de veacuri. (...)

Înaintaşii nostri pe Câmpia Libertăţii în 1848 la Blaj au hotărât aşa: Naţiunea română depune jurământ de credinţă către împărat, către patrie şi către naţiunea română. Împăratul ne-a înşelat, patria ne-a ferecat şi ne-am trezit că numai credinţa în noi înşine, în neamul nostru românesc ne poate mântui, să jurăm credinţă de-aici înainte numai naţiunii române, să jurăm credinţă tare civilizaţiei umane. Câtă vreme vom păstra aceste credinţe, neamul nostru va trăi, se va întări şi fericiţi vor fi înaintaşii noştri, până la sfârşitul veacurilor. (...)

Aplauzele şi aclamaţiile au însoţit cuvântarea lui Vasile Goldiş de la început pâna la sfârşit. Apoi Vasile Goldiş a dat citire celor nouă puncte ale Hotărârii de Unire. Primul punct avea următorul cuprins: Adunarea naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre.

Sala întragă a răspuns prinr-un tunet de aplauze. După încetarea aplauzelor s-a deschis un geam unde a apărut tânărul profesor Ovidiu Hulea, care cu o voce tunătoare a adus la cunoştinţa mulţimilor nerăbdătoare ştirea despre Hotărârea de Unire, strigând cu toată puterea: în clipa aceasta s-a hotărât şi s-a proclamat „Unirea Ardealului cu România - patria mamă”.

La auzul acestor cuvinte, poporul îndesat în jurul clădirii a izbucnit în chiote de bucurie strigând: Trăiască Unirea cea Mare!, Vivat, Trăiască România Mare!

Fiecare simţea că trăieşte o zi unică, cea mai însemnată din istoria de două ori milenară a poporului nostru, ziua dreptăţii.

Preşedintele adunării Gheorghe Pop de Băseşti a supus la vot Hotărârea de Unire. Ea a fost votată în unanimitate de cei 1228 de mandatari ai voinţei naţionale.

La ora treisprezece, aceştia în frunte cu Marele Sfat Naţional s-au deplasat pe Câmpul lui Horea, unde cei peste o sută de mii de participanţi, veniţi din toate colţurile ţării, pe jos, cu căruţe, cu trenul, îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, cu tricolor în piept şi steaguri tricolore în mâini aşteptau cu nerăbdare clipa cea mare.

La unul din microfoanele instalate pe Câmpul lui Horea, Vasile Goldiş a dat citire Rezoluţiei Marii Adunări Naţionale. De bucurie, cei prezenţi au început să se îmbrăţişeze, să se sărute, să cânte „Deşteaptă-te, române!”, „Pe-al nostru steag e scris UNIRE!”, să joace „Hora Unirii”, să strige: Trăiască România DODOLOAŢĂ!

„Alba Iulia”, ediţie specială, 20 noiembrie/3decembrie 1918, Moţiunea Unirii votată de Marea Adunare Naţională din Alba Iulia 1 Decembrie 1918

În articolul „Poporul la Alba Iulia”, Dr. Ioan Coltor spunea că întreaga măreţie a adunării a fost dată de prezenţa uriaşei mulţimi care s-a manifestat „mai presus de toate aşteptările”. Nu ştiu dacă vom mai avea prilejul să vedem atâta frumuseţe, atâta mândrie şi atâta trezire a poporului nostru ca de astă dată la Alba-Iulia.

Al doilea număr al ziarului Alba Iulia, apărut ca ediţie specială la 20 noiembrie / 3 decembrie 1918, cuprindea doar o filă şi era dedicat în întregime istoricelor hotărâri ale Marii Adunări Naţionale. El aducea la cunoştinţă cititorilor hotărârea nestrămutată a milioanelor de români ardeleni de-a trăi împreună cu fraţii de peste munţi, într-o singură ţară organizată pe principii democratice. Cuprinzând doar moţiunea prezentată adunării de Vasile Goldiş şi votată cu un entuziasm indescriptibil de către cei 1228 de delegaţi, el simboliza în cel mai înalt grad îndeplinirea idealului sacru al desăvârşirii unităţii naţionale româneşti.

Relatările din acest ziar au fost extrem de bogate în informaţii, dar şi pline de o mare încărcătură emoţională, reuşind să redea întreaga dimensiune şi semnificaţie ale evenimentului, făcându-şi cu prisosinţă datoria de organ de presă militant, într-un moment de răscruce în viaţa poporului român.

Peste ani, după Revoluţia din decembrie 1989, cu ocazia ÎNTÂIULUI DECEMBRIE LIBER Parlamentul României s-a întrunit pentru prima dată la Alba Iulia. Sesiunea solemnă a fost deschisă de Alexandru Bârlădeanu, preşedintele Senatului. Domnia sa a expus motivele pentru care ziua de 1 Decembrie este declarată de Parlament ca ZI NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI, precizând că Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 are „cele mai multe şi mai sacre semnificaţii în conştiinţa românilor de pretutindeni”, ea venind din adâncul istoriei noastre: 1821, 1848, 1859, 1877. De aceea în aceste momente a subliniat preşedintele Senatului, gândurile noastre trebuie să se îndrepte spre „cei care şi-au dat sângele şi viaţa pentru a transforma un vis în realitate prin actul UNIRII de la 1 Decembrie 1918”.

Dată fiind însemnătatea măreţului act istoric semnat la Alba Iulia, Parlamentul ţării a hotărât în 1994 ca Aba Iulia să fie numită „CETATEA SIMBOL A MARII UNIRI”.

Acest oraş va rămâne în veci CAPITALA REÎNTREGIRII NOASTRE.

Cu gândul la armata română care în urmă cu 100 DE ANI trecea victorioasă pe sub Arcul de Triumf din Bucureşti, să ne reamintim de faptul că:

Aceasta-i povestea ARDEALULUI NOSTRU

Şi-a neamului nostru viteaz,

Istoria-ntreagă cu lupte şi jertfe

Trăieşte-n UNIREA de azi...

Rodica POGAN

profesor de istorie