|
Contribuţia
locuitorilor din fostul Judeţ Turda-Arieş la Fondul Jertfelor Liniei
Demarcaţionale (1919)
Unirea Transilvaniei cu România, proclamată de marea adunare a naţiunii
române, desfăşurată la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, a determinat o
puternică efervescenţă naţională în rândul tuturor locuitorilor români
ai provinciei. Pe plan extern, actul de la Alba Iulia, recunoscut de
Puterile Aliate, a fost puternic contestat de statul maghiar, care a
recurs inclusiv la folosirea forţei armate pentru împiedicarea lui.
Constituirea Fondului jertfelor liniei demarcaţionale.
Oprirea ofensivei armatei române, în Transilvania, în urma dispoziţiilor
comandamentului aliat, a permis forţelor maghiare să reia acţiunile
antiromâneşti în zona liniei de demarcaţie stabilite de Aliaţi. Scopul
acestor acţiuni a fost reocuparea Transilvaniei, fapt sesizat clar de
Constantin Kiriţescu, care consemna în lucrarea lui, dedicată
participării României la Primul Război Mondial, că „recâştigarea
Ardealului este acum obiectivul principal al sforţărilor lor”1(Endnotes)
Regimul maghiar a avut un pronunţat caracter antiromânesc, care s-a
materializat în grave abuzuri şi atrocităţi la adresa populaţiei
româneşti din regiune2.
Presa românească a vremii, din Transilvania, a semnalat, de altfel,
atrocităţile la care au fost supuşi locuitorii români, indiferent de
statutul lor social3.
În aceste momente dificile, solidaritatea românilor de pretutindeni avea
să se manifeste la un nivel nemaiîntâlnit. În sprijinul fraţilor lor din
zona linei de demarcaţie, năpăstuiţi de ocupanţii unguri, locuitorii din
restul provinciei au venit, atât prin strângerea de fonduri în bani, cât
şi prin donaţii de bunuri materiale şi alimente.
Iniţiativa colectării de fonduri băneşti şi de ajutoare materiale, în
scopul sprijinirii românilor din zona liniei de demarcaţie, supuşi
represiunilor maghiare, a revenit femeilor române din Sibiu şi din
împrejurimi. În adunarea Reuniunii femeilor române din Sibiu din
18 martie 1919, acestea au decis înfiinţarea Fondului jertfelor
liniei demarcaţionale sau al liniei de demarcaţie. Potrivit
informaţiilor de care dispunem, Acesta urma să se constituie din
„colecte, chete, daruri ori alte ofrande de la locuitorii întregii ţări
româneşti, precum şi de la oficii publice, bisericeşti, institute
particulare şi de umanitate”4.
Scopul fondului era acela de a veni în ajutorul victimelor violenţelor
maghiare5.
Administrarea fondului era încredinţată Băncii Albina din Sibiu.
Către aceasta trebuiau trimise „direct toate ofrandele”,
distribuirea ajutoarelor urma a se realiza „prin Comitetul Executiv
cu ajutorul organelor ce va afla de cuviinţă”, iar termenul final de
încheiere a strângerii contribuţiilor era fixat pentru 1 mai 19196.
Aşa cum informaţiile o vor arăta, însă, această dată avea să fie
prelungită ulterior, fără a mai fi stabilită una finală.
Potrivit unei minute a unei şedinţe desfăşurate în 25 martie 1919,
conducerea Băncii Albina, răspundea favorabil solicitării cu privire la
administrarea fondului făcută în numele Comitetului Executiv al
Reuniunii femeilor române din Sibiu de Catinca Bârseanu, preşedinta
acesteia7.
Exprimându-şi acordul cu privire la solicitarea femeilor din Sibiu şi
jur, participanţii la şedinţă puneau următoarea rezoluţie:
„Institutul primeşte administrarea fondului în sensul dispoziţiunilor
fixate de comitetul femeilor române şi încredinţează cu purtarea
socotelilor pe funcţionarul Enea Hocman”
8.
De asemenea, în acţiunea de strângere a colectelor s-au implicat activ
patru ziare din Transilvania: Telegraful Român, Patria,
Renaşterea Română şi Unirea Poporului. De altfel, din
paginile lor dispunem de cele mai consistente informaţii cu privire la
evoluţia Fondului jertfelor liniei demarcaţionale.
Au răspuns imediat apelului Reuniunii femeilor române din Sibiu,
alte asociaţii ale femeilor, atât din Transilvania, cât şi din Vechiul
Regat. Acestora li s-au alăturat instituţii ale administraţiei publice,
organisme militare, instituţii religioase, instituţii financiare şi
economice, societăţi comerciale, atât din Transilvania, cât şi din
Vechiul Regat, sau chiar din afara graniţelor (Ungaria), precum şi un
număr impresionant de persoane particulare.
Donaţiile pentru Fondul jertfelor liniei demarcaţionale, au
început să fie făcute încă din primele zile ale funcţionării sale. Cum
era şi firesc, primele donaţii ai fost făcute de instituţii şi persoane
din Sibiu. În scurt timp, contribuţiile au început să curgă de pe întreg
spaţiul locuit de români, astfel că, în conformitate cu cifrele
publicate în Telegraful Român, nr. 29, din 12/25 martie 1919, în
numai câteva zile de la înfiinţare se strânseseră în fond 34.362 de
coroane9.
Parcurgerea presei ne arată faptul că strângerea de fonduri pentru
victimele atrocităţilor maghiare de dincolo de lina de demarcaţie nu
s-au oprit la 1 mai 1919, aşa cum fusese stabilit iniţial, ci a
continuat şi după această dată. La sfârşitul lunii iunie 1919, moment de
la care dispunem de ultimele informaţii transmise presei cu privire la
situaţia donaţiilor pentru Fondul jertfelor liniei demarcaţionale,
suma acestora se ridica la 541.476 coroane şi 65 de filleri10.
De la sfârşitul lunii iunie 1919 nu mai dispunem de informaţii,
provenite din presă, cu privire la noi colecte pentru Fondul
jertfelor liniei demarcaţionale. Nici documentele Băncii Albina,
respectiv majoritatea registrelor pe anul 1919, solicitate Serviciului
Judeţean Sibiu al Arhivelor Naţionale, nu ne-au fost accesibile, ele
neputând fi identificate. În consecinţă, ne-am văzut siliţi să admitem
ca sumă finală, intrată în contul Fondului jertfelor liniei
demarcaţionale, cea de „peste 700.000 coroane”, avansată de
Catinca Bârseanu şi V. Bologa în Raportul general pe anii 1917/18 şi
1918/19, al Comitetului Executiv al Reuniunii Femeilor Române
din Sibiu, publicat în 191911.
Contribuţia locuitorilor din fostul judeţ Turda-Arieş. Apelul
femeilor din Sibiu a aflat un amplu ecou, atât în rândul locuitorilor
din Transilvania. Presa vremii înregistrează, între alte donaţii pentru
Fondul jertfelor liniei demarcaţionale, şi pe cele făcute de o
serie de locuitori sau instituţii din fostul judeţ Turda-Arieş.
Parcurgerea presei vremii din Transilvania, respectiv a celei implicate
în activităţile legate de funcţionarea Fondul jertfelor liniei
demarcaţionale, ne relevă faptul că participarea locuitorilor din
fostul judeţ Turda-Arieş a fost redusă. Ceea ce iese clar în evidentă
este numărul scăzut al donaţiilor făcute, precum şi valoarea totală
redusă a acestora.
Potrivit datelor publicate în presă, avem aici în vedere ziarele
Telegraful Român, Patria şi Renaşterea Română, din
fostul judeţ Turda-Arieş au fost făcute pentru Fondul jertfelor
liniei demarcaţionale doar cinci donaţii. Dintre acestea, trei au
fost realizate de două reuniuni de femei, una de o comunitate rurală
întreagă, iar ultima de o persoană particulară. Situaţia concretă se
prezintă astfel:
- 196 coroane – donaţia comunei Ocolişul Mare12;
- 1.597 coroane – donaţia Reuniunii femeilor române din Turda13;
- 11.55 coroane – o a doua donaţie a Reuniunii femeilor române din Turda14;
- 115 coroane şi 50 filleri – donaţia lui Ioan Petru Todea din Albac15;
- 290 coroane – donaţia Reuniunii femeilor române din Câmpeni16.
Suma totală a donaţiilor provenite din fostul judeţ Turda-Arieş s-a
ridicat la 3.353 coroane şi 50 filleri. Aceasta reprezintă aproximativ
0.48% din valoarea totală a donaţiilor făcute pentru Fondul jertfelor
liniei demarcaţionale.
O constatare din respectivele informaţii este aceea că şi în cazul
judeţului Turda-Arieş, princiala contribuţie la Fondul jertfelor
liniei demarcaţionale a revenit unor reuninuni de femei, în situaţia
de faţă, Reuniunilor femeilor romaâne din Turda şi Câmpeni.
Contribuţia acestora s-a ridicat la suma de 3.042 coroane, adică de
peste 90,72% din valoarea totală a donaţiilor făcute de judeţ.
Comparativ cu aceasta, donaţia realizată de comuna Ocolişul Mare, de 196
coroane, reprezintă circa 5, 85%, iar cea a lui Ioan Petru Todea, de 115
coroane şi 50 filleri, aproximativ 3,43%.
Consideraţii finale. La sfârşitul anului 1918 şi la începutul lui
1919, Ungaria a ocupat o serie de teritorii româneşti din vestul
Transilvaniei, din zona liniei de demarcţie. Românii intrati sub
ocupaţie maghiară au fost supuşi unor atrocităţi greu de imaginat.
Ca răspuns la violenţele maghiare, la 18 martie 1919, din iniţiativa
Reuniunii femeilor române din Sibiu a fost constituit Fondul
jertfelor liniei demarcaţionale. Prin intermediul lui urma să se
vină în ajutorul victimelor opresiunii maghiare. La momentul încheierii
acţiunii de strângere de donaţii, în contul fonsului intraseră peste
700.000 coroane.
Din fostul judeţ Turda-Arieş au făcut donaţii pentru Fondul jertfelor
liniei demarcaţionale două reuniuni de femei (de 3.042 coroane
coroane), o comunitate rurală (196 coroane) şi o persoană particulară
(115 coroane şi 50 filleri). Valoarea totală a donaţiilor provenite din
fostul judeţ Turda-Arieş s-a ridicat la suma 3.353 coroane şi 50
filleri, reprezentând aproximativ 0,48% din suma totală strânsă în
contul Fondului jertfelor liniei demarcaţionale.
Dr. Vasile MĂRCULEŢ*
Dr. Alexandru BUCUR**
NOTE
* Profesor, Colegiul Tehnic „Mediensis”
din Mediaş
** Colonel în rezervă, Sibiu
1 C.
Kiriţescu, Istoria războiului pentru întregirea României 1916-1919,
vol. II, Bucureşti, 1989, p. 417.
2 D.
Preda, V. Alexandrescu, C. Prodan, În apărarea României Mari.
Campania armatei române din 1918-1919, Bucureşti, 1994, p. 162-163;
C. Kiriţescu, op. cit., p. 417.
3 Telegraful
Român, anul LXVII, nr. 27, din 7/20 martie 1919, p. 2, 6;
Telegraful Român, anul LXVII, nr. 47, din 20 mai 1919, p. 2-3.
4 Ibidem,
p. 2.
5 Ibidem.
6 Ibidem.
7 Serviciul
Judeţean al Arhivelor Naţionale Sibiu, fond „Albina”, inventar 47,
Inventarul registrelor Banca Albina Sibiu, 1871-1951, registrul nr. 21,
f. 92.
8 Ibidem.
9 Telegraful
Român, anul LXVII, nr. 27, din 7/20 martie 1919, p. 2.
10 Idem,
anul LXVII, nr. 60, din 28 iunie 1919, p. 7.
11 Anuarul
Reuniunii Femeilor Române din Sibiu pe anii 1917/19 şi 1918/19,
Sibiu, 1919, p. 15; Cf. Valeria Şoroştineanu, Reuniunea Femeilor
Române din Sibiu în anii Primului Război Mondial, în „Astra
Sebesiensis”, 2, 2016, p. 69.
12 Telegraful
Român, anul LXVII, nr. 46, din 17 mai 1919, p. 6.
13 Ibidem.
14 Idem,
anul LXVII, nr. 54, din 14 iunie 1919, p. 6.
15 Idem,
anul LXVII, nr. 59, din 26 iunie 1919, p. 6; Renaşterea Română,
anul I, nr. 135, din 6 iulie 1919, p. 3.
16 Idem,
anul LXVII, nr.
|
|
